Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 106/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 106/
Ședința publică de la 11 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Valentina Vrabie Președinte secție
JUDECĂTOR 2: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -
GREFIER - - -
.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurenta, cu sediul în-, împotriva sentinței civile nr. 749/11.06.2009, pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Galați - secția comercială, în contradictoriu cu intimata prin lichidator judiciar,-, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurentă consilier juridic, cu delegație la dosar, și lichidatorul judiciar al intimatei, personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că recursul dedus judecății este la primul termen de judecată, prin cererea formulată, recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit disp. art. 242 alin. 2.pr.civ. lipsește dovada achitării timbrajului, recurenta fiind citată cu mențiunea, lipsește întâmpinarea, după care:
Reprezentantul recurentei depune delegație și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3694,7 lei, conform Ordinului de plată nr. 1354/10.11.2009, în original, și timbrul judiciar în sumă de 5 lei.
Curtea constată îndeplinită obligația de timbrare și, din oficiu, pune în discuția părților natura prezentei căi de atac având în vedere faptul că valoarea obiectului cererii este de 420.219,73 lei, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile prev. de art. 2821.pr.civ. calea de atac fiind cea a apelului.
Părțile prezente arată că prezenta cale de atac este apel.
Curtea constată că apelul este calea de atac în prezenta cauză, completul urmând a fi constituit din primii doi judecători ai completului de recurs și, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul în susținerea și respectiv combaterea apelului.
Reprezentantul legal al apelantei, având cuvântul, solicită admiterea apelului arătând că instanța de fond a hotărât greșit bazându-se pe afirmațiile nereale și nedovedite cu acte ale reclamantei cum că, în repetate rânduri, în perioada respectivă, a solicitat restituirea mărfii, ci o singură dată prin lichidatorul judiciar numit de judecătorul sindic și coincide cu deschiderea procedurii de insolvență, din octombrie 2008.
Mai arată că instanța de fond nu a făcut referire la faptul că reclamanta era obligată să restituie cheltuielile cu custodia, pe durata de 2 ani cât a ținut acolo marfa, așa cum prevede Codul comercial, iar nu depozitul gratuit prevăzut de dispozițiile Codului civil, aflându-ne în speța dedusă judecății în fața unui raport comercial, iar nu civil.
Solicită admiterea apelului, în sensul modificării sentinței civile apelate pentru efectuarea compensării în limitele cheltuielilor de depozitare.
Lichidatorul judiciar, având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat, avându-se vedere situația arătată; că cererea avea ca obiect obligația de a elibera marfă; că, până la soluționare, s-a făcut dovada că din marfă nu mai există; că instanța corect a respins daunele solicitate de reclamantă.
Cu privire la motivele de nelegalitate invocate de apelantă, solicită să se aibă în vedere că, față de motivarea apelantei că instanța a reținut că ei ar fi apelat la restul mărfii către conducerea societății, este suficient ca măcar o dată să o solicite în calitate de lichidator, a fost o solicitare din partea finanțelor.
Arată că au mai existat litigii pe rol, partea neconformându-se; că poate face dovezi cu privire la acestea; că s-a formulat o somație la plată;
Cu privire la motivul de nelegalitate în sensul că instanța a reținut dispozițiile Codului civil, iar nu cele ale Codului comercial, pe care nu le-a invocat nici la fond, solicită să se aibă în vedere că atâta timp cât depozitul este reglementat de Codul d e procedură civilă, instanța corect a reținut că în cauză sunt aplicabile disp. art. 1593 și 1597 cu privire la depozit. Din toate probele nu există dovezi că depozitul a fost cu plată. Solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. Depune note de concluzii scrise.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Galați, reclamanta prin lichidator judiciar a chemat în judecată pe pârâta G, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta la plata sumei de 420.219,73 lei reprezentând contravaloare marfă, aflată în custodie sub sancțiunea plății de daune cominatorii în cuantum de 1000 lei/fiecare zi de întârziere.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în cursul anului 2006, reclamanta. a achiziționat de la pârâta marfă potrivit specificației din facturile fiscale -/30.10.2006 și -/27.10.2006.
Marfa a rămas in custodia pârâtului potrivit actului de predare în custodie însușit de părți la 30.10.2006.
Plata prețului a fost realizată prin compensare, potrivit ordinelor de compensare, la inițiativa pârâtului, compensare realizată prin organul competent având in vedere datoria mai mare de 10.000 lei si vechimea mai mare de 30 zile a obligațiilor reciproce a celor trei părți implicate in această operațiune de compensare.
Astfel cum rezultă din actul de custodie, valoarea mărfii ramase în spațiul de depozitare al pârâtei se ridică la 420.219,73 lei si s-a apelat la custodie din lipsa spațiului de depozitare propriu al reclamantei.
După data încheierii custodiei, la momentul când reclamanta a avut cerere a solicitat restituirea mărfii, insă fără efect. Situația solicitării eliberării mărfii s-a realizat repetat de organul statutar al reclamantei dar, de fiecare dată, solicitarea sa a fost soluționata nefavorabil deși avea prerogative de titular al dreptului de proprietate asupra acesteia iar pârâtul nu era decât un depozitar al mărfii.
După declanșarea procedurii de faliment a reclamantei, s-a procedat, cu adresa numărul 3321/14.11.2008, la invitarea la conciliere directă a pârâtului dar, deși corespondența a fost primită de acesta, nu a dat curs invitației.
Deoarece pârâtul a recunoscut prin semnarea actului de custodie faptul că marfa se afla in depozitul său si nu a dat curs solicitărilor de predare a mărfii după cum nici inițiativei de soluționare amiabilă a acestei probleme, a considerat că prezenta cerere ce este deplin fondata si a solicitat admiterea ei, cu consecința obligării pârâtului la predarea bunurilor proprietatea reclamantei ce se afla in custodia sa.
Ca o garanție a faptului că pârâtul va executa de această dată obligația cu celeritate, față și de situația in care se afla reclamanta, faliment la care implicit a contribuit si pârâtul in parte prin refuzul la restituirea mărfii, a solicitat să se admită cererea de a fi obligata la plata de daune cominatorii in cuantum de 1.000 lei/ fiecare zi de întârziere de la data introducerii acțiunii si până la data îndeplinirii efective a obligației de predare a produselor metalurgice aflate in custodia sa.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei copii de pe Sentința comercială nr. 1014/14.10.2008 a Tribunalului Galați, factura fiscală nr. -/30.10.2006; copie nota de recepție -/27.10.2006; copie ordin de compensare din 2.11.2006; act de predare în custodie din 30.10.2006; proces-verbal din 2.12.2008; copie adresa nr. 3321/14.11.2008.
În apărare, pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei la contravaloarea cheltuielilor de depozitare în valoare de 381.744,02 lei efectuate în perioada 2006 - octombrie 2008, cu cheltuieli de judecată.
În apărare, reclamanta-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii reconvenționale, ca nefondată.
Tribunalul Galați, prin sentința nr. 749/11.06.2009, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta reclamantă la plata contravalorii mărfii în valoare de 420.219,74 lei către reclamanta pârâtă.
A respins capătul de cerere privind plata daunelor interese, ca nefondat.
A respins cererea reconvențională, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, următoarele:
Potrivit actului încheiat de părți la data de 30.10.2006, reclamanta-pârâtă a lăsat în custodie pârâtei-reclamante marfă în valoare totală de 420.219,73 lei.
Deși deponentul a solicitat restituirea bunului ce a făcut obiectul contractului de depozit, demersul său a rămas lipsit de rezultat, pârâta-reclamantă neprocedând la predarea mărfii.
Cât privește cererea reconvențională, a reținut că, la data încredințării bunului în custodie, părțile nu au prevăzut expres, prin înscrisul întocmit, vreo obligație în sarcina deponentului.
Ca atare, s-a apreciat că depozitul a fost gratuit. De altfel, din prevederile art. 1593 Cod civil, rezultă că depozitul este un contract esențialmente gratuit, astfel că cererea reconvențională a fost apreciată ca fiind nefondată.
Cât privește capătul de cerere din acțiunea principală, referitor la daunele-interese, a constatat că, potrivit art. 1084 Cod civil, daunele interese cuprind pierderea ce a suferit creditorul și beneficiul de care a fost lipsit. Or, reclamanta-pârâtă nu a făcut nici o dovadă în acest sens, astfel că acest capăt de cerere a fost considerat nefondat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel pârâta-reclamantă G, înregistrat sub nr- pe rolul Curții de APEL GALAȚI - secția comercială, maritimă și fluvială.
Sentința apelată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:
Instanța de fond a reținut, în mod eronat, bazându-se pe afirmațiile nereale și nedovedite ale reclamantei-pârâte, că aceasta a solicitat, în repetate rânduri, restituirea mărfii. De fapt, singura solicitare în acest sens a fost realizată de lichidatorul judiciar și coincide cu momentul deschiderii procedurii insolvenței, în octombrie 2008.
A mai susținut apelanta că instanța de fond nu a înlăturat, în motivarea hotărârii, apărările referitoare la împrejurarea că deponentul avea obligația să achite contravaloarea cheltuielilor întreprinse în legătură cu custodia, pe o perioadă de 2 ani. Mai mult, depozitul gratuit este prevăzut de legea civilă dar, în speță, este vorba de un contract comercial.
În consecință, a solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii reconvenționale și compensării datoriilor reciproce ale părților, în limitele cheltuielilor de depozitare.
Reprezentată în instanță, intimata G, prin lichidator judiciar, a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, întrucât hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.
Apelul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Este de netăgăduit că între părți a intervenit un contract de depozit gratuit, constatat prin înscris sub semnătură privată denumit "act de predare în custodie" (fila 12 dosar fond), în condițiile art. 1597 Cod civil.
Este eronată, într-adevăr, dispoziția art. 1593 alin. 1 Cod civil, potrivit căreia depozitul este esențialmente gratuit, această dispoziție fiind contrazisă de art. 1600 pct. 2 Cod civil, care se ocupă de ipoteza când depozitarul este remunerat.
Însă pârâta-reclamantă, pretinzând că depozitul este oneros, ar fi trebuit să dovedească stipularea în înscrisul încheiat de părți a obligației deponentului de plată a unei remunerații și cuantumul acesteia.
Or, deși prin contract nu s-a stipulat nici o obligație privind plata unei remunerații, pârâta-reclamantă a solicitat, sub denumirea "cheltuieli de depozitare", fără a indica, prin cererea reconvențională, modul de calcul a sumei totale de 381.744,02 lei, pentru perioada 2006 - octombrie 2008. Din anexa depusă la cererea reconvențională (fila 24 dosar fond), rezultă că depozitarul pretinde suma de 4.263 Euro pe lună, la care adaugă, cu titlu de "penalități", dobânda, fără a indica nici un temei legal sau contractual al pretențiilor sale.
Este adevărat că depozitarul poate solicita deponentului cheltuielile efectuate pentru păstrarea (conservarea) lucrului și acoperirea pagubei pricinuite de lucrul depozitat, conform art. 1618 Cod civil. Este vorba de obligații extracontractuale (din gestiunea intereselor altei persoane și, respectiv delict civil), care se din fapte posterioare încheierii contractului și accidental (care nu derivă din voința comună a părților). În speță, însă, apelanta nu a arătat că ar fi cheltuit sume pentru conservarea lucrului sau că i s-ar fi cauzat daune și cuantumul acestora.
Deși apelanta invocă faptul că deponentul nu ar fi solicitat, în repetate rânduri, așa cum pretinde, restituirea mărfii, urmează să constatăm că nu s-a convenit vreun termen de restituire în convenția părților. Or, deponentul este obligat să ridice lucrul depozitat la termenul convenit sau în lipsă (ca în speța de față), la cel stabilit de instanță, la cererea depozitarului. Or, pârâta-reclamantă nu s-a adresat instanței, astfel că nu poate pretinde daune interese pentru neexecutarea pretinsei obligații a deponentului de ridicare a bunului.
Așa fiind, depozitarul nu a fost liberat de obligația de păstrare (obligație de esența contractului de depozit) și, în orice caz, nu era îndreptățit să vândă bunul, așa cum a procedat concret, așa cum însăși pârâta reclamantă recunoaște, aceasta a înstrăinat marfa depozitată, deși depozitarul trebuie să restituie însuși lucrul depozitat, în natură (art. 1604 alin. 1 Cod civil).
Cum depozitarul nu și-a executat obligația de restituire, fără temei, iar capătul principal din acțiunea principală (acțiunea personală, în restituire, derivată din contractul de depozit) nu mai putea fi admis, în mod corect instanța de fond a admis capătul de cerere subsidiar, în daune interese, acordând reclamantei echivalentul valorii mărfii.
În fine, cât privește critica referitoare la faptul că între părți ar fi intervenit un raport juridic comercial, urmează să reținem că legea comercială ( Codul comercial ), nu reglementează contractul de depozit. Or, Codul civil reprezintă dreptul comun și în materia contractelor comerciale, întrucât, potrivit art. 1 alin. 2 Cod comercial, în măsura în care Codul comercial nu dispune, se aplică Codul civil.
Față de considerentele susarătate, reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei reformare nu se impune.
Așa fiind, potrivit. art. 296.pr.civ. va respinge prezentul apel, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de pârâta reclamantă, cu sediul în-, împotriva sentinței civile nr. 749/11.06.2009, pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Galați - secția comercială, în contradictoriu cu intimata prin lichidator judiciar,-, ca nefondat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 11 2009.
Președinte, | Judecător, |
Grefier, |
VV//4 ex/11.12.2009 Fond:
Președinte:Valentina VrabieJudecători:Valentina Vrabie, Sarmisegetuza Tulbure
