Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 379/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.379
Ședința publică de la 11 septembrie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cosmin Horia Mihăianu
JUDECĂTOR 2: Veronica Dănăilă
GREFIER - -
.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta SC SRL, împotriva sentinței comerciale nr.2442/21.02.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI și SC SA prin lichidator judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns, apelanta, reprezentată de avocați și, cu împuternicire avocațială la dosarul de fond și intimata ADS, reprezentată de consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsind intimata SC SA prin lichidator judiciar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că apelanta a depus la dosar, prin Serviciul Registratură o cerere prin care solicită lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței de apeluri.
Reprezentantul intimatei ADS, invocă excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al apelantei a d-nei. Avocat, precizând că singura împuternicire existentă în dosar în ceea ce o privește se regăsește la filele 4,5, 10 și 11 din dosarul de fond al Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială.
Curtea acordă cuvântul părților prezente pe excepția invocată.
D-na. avocat, având cuvântul solicită respingerea excepției lipsei dovezii calității de reprezentant al apelantei, arătând că are împuternicire din partea d-lui. Avocat de a ratifica, consulta dosarul și a efectua orice act de procedură în prezenta cauză.
Dl. avocat solicită respingerea excepției lipsei dovezii calității de reprezentant al apelantei a d-nei. avocat, arătând că atât timp cât se află în sală, reprezintă apelanta, neexistând nici o problemă juridică din acest punct de vedere.
Curtea, deliberând, respinge excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al apelantei a d-nei. avocat ca nefondata, reținând că apelanta l-a împuternicit pe dl. avocat să o reprezinte în prezenta cauză, iar potrivit continutului procurii consemnatre la fila 5 dosarului, acesta poate delega, potrivit art. 68 Cod procedură civilă, imputernicirile sale unui alt membru al societatii de avocati, sens in care a fost emisa delegatia de substituire din 12.09.2007.
În continuare reprezentantul intimatei depune la dosar jurisprudență care se comunică și apelantei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe apel.
Apărătorul apelantei solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat anularea sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată inițial și constatarea nulității absolute a protocolului din 23.01.2003 încheiat între ADS și SC SA. Arată că terenul nu se afla sub incidența Legii nr.268/2001 la data încheierii protocolului, acesta fiind lovit de nulitate absolută pentru cauză ilicită. Arată că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Reprezentantul intimatei ADS solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței apelate ca temeinică și legală. Susține că prin protocolul încheiat nu s-a transferat dreptul de proprietate, terenul fiind proprietatea domeniului public și privat al statului, transferându-se doar dreptul de administrare al acestuia. O adresă emisă de prefect nu constituie titlu de proprietate.
CURTEA
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.2442/21.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosar nr-, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtelor și Agenția Domeniilor Statului, acțiune având ca obiect constatarea nulității absolute și parțiale a protocolului intervenit între pârâte cu nr. 10105/23.01.2003 în ce privește suprafața de teren de 24.999,25 mp situată în șos. -, nr.423-431, sector 1,
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că acțiunea promovată este imprescriptibilă și că reclamanta se pretinde proprietara suprafeței de teren de 24.999,25 mp dobândită în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 451 din 15.04.2003, de la proprietarii și, proprietari care la rândul lor dețineau titlul autentificat cu nr. 1370/23.06.1998 de la autorul lor G, care-l dobândise printr-un contract de schimb cu, act autentificat cu nr. 385/09.03.1998.
Instanța a subliniat că atât cât privește terenul în litigiu nu a dobândit niciodată certificat de atestare a dreptului de proprietate, ci la dosar a fost făcută doar dovada demarării procedurii de obținere a acestui act, potrivit HG nr.834/1991, respectiv s-a întocmit și aprobat documentația pentru acordarea certificatului de proprietate prin constituirea unei comisii în cadrul Ministerului Agriculturii și Alimentației în baza Ordinului nr.67/1990.
Astfel, instanța a subliniat că reclamanta se prevalează de această documentație și de adresa nr.3057/19.10.1992, prin care Prefectura Bac omunicat către că este titulara dreptului de proprietate pe o suprafață totală de 98.130 mp situați în șos. -, însă, aceste înscrisuri nu fac dovada că terenul indicat de reclamantă s-a aflat în acest interval de timp în patrimoniul, fiind deținut de către această societate doar în folosință.
De altfel, prin decizia Curții Constituționale nr. 207/17.10.2000 s-a statuat că anterior încheierii de către reclamantă a contractului de schimb din 1998, terenurile agricole și cele aflate permanent sub de apă nu au fost niciodată incluse în patrimoniul societăților agricole, acestea rămânând în proprietatea statului.
În considerarea celor arătate, prima instanță de fond a arătat că protocolul considerat nelegal nu este viciat de fraudă la lege sau cauză ilicită, ci a fost întocmit cu respectarea art. 7 alin. 1 și 5 din Legea nr. 268/2001, prin care Agenția Domeniilor Statului prelua din folosința societăților agricole terenurile care au fost pe tot acest parcurs proprietatea statului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, în termen legal, solicitând anularea sentinței atacate și prin rejudecare, anularea protocolului nr.10105/10.01.2003 intervenit între și Agenția Domeniilor Statului.
După expozeul situației de fapt, reclamanta-apelantă și-a motivat apelul astfel:
1. Terenul societății apelante nu se afla sub incidența Legii nr. 268/2001 la data încheierii protocolului atacat.
Astfel, prin hotărârea Consiliului General al Municipiului B nr.269/21.12.2000, suprafața de 10.000 ha teren arabil care a făcut obiectul protocolului și din care deține 24.999,25 mp a fost trecut în intravilan. În consecință, ea nu face obiectul Legii nr. 268/2001, lege care se referă la terenurile cu destinație agricolă, așa cum acestea sunt definite în art. 2 alin.2 din actul normativ arătat.
În măsura în care Legea nr.268/2001 instituie în patrimoniul societăților agricole obligația de a preda aceste terenuri către Agenția Domeniilor Statului, iar terenul în cauză nu avea destinație agricolă și nu se mai afla în patrimoniul, ci în patrimoniul unor persoane fizice, acest teren nu putea face obiectul protocolului de restituire.
Se arată că aceste aspecte, deși relevate în fața primei instanțe, ca motive și argumente a cererii de chemare în judecată, au fost ignorate de către prima instanță cu încălcarea dispozițiilor art.261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă.
2. Protocolul atacat este lovit de nulitate absolută pentru motiv de cauză ilicită.
Apelanta subliniază că sentința atacată pare să indice că sub aspect juridic ne aflăm în situația vânzării lucrului altuia ale cărei principii se aplică la ipoteza de față, de natură a impune un viciu de nulitate relativă actului considerat nelegal.
Deși este adevărat că speța prezintă similitudini cu acest caz clasic, a fost ignorată însă poziția constantă a jurisprudenței și doctrinei în materie, care arată că atunci când părțile acționează deliberat, cu știința că bunul aparține terțului, aceștia tranzacționează sub cauză ilicită de natură a afecta tranzacția cu nulitate absolută.
Această realitate nu poate fi ignorată în speță. cunoștea înstrăinarea terenului încă din 1998 prin acte semnate de către reprezentanții societății iar Agenția Domeniilor Statului nu putea să se prevaleze de o ipoteză contrară întrucât: dreptul de proprietate către achizitori fusese înscris în registrele de publicitate imobiliară, Agenția Domeniilor Statului, instituție publică specializată în exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate al statului nu poate ignora situația juridică a terenului în speță.
Apelanta dezvoltă și ipoteza vânzării sub condiție, concluzionând în final că aceasta nu poate fi primită în condițiile în care la data semnării protocolului se afla în faliment și orice diligență pentru executarea obligației asumate sub condiție față de Agenția Domeniilor Statului era exclusă.
În fine, apelanta arată că nu este necesar ca Agenția Domeniilor Statului și să fi urmărit împreună realizarea unor operațiuni speculative prin încheierea protocolului, ci doar starea de fapt de a cunoaște că proprietarul terenului în cauză era, de natură a atrage incidența art.968 cod civil și art.44 și 135 din Constituția României.
S-au atașat motivelor de apel exemple din jurisprudență și studii de doctrină.
Împotriva acestui apel a formulat întâmpinare Agenția Domeniilor Statului, solicitând respingerea sa ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate.
Cu privire la primul motiv al apelului, s-a arătat că acesta nu este fondat întrucât din expunerea de motive a sentinței rezultă că prima instanță a analizat actele și succesiunea lor în timp, ajungând la concluzia că terenul în cauză s-a aflat în toată perioada exclusiv în folosința și că are destinația de teren arabil.
Instanța a subliniat în două rânduri că nu putea înstrăina dreptul de proprietate al acestui teren și că actele depuse în sprijinul dovedirii dreptului său real nu au putere probatorie prin ele însele. Mai mult, invocând și decizia Curții Constituționale dar și dispozițiile art.4 și următoarele din Legea nr.268/2001, intimata a arătat că prin protocolul încheiat părțile au executat o obligație legală, astfel că un eventual caracter nelicit al acestui protocol nu poate fi pus în discuție.
Cu privire la al doilea motiv al apelului s-a arătat că în mod corect instanța a considerat că nu se pune problema caracterului nelicit al operațiunii atacate întrucât părțile au acționat în îndeplinirea obligației prevăzute de art.7 alin.1 și 5 din Legea nr.268/2001, iar terenul în cauză urma să fie obiect al protocolului fiind menționat în anexa 3 legii.
În cadrul apelului părțile nu au solicitat probe noi, prevalându-se de probele administrate în fața primei instanțe de fond.
Analizand apelul, Curtea prezinta urmatoarele considerente:
Intre Agenția Domeniilor Statului si a intervenit protocolul 10105/23.01.2003, prin care ADS a preluat 10 ha teren arabil situate in B, sos. nr. 238-240, Sector 1, teren cu privire la care apelanta pretinde un drept real de care se leaga interesul sau in promovarea actiunii de anulare a protcolului aratat.
In aceste circumstante, Curtea va analiza, fata de sustinerile partilor si actele de cercetare ale primei instante de fond, situatia juridica a terenului in disputa.
Retine astfel ca prin Hotararea de Guvern nr. 167/20.02.1990 s-a infiintat Intreprinderea de prelucrare a carnii "B-", entitate cu personalitate juridica, prin scindarea Intreprinderii " B", iar potrivit Ordinului nr. 67/27.05.1992 au fost desemnate comisiile care trebuia sa participe la evaluarea terenurilor ce urmau sa intre in patrimoniul societatilor rezultate prin scindarea fostei societati de stat, comisie care a avizat favorabil, la 14.08.1992 - asa cum rezulta din procesul-verbal al sedintei - documentatia pentru acordarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate al A pentru acele terenuri aflate in administrarea societatii (in suprafata de 105.690 ).
In acest context, atat prima instanta de fond, cat si instanta de apel arata ca nici un act ulterior si cu caracter probator nu sustine afirmatia potrivit cu care certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra acestui teren a fost emis, singurul inscris consemnat la dosar de catre in cadrul anexelor cererii de chemare in judecata fiind adresa nr. 3057/19.10.1992 intocmit de Prefectura B si care arata ca la 31.12.1989 in evidentele Cadastrului Funciar terenul arabil in suprafata de 98.130 mp, parcela a fost inregistrat si apartine.
Curtea subliniaza insa ca aceasta adresa nu are functia de a face proba titlului de proprietate prin certificatul de atestare emis in conditiile HG nr. 834/1991, iar inscrierile funciare nu aveau, sub auspiciile legii in vigoare la acea data, valoarea constitutiva de drept spre a face dovada dreptului real de proprietate asupra terenului in patrimoniul fostei.
In conditiile date, in cadrul probator considerat in dosar,o prima concluzie este caa initiat, dar nu a finalizat procedura de obtinere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului de 10 ha situat in B,. nr. 238-240, parcela.
In cadrul acestor constarari factuale, Curtea retine prima critica adusa hotararii tribunalului referitoare la imprejurarea ca inca din 21.12.2000, prin Hotatarea nr. 269, intregul teren de 10 ha care a facut obiectul protocolului a carui nulitate se solicita, a fost trecut in intravilan.
Trecerea in perimetrul intravilan al localitatilor a unor terenuri nu are insa, asa cum pare inteleaga apelanta, semnificatia scoaterii terenului si din circuitul agricol.
Or, in masura in care sustine ca terenul care a facut obiectul protocolului 10105/23.01.2003 nu facea obiectul art. 2 din Legea nr. 268/2001 intrucat nu facea parte din circuitul agricol, Curtea arata urmatoarele:
- in anul 2003, data incheierii protocolului atacat, terenul in cauza avea destinatie de teren agricol, indiferent ca autoritatea administrativa il transferasein perimetrul intravilan.
- scoaterea terenului din circuitul agricol s-a produs abia prin Decizia nr. 7/28.09. 2005 emisa de catre Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale.
In aceste conditii,concluziaimpusa de aceste constatari de fapt este aceea ca terenul in discutie avea, la data protocolului,destinatie agricolasi se integra domeiului de aplicare al art. 2 alin. 1 din Legea nr. 268/2001 arata ca "prevederile prezentei legi se aplică și societăților comerciale rezultate în urma divizării sau fuziunii societăților comerciale care dețin în exploatare terenuri cu destinație agricolă, precum și societăților naționale care funcționează sub autoritatea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale".
Pe de alta parte, nu se poate considera exceptarea terenului, ca neagricol, de la aplicarea Legii nr. 268/2001 la data incheierii protocolului, 23.01.2003, atunci cand scoatarea terenului din circuitul agricol a intervenit ulterior, la 28.09.2005, ca rezultat al principiului legalitatii, potrivit cu care legalitatea acului juridic se raporteaza la conditiile legale existente la data actului, iar nu la circumstante ulterioare.
la aceste concluzii si aspectele stabilite prin Decizia nr. 207/17.10.2000 a Curtii Constitutionale referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a art. 3 alin. 4 din OUG nr. 198/1999 care arata ca terenurile agricole si cele aflate permanent sub de apa nu au fost niciodata incluse in capitatul social al societatilor comerciale agricole, ci au ramas in patrimoiul statului, se impune ca: terenul in cauza s-a aflat in tot acest parcurs in folosinta, avand destinatia agricola si astfel, Agenția Domeniilor Statului si s-au aflat la data incheierii protocolului nr 10105/23.01.2003 in indeplinirea unei obligatii legale, reglementate de art. 7 alin. 1 - 5 din Legea nr. 268/2001.
Curtea considera asadar ca primul motiv de apel este nefondat, la fel cum lipsita de temei este afirmatia apelantei potrivit cu care prima instanta nu s-a raportat la aceste aparari, pronuntand o hotarare nemotivata sub toate aspectele sesizate de parte, intrucat toate acesta date de fapt au fost avute in vedere si considerate in motivarea solutiei.
In ce priveste al doilea motiv al apelului, Curtea arata ca aceste se grefeaza pe categoria de nulitate invocata de catre reclamanta la promovarea actiunii.
Curtea observa ca subliniaza ca teoria vanzarii lucrului altuia, cu care ar putea fi pus in analogie protocolul atacat in cauza asa cum considera apelanta situatia de fapt in expunerea motivelor sale, trebuie emancipata de ideea nulitatii relative - proprie erorii cu privire la calitatea transmitatorului - atunci cand ambele parti cunosteau cauza ilegitima a tranzactiei, respectiv starea proprietatii bunului tranzactionat.
Instanta de apel nu mai considera insa ca se impune detalierea considerentelor proprii asupra acestui motiv al apelului fata de toate cele anterior retinute.
In masura in care a concluzionat ca terenul in cauza, din care face parte si suprafata de teren de 24.999,25 mp din șos. -, nr.423-431, sector 1, B asupra careia pretinde un drept real de proprietate se integreaza domeniului de aplicare al Legii nr. 268/2001, iar Agenția Domeniilor Statului si s-au aflat la data incheierii protocolului nr. 10105/23.01.2003 in indeplinirea unei obligatii legale careia s-au conformat, se exclude orice alt considerent referitor la cauza ilicita a actului juridic contestat cu nulitate.
Curtea considera ca Tribunalul s-a aflat dincolo de orice eroare de apreciere cu privire la natura motivului de nulitate, asa cum rezulta din consemnarile considerentelor unde se arata ca obiectul actiunii il constituie constatarea nulitatii absolute partiale a protocolului incheiat intre ADS si si ca, desi reclamanta se pretinde proprietare terenului de 24.999.25 mp intr-o suita de acte translative de proprietate, in realitate nu s-a facut dovada ca acest teren s-a aflat la momentul primei instrainari in patrimoniul.
In aceste conditii, asa cum si instanta de apel considera, prima instanta de fond a subliniat ca protocolul semnat la 23.01.2003 nu semnifica un titlul de transfer al proprietatii de la un neproprietar - - catre ADS si astfel cauza ilicita a tranzactiei nu poate fi apreciata intemeiata.
De aceea, in temeiul tuturor acestor considerente, Curtea arata ca hotararea pronuntata este temeinica si legala si corespunde unei corecte evaluari a situatiei de fapt si aplicari a legii, astfel ca apelul declarat este considerat nefondat si va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanta, cu sediul în comuna, D,1, Km.96+200, nr.1168 B, județul P și sediul procesual ales la avocat (", & Asociații" - "") în B,-, sector 1,împotriva sentinței comerciale nr.2442/21.02.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele, cu sediul în comuna, Intrarea ui, nr.9, județul I, prin lichidator și Agenția Domeniilor Statului, cu sediul în B,-, sector 1, ca nefondat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.09.2008.
Președinte, Judecător,
Grefier,
Red.Jud.
5 ex.
19.09.2008
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Cosmin Horia MihăianuJudecători:Cosmin Horia Mihăianu, Veronica Dănăilă
