Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Sentința 40/2008. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Dosar nr- (Număr intern 2296/2007)

SENTINȚA COMERCIALĂ Nr. 40

Ședința publică de la 18 martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ruxandra Monica Duță

Grefier ---

****************

Pe rol judecarea cauzei comerciale de față având ca obiect acțiunea în constatarea nulității titlului de proprietate reprezentat de Procesul-verbal de licitație nr.594/21.06.2004 și a actelor de înstrăinare subsecvente, respectiv Contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr.1202 și 1203 din 14.10.2005, formulată de reclamanta PRIMĂRIA prin Primar în contradictoriu cu pârâtele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, -, SC - SRL B și SC SA

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reclamanta prin avocat, care depune delegație de substituire a d-lui avocat, cu împuternicire avocațială depusă la fila 76; pârâtele și - SRL prin avocat, cu împuternicire avocațială depusă la fila 81; pârâta prin avocat, cu împuternicire avocațială depusă la dosar și pârâta prin consilier juridic, care prezintă Legitimația nr.281/09.05.2002, fără delegație în prezentul dosar.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că nu au fost depuse la dosar precizări privind persoana care a semnat acțiunea, după care:

Reclamanta, prin avocat, depune precizări la dosar, pe care le comunică și susține că viceprimarul a semnat acțiunea. Precizează că nu poate prezenta un mandat în acest sens la acest termen dar prin Legea nr.215/2001 viceprimarii sunt înlocuitori de drept ai primarilor.

Curtea constată că au fost invocate excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei contestatoare, lipsa calității de reprezentant a celui ce a semnat contestația, că s-a prorogat excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de, ce este susținută și de - SRL, că pe lipsa calității de reprezentant a depus astăzi reclamanta înscris dar nu poate prezenta un mandat din care să reiasă expres cine este împuternicit pentru semnarea acțiunilor în justiție și că

aceasta susține că viceprimarul poate semna în locul primarului în temeiul Legii nr.215/2002. Mai constată că a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei.

Se acordă cuvântul părților pe excepția lipsei calității de reprezentant, a lipsei calității procesuale active și lipsa calității procesuale pasive.

Pârâții și -, prin avocat, solicită admiterea excepției lipsei calității de reprezentant al recurentei, persoana semnatară neavând numele consemnat, deci este o persoană necunoscută și nu are nici mandat conform art.161 alin.2.

Pe excepția lipsei calității procesuale active, arată că în justiție nu poate sta Primăria întrucât sunt reprezentanți de Președintele Consiliului Județean, astfel că solicită admiterea acestei excepții.

Pe lipsa calității procesuale pasive a pârâtelor ȘI, solicită admiterea excepției.

Reclamanta, prin avocat, susține că vicepreședintele se subordonează primarului, că Primăria are o creanță, deci are calitate procesuală activă iar persoana fizică a dobândit calitate procesuală pasivă. Solicită respingerea excepțiilor.

Pârâta, prin avocat, arată că primarul este reprezentantul unității teritoriale, viceprimarul îl înlocuiește doar în atribuțiile transferate.

Solicită admiterea excepției lipsei calității de reprezentant întrucât nici primarul, nici viceprimarul nu poate reprezenta Primăria, care nu are calitate de titular al dreptului, taxele și impozitele locale nu intră în cadrul Primăriei.

Solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale active.

Față de obiectul cererii, lasă la aprecierea instanței lipsa calității procesuale pasive.

Pârâta, prin consilier juridic, solicită admiterea primelor două excepții, cu privire la cea de-a treia, lasă la aprecierea instanței.

Curtea rămâne în pronunțare pe excepții.

CURTEA

Asupra cauzei comerciale de față, constată:

Prin contestația înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr.7240 din 16.10.2007, contestatoarea PRIMĂRIA, în contradictoriu cu intimatele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, -, SC - SRL și SC SA, a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se constate nulitatea titlului de proprietate reprezentat de procesul-

verbal de licitație, încheiat la data de 21.06.2004 prin care intimata - a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Comuna, DN 1, km. 19 I - construcții, mijloace fixe și teren în suprafață de 30.000 mp, care i-a aparținut debitoarei SC SA și nulitatea actelor de înstrăinare subsecvente, pentru încălcarea ordinii publice și frauda la lege.

În motivarea contestației se arată că Primăria are o creanță de 1.726.162 lei reprezentând impozit asupra clădirilor și terenului executate silit de S care la rândul ei este creditoare față de debitoarea SC SA și că această intimată ar fi trebuit să încunoștințeze Primăria despre data la care urma să aibă loc executarea silită, întrucât era interesul contestatoarei să fie înscrisă la de distribuție a sumelor rezultate din executarea silită. Mai arată că a ignorat cererea Primăriei de participare la sumele rezultate din executarea silită deși i-a comunicat prin adresa nr.3555/11.05.2004 datele necesare și debitele cu care figura debitoarea SC SA în evidențele bugetului local al unității administrativ teritoriale în care este amplasat imobilul. Învederează că în temeiul articolului 254 alin.7 din Legea nr.343/2006 actul de înstrăinare contestat apare ca fiind nul de drept și că din modul de desfășurare al licitației și al executării silite reiese de asemenea încălcarea dispozițiilor speciale conținute de OUG nr.51/1998.

S-au depus înscrisuri la dosar.

Intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI a formulat întâmpinare prin care invocă excepția de prematuritate a contestației și excepția prescripției dreptului la acțiune al contestatoarei iar pe fond se apără în fapt și în drept împotriva pretențiilor Primăriei.

Intimatele - și SC - SRL au formulat, pe rând, întâmpinări prin care invocă excepția lipsei calității de reprezentant al contestatoarei, excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei și lipsei calității lor procesuale pasive. S-au apărat pe fond în fapt și în drept împotriva pretențiilor contestatoarei.

Au fost depuse la dosar note scrise intitulate "răspuns" la întâmpinările formulate în cauză.

Intimata SC SA a formulat întâmpinare prin care invocă excepția lipsei capacității procesuale a contestatoarei, excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei, excepția inadmisibilității și tardivității introducerii acțiunii iar pe fond s-a apărat în fapt și în drept împotriva pretențiilor contestatoarei.

În ședința publică din 18.03.2008, ținând seama și de notele scrise depuse în ședința publică de către contestatoare, Curtea a acordat

cuvântul părților pe excepția prorogată a lipsei dovezii calității de reprezentant a Primăriei invocată de către intimate pe care a apreciat-o ca având întâietate față de celelalte excepții invocate în dosar.

Excepția analizată este întemeiată și urmează a fi admisă pentru următoarele considerente:

Astfel cum s-a arătat mai sus, înainte de a examina dacă Primăria are capacitate procesuală sau poate fi considerată titular al dreptului pretins și prin urmare ca având calitate procesuală activă în speța dedusă judecății în înțelesul avut în vedere de legiuitor prin articolul 21 din Legea nr.215/2001, Curtea este ținută să analizeze aspectele legate de corecta și legala investire a instanței, respectiv dacă cererea de chemare în judecată este semnată de către reprezentantul legal al contestatoarei.

Prin notele scrise depuse în ședință publică apărătorul Primăriei învederează că persoana care a semnat contestația este viceprimarul (al cărui nume în clar nu se cunoaște). Nu a putut fi prezentat un mandat din care să rezulte că viceprimarul a fost împuternicit să semneze acțiunea.

Reține că potrivit articolului 21 din Legea nr.215/2001, în justiție poate sta comuna prin primar și că acesta din urmă poate împuternici o persoană să o reprezinte în justiție (alin. 3).

În cuprinsul articolului 57 alin.2 din Legea nr.215/2001 se menționează că "primarul poate delega atribuțiile".

În prezenta speță contestația este semnată de o persoană despre care se susține (fără înscrisuri doveditoare) că ar fi viceprimarul Primăriei pentru care nu există o împuternicire expresă din partea primarului de a reprezenta primăria în fața instanței de judecată.

Contestația nu a fost însușită de către primar iar notele scrise prin care contestatoarea combate excepția lipsei dovezii calității de reprezentant poartă aceeași semnătură a persoanei despre care se afirmă că ar deține funcția de viceprimar.

Față de cele expuse, având în vedere dispozițiile legale invocate și dispozițiile articolului 161 Cod procedură civilă, Curtea va admite excepția și va anula acțiunea pentru lipsa dovezii calității de reprezentant a viceprimarului care semnează contestația formulată de către Primăria.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei dovezii calității de reprezentant.

Anulează acțiunea în constatarea nulității titlului de proprietate

reprezentat de Procesul-verbal de licitație nr.594/21.06.2004 și a actelor de înstrăinare subsecvente, respectiv Contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr.1202 și 1203 din 14.10.2005, formulată de reclamanta PRIMĂRIA, cu sediul în comuna, județul I și cu sediul ales la #. și B,-, sector 6, în contradictoriu cu pârâtele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B, sector 1,--11, -, domiciliată în B, sector 3, Intrarea Sectorului, nr.2, SC - SRL, cu sediul în B, sector 3, Intrarea Sectorului nr.2 și SC SA, cu sediul în B, sector 1, nr.239, constatând lipsa calității de reprezentant a viceprimarului care semnează cererea formulată de către Primăria.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 18 martie 2008.

Președinte,

--- -

Grefier,

---

Red. Jud.

Tehnored. IN

8 ex./21.03.2008

Com.6 ex/

Președinte:Ruxandra Monica Duță
Judecători:Ruxandra Monica Duță

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Sentința 40/2008. Curtea de Apel Bucuresti