Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 43/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DosarUL nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA Nr. 43
Ședința publică de la 21 Februarie 2008
PREȘEDINTE: Carmen Popescu
JUDECĂTOR 2: Angela Rădulescu
Grefier
Pe rol, judecarea apelului formulat de reclamanta împotriva sentinței nr.3924/06 septembrie 2007, pronunțate de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns av. pentru apelanta reclamantă și av. pentru intimatul-pârât, lipsind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, constatându-se dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra apelului.
Av., pentru apelanta, solicită admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și constatării nulității absolute a contractului de cesiune pentru lipsa consimțământului apelantei la încheierea acestui act. Susține că intimatul fost împuternicit, în baza procurii speciale, să efectueze acte administrative și nicidecum acte de dispoziție, iar prin încheierea contractului de cesiune, mandatarul a depășit limitele mandatului său. De asemenea, susține că la încheierea actului de cesiune atât mandatarul cât și cesionarul au acționat cu rea credință, urmărind fraudarea intereselor apelantei. Solicită obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Av., pentru intimatul - pârât, solicită respingerea apelului și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond care în mod corect a reținut că mandatul dat pârâtului de către reclamantă a fost nerestricțional. De asemenea, susține că în cauză nu s-a dovedit intenția de fraudare a reclamantei atâta timp cât a existat un mandat, iar cesionarul a făcut dovada restituirii valorii integrale a acțiunilor punând la dispoziția reclamantei valoarea acestora. Totodată, susține că legea privind semnătura electronică împiedică folosirea email-urilor ca probe. Solicită obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Prin sentința 3924/06 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților și.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr.DJ//3/26.01.2000, pârâtul a cumpărat de la FPS un număr de 98.496 de acțiuni la SC SA În februarie 2001, pârâtul a cesionat reclamantei întreg pachetul de acțiuni. Toate demersurile financiare pentru achiziționarea acțiunilor s-au efectuat de către pârât, reclamanta neparticipând la încheierea actelor juridice ori la adunările generale ale acționarilor. Sumele de bani transferate de către reclamantă în contul pârâtului, ca și restituirile făcute de pârât în contul fiicei reclamantei ori în contul reclamantei de la BCR, dovedesc împrumutul dintre reclamantă și pârâtul. Această situație de fapt, coroborată cu faptul că reclamanta nu a exercitat personal drepturile de acționar, respectiv de a convoca sau de a participa la adunările generale, dreptul la dividende, dreptul de a solicita situațiile financiare ale societății, dovedesc faptul că voința internă a reclamantei a fost de a nu se asocia la beneficii și la pierderi, puterea de dispoziție și atribuțiile de administrare fiind exercitate de un mandatar. Procura autentificată sub nr.2193/13.07.2004 la BNP constituie un mandat nerestrictiv privind dispoziția asupra acțiunilor, fiind menționată expres operațiunea de cesiune. Nu a existat intenție de fraudare, pentru că a existat mandatul și pentru că cesionarul a făcut dovada restituirii valorii integrale a acțiunilor, punând la dispoziția reclamantei sumele de 81.848, 83 ROL și 58.883,32 USD. De altfel, revocarea mandatului a avut loc abia la data de 19.07.2005, iar acțiunea în constatarea nulității cesiunii a fost promovată abia la 24.10.2006, astfel încât pasivitatea reclamantei conduce la concluzia că aceasta nu s-a simțit prejudiciată, voința sa internă nefiind aceea de a se manifesta ca proprietar al acțiunilor.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, care susținut că a întocmit procura nr.2193/13.07.2004 deoarece locuiește în SUA și l-a împuternicit pe, fiul fratelui său, să o reprezinte în probleme ce privesc activitatea societății. Cesiunea încheiată de către mandatar în numele său încalcă dispozițiile art.98 din Legea nr.31/1990 și hotărârea nr.1/05.01.2001 a adunării generale a acționarilor. Actul atacat este nelegal și pentru că lipsește consimțământul său la cesiunea acțiunilor. Mandatul a avut în vedere operațiunile legate de bunul mers al societății și nicidecum încheierea de acte juridice care să afecteze patrimoniul mandantei. Pârâții au fost de rea credință, deoarece au cunoscut atât limitele mandatului, general, așa cum rezultă din dispozițiile art.1536 și art.1535 civ. și art.375 alin. 2 com. cât și relațiile dintre mandantă și mandatar, datorită unei bogate corespondențe electronice purtate între părți. Astfel, din corespondență rezultă că apelanta a solicitat frecvent informații despre activitatea societății, administratorul furniza frecvent informațiile cerute, că apelanta spunea că este proprietara companiei și că dorea să simplifice sau chiar să lichideze afacerea, că administratorul i-a propus cumpărarea acțiunilor, propunerea pârâtului fiind refuzată. În nici una dintre corespondențele depuse la dosar, nu se face vreo referire la contractul de cesiune încheiat de pârâți.
Abia la data de 21.03.2005, pârâtul i-a comunicat încheierea cesiunii, precum și promisiunea că banii investiți vor fi restituiți în 5, 8, 10 sau chiar 37 de ani. Instanța de fond este în eroare și cu privire la achitarea prețului acțiunilor. Contul indicat aparține pârâtului ca titular, apelanta fiind doar împuternicită. Niciodată nu i s-a adus la cunoștință existența acestui cont. Suma consemnată în cont nu reprezintă prețul integral al acțiunilor.
Și hotărârea AGA prin care s-a aprobat cesiunea acțiunilor este lovită de nulitate, fiind atacată separat.
Cheltuielile de judecată au fost greșit acordate.
La data de 08.01.2008 intimatul pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, susținând că au fost pe deplin probate aspectele de fapt reținute în hotărârea atacată, referitoare la faptul că apelanta reclamantă a devenit acționar doar formal, că nu a participat niciodată la adunările generale ale acționarilor ori la activitatea societății. Apelanta a transferat sume de bani în contul său chiar și după data când a devenit acționară. Intimatul pârât i-a restituit prin virament sume de bani. Scrisorile electronice nu îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică pentru a fi admise ca mijloc de probă. De altfel, intimatul a recunoscut existența corespondenței, dar nu fiecare mesaj în parte. Susținerea apelantei referitoare la necesitatea aprobării cesiunii de către adunarea generală este lipsită de temei, fiind suficientă declarația făcută în registrul acționarilor, conform art.98 alin.1 din Legea nr.31/1990. Hotărârea AGA nr.1/05.02.2001 are în vedere doar acțiunile proprii ale societății și dispozițiile art.104 lit. b din Legea nr.31/1990. Procura analizată în cauză indică expres dreptul de dispoziție ce decurge din calitatea de acționar, mandat special, în conformitate cu dispozițiile art.375 com. Nu a existat intenția de fraudă. De altfel, depășirea mandatului i-ar da doar posibilitatea unei acțiuni în daune, conform art.381 com. Prețul acțiunilor este în cont, la dispoziția apelantei. Cheltuielile de judecată au fost corect acordate, dovezile fiind depuse odată cu concluziile scrise.
Apelul este fondat.
Examinând actele și lucrările cauzei, Curtea constată că prima instanță a reținut în mod greșit că mandatul dat de către reclamanta pârâtului are un caracter nerestricțional.
Conform prevederilor art. 374 com. mandatul comercial are ca obiect tratarea de afaceri comerciale în numele și pe socoteala mandantului, mandatarul devenind prepusul comerciantului.
Legea califică mandatul drept general sau special în raport de termenii în care este conceput. Astfel, art.1535 civ. prevede că mandatul este special pentru o afacere sau pentru oarecare anume afaceri, ori este general pentru toate afacerile mandantului. Potrivit art.1536 civ. mandatul conceput în termeni generali cuprinde numai actele de administrație. Când vorba de înstrăinare, ipotecare sau de facere a unor acte ce trec peste administrația ordinară, mandatul trebuie să fie special.
În speță, procura autentificată sub nr.2193 din 13.07.2004 la BNP din C reprezintă un mandat comercial, dat pentru reprezentarea în fața Camerei de Comerț și Industrie, Tribunal și oriunde va fi nevoie în probleme ce privesc activitatea societății comerciale, pentru ca mandatarul să facă toate operațiunile necesare bunului mers al societății, să reprezinte societatea în relațiile cu terții, să încheie contracte cu furnizorii, iar în cazul în care interesele societății ar fi prejudiciate să o reprezinte în fața organelor judecătorești. Totodată, mandatarul a fost împuternicit să semneze în numele mandantei orice act adițional privind societatea comercială ( extindere obiect de activitate, majorare capital, cesiuni de părți sociale și acceptări de părți sociale, etc.).
în care este conceput mandatul examinat în cauză sunt speciali, în sensul că se referă doar la tratarea afacerilor comerciale ale apelantei reclamante, privind activitatea SC SA C, precum și la calitatea sa de acționar al acestei societăți. Ca urmare, mandatul are caracter special pentru că se referă strict la activitatea comercială a mandantului, dar general sub aspectul împuternicirilor acordate, deoarece vizează numai actele de administrație pe care mandatarul le poate încheia în numele și pe seama mandantului.
De altfel, singura mențiune din procura autentificată ce, aparent, depășește limita unui act de administrare este aceea referitoare la posibilitatea efectuării de cesiuni și acceptări de părți sociale. Această mențiune, însă, are doar caracter exemplificativ cu privire la posibilul conținut al actelor adiționale privind societatea comercială și are un caracter general, nedefinit, uzual în conținutul mandatelor comerciale. Se observă chiar că se face o referire improprie la cesiuni și acceptări de părți sociale, în condițiile în care societatea analizată nu este o societate de persoane, ci o societate pe acțiuni.
Vânzarea întregului pachet de 98.496 acțiuni în valoare nominală totală de 3.447.360.000 lei vechi ( valoare stabilită prin hotărârea AGA din 05.02.2001 aflată la fila nr.13 din dosarul de fond) reprezentând 91.95 % din capitalul social al SC SA C reprezintă un act de dispoziție, iar nu de administrare cu privire la afacerile comerciale ale mandantei, cesiunea acestor acțiuni conducând practic la ieșirea întregii afaceri din patrimoniul apelantei reclamante.
Întrucât mandatul comercial dat pentru tratarea unora sau chiar a tuturor afacerilor comerciale se limitează la actele de administrare, în temeiul unui astfel de mandat se pot încheia doar acte de vânzare cumpărare uzuale, cel mai adesea de mărfuri, sau acte adiționale necesare desfășurării normale a activității comerciale, cum ar fi cumpărarea celor 2.166 de acțiuni dobândite de societate, și nicidecum acte de dispoziție referitoare la patrimoniul mandantului.
Pentru încheierea unui act de dispoziție, mandatul trebuie să fie special, iar mandatul este special dacă prevede expres atât operațiunea juridică vizată cât și toate elementele actului juridic pe care mandatarul urmează să îl încheie în numele și pe seama mandantului.
Astfel, pentru încheierea valabilă a contractului de cesiune a pachetului de acțiuni deținute de către apelanta reclamantă la SC SA C, mandatul ar fi trebuit să definească actul juridic, în speță cesiunea de acțiuni, obiectul, respectiv mențiunea expresă referitoare la voința mandantei de a înstrăina întregul pachet de acțiuni, prețul vânzării și persoana cumpărătorului.
Sigur că mandantul poate da o libertate mai mare mandatarului său, prin consemnarea în contractul de mandat a faptului că vânzarea se poate face la orice preț va găsi de cuviință mandatarul sau către orice persoană interesată.
Pentru determinarea caracterului special al mandatului, nu sunt esențiale limitele de apreciere lăsate la îndemâna mandatarului, de către mandant, ci enumerarea expresă a elementelor necesare realizării acordului de voință pentru încheierea actului juridic vizat de către mandant, elemente care, în cauză, lipsesc.
Ca urmare, în speță, nu a existat un mandat special, deoarece apelanta reclamantă nu a mandatat expres pe intimatul pârât să cesioneze în numele său întregul pachet de acțiuni deținute la SC SA C, nu a prevăzut în procura întocmită elementele necesare individualizării cumpărătorului și nici nu a stabilit modul de determinare a prețului unei astfel de vânzări.
De altfel, și corespondența electronică depusă la dosar confirmă reaua credință a pârâților care au cunoscut faptul că voința internă a apelantei reclamante nu a fost aceea ca mandatul dat intimatului pârât pentru administrarea SC SA C să vizeze și operațiunea specială de înstrăinare a întregii afaceri.
Dimpotrivă, la data de 17.10.2004, intimatul propunea apelantei să-i cumpere această afacere, dar răspunsul apelantei a fost de refuz, susținând că aceasta ar însemna să recupereze 40.000 USD/an și în aceste condiții să acopere întreaga sumă de 1,5 milioane USD în 37 de ani. Apoi, la 30.10.2004, se referea la o vânzare a companiei ( către terți) și recompensarea intimatului, din prețul obținut, prin acordarea unui procentaj ( filele 32-35 din dosarul de fond).
În concluzie, tribunalul a reținut în mod greșit că cesiunea de acțiuni intervenită între pârâți pe baza procurii de administrare a firmei în numele și pe seama apelantei reclamante este valabil încheiată.
Se reține, totodată, că apărările intimatului pârât sunt contradictorii, acesta pretinzând pe de o parte faptul că, în realitate, a fost și a rămas singurul deținător al pachetului de acțiuni la SC SA C, deoarece sumele investite în afacere au fost împrumutate de la apelanta reclamantă, iar pe de altă parte că le-a cumpărat în anul 2004 și că a pus la dispoziția cedentei prețul.
De altfel, nici una dintre aceste apărări nu este dovedită, deoarece se constată că în corespondența electronică purtată între părți se delimitează clar calitatea de proprietar a apelantei reclamante și de manager a intimatului pârât ( filele nr.37, 39 ) și nu se face vorbire despre existența ori despre restituirea vreunui împrumut. Astfel, acționara se referă la vânzarea afacerii sale, la deciziile referitoare la activitatea societății și la personal, iar pârâtul, ca manager, se sfătuiește cu sora sa în deciziile importante.
Susținerea referitoare la împrumutarea banilor și dobândirea în nume propriu a afacerii de către intimatul este infirmată chiar de atitudinea acestuia referitoare la deciziile societății, luate cu consultarea acționarei ( în acest sens un singur exemplu referitor la personal este relevant: ". dacă nu poate exista o clemență din partea ta ca acest personal să fie disponibilizat începând cu data de 01 aprilie, adică după ce vor trece cele două luni de iarnă. Le-am răspuns că acest lucru ți-l vom comunica ție și funcție de ce vei decide tu așa vom face" - fila nr.25 din dosarul de fond).
De altfel, pretinsa calitate de proprietar al acțiunilor ar fi exclus propunerile de cumpărare, respectiv de plată a valorii acestora, venite din partea pârâtului. Dacă, în realitate, acționar la SC SA C ar fi fost pârâtul, atunci apelanta reclamantă ar fi dat acestuia mandatul de administrare a societății, iar nu nepotului său, la data de 13.07.2004.
Corespondența expediată prin poștă sau pe cale electronică reprezintă mijloc de probă și face dovada situației de fapt și a voinței reale a părților, fiind - în speță - necontestată. Legea nr.455/2001, privind semnătura electronică, nu are incidență în cauză, în condițiile în care înscrisurile expediate prin poșta electronică au fost invocate ca mijloace de probă, iar nu ca acte juridice. Ca urmare, nu intră în discuție cerințele prevăzute de această lege cu privire la procedura de certificare calificată a semnăturii electronice.
Nici apărarea referitoare la plata prețului cesiunii nu poate fi primită, în condițiile în care, pentru argumentele expuse în precedent, nu a existat un acord de voință al mandantei pentru actul încheiat și, deci, nici pentru vreun preț al vânzării. De altfel, în contractul de cesiune nu s-a prevăzut un preț actual sau rezultat în urma unor negocieri, ci s-a menționat obligația asumată de către cesionar de a achita în termen de 4 ani contravaloarea de 3.447.360.000 lei (stabilită pentru acțiunile din litigiu în anul 2001), astfel încât nu este relevantă împrejurarea că, într-un cont, s-au consemnat sume de bani pe numele intimatului și că aceste sume pot fi retrase și de către apelanta reclamantă.
Se reține, totodată, că exercitarea administrației societății printr-un mandatar (de altfel, justificată nu printr-o lipsă de interes, ci prin aceea că acționarul majoritar nu locuiește în România, fiind astfel în imposibilitatea exercitării nemijlocite prerogativelor dreptului său de proprietate), precum și reacția lentă a apelantei reclamante la situația creată prin încheierea contractului de cesiune, reținute în considerentele hotărârii apelate, sunt lipsite de orice relevanță cu privire la valabilitatea convenției, ce se analizează exclusiv în raport de îndeplinirea condițiilor legale la momentul încheierii actului juridic. Față de considerentele expuse, Curtea constată că tribunalul a apreciat în mod greșit asupra valabilității contractului de cesiune, care s-a încheiat fără consimțământul cedentului, condiție esențială prevăzută de art.948 civ. a cărei lipsă atrage sancțiunea nulității, independent de faptul că nerespectarea instrucțiunilor primite de către mandatar dă naștere și unui drept la despăgubiri pentru mandant, conform art.381 com.
În plus, Curtea reține că și cea de a doua cauză de nulitate a contractului de cesiune încheiat la data de 24.11.2004, invocată de către apelanta reclamantă, este dovedită în cauză, pentru următoarele considerente:
Prin actul adițional autentificat sub nr.422 din 21.02.2001 la BNP din C (fila nr.14 din dosarul de fond), s-au modificat actele constitutive ale SC SA C nu numai cu privire la structura acționariatului, ca urmare a dobândirii de către apelanta reclamantă a pachetului de 98.496 acțiuni, ci și referitor la regimul juridic al acțiunilor acestei societăți.
Astfel, prin actul adițional s-a transformat SC SA C în societate de tip închis și acțiunile au fost retrase de la tranzacționarea de pe piața începând cu data de 15.12.2000. S-a interzis publicitatea pentru vânzarea acțiunilor SC SA C începând cu aceeași dată și, în consecință, s-a prevăzut ca vânzarea acțiunilor să se poată face numai în conformitate cu dispozițiile art.98 din Legea nr.31/1990 republicată și prin hotărârea AGA.
Potrivit art.98 alin. 1 din Legea nr.31/1990, dreptul de proprietate asupra acțiunilor nominative emise în formă materială se transmite prin declarație făcută în registrul acționarilor și prin mențiunea făcută pe titlu semnată de cedent și de cesionar sau de mandatarii lor. Totodată, textul prevede că prin actul constitutiv se pot stabili și alte forme de transmitere a dreptului de proprietate asupra acțiunilor.
În speță, se reține că după înregistrarea actului adițional autentificat la data de 21.02.2001, vânzarea acțiunilor SC SA C nu mai putea opera liber, nerestricționat, ci doar în noile condiții, stabilite prin hotărârea nr.1 din 05.02.2001 a AGA ( fila nr.13 din dosarul de fond), adică doar cu îndeplinirea atât a cerinței referitoare la înscrierea declarației în registrul acționarilor și efectuarea mențiunii pe titlu, cât și a celei de aprobare prin hotărâre a adunării generale a acționarilor.
În consecință, Curtea constată lovită de nulitate cesiunea acțiunilor deținute de către apelanta reclamantă în favoarea intimatului pârât, deoarece această vânzare nu îndeplinește cea de a doua cerință prevăzută de actele constitutive ale societății, respectiv nu a fost supusă aprobării adunării generale a acționarilor SC SA
Hotărârea nr.2 din 24.11.2004 a adunării generale a acționarilor SC SA C, aflată la fila nr.19 din dosarul de fond, nu consemnează nici dezbaterea și nici aprobarea cesiunii, ședința având loc după încheierea actului juridic prin care pachetul de acțiuni a fost înstrăinat, acționarii prezenți, mai precis intimatul pârât, consemnând că aprobă operațiunea, în sensul că ia act de declarația făcută în registrul acționarilor cu privire la cesiunea intervenită.
Art. 111 din Legea nr.31/1990 reglementează ordinea de zi obligatorie pentru adunarea generală ordinară, fără însă a exclude dezbaterea oricăror altor probleme înscrise la ordinea de zi, iar art.113 prevede obligativitatea întrunirii adunării generale extraordinare pentru adoptarea modificărilor actelor constitutive ( lit. m ). Ca urmare, nu poate fi primită apărarea intimatului pârât potrivit căreia adunarea generală nu are competență cu privire la aprobarea vânzării acțiunilor.
Nici apărarea potrivit căreia dubla cerință prevăzută în actul adițional încheiat la data de 21.02.2001 vizează exclusiv cele 2.166 de acțiuni dobândite de către societate și ipoteza în care, acestea s-ar cesiona către personalul societății nu poate fi reținută, susținerile intimatului pârât neregăsindu-se în clauzele actului adițional examinat. Prevederea referitoare la vânzarea acțiunilor cu îndeplinirea atât a cerințelor prevăzute de art.98 din Legea nr.31/1990 republicată, cât și a aprobării AGA nu face distincție în raport de titularul ori eventualul cumpărător al acțiunilor.
În concluzie, Curtea va admite apelul și, potrivit art.296 civ.Cod Penal, va schimba sentința atacată, în sensul că va admite acțiunea și va constata nulitatea contractului de cesiune acțiuni.
Conform art.274 civ.Cod Penal, Curtea va dispune obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către apelanta reclamantă, în cuantum de 18739,15 lei, soluție ce face inutilă examinarea ultimului motiv de apel, privind dispozițiile hotărârii atacate referitoare la cheltuielile de judecată aferente fondului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de reclamanta împotriva sentinței nr.3924/06 septembrie 2007, pronunțate de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții și.
Schimbă sentința în sensul că admite acțiunea și constată nulitatea contractului de cesiune acțiuni încheiat la data de 24.11.2004, privind pachetul de 98496 acțiuni la SC SA C.
Obligă pe pârâții și la 18739,15 lei cheltuieli de judecată către reclamanta.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 21 februarie 2008.
Președinte, | Judecător, |
Grefier, |
26 Februarie 2008
Jud. red. CP
Tehnored. RI/6 ex / 19.03.2008
Jud. Fond
Președinte:Carmen PopescuJudecători:Carmen Popescu, Angela Rădulescu
