Constatare nulitatea absolută a contractului de cesiune de creanță. Încălcarea prin fraudarea legii a unei condiții esențiale de validitat. Cauza ilicită. Decizia 58/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.58
Ședința publică de la 31 ianuarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE I -
JUDECĂTOR 1: Iulia Prelipcean
GREFIER - -
.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta SC SRL S M, împotriva sentinței comerciale nr.9016/03.07.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele BANK ROMANIA SA și SC SRL
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata BANK ROMANIA SA, reprezentată de consilier juridic G, cu delegație la dosar, lipsind apelanta și intimata SC SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Reprezentantul intimatei BANK ROMANIA SA depune la dosar înscrisuri în combaterea excepției lipsei calității de reprezentant a Direcției Juridice din cadrul SC BANK SA invocată de apelantă prin "răspunsul la întâmpinare".
Față de excepția invocată de apelantă prin "răspunsul la întâmpinare", Curtea, deliberând, o respinge ca nefondată, având în vedere înscrisurile depuse de intimata BANK ROMANIA SA.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe apel.
Reprezentantul intimatei BANK ROMANIA SA solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței apelate ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată. Arată că apelanta critică sentința primei instanțe numai cu privire la primul motiv invocat de aceasta în acțiune și cu referire la motivarea instanței de fond de respingere a acestui motiv în sensul că băncile nu ar putea să încheie valabil contracte de cesiune de creanță. În apărare invocă disp.art.11 și 13 din Legea nr.58/1998, art.12 din Legea nr.289/2004 și Legea nr.190/1999.
CURTEA
Prin cererea formulată în data de 19.10.2006 la Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, reclamanta S M, a chemat în judecată pe pârâtele Eurom Bank (în prezent Bank ) și solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de cesiune de creanță nr.750/29.09.2005 încheiat între părți, pentru încălcarea prin fraudarea legii a unei condiții esențiale pentru validitatea acestuia, cauza fiind ilicită, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința comercială nr.9016 pronunțată la data de 03.07.2007 în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin contractul de credit nr.134/17.03.2005 banca Eurom Bank, în calitate de creditor, a acordat debitoarei două credite pe termen de 5 ani în cuantum de 64.710.000.000 lei și 512.145 Euro, respectiv, de 650.000 Euro. Față de faptul că prin capitolul IV părțile au convenit constituirea unor garanții bancare în cadrul acestora, reclamanta s-a obligat să garanteze restituirea creditului cu 9 imobile aflate în proprietatea sa, asupra cărora au fost înscrise ipoteci de rangul II sau IV.
La 29.09.2005 pârâta creditor Eurom Bank a înțeles să cesioneze către pârâta România creanțele sale rezultând din patru contracte de credit, printre care și cel cu nr.750/17.03.2005. Prin art.14 din contractul de cesiune părțile au convenit și transmiterea către cesionar a drepturilor rezultate din garanțiile constituite și conservate în condițiile legii, precum și remiterea către acesta a titlurilor aferente.
Reclamanta, garant al debitorului cedat, consideră că acest contract de cesiune este afectat de nulitate absolută, întrucât a fost încheiat cu încălcarea condițiilor esențiale de validitate în ceea ce privește capacitatea de a contracta cât și cauza licită din perspectiva dispozițiilor art.11, 12 și 13 din Legea nr.58/1998, ale Legii nr.31/1990 cât și ale art.948, 966, 968 Cod civil.
La verificare aceste susțineri se dovedesc neîntemeiate. Astfel, în raport cu formularea art.11, 12 și 13 din Legea nr.58/1998, atât timp cât creanța reprezintă un bun imobil incorporabil care poate face obiectul unei cesiuni în condițiile art.1391-1401 Cod civil, această operațiune de transmitere a ei reprezintă pentru instituția de credit un aspect accesoriu al activității de creditare. Dispozițiile Legii nr.58/1998 erau în vigoare la momentul încheierii contractului de cesiune, ulterior acestea fiind abrogate prin art.422 din OUG nr.99/2006. Dar, în reglementarea actuală, art.18 alin.1 reia în parte dispozițiile art.11 și, în plus, stabilește prin alin.13 că dispozițiile privind sfera activităților ce pot fi desfășurate de bănci se interpretează și se aplică astfel încât activitățile enumerate la alin.1 să acopere orice operațiuni, tranzacții, produse și servicii care se înscriu în sfera acestor activități sau pot fi asimilate acestora, inclusiv serviciile auxiliare acestor activități.
Prin urmare, operațiunea de cesionare a unei creanțe și a garanțiilor ce o însoțesc este accesorie activității de creditare și nu este interzisă prin art.12 din Legea nr.58/1998. De altfel, această apărare este infirmată și în adresa nr.III/2/3358/04.06.2007 a BNR care precizează expres natura accesorie a operațiunii și faptul că aceasta nu necesită o autorizare distinctă.
În ceea ce privește capacitatea de a contracta a cesionarei pârâte, în legătură cu faptul că aceasta nu are în obiectul de activitate și recuperarea creanțelor, trebuie reținut că cesiunea nu este o activitate de recuperare de creanțe ci un act juridic de dobândire a unor creanțe. În cauză nu s-a angajat față de cedentă să recupereze creanța pe care aceasta o avea asupra debitorilor cedați și, ci a procedat la dobândirea în patrimoniul său a unui drept de creanță. Prin urmare în cauză nu sunt aplicabile prevederile art.966 și 968 cod civil în raport cu motivele de nulitate invocate de reclamantă.
Susținerile suplimentare formulate de reclamantă prin notele de ședință de la 26.06.2007 în sensul că cesiunea de creanță nr.750/29.09.2005 nu i-a fost notificată și deci nu îi este opozabilă, în condițiile art.1391 și următoarele Cod civil, nu pot fi reținute deoarece nu constituie motive de nulitate absolută.
Împotriva acestei sentințe comerciale reclamanta a declarat apel, timbrat și în termen legal, solicitând schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea apelului s-a arătat că tribunalul a reținut în mod eronat că atât timp cât creanța reprezintă un bun imobil incorporabil care poate face obiectul unei cesiuni, cesiunea în speță, a unei creanțe și a garanțiilor care o însoțesc ar fi o activitate accesorie activității de creditoare, fără a fi interzisă prin art.12 din Legea nr.58/1998.
În realitate, dispozițiile art.11, 12 și 13 din legea menționată sunt imperative, banca pârâtă neputând să perfecteze astfel de cesiuni de creanță, deoarece îi sunt interzise prin lege în mod expres.
Instituțiile bancare își pot recupera creanțele neperformante doar prin executorii bancari proprii la care se referă art.173 alin.2 din Legea nr.58/1998 sau executorii judecătorești. În raport cu art.11 din Legea nr.58/1998 băncile pot desfășura anumite activități, iar potrivit dispozițiilor art.12 din aceeași lege nu pot efectua și alte activități decât acestea și nici operațiuni cu bunuri mobile și imobile cu excepția celor prevăzute în art.13 care se referă la art.11, fără a se include și cesiunile de creanță ci doar administrarea bunurilor, excluzându-se un act de dispoziție.
Adresa III/2/3358/04.06.2007 a BNR nu indică decât faptul că cesiunea nu necesită o autorizare distinctă, fiind de natură accesorie, fără a preciza în concret dacă este o operațiune permisă băncilor.
În raport cu prevederile art.948, 966 și 968 Cod civil în cazul cesiunii în speță cauza este ilicită, fiind prohibită de lege.
Intimata Bank România (fostă Eurom Bank ) a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Față de acestea, analizând actele și lucrările dosarului cauzei Curtea constată că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Reclamantul susține în mod greșit că din moment ce cesiunea de creanță nu este menționată în mod expres în obiectul de activitate al băncilor, potrivit art.11-13 din Legea nr.58/1998, ar trebui apreciată ca fiind interzisă în mod expres prin lege. În mod cert dispozițiile legale menționate nu interzic în mod expres băncilor posibilitatea efectuării cesiunii de creanță. Din interpretarea art.11 și 13 rezultă că între activitățile pe care băncile le pot desfășura se numără și cele privind operațiuni cu bunuri mobile și imobile necesare desfășurării activității. Creanțele reprezintă bunuri mobile incorporale, care pot face obiectul unor acte translative, inclusiv contracte de cesiune în vederea încasării contravalorii lor și folosirea acesteia în derularea activității comerciale, de exemplu acordarea de credite. Astfel, cesiunea de creanță se poate încheia ca activitate accesorie activități principale, de creditare. Aceasta în condițiile în care dispozițiile legale nu limitează băncilor modalitățile de recuperare a valorii creanțelor doar prin executarea silită prin executorii bancari sau judecătorești, iar operațiunile băncii nu se pot limita, referitor la bunurile sale, doar la acte de administrare, excluzându-se atributul dispoziției.
Prin urmare, nefiind vorba de o cauză a cesiunii prohibită de lege, nu sunt aplicabile, referitor la motivele de nulitate invocate, prevederile art.948, 966 și 968 Cod civil.
Dacă legea ar fi interzis în mod expres băncilor efectuarea cesiunii unei creanțe proprii, ca act de valorificare a acesteia, BNR ar fi indicat aceasta în cuprinsul adresei III/2/3358/04.06.207. Menționându-se prin adresa respectivă, că cesiunea este un act accesoriu și prin urmare nu necesită o autorizare distinctă față de aceea a actului principal, se indică faptul că din moment ce activitatea principală a fost autorizată, banca poate efectua și activitatea accesorie.
În consecință, având în vedere considerentele arătate și constatând că sentința apelată este temeinică și legală, Curtea, în baza art.296 Cod procedură civilă va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarata de apelanta SC SRL S M cu sediul în S M,-, județul S M, împotriva sentinței comerciale nr.9016/03.07.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele BANK ROMANIA cu sediul în B,-, sector 1, și cu sediul în B,--107, 3,.3,.7, sector 5.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 31.01.2008.
Președinte, JUDECĂTOR 2: Aurică Avram
I - - -
Grefier,
- -
Red.Jud.
Tehnored.
Nr.ex.: 5
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Iulia Prelipcean
Judecători:Iulia Prelipcean, Aurică Avram
