Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 63/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 63/A-
Ședința publică din 18 Iunie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță judecător
JUDECĂTOR 2: Gabriela Chiorniță președinte secție
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de reclamanții, cu sediul în Pitești, B-dul - nr. 64, județul A și, domiciliat în Pitești, str. -,. 31,. G,. 13, județul A, împotriva sentinței comerciale nr. 118/C/07.02.2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții, domiciliat în, -. 13, județul A și, domiciliat în Pitești,-, -. A,. 41, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat pentru apelanții-reclamanți și, intimatul-pârât, personal și asistat de avocat, același avocat pentru intimatul-pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 12 lei, achitată conform chitanței nr. 95394/07.04.2008 și timbru judiciar de 0,15 lei - fila 150.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Apărătorul apelanților depune la dosar copia ordinului de plată nr. 1/06.06.2007, din care rezultă că apelanta SRL a restituit intimatului suma primită în mod nelegal, precum și un răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul, copia acestuia comunicându-se apărătorului intimaților.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia, punând în vedere părților să pună concluzii și asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului, în calitate de asociat, în a formula cererea de chemare în judecată.
Apărătorul apelanților-reclamanți solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și precizată. În subsidiar, solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Solicită respingerea excepțiilor invocate de intimatul prin întâmpinare, respectiv excepția lipsei de interes, apreciind că aceasta este anacronică în raport de încheierea de ședință din 04.10.2007 pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, din care rezultă că reclamanții nu au pierdut posesia imobilului și excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât instanța a fost învestită cu o cerere prin care s-a solicitat nulitatea absolută a unui contract de vânzare-cumpărare și nu cu o acțiune în constatare.
Instanța de fond a reținut fără temei că dispozițiile art. 1536 cod civil privind mandatul special nu se aplică în cauză, fiind vorba de o societate comercială. În speță sunt aplicabile dispozițiile legale menționate, iar mandatul pârâtului trebuia să fie special, întrucât privește înstrăinarea unui imobil. Prima instanță nu a luat în considerare nici art. 28 din Statutul societății, potrivit căruia, atunci când sunt mai mulți asociați, aceștia formează un consiliu de administrație, care trebuia să pronunțe o hotărâre cu privire la emiterea mandatului. Instanța nu s-a pronunțat nici asupra încălcării art. 31 din Statut, conform căruia decizia administratorilor trebuie luată în unanimitate.
În ceea ce privește motivul de nulitate referitor la lipsa semnăturii asociatului, arată că instanța de fond nu l-a analizat și l-a respins fără să-l motiveze. De asemenea, prima instanță nu s-a pronunțat asupra motivului real de nulitate absolută invocat de reclamanți, respectiv cauza ilicită și nici nu a lua în discuție motivul fraudării legii și nu a cerut reclamanților precizări pentru justificarea acestui motiv. S-ar fi impus ca instanța să solicite efectuarea unei expertize care să stabilească valoarea reală a imobilului.
Totodată, instanța de fond nu s-a pronunțat în mod clar nici pe cererea completatoare, prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a actului adițional nr. 1 la contractul de vânzare-cumpărare.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, solicită respingerea acesteia, având în vedere că acesta avea interese în cadrul societății, în calitatea sa de asociat, precum și faptul că ne aflăm în prezența nulității absolute, care poate fi invocată de orice persoană interesată. Este adevărat că nu el este titularul dreptului la acțiune, ci, însă contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat invocându-se și voința sa. Reclamantul avea atât dreptul, cât și interesul de a obține un preț serios și nu unul derizoriu.
Subliniază și faptul că pârâtul nu a fost cumpărător de bună-credință, întrucât a formulat oferta în numele unui investitor, dar a cumpărat în nume propriu, de asemenea oferta fiind formulată către și nu către.
Solicită obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată, potrivit chitanței nr. 134/09.08.2007, pe care o depune în copie la dosar.
Apărătorul intimaților-pârâți solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului, care nu poate formula acțiune în calitatea sa de asociat. Totuși, prin actul adițional la Statutul societății, atât, cât și, și-au asumat calitatea de reprezentare în mod deplin a societății.
Solicită și admiterea excepțiilor lipsei de interes și a inadmisibilității acțiunii, invocate prin întâmpinarea depusă la dosar.
Având cuvântul asupra apelului, solicită respingerea acestuia, arătând că acceptarea explicită a ofertei și aducerea la cunoștința ofertantului a acceptării presupun întrunirea acordului de voință al asociaților cu privire la vânzarea imobilului și prețul acestuia și desemnează momentul nașterii raportului juridic contractual în raport cu disp. art. 35 Cod comercial. Contractul s-a realizat, iar exprimarea consimțământului reclamantului rezultă din deschiderea de către acesta a subcontului în mod special, pentru cea de-a doua plată efectuată de.
Solicită ca instanța să analizeze și poziția terțului dobânditor, a cărui bună-credință a fost manifestată în mod deplin, iar dreptul de proprietate al acestuia impunându-se a fi protejat.
Solicită obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată, potrivit notei de cheltuieli pe care o va depune la dosar împreună cu concluziile scrise, sens în care solicită amânarea pronunțării.
În replică, apărătorul apelanților arată că, în situația întâlnirii ofertei cu acceptarea, contractul de vânzare-cumpărare se poate considera încheiat numai în cazul unui contract de vânzare-cumpărare de bunuri mobile, potrivit art. 35 Cod comercial. În speță, însă, fiind vorba despre un imobil, se cerea o formă de acceptare ad validitatem. Mai menționează că, în subsidiar, în situația în care s-ar aprecia valabilitatea acordului de voință al reclamantului pentru vânzare-cumpărare, acceptarea acestuia trebuie privită ca o promisiune de vânzare și s-ar fi impus ca pârâtul să obțină hotărâre judecătorească pentru obligarea reclamantului la exprimarea acordului în vederea încheierii contractului.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată la 08 iunie 2007, reclamanții, reprezentată de asociatul și administratorul și, în calitate de asociat și administrator, au chemat în judecată pe pârâții și, pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1934/17.05.2007 și a eventualelor acte subsecvente acestuia. S-a mai solicitat ca pârâtul să fie obligat să restituie imobilul vândut, în măsura în care a intrat în posesia acestuia.
În motivarea acțiunii, s-a susținut că se impune ca actul să fie sancționat așa cum se solicită, dată fiind lipsa consimțământului valabil al persoanei juridice, consimțământ care trebuia să rezulte dintr-o hotărâre a Adunării Generale și dintr-un mandat special acordat administratorului. Acest mandat se supunea formei speciale autentice, ca și actul la care se referă.
La încheierea actului a lipsit consimțământul celui de-al doilea asociat și administrator, Hotărârea Consiliului de Administrație care să fi fost adoptată în unanimitate. Tranzacția s-a făcut pentru un preț neserios, cu fraudă la lege, cu intenția de a scoate bunul din proprietatea persoanei juridice, iar prețul nu a fost achitat în conturile indicate în contract.
Nulitatea se impune a se constata și pentru că actul este afectat de o cauză ilicită, fiind vorba de vânzarea lucrului altuia, iar administratorul a fost singurul vânzător al bunului.
La 12 iulie 2007, reclamanții și-au completata acțiunea, solicitând să se constate nulitatea absolută și a actului adițional nr. 1, încheiat la contractul de vânzare-cumpărare, motivat de faptul că desființarea actului principal atrage desființarea celor subsecvente.
La 4 octombrie 2007, aceiași reclamanți au renunțat la capătul de cerere privind obligarea la restituirea imobilului vândut.
Prin sentința comercială nr. 118/C/2008, Tribunalul Comercial Argeșa respins acțiunea, reținând că fiecare dintre cei doi administratori avea puteri depline de reprezentare, iar regulile mandatului se aplică, însă, în coroborare cu dispozițiile Legii 31/1990, care, având valoarea de normă specială, se aplică în mod prioritar. S-a mai arătat și că reclamantul a semnat oferta de cumpărare, aspect recunoscut la termenul din 07 februarie 2007, fiind deci încunoștințat de tranzacția ce urma să se încheie. Contractul de vânzare-cumpărare se supune regulilor de validitate de la data încheierii sale, reguli stabilite de Legea nr. 31/1990, prin care se dă eficiență și mandatului aparent, tocmai pentru a proteja circuitul civil și, potrivit cărora, nu este necesar consimțământul celui de-al doilea asociat și nici o hotărâre a consiliului de administrație. Nu s-a dovedit în cauză că prețul este neserios, că a operat o vânzare a lucrului altuia sau că s-a încercat o fraudă la lege.
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamanții, criticând-o pentru următoarele motive:
- dispozițiile art. 72 din Legea nr. 31/1990 trimit la regulile mandatului de drept comun și, în aceste condiții, era nevoie de un mandat special încheiat în formă autentică, pe care administratorul nu l-a avut. De altfel, reprezentanții persoanei juridice își exercită drepturile de administrare în limita puterilor conferite, puteri care în cauză trebuiau să aibă la bază o hotărâre a adunării generale;
- asociatul nu a exprimat un consimțământ valabil pentru înstrăinarea bunului, aspect recunoscut implicit, chiar dacă luase cunoștință de oferta cumpărătorului;
- în conformitate cu dispozițiile legale și statutare, administratorii formează un consiliu de administrație, iar deciziile se adoptă cu unanimitate, decizie care în cauză lipsește;
- prețul neserios, chiar dacă nu constituie un motiv de nulitate absolută, poate determina nulitatea relativă a convenției;
- nu se arată de ce în speță nu este vorba de o vânzare a lucrului altuia, care să ducă la nulitatea absolută a contractului, rămânând în afara analizei instanței motivul real de nulitate, respectiv cauza ilicită. O astfel de cauză este vânzarea lucrului altuia și evitarea consimțământului celui de-al doilea asociat;
- instanța nu s-a pronunțat nici asupra motivului de fraudă la lege și nu s-a cerut reclamanților să precizeze în ce constă aceasta, nepronunțare care trebuie reținută și în raport de motivele de la punctele 4 și 8 din acțiune;
- nu s-a pronunțat tribunalul asupra cererii de a se constata nulitatea absolută a actului adițional nr. 1.
Examinând criticile formulate, se apreciază că ele sunt nefondate, pentru cele ce se vor arăta mai jos.
În condițiile art. 137 Cod pr. civ, instanța va verifica cu prioritate excepția pusă în discuția părților din oficiu, excepție ce privește calitatea procesuală a reclamantului, atunci când acesta invocă dreptul său de asociat.
Dincolo de permanenta confuzie care se face între calitățile de asociat și administrator ale unei persoane fizice în cadrul unei societăți cu răspundere limitată, se impune sublinierea că asociatul are numai drepturile pe care i le acordă existența în patrimoniul său a dreptului de proprietate asupra unor părți sociale. Părțile sociale, ca de altfel și acțiunile, sunt fracțiuni ale capitalului social, iar acesta nu se confundă cu patrimoniul societății și, de aceea, asociatul nu are dreptul recunoscut de lege să atace actele persoanei juridice.
Este adevărat că invocarea nulității absolute este recunoscută oricărei persoane, dar dreptul procesual este condiționat de existența unui interes legitim, personal și actual, interes ce nu poate fi localizat în patrimoniul asociatului.
Pentru aceste considerente, se apreciază că, atunci când reclamantul-apelant își invocă drepturile ce decurg din calitatea de asociat, el nu are legitimare procesuală într-un litigiu de natura celui de față.
Revenind la modul în care sunt concepute acțiunea și calea de atac, confundându-se cele două calități din cadrul societății ale acestui reclamant, urmează ca susținerile să fie analizate, totuși, ca și cum ele aparțin administratorului persoanei juridice.
Atunci când legea specială trimite la dispoziții ale dreptului comun, este de principiu că se are în vedere numai completarea normelor speciale cu cele ale Codului Civil, în speță, acolo unde Legea nr. 31/1990 nu cuprinde reglementări și în măsura existenței unei compatibilități între acestea.
Atribuțiile legale ale administratorilor sunt descompuse practic în două categorii principale. Aceea de gestiune și aceea de reprezentare. În cadrul societăților cu răspundere limitată, de principiu, dreptul de reprezentare revine fiecăruia dintre administratori, față de dispozițiile art. 197 alin. 3, raportat la art. 75 din Legea nr. 31/1990.
Așadar, fiecare dintre administratori poate, dacă nu îi este interzis de actul constitutiv, să reprezinte și să încheie actele în numele persoanei juridice, pentru că, în condițiile art. 34 și 35 din Decretul 31/1954, persoana juridică își exercită drepturile își îndeplinește obligațiile prin organele sale.
Faptul că obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile legale referitoare la mandat (art. 72 din Legea 31/1990) nu exclude aplicarea prioritară a normelor speciale și, mai ales, nu obligă ca activitatea reprezentantului unei societăți cu răspundere limitată și actele pe care acesta le încheie să se supună normelor de drept comun contrare legii speciale.
Forma mandatului la care se trimite în motivele de apel, pe de-o parte, nu are justificare în art. 72 din Legea 31/1990, iar, pe de altă parte, ea este străină normelor de drept comerciale caracterizate prin mai puțin formalism și mai multă celeritate. Dacă s-ar împărtăși punctul de vedere din apel, s-ar ajunge ca administratorul, reprezentant al societății, să-și acorde un mandat autentic ca să poată încheia o convenție pentru care se cere forma solemnă. Evident că o astfel de manieră de a se proceda, este lipsită de suport legal și de rațiune.
Înstrăinarea unui imobil al unei societăți cu răspundere limitată nu este condiționată de adoptarea în acest sens a unei hotărâri de adunare generală, legiuitorul neînțelegând să impună o astfel de obligație, așa cum, pentru cazuri speciale, când se depășesc anumite valori, este nevoie în cadrul societăților pe acțiuni sau a celor listate la bursă. De asemenea, nu trebuie neglijat faptul că, de regulă, în cadrul societăților cu răspundere limitată nu se vorbește de consiliu de administrație, dat fiind numărul mic al acestor reprezentanți.
Pentru considerentele de mai sus, nu era nevoie de consimțământul unui alt asociat, iar, în ceea ce privește consimțământul celuilalt administrator, se apreciază că o astfel de cerință, ce nu este impusă de lege, nu este impusă nici de actul constitutiv.
De reținut, însă, că apelantul a cunoscut despre tranzacția pe care societatea urma să o încheie, aspect ce rezultă din semnătura sa pe oferta de cumpărare (fila 59) și din modul în care cei doi administratori au înțeles să depună prețul în conturi diferite, cu acces personalizat la acestea (fila 62).
În art. 31 din Statutul societății, autentificat în anul 1992 (apelantul dobândind calitatea de asociat și administrator în 1998 - fila 28), s-a preluat întocmai dispoziția legală în materie, arătându-se astfel, în mod contradictoriu, pe de-o parte, că dreptul de reprezentare aparține oricărui administrator, dar și că, dacă nu se dispune în contractul de societate ca administratorii să lucreze împreună, atunci decizia acestora trebuie luată în unanimitate.
Cu ocazia cooptării reclamantului-apelant, s-a prevăzut că societatea este reprezentată și administrată, cu puteri depline, de și, fără nicio subliniere în sensul că aceștia trebuie să lucreze împreună, mențiune față de care fiecare dintre ei avea puteri depline de reprezentare. Acest aspect era cunoscut reclamantului, potrivit răspunsului dat de acesta la prima întrebare a interogatoriului de la fila 116.
Unul din elementele esențiale ale contractului de vânzare-cumpărare este și obiectul acestuia, obiect care cuprinde nu numai imobilul, dar și prețul plătit pentru acesta, preț care trebuie să fie sincer și serios. În cazul în care prețul este derizoriu, tranzacția poate fi nulă ca vânzare-cumpărare. Prețul este serios, chiar dacă el nu corespunde valorii reale a lucrului vândut, pentru că părțile sunt libere să determine întinderea lui. Prin derogare de la principiul validității contractului, atunci când există o disproporție vădită între cele două elemente ale obiectului convenției, se poate cere anularea acesteia cu condiția, însă, să se poată vorbi de leziune.
Cum, în cauză, nu sunt întrunite elementele unei acțiuni în anulare pentru leziune și nici nu s-a dovedit că prețul a fost neserios, simpla afirmație neputând avea valoare de probă, în mod corect tribunalul a înlăturat această susținere.
Referitor la vânzarea lucrului altuia, trebuie subliniat, pe de-o parte, că, de principiu, aceasta nu atrage nulitatea decât dacă s-a dovedit concertul fraudulos dintre vânzător și cumpărător. O astfel de înțelegere nu a fost probată și, de altfel, nici susținută. Pe de altă parte, contractul s-a încheiat între vânzătoarea proprietară a bunului și pârâtul cumpărător, persoană fizică. Faptul că persoana juridică a fost reprezentată de unul dintre administratorii săi nu este de natură a duce la concluzia că acesta ar fi avut calitatea de vânzător și de proprietar al imobilului (fila 60).
Obligația de rol activ pe care o are instanța în temeiul art. 129 Cod pr. civ. nu echivalează cu îndatorirea acesteia de a se substitui voinței părților, de a pretinde acestora să-și completeze de o anumită manieră cererile, depărtându-se astfel de echidistanța și obiectivitatea care ar trebuie să o caracterizeze. O astfel de concluzie se impune cu atât mai mult cu cât reclamanții-apelanți au beneficiat de apărare calificată.
Este adevărat că instanța este de principiu obligată să răspundă la toate pretențiile formulate de parte, dar o asemenea obligație nu presupune analiza fiecărui argument în mod separat.
În condițiile în care acțiunea a fost respinsă, este neîndoielnic că soluția privește pretențiile de a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 17 mai 2007, dar și a actului adițional ce face corp comun cu tranzacția astfel materializată, act autentificat la 01 iunie 2007 (fila 31).
Pentru toate aceste considerente, se apreciază că apelul este nefundat și, în temeiul art. 296 Cod pr. civ, urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții, cu sediul în Pitești, B-dul - nr. 64, județul A și, domiciliat în Pitești, str. -,. 31,. G,. 13, județul A, împotriva sentinței comerciale nr. 118/C/07.02.2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții, domiciliat în, -. 13, județul A și, domiciliat în Pitești,-, -. A,. 41, județul
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal.
Președinte, Judecător,
- - -, - -,
Grefier,
- -
Red GC/6 ex/09.07.2008
Președinte:Corina Georgeta NuțăJudecători:Corina Georgeta Nuță, Gabriela Chiorniță
