Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 63/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 63
Ședința publică de la 11.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cosmin Mihăianu
JUDECĂTOR 2: Iulia Prelipcean I -
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea apelului declarat de către apelanta Compania Națională " Română", împotriva sentinței comerciale nr. 10411/30.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații INTERNAȚIONAL, prin administratori judiciari și Asociații și Activ Lichidator și La Curto.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta, reprezentată de avocat cu delegație la dosar, Dl., intimata INTERNAȚIONAL, prin administratori judiciari, reprezentată de avocat cu delegație la dosar, Dl. și intimatul La Curto, reprezentat de avocat cu delegație la dosar,
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care apărătorul intimatei INTERNAȚIONAL depune la dosar întâmpinare, comunicând un exemplar apelantei, al cărei avocat nu solicită amânarea cauzei, pentru a lua cunoștință de conținut.
Curtea pune în discuția părților excepția inadmisibilității apelului, invocată de intimata persoană juridică, prin întâmpinare.
Apărătorul intimatei INTERNAȚIONAL pune concluzii de admitere a excepției, întrucât apelanta invocă motive noi față de cele susținute în fața primei instanțe.
Apărătorul apelantei solicită respingerea excepției.
Apărătorul intimatului persoană fizică solicită admiterea excepției.
Curtea respinge excepția inadmisibilității apelului, reținând că, și în ipoteza în care apelanta ar invoca alte motive decât cele de care s-a prevalat în fața primei instanțe, o atare împrejurare nu ar presupune aplicarea sancțiunii respingerii, ca inadmisibile, a unei căi de atac pe care legea o recunoaște.
Întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul, în dezbaterea apelului.
Apărătorul apelantei solicită admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii și constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între intimați și autentificat sub nr. 250/30.01.2007 de, susținând că intimata INTERNAȚIONAL nu a avut calitatea de proprietar al imobilului pe care l-a vândut celuilalt intimat, ci doar de detentor precar, dar și că ambele părți au fost de rea-credință la data la care au încheiat contractul. Precizează că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Apărătorul intimatei INTERNAȚIONAL, prin administratori judiciari, solicită respingerea apelului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, afirmând că partea pe care o reprezintă a fost proprietara imobilului, dar și că apelanta nu a probat reaua-credință a intimatului cumpărător.
Apărătorul intimatului La Curto pune concluzii de respingere a apelului, cu cheltuieli de judecată, în condițiile în care din extrasul de care funciară nu rezulta nici o la vânzare.
CURTEA
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 10411/30.06.2009, Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de către reclamanta Compania Națională " Română", în contradictoriu cu pârâții INTERNAȚIONAL și La Curto.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că a fost sesizată cu judecata unei acțiuni prin care reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 250/30.01.2007 de, încheiat între cei doi pârâți și, în subsidiar, să fie obligată pârâta INTERNAȚIONAL la plata către reclamantă a daunelor-interese, echivalente cu valoarea de circulație a apartamentului vândut prin convenție a cărei nulitate se pretinde a fi constatată. În continuare, a mai reținut că, în urma respingerii capătului subsidiar de cerere, prin încheierea de la data din 30.09.2008, a rămas învestită cu soluționarea exclusiv a capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului.
Tribunalul a luat act de susținerile reclamantei, potrivit cărora contractul-cadru nr. 43/2000 pe care l-a încheiat cu INTERNAȚIONAL ar reglementa o stipulație pentru altul, în baza căreia reclamanta ar fi dispus ca pârâta INTERNAȚIONAL să transfere câștigătorilor la loterie dreptul de proprietate asupra a 90 de apartamente, așa că a afirmat că pârâta persoană juridică nu era titular al dreptului de proprietate asupra apartamentului în litigiu, iar actul pe care l-a încheiat cu pârâtul La Curto reprezintă o operațiune pur speculativă, încheiat cu rea-credință de către pârâta INTERNAȚIONAL, lovit așadar de nulitate absolută pentru cauză ilicită. În acest context, instanța de fond a subliniat că, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta nu a imputat pârâtului-cumpărător reaua-credință sau alt fapt generator de nulitate absolută.
În continuare, prima instanță a constatat că în contractul-cadru nr. 43/2000, pârâta INTERNAȚIONAL este calificată ca "proprietar", iar obiectul este indicat sub forma "transmiterii către participanții câștigători a proprietății asupra apartamentelor" concret individualizate. Totodată, s-a consemnat că terenul aferent construcției este deținut de către INTERNAȚIONAL, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 726/2000, dar și că proprietarul a înțeles să-și asume obligația de a transmite proprietatea câștigătorilor indicați de către reclamantă, prin perfectarea formalităților de transfer.
De asemenea, instanța de fond a mai constatat că apartamentul în litigiu a fost vândut pârâtului La Curto în condițiile în care reclamanta nu și-a îndeplinit întocmai obligațiile asumate prin contractul-cadru nr. 43/2000, motiv pentru care pârâta INTERNAȚIONAL a invocat excepția de neexecutare, aspect care rezultă din corespondența purtată de această din urmă pârâta cu reclamanta, căreia i-a notificat intenția de a vinde unele apartamente, printre care și cel în cauză, fapt de natură a exclude ipoteza fraudării drepturilor Române.
În condițiile în care probele au relevat că pârâta INTERNAȚIONAL a fost titularul dreptului de proprietate, calitate pe care urma să o piardă la momentul încheierii actului autentic de transmitere a dreptului către terții câștigători la loterie, prima instanță a înlăturat teza reclamantei potrivit căreia prin contractul-cadru nr. 43/2000 pârâta persoană juridică ar fi pierdut dreptul de proprietate.
De altfel, Tribunalul a luat act că în însăși cererea de chemare în judecată, reclamanta a recunoscut calitatea de proprietar al pârâtei INTERNAȚIONAL
Totodată, prima instanță a notat că, pentru a exista o cauză ilicită care să atragă nulitatea absolută a contractului, este necesar să se facă dovada concertului fraudulos între vânzător și cumpărător, în dauna terțului legitim interesat.
Cum însă reclamanta nu a probat reaua-credință a vânzătoarei și nici nu l-a calificat pe cumpărător ca fiind de rea-credință, prima instanță a respins acțiunea, apreciind-o ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, Compania Națională " Română" a declarat apel, solicitând schimbarea sa, în sensul admiterii cererii și constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 250/30.01.2007 de, încheiat între INTERNAȚIONAL, în calitate de vânzătoare și La Curto, în calitate de cumpărător.
Totodată, apelanta a precizat că renunță la judecata cererii prin care solicitase să fie obligată pârâta INTERNAȚIONAL la plata daunelor-interese, echivalente cu valoarea de circulație a apartamentului vândut prin convenție a cărei nulitate se pretinde să fie constatată.
În motivarea căii de atac, apelanta a arătat că la data de 4.05.2000 a încheiat cu intimata INTERNAȚIONAL contractul nr. 43, ulterior completat prin trei acte adiționale, prin care s-a prevăzut transmiterea de către societatea intimată către participanții câștigători la jocurile de noroc organizate de Română a dreptului de proprietate asupra a 90 de apartamente, situate în blocul din de locuințe - - -. Ca urmare a actelor adiționale, apelanta a precizat că a achitat contravaloarea imobilelor, în numele participanților câștigători, însă intimata și-a încălcat obligația asumată contractual, întrucât nu avea dreptul să înstrăineze vreun apartament altei persoane decât celor desemnate drept câștigători de către Compania Națională " Română", în virtutea veritabilei stipulații pentru altul instituită prin contractul-cadru nr. 43/2000.
În combaterea considerentelor reținute de prima instanță, apelanta a susținut că a întreprins toate demersurile legale și contractuale, pentru a asigura derularea în bune condiții a contractului. Astfel, a afirmat că în mod netemeinic, instanța de fond a apreciat că însăși apelanta nu și-ar fi îndeplinit obligațiile asumate, de vreme ce intimata este cea care și-a încălcat obligația de a nu vinde nici un apartament altor persoane decât câștigătorilor desemnați de către, prin stipulația pentru altul. Totodată, a mai arătat că și culpa în întârzierea executării, de către intimată, a lucrărilor este evidentă, iar pretinsa lipsă a desemnării vreunui câștigător de către nu poate fi reținută ca un caz de neexecutare a contractului, atât timp cât părțile care încheiaseră contractul-cadru nr. 43/2000 nu au prevăzut vreun termen înlăuntrul căruia apelanta să fie obligată să indice participanții câștigători cărora intimata trebuia să le transmită dreptul de proprietate. În această ordine de idei, apelanta a subliniat că, deși a fost pronunțată o hotărâre judecătorească prin care INTERNAȚIONAL a fost obligată să vândă un apartament către un câștigător desemnat, aceasta a refuzat să-și îndeplinească obligația, fapt ce denotă, pe de o parte, îndeplinirea de către apelantă a obligației de a desemna câștigători, iar pe de altă parte, atitudinea ostilă a intimatei față de obligațiile asumate, aspect care a determinat-o pe apelantă, potrivit propriilor susțineri, să nu mai includă în scala de câștiguri alte apartamente, pentru a nu fi expusă unor grave prejudicii de imagine și credibilitate. Totodată, apelanta a precizat că a înțeles să achite intimatei taxele pretinse de aceasta și i-a solicitat să-i treacă apartamentele în proprietatea sa, însă aceasta a refuzat.
În altă ordine de idei, apelanta a susținut că intimata nu avea calitatea de proprietar la momentul transferului dreptului de proprietate.
Astfel, au fost reluate susținerile vizând natura juridică, de stipulație pentru altul, a contractului-cadru nr. 43/2000, apelanta susținând, în esență, că intimata, în calitate de promitent, nu deținea în patrimoniul propriu dreptul de proprietate asupra apartamentelor pe care urma a le vinde câștigătorilor desemnați la loterie. Așa fiind, apelanta a afirmat că dreptul de proprietate urma să se nască direct în patrimoniul terților beneficiari ai stipulației, iar intimata nu era decât un detentor precar, ținut de obligația de a le constitui acestora dreptul de proprietate. În aceste condiții, apelanta a precizat că intimata și-a depășit drepturile asumate prin contractul-cadru nr. 43/2000, înstrăinând un imobil asupra căruia proprietar nu putea fi decât o persoană desemnată de către Compania Națională " Română"
Prin urmare, apelanta a susținut că încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 250/30.01.2007 de este lovită de nulitate absolută, pentru cauză ilicită, vânzătorul fiind de rea-credință, atât timp cât a încălcat drepturile terților beneficiari ai apartamentelor; de asemenea, a mai arătat și că intimata se află în situația injustă a îmbogățirii fără just temei, deoarece a încasat prețul apartamentului și de la stipulant (apelantă), dar și de la cumpărător.
Pe de altă parte, apelanta a arătat că împrejurarea notorie că blocul în care este situat apartamentul în litigiu este "blocul ", dar și campaniile publicitare și faptul că în imobil majoritatea locatarilor sunt câștigători desemnați de Compania Națională " Română" sunt de natură să infirme buna-credință a intimatului-cumpărător la data achiziționării apartamentului.
Totodată, apelanta a arătat că intimatul a plătit un preț derizoriu, sub cel al pieței, dar și că în cartea funciară existau înscrisuri care dovedeau raporturile juridice dintre celelalte părți litigante, pe care intimatul le-ar fi putut afla, cu minime eforturi, aspecte care probează reaua-credință și a intimatului-cumpărător.
Analizând actele dosarului, precum și sentința atacată, prin prisma criticilor aduse de către apelantă, Curtea reține următoarele:
La data de 04.05.2000 apelanta, în calitate de "reprezentant comercial al participanților" și intimata INTERNAȚIONAL, în calitate de "proprietar" au încheiat contractul nr. 43/9, ulterior completat prin trei acte adiționale, prin care s-a prevăzut transmiterea de către societatea intimată către participanții câștigători la jocurile de noroc organizate de Română, desemnați de către "reprezentantul comercial al participanților", a dreptului de proprietate asupra a 90 de apartamente, situate în blocul din de locuințe - - - (tronsoanele I și II) și a cotei-indivize din dreptul de proprietate asupra terenului aferent. Prin același contract, părțile au prevăzut ca prețul să fie plătit de către apelantă, în numele participanților câștigători.
Intimata INTERNAȚIONAL a transmis însă dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 38, situat în B,-, tronson II, -. 7, sector 3, intimatului La Curto, la data de 30.01.2007, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 250 de.
Apelanta solicită instanțelor judecătorești să constate nulitatea absolută a acestui contract, pentru cauză ilicită, invocând lipsa calității vânzătorului de proprietar al bunului vândut și reaua-credință a ambelor părți la încheierea contractului.
Nulitatea este sancțiunea de drept civil care lipsește actul juridic civil de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.
În funcție de natura interesului (general sau individual) ocrotit prin dispoziția legală încălcată la încheierea actului juridic, se disting nulitatea absolută și cea relativă.
Astfel, în timp ce nulitatea absolută sancționează nerespectarea, la încheierea actului juridic civil, a unei norme juridice care ocrotește un interes general, nulitatea relativă sancționează nerespectarea, cu ocazia încheierii actului, a unei norme juridice ce ocrotește un interes particular, individual.
De principiu, vânzarea lucrului altuia este anulabilă pentru eroare asupra calității esențiale a vânzătorului, care a fost socotit de cumpărător ca fiind proprietar al bunului, dar numai la cererea cumpărătorului sau a succesorilor lui.
Curtea subliniază că vânzarea lucrului altuia, pentru a fi lovită de nulitate absolută, trebuie să aibă caracterul unei operațiuni speculative, acesta rezultând din împrejurarea că ambele părți contractante știau că bunul aparține unei alte persoane și urmăreau, prin încheierea actului, să fraudeze drepturile adevăratului proprietar. Numai îndeplinirea acestor condiții ar putea conduce spre concluzia că actul are o cauză ilicită, care ar lovi contractul de nulitate absolută, în temeiul art. 948 pct. 4, 966 și 968.civ.
În speță, însă,intimata INTERNAȚIONAL a avut calitatea de proprietar al bunului vândutla data transmiterii dreptului de proprietate către intimatul La Curto.
Astfel, Curtea constată că terenul pe care este edificat blocul în care se află apartamentul în litigiu a fost dobândit de către intimata INTERNAȚIONAL, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu, în calitate de vânzător, autentificat sub nr. 726/23.02.2000 de. Prin același contract, intimata INTERNAȚIONAL a dobândit și dreptul de proprietate asupra construcției neterminate a blocului amplasat pe terenul situat în B,-, sector 3, aflat la stadiul fizic de structură construită la nivelul 4 pentru tronsonul I și de structură construită la nivelul 5 pentru tronsonul II.
Lucrările de construire au fost finalizate de către intimata INTERNAȚIONAL, în baza autorizației de construire nr. 6N/12.03.2001 eliberată de Primăria Municipiului
Dreptul de proprietate asupra apartamentelor, precum și cotele indivize din dreptul asupra terenului aferent, în urma dezmembrărilor efectuate, au fost întabulate în cartea funciară pe numele INTERNAȚIONAL
Considerentele expuse mai sus dovedesc calitatea de proprietar al INTERNAȚIONAL
În acest context, susținerile apelantei referitoare la efectele contractului-cadru nr- sunt parțial reale: este adevărat că intimata s-a obligat să vândă apartamente doar persoanelor desemnate drept câștigători ai jocurilor de noroc de către Compania Națională " Română" și că, în speță, o asemenea obligație nu a fost îndeplinită de către intimată, care a încheiat contractul a cărui nulitate absolută se cere să fie constatată cu o persoană care nu fusese desemnată de către apelantă.
Cu toate acestea, o asemenea împrejurare, prin ea însăși, nu justifică pronunțarea anulării contractului, întrucât apelanta nu este decât creditor al obligației intimatei de a vinde imobilul unei anume persoane, care, în cazul în care se consideră prejudiciat prin încălcarea obligației de către cocontractant, are dreptul de a cere rezoluțiunea contractului-cadru, cu daune-interese.
De asemenea, Curtea ia act de susținerea apelantei, potrivit căreia la data de 12.10.2005 a încheiat cu INTERNAȚIONAL o minută prin care au convenit să semneze un act adițional la contractul nr. 43/9/04.05.2000, în temeiul căruia apartamentele să treacă în proprietatea Companiei Naționale " Română", dar notează că până în prezent un asemenea act adițional nu a fost încheiat.
Este adevărat și că, urmare a neîncheierii acestui act adițional, INTERNAȚIONAL a fost obligată, prin sentința comercială nr. 4764/02.04.2008a Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială să încheie cu apelanta din prezentul dosar un act adițional la contractul nr-, prin care să-i treacă în proprietate mai multe apartamente, printre care și cel în litigiu.
Curtea subliniază însă că la data încheierii contractului a cărui nulitate absolută se cere a fi constatată,30.01.2007, nu era pronunțată sentința evocată mai sus, nici o probă nedemonstrând transmiterea dreptului de proprietate asupra apartamentului vândut intimatului La Curto, de la INTERNAȚIONAL către apelantă, anterior vânzării aceluiași imobil către intimat.
Susținerea apelantei, potrivit căreia ca efect al contractului-cadru nr-, intimata ar fi un simplu detentor precar este nefondată și trebuie înlăturată; dimpotrivă, probele relevă calitatea de proprietar al intimatei INTERNAȚIONAL asupra imobilului vândut apoi către intimatul La Curto.
Dincolo de faptul că, în considerarea argumentelor prezentate pe larg mai sus, rezultă că vânzarea efectuată prin încheierea contractului autentificat sub nr. 250/30.01.2007 de nu reprezintă o "vânzare a lucrului altuia", astfel încât buna sau reaua-credință a cumpărătorului nu mai are relevanță juridică sub aspectul cererii de constatare a nulității absolute a acestui contract, Curtea notează, totuși, că simpla instalare a unui banner pe fațada blocului, dar și împrejurarea pretinsă a fi de notorietate a faptului că blocul este "blocul " nu îl fac pe intimat de rea-credință, în condițiile în care extrasul de carte funciară o indica pe vânzătoarea INTERNAȚIONAL drept proprietară a apartamentului vândut.
Având în vedere cele reținute mai sus, Curtea apreciază că prima instanță a pronunțat o sentință legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art. 296.proc.civ. va respinge apelul, ca nefondat.
Stabilind, astfel, culpa procesuală a apelantei în promovarea căii de atac a apelului, Curtea, în baza art. 274 alin. 1, cu aplicarea art. 298.proc.civ. o va obliga la plata către intimatul La Curto a sumei de 4.435,25 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Va respinge însă cererea celeilalte intimate, de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată, ca nedovedită și, în acest context, se impune sublinierea că intimata persoană juridică a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, concluzii scrise la care a atașat dovada efectuării cheltuielilor de judecată, dar după momentul pronunțării deciziei, astfel încât acestea nu au putut să mai fie luate în considerare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta COMPANIA NAȚIONALĂ " ROMÂNĂ", cu sediul în B,-, sector 4, împotriva sentinței comerciale nr. 10411/30.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații INTERNAȚIONAL, cu sediul în B,--74, sector 4, prin administratori judiciari și Asociații și Activ Lichidator și, cu domiciliul în B,-, -. 7,. 38, sector 3.
Respinge cererea intimatei INTERNAȚIONAL, prin administratori judiciari și Asociații și Activ Lichidator, de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Obligă apelanta la plata către intimatul La Curto a sumei de 4.435,25 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - I - - -
Red. Jud. /5 ex./26.03.2010
Jud. fond -
Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:Cosmin MihăianuJudecători:Cosmin Mihăianu, Iulia Prelipcean
