Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 7/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 7/
Ședința publică din 21 Ianuarie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea apelurilor formulate de pârâtele " TURISM" J/-, cu sediul în,-, județul H și "" J/-, cu sediul în, - -.-, nr.18, județul H, împotriva Sentinței civile nr. 1664 din 19 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în fond și susținerile părților au fost consemnate în cadrul încheierii de ședință din 14 ianuarie 2008, când s-a amânat pronunțarea pentru data de azi, 21 ianuarie 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1664 din 19 aprilie 2007, Tribunalul Harghitaa admis acțiunea reclamanților, și în contradictoriu cu pârâtele SA -, SA - și Turism SA -, constatând nulitatea absolută parțială a Proiectului de divizare al SA și al Protocolului de predare-primire și divizare în SA și SA, prin care imobilul, situat în,-, județul H, în prezent 17, trecut în proprietatea SA.
Prin aceeași hotărâre a constatat nulitatea absolută parțială a Actului constitutiv al Turism SA autentificat sub nr. 6428 din 30 decembrie 2002, în privința aportului în natură al SA, referitor la, a constatat nulitatea absolută parțială a Protocolului de predare-primire înregistrat la SA sub nr. 237 din 15 martie 2003 prin care s-a transmis posesia asupra către Turism SA, a constatat nulitatea absolută a actului nr. 2835/2003 de înstrăinare a terenului din,-, județul H, în suprafață de 1005 mp, întabulat în CF nr. 4/N (fost 1003, 1004) cu nr. cadastral 11 din comuna, încheiat între SA și Turism SA, a dispus restabilirea situației anterioare în cartea funciară cu privire la imobilul din litigiu și menționarea în Registrul Comerțului a modificării intervenită la Turism SA în privința, ca urmare a constatării actelor menționate.
Acțiunea a fost respinsă față de pârâta Primăria.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanții sunt moștenitorii defunctului, proprietar al imobilului situat în,- (Hotel în prezent 17), imobilul fiind dobândit de defunctul prin contract de vânzare-cumpărare legalizat sub nr. 1060 din 22 mai 1944 și 1061 din 21 mai 1944 și trecut în proprietatea statului în mod abuziv în baza decretului-lege nr. 92/1950. După naționalizare imobilul a fost predat antecesoarei SA care l-a preluat în urma privatizării, iar prin procedura de divizare a fost predat la societatea comercială nou înființată SA. S-a reținut, în esență, că divizarea a fost o procedură ulterioară privatizării și că prin urmare, nu mai sunt aplicabile dispozițiile care se referă la privatizare, precizându-se că, deoarece imobilul a fost trecut în mod abuziv în proprietatea statului, SA nu a dobândit dreptul de proprietate în mod legal cu privire la imobil și deci nu putea fi trecută în mod legal proprietatea decât prin eludarea legii către o altă persoană.
Hotărârea primei instanțe a fost atacată cu apel d e Turism SA și de SA.
Apelanta Turism SA a solicitat anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente, în compunere civilă în raport cu obiectul pricinii, schimbarea în tot în sensul respingerii cererii formulate verificând în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea corectă a legii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului s-a arătat punctual că, prin scopul urmărit și reliefat fără echivoc atât prin cererea precizată cât și prin dezbaterile și susținerile orale, cererea are o natură civilă și tinde la retrocedarea terenului și construcției menționate în petit,.
S-a subliniat că prin prisma nulităților invocate pe cale principală nu se schimbă natura pur civilă a litigiului ce tinde la restabilirea dreptului de proprietate, fiind vorba de o competență civilă instituită de Legea nr. 10/2001. de asemenea, s-a învederat că instanța a examinat cauza prin prisma Legii nr. 10/2001, respingând cererea de suspendare a judecății până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr- al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care avea ca obiect situația juridică a terenului și atestarea dreptului de proprietate asupra terenului, a aplicat retroactiv Legea nr. 10/2001 pentru situații concretizate în 1999, exclus judecății sale certificatul de atestare a dreptului de proprietate dar a dispus asupra terenului cu referire la nulitatea unui contract de vânzare-cumpărare. Apelanta a precizat că trebuia urmată calea specială dată de dispozițiile Legii nr. 10/2001, fiindu-i oprit judecătorului comercial să se pronunțe fără a clarifica natura juridică a acțiunii.
S-a mai invocat încălcarea dreptului de proprietate al apelantei, ca drept înscris în cartea funciară cu opozabilitateerga omnes, inexistența unui drept de proprietate înscris în cartea funciară cu privire la, a unui titlu de proprietate care să fie întabulat în cartea funciară și care să fie opus apelantelor pârâte. S-au mai adus critici referitoare la regimul juridic al fondului de comerț în raport de imobilul din litigiu, cu sublinierea că acesta, ca element separat urmează prevederile dreptului comun, nefiind competentă o instanță comercială. Nelegalitatea hotărârii a fost invocată și în raport de existența unei proceduri speciale derogatorie dată de Legea nr. 10/2001, deoarece reclamanții trebuiau să urmeze prevederile Legii nr. 10/2001 cu referire la măsurile reparatorii instituite de lege, în sarcina statului uzurpator al dreptului de proprietate, or, unitatea administrativă a fost scoasă din cauză, Statul Român nu figurează introdus în cauză și erau incidente prevederile art. 46 din lege, respectiv buna credință a dobânditorilor care s-au întemeiat pe certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, actele de transfer a proprietății asupra acțiunilor SA ce au fost plătite la FPS, dreptul de proprietate asupra construcțiilor și edificatelor ce au schimbat radical înfățișarea imobilului față de descrierea inițială. S-a precizat că Turism SA nu este deținătorul imobilului prin prisma Legii nr. 10/2001 și nu are obligația de restituire în natură, iar Legea nr. 31/1990 prevede procedura și termenul în care pot fi atacate actele constitutive societare, iar cauza nu a fost examinată sub acest aspect.
De asemenea, s-a mai invocat faptul că acțiunea are caracterul unei acțiuni în revendicare, reclamanții fiind ținuți a demonta că sunt proprietari tabulari în cartea funciară, însă din examinarea cărții funciare se constată că reclamanții nus unt proprietari de carte funciară, iar în 1947, în cartea funciară figurează OG, subliniindu-se că procedura instituită de Legea nr. 10/2001 scoate în afara dreptului la acțiune revendicarea pe drept comun, respectiv rectificarea de carte funciară pe această cale.
Apelanta SA, a solicitat schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii formulate și precizate de reclamanți.
În motivarea apelului s-a precizat că actele anulate de prima instanță sunt valide, întocmite în condițiile de legalitate, în perfectă concordanță cu OUG nr. 32/1998 și Legea nr. 31/1990, fapt ce exclude posibilitatea relei credințe, indicându-se texte legale în baza cărora s-a procedat la aplicarea rapidă a modalităților de privatizare. Apelanta a redat tot istoricul societăților în cauză sub aspectul situației juridice a patrimoniului, insistând asupra tardivității atacării în instanță a Proiectului de divizare și subliniind că instanța de fond, raportat la starea de fapt prezentată la momentul încheierii actelor juridice, aplicând greșit prevederile art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 și ignorând prevederile art. 46 alin. 1 și urm. din Legea nr. 10/2001 și HG nr. 498/2003, a pronunțat o hotărâre nelegală.
Reclamanții intimați au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului. Ei au precizat că sunt întru-totul de acord că soluționarea cauzei este de competența instanței civile, nu comercială, sens în care este consecventă și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar nici nu a pus problema că această cauză s-ar afla în fața instanței comerciale ci era evident că tribunalul este constituit ca instanță civilă, confuzia fiind creată doar de apelantă care la formularea căii de atac s-a adresat instanței comerciale și cauza a fost înregistrată greșit la secția comercială a Curții de Apel Târgu - S-a considerat că reintrarea în legalitate trebuie realizată prin măsuri administrative, de transpunere a cererii la secția civilă a aceleiași instanțe.
Pe fondul cauzei, intimații s-au apărat prin aceea că anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate în favoarea SA nu are relevanță juridică, deoarece la apariția Legii nr. 10/2001 imobilul a fost deținut de o societate cu capital majoritar de stat și se impune restituirea în natură. S-a precizat că atât SA cât și SA, la data apariției Legii nr. 10/2001 erau societăți cu capital majoritar de stat, context în care în sarcina acestora, în condițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 există obligația de indisponibilizare a bunului în vederea definitivării procedurii de restituire, iar nerespectarea acestei obligații este sancționat cu nulitatea absolută a actului astfel încheiat, sancțiunea expres prevăzută de art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, text incident în cauză. Intimații au învederat și că au transmis notificări celor două societăți prin intermediul executorului judecătoresc, la 20 iulie 2001 și respectiv la 13 august 2001, menționând că la data indisponibilizării imobilului prin efectul legii, 14 februarie 2001, acesta se afla în proprietatea SA, iar aceasta nu trebuia să înstrăineze imobilul construcție și teren către Turism SA prin aport în natură cu privire la construcție și vânzarea terenului, ci, potrivit legii, trebuia să restituie imobilul în natură și să reducă propriul capital social cu valoarea imobilului, cu reducerea cotei de participație a Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.
S-a subliniat că reaua credință a celor două societăți, SA și Turism SA rezultă din faptul că la data transmiterii proprietății în 2003, cunoșteau regimul juridic al bunului, din moment ce notificările au fost primite în 2001.
Referitor la investiții, intimații au invocat faptul că nu s-a formulat acțiune reconvențională, dar pârâtele nici nu pot ridica pretenții întrucât există prevederile art. 9 din Legea nr. 10/2001. În final, intimații au prezentat succint arborele lor genealogic și situația moștenirii imobilului în litigiu.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ținând cont și de caracterul devolutiv al acestei căi de atac, instanța reține următoarele:
Instanța de fond a fost investită cu judecarea acțiunii reclamanților ca urmare a declarării competenței de soluționare prin sentința nr. 118 din 5 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Târgu - Această instanță, față de precizarea de acțiune a reclamanților care inițial au solicitat anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate M 08 nr. 0717 din 16 iunie 1999, iar la 15 mai 2006 au solicitat și constatarea nulității absolute a celorlalte acte juridice de înstrăinare încheiate ulterior emiterii certificatului și anume proiect de divizare, protocol de predare-primire, act de înstrăinare teren, restabilirea situației anterioare de carte funciară și în registrul comerțului, a dispus disjungerea petitelor. Astfel, s-a stabilit natura administrativă a cererii de anulare a certificatului de atestare și natura comercială a cererii de anulare a celorlalte acte indicate în precizarea de acțiune. Pentru acestea din urmă, s-a dispus declinarea competenței în favoarea Tribunalului Harghita. Este adevărat că din dispozitiv nu rezultă în mod expres că s-a declinat competența în favoarea tribunalului ca litigiu de drept comercial, ci doar din considerentele redactate ulterior, după expirarea termenului de recurs de 5 zile de la pronunțare.
Instanța de fond s-a considerat investită cu judecarea unui litigiu comercial, acest aspect fiind consemnat în preambulul încheierilor de ședință prin sintagma "având ca obiect litigiu comercial", sau "pe rol judecarea litigiului comercial". Prin urmare, nu este vorba de o înregistrare greșită a cauzei la secția comercială a Curții de Apel Târgu -M și nici nu se impunea transpunerea dosarului de la această secție la secția civilă a acestei instanțe, așa cum au cerut părțile, instanța în mod justificat respingând cererea de transpunere prin Încheierea de ședință din 10 decembrie 2007.
Cert este că toate părțile din litigiu invocă faptul că față de obiectul cererii de chemare în judecată, așa cum a fost precizată, față de scopul acțiunii și finalitatea urmărită de reclamanți, sunt incidente prevederile Legii nr. 10/2001 care exclud competența instanței comerciale. Este adevărat că Tribunalul Harghita nu are secție civilă și comercială, dar, din hotărârea atacată rezultă clar că instanța s-a pronunțat asupra unui litigiu considerat a fi de natură comercială și nu ca un litigiu civil de competența specială instituită de Legea nr. 10/2001.
În același timp, din considerentele hotărârii de declinare a competenței rezultă că s-a stabilit că litigiul este comercial, iar instanța de fond astfel investită, trebuia să respecte hotărârea de declinare rămasă irevocabilă prin nerecurare.
Pe de altă parte, dispozitivul acelei hotărâri nu indică natura comercială a litigiului, fiind explicabil de ce nu s-a formulat recurs împotriva hotărârii de declinare.
Instanței de fond însă i s-a oferit șansa de a pune în discuție din nou competența sa materială față de precizarea de acțiune a reclamanților depusă pentru termenul de 15 martie 2007, când s-a și amânat cauza pentru studierea de către pârâte a acestei precizări. Din întreaga motivare a acestor precizări rezultă că se invocă prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001, Normele metodologice aprobate prin HG nr. 498/2003 de aplicare unitară a prevederilor Legii nr. 10/2001, incidența prevederilor art. 5 din Legea nr. 10/2001 și pct. 20.1 din Norme și invocarea relei credințe a pârâtelor care au încheiat actele ce se cere a fi considerate nule în sensul precizat, pentru că au ignorat notificările reclamanților și au înstrăinat imobilul după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, care conține dispoziții imperative în acest sens.
Reclamanții nu au invocat nici un motiv legat de incidența Legii nr. 31/1990 republicată, ci doar de prevederile Legii nr. 10/2001, în drept fiind indicate prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001, împrejurare care l-ar fi îndreptățit, chiar obligat, pe judecătorul instanței de fond să pună în discuție natura juridică a litigiului: comercială sau civilă.
Cu toate acestea, instanța de fond, într-un litigiu considerat comercial, a stabilit că reclamanții sunt moștenitorii defunctului, că imobilul din litigiu a fost dobândit de acesta și că a fost trecut în proprietatea statului în mod abuziv în baza Decretului-lege nr. 92/1950, iar apoi a considerat, față de evoluția situației juridice a imobilului că sunt incidente prevederile art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, text invocat și pentru respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de SA în baza art. 62 din Legea nr. 31/1990 republicată și în consecință a admis acțiunea reclamantului.
Din considerentele hotărârii este evident că instanța de fond s-a pronunțat într-un litigiu cu soluționarea căruia a fost investită ca instanță comercială pe baza prevederilor Legii nr. 10/2001, în raport de care a stabilit starea de fapt și a apreciat nulitatea actelor întocmite de cele două societăți comerciale, acte ce nu au fost analizate sub incidența legislației comerciale.
Dacă s-a apreciat că este litigiu comercial, instanța era datoare să analizeze nulitatea actelor încheiate între societățile comerciale implicate privind proiectul de divizare, actul constitutiv, protocolul de predare-primire și apoi acte de înstrăinare a terenului cu privire la care s-a emis certificat de atestare a dreptului de proprietate, prin prisma prevederilor incidente în raport cu natura litigiului, a prevederilor specifice legislației comerciale.
În realitate instanța de fond a soluționat litigiul ca instanță civilă, cu aplicarea Legii nr. 10/2001, excluzând astfel caracterul comercial al acestuia. Prevederile Legii nr. 10/2001 exced competenței materiale conferite instanței comerciale atât ca instanță de fond cât și de control judiciar. Transpunerea cauzei în apel la secția civilă a Curții de Apel Târgu -M nu se putea face întrucât, instanța de fond a soluționat acțiunea reclamanților ca litigiu comercial, dar nici secția comercială a acestei instanțe nu-și poate exercita controlul judecătoresc asupra unei hotărâri pronunțate în soluționarea unui litigiu comercial, bazat pe considerente legale care țin exclusiv de competența secției civile. Totodată, cu privire la terenul din litigiu, teren care alături de construcție este revendicat tot în baza Legii nr. 10/2001, nu este competentă să se pronunțe o instanță comercială, cu atât mai mult cu cât el se află supus unui litigiu în fața instanței de contencios, fiind emis certificat de atestare a dreptului de proprietate. Situația ar fi alta dacă nu ar fi incidente prevederile Legii nr. 10/2001, prevederi invocate de reclamanți, cadrul procesual dedus judecății potrivit principiului disponibilității fiind clar stabilit și odată stabilit, devenind incidente dispoziții de la care nu se pot abate practicienii dreptului.
Instanța de control judiciar specializată pe secții, respectiv secția comercială este pusă în situația de a nu-și putea exercita prerogativele conferite de lege întrucât, nu poate verifica modul în care instanța de fond a aplicat prevederile Legii nr. 10/2001, lege specială care instituie o competență materială specială, tribunalelor, secția civilă. Pronunțându-se asupra cererii de chemare în judecată pentru considerente care atrag competența materială a instanței civile, instanța de fond, practic nu a analizat cererea reclamanților prin prisma dispozițiilor specifice dreptului comercial și astfel se poate considera că nu a cercetat fondul cauzei. În contextul celor arătate, hotărârea va fi desființată, fiind incidente prevederile art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă și cauza va fi trimisă spre rejudecare primei instanțe care va trebui să pună în discuție, în raport de principiul disponibilității părților în procesul civil, natura juridică a litigiului și apoi, ca o consecință firească ținând cont de faptul că toate părțile litigante susțin natura civilă și incidența Legii nr. 10/2001, competența materială de soluționare a instanței comerciale sau civile, pentru a nu se mai ajunge în situația ca un litigiu aflat pe rol ca fiind de natură comercială să fie soluționat în baza unei legi eminamente civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile declarate de pârâtele SA, cu sediul în, str. - -.-, nr. 18, județul H și Turism SA, cu sediul în,-, județul H, împotriva sentinței civile nr. 1664 din 19 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Desființează hotărârea atacată, trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Harghita.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 1: Nemenționat
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/9ex
Jud.fond: Sz.
-29.01.2008-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
