Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 77/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.77

Ședința publică de la 17.02.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Florica Bodnar

JUDECĂTOR 2: Mioara Badea

GREFIER - -

Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta-reclamantă, împotriva sentinței comerciale nr.8607/04.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele-pârâte AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta-reclamantă prin avocat cu împuternicire avocațială nr.-/20.02.2008 aflată la fila 10, intimata-pârâtă prin consilier juridic cu delegație aflată la fila 11 și intimata-pârâtă prin avocat cu împuternicire avocațială nr.-/2008 aflată la fila 12.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apelanta-reclamantă, prin avocat, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Intimata-pârâtă, prin consilier juridic, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Intimata-pârâtă, prin avocat, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul asupra cererii de apel.

Apelanta-reclamantă, prin avocat, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate și pe cale de consecință obligarea intimatei-pârâte la demararea procedurilor de vânzare a activului imobil indicat în motivele de apel. Arată că își rezervă dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Intimata-pârâtă, prin consilier juridic, solicită respingerea apelului cu consecința menținerii hotărârii apelate ca fiind legală și temeinică pentru motivele expuse detaliat prin întâmpinarea aflată la dosarul cauzei.

Intimata-pârâtă, prin avocat, solicită respingerea apelului cu consecința menținerii hotărârii apelate ca fiind legală și temeinică. Arată că își rezervă dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Curtea, reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra apelului de față, deliberând constată următoarele:

La data de 13.10.2006 s-a înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII-a contencios Administrativ și Fiscal contestația la procedura de atribuire a contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect 123.307 acțiuni emise de, formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimatele Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (S) și SC

Prin contestația formulată contestatoarea a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

-modificarea în parte a documentelor care stau la baza procedurii de atribuire menționată mai sus, în sensul eliminării din activul a activului imobil situat în B,-, parter, sector 6, aflat în incinta SC alcătuit din 180. spațiu destinat birourilor, în cadrul pavilionului administrativ-parter și 504. destinat depozitării și desfășurării obiectului de activitate al, în cadrul depozitului central.

-obligarea pârâtei să demareze procedurile de vânzare a activului menționat către

-suspendarea procedurii de atribuire a contractului menționat, în condițiile dispozițiilor art.15 din Legea nr.554/2004, cu modificările ulterioare, până la soluționarea irevocabilă a cererii.

La dosar intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației fie ca inadmisibilă (fiind lipsită de obiect), fie ca fiind făcută față de o persoană fără calitate procesuală pasivă, fie ca neîntemeiată.

La termenul din 11.04.2007, contestatoarea a depus la dosar cerere precizatoare și completatoare a acțiunii introductive, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

-Obligarea SC la demararea procedurilor de vânzare a activului imobil situat în B,-, parter, sector 6, aflat în incinta SC, alcătuit din 180. spațiu destinat birourilor, în cadrul pavilionului administrativ-parter și 504. destinat depozitării și desfășurării obiectului de activitate al, în cadrul depozitului central.

-Anularea în parte a documentelor care au stat la baza procedurii de privatizare a SC, în sensul eliminării din activul Aaa ctivului imobil situat în B,-, parter, sector 6, aflat în incinta SC alcătuit din 180. spațiu destinat birourilor, în cadrul pavilionului administrativ-parter și 504 mp destinat depozitării și desfășurării obiectului de activitate al, în cadrul depozitului central.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata SC a invocat următoarele excepții:

-excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, solicitând anularea acțiunii ca netimbrată, pe capătul 1 din cerere;

-excepția prematurității acțiunii introductive solicitând respingerea acțiunii ca prematură pe capătul 1 de cerere;

-excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC, solicitând respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, pe capătul 1 din cerere.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr.2442/10.10.2007 pronunțată în dosarul nr- Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal a admis excepția privind necompetența materială a acestei instanțe și a declinat competența materială de soluționare a pricinii, în favoarea Tribunalului București - Secția Comercială.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal a reținut că, acțiunea promovată de reclamantă vizează procesul de privatizare al pârâtei SC A, inclusă în planul integrat de privatizare pe anii 2006 - 2007 potrivit G 88/1997 aprobată prin Legea nr.44/1998, cu modificările și completările ulterioare.

A mai reținut că, în speță nu se regăsește nici una din situațiile prevăzute la art.1 din Legea nr.554/2004, legea contenciosului administrativ, obiectul pricinii vizând desfășurarea unei activități în scopul privatizării prin înstrăinarea de bunuri și/sau active din patrimoniul unei societăți comerciale.

După declinare cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI a Comercială sub nr-.

La termenul din 29.05.2008, pârâta SC a învederat că nu mai susține excepția inadmisibilității, excepția netimbrării capătului 1 de cerere și nici excepția prematurității aceluiași capăt de cerere, dar că înțelege să invoce excepția lipsei calității sale procesuale pasive, față de dispozițiile art.12 din Legea nr.346/2004.

La același termen, instanța a unit cu fondul atât excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S cât și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC

Prin sentința comercială nr.8607/04.09.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și SC, ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, tribunalul a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere actele și lucrările cauzei, reținând în esență că, Legea nr.346/2004 (art.14), prevede condițiile în care pot fi înstrăinate activele unei societăți comerciale cu capital majoritar de stat prin hotărârea adunării generale ori al consiliului de administrație cu informarea prealabilă a ministerului d e resort, a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale sau locale.

Tribunalul a mai reținut că legea are în vedere activele disponibile la care au acces întreprinderile mici și mijlocii, utilizate în baza unor contracte de închiriere, locație de gestiune ori asociere în participațiune, legea conferind un drept de preferință în favoarea acestora la vânzarea activelor respective.

A mai reținut că pârâta SC a fost inclusă în planul integrat de privatizare pentru anii 2006 - 2007 aprobat de Guvern în condițiile G nr.88/1997 cu modificările și completările ulterioare, G nr.577/2002 și Legea nr.137/2002, iar referitor la incidența dispozițiilor G nr.34/2006 recurenta a formulat o contestație adresată Consiliului Național pentru soluționarea contestațiilor cu privire la procedura de atribuire a contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect un număr de 123.307 acțiuni emise de SC, competența instanței comerciale fiind stabilită prin sentința nr.2442/2007 a B - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal.

Față de cele arătate și față de obiectul precizat al acțiunii, tribunalul a constatat că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor este neîntemeiată.

În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că art.12 lit.e din Legea nr.346/2004 se aplică doar în cazul unei societăți comerciale cu capital majoritar de stat, însă în cauză, societatea s-a privatizat acțiunile fiind cumpărate de Asociația Salariaților SC prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Tribunalul a mai reținut că nu este îndeplinită nici condiția privind existența unui activ disponibil, existând posibilitatea retragerii de pe listă a unor astfel de active în cazul instituirii procedurii de administrare specială ceea ce s-a întâmplat în urma emiterii Ordinului nr.7687/26.09.2006 a președintelui

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a formulat apel în termen și legal timbrat.

Prin motivele de apel depuse la dosar la termenul din 25.11.2008, apelanta a solicitat admiterea apelului și modificarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii și pe cale de consecință, obligarea intimatei-pârâte SC, la demararea procedurilor de vânzare a activului imobil situat în B,-, parter, sector 6, aflat în incinta SC, alcătuit din 180. spațiu destinat birourilor în cadrul pavilionului administrativ - parter și 504. destinat depozitării și desfășurării obiectului de activitate al, în cadrul depozitului central.

După prezentarea situației de fapt, apelanta-reclamantă a invocat că sentința atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

1.Instanța de fond în mod greșit a reținut că nu sunt incidente în cauză prevederile art.12 alin.1 lit.b din Legea nr.346/2004, care stabilesc un drept de preemțiune la achiziționarea activului la care s-a făcut referire anterior și pentru care avea încheiat cu SC contractul de închiriere nr.-/18.02.2005.

În dezvoltarea acestui motiv, după redarea dispozițiilor art.12 alin.1 lit.b din Legea nr.346/2004, apelanta a arătat că nu are relevanță faptul că acum SC nu mai este o societate cu capital majoritar de stat ca urmare a privatizării, întrucât a formulat nenumărate cereri pentru cumpărarea spațiului respectiv înainte de finalizarea procedurii de privatizare.

Apelanta a mai arătat că instanța de fond nu a avut în vedere incidența în cauză a prevederilor art.13 alin.2 din Legea nr.346/2004, în sensul că SC nu utiliza acest spațiu nici la data închirierii către, respectiv luna februarie 2005, dată de la care în mod constant, conform contractului de închiriere spațiul a fost folosit de societatea sa pentru desfășurarea activității sale, motiv pentru care consideră că imobilul a cărui cumpărare a solicitat constituie un activ disponibil.

2.Instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art.2 alin.1 lit.b și cele ale art.3 alin.1 lit.d din G nr.88/1997, cu modificările ulterioare prevederi conform cărora este îndreptățită să achiziționeze activul net menționat anterior.

3.Instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că odată instituită procedura specială de administrare a societății pe perioada privatizării, bunul la care face referire nu mai putea fi vândut.

În dezvoltarea acestui motiv apelanta a arătat că dimpotrivă, dispozițiile la care face referire instanța, respectiv Ordinul nr.7687/2006 al președintelui S, contrazic susținerile instanței.

Astfel, conform art.2 lit.a alin.2 din acest ordin menționează că printre atribuțiile administratorului special sunt și cele de identificare a unor active neutilizate care pot fi transferate sau vândute. Un astfel de bun putea fi și bunul la care face referire.

Concluzionând, apelanta a solicitat admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii și pe cale de consecință, obligarea intimatei pârâte SC, la demararea procedurilor de vânzare a activului imobil situat în B,-, parter, sector 6, aflat în incinta SC, alcătuit din 180. spațiu destinat birourilor, în cadrul pavilionului administrativ - parter și 504. destinat depozitării și desfășurării obiectului de activitate al, în cadrul depozitului central.

În drept, apelanta a arătat că înțelege să-și întemeieze apelul pe dispozițiile legale la care a făcut referire în cuprinsul acestuia.

Prin întâmpinările depuse la dosar, intimatele-pârâte au solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

Examinând în ansamblu apelul în raport de criticile invocate și în raport de actele și lucrările cauzei, Curtea constată că este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Astfel, probele cauzei relevă că la data introducerii acțiunii, intimata pârâtă SC A se afla în plin proces de privatizare fiind cuprinsă în planul integrat de privatizare pentru anii 2006 - 2007, acest plan fiind aprobat de către Guvernul României în ședința din data de 12.04.2006.

Probele cauzei mai relevă că la momentul soluționării cauzei de către instanța de fond, intimata-pârâtă SC nu mai era o societate cu capital majoritar de stat, ci era o societate privată fiind finalizat procesul de privatizare prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.81/21.12.2006.

În aceste condiții, în mod corect, instanța de fond a reținut că nu sunt incidente dispozițiile art.12 alin.1 lit.b din Legea nr.346/2004 nefiind incidente nici dispozițiile art.13 din același act normativ, dispoziții care au în vedere activele disponibile ale regiilor autonome, societăților/companiilor naționale și societăților comerciale cu capital majoritar de stat.

Însă, așa cum rezultă din actele cauzei, intimata-pârâtă SC nu se regăsește printre categoriile expres și limitativ indicate de dispozițiile legale mai sus menționate, fiind o societate comercială cu capital privat.

Prin urmare, în lipsa unei dispoziții legale și având în vedere principiul libertății de voință, instanța de judecată nu poate obliga intimata pârâtă SC - societate privată, să încheie un act de vânzare împotriva voinței sale.

Susținerile apelantei-reclamante vizând cererile de cumpărare a activului formulate mai înainte de data finalizării procedurii de privatizare a SC, nu pot fi primite, Curtea apreciind că apelanta avea posibilitatea la momentul respectiv să atace pretinsul refuz de înstrăinare a activului, posibilitate de care însă nu a uzat.

Nefondate sunt și criticile invocate la pct.2 din motivele de apel, Curtea reținând pe de o parte, că apelanta-reclamantă nu și-a motivat punctul de vedere contrar celui reținut de instanța de fond.

Pe de altă parte, Curtea constată că nici nu sunt incidente dispozițiile art.2 alin.1 lit.b din G nr.88/1997 coroborate cu dispozițiile art.3 alin.1 lit.d din același act normativ, aceste dispoziții referindu-se exclusiv la privatizarea societăților comerciale prin vânzare de active.

Or, în cauză, așa cum s-a arătat mai înainte privatizarea intimatei-pârâte SC s-a realizat prin vânzarea de acțiuni (123.307 acțiuni nominative), reprezentând 100% din valoarea capitalului social subscris și vărsat al societății.

Nu pot fi primite nici criticile invocate la pct.4 din motivele de apel, Curtea reținând următoarele argumente:

Astfel, probele cauzei relevă că pentru intimata-pârâtă SC procedura de administrare specială a fost instituită prin ordinul nr.7687/26.09.2006 al Președintelui, iar procedura de privatizare a acestei societăți, prin vânzarea de acțiuni s-a finalizat la data de 21.12.2006 prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.81, planul de privatizare al SC fiind aprobat de Guvernul României în ședința din data de 12.04.2006.

În aceste condiții și având în vedere dispozițiile art.41din G nr.88/1997 potrivit cărora Guvernul este cel care aprobă strategia națională de privatizare și înfăptuiește politica de privatizare, intimata SC nu putea decide și nu putea demara procedura de vânzare a unor active către apelanta-reclamantă.

În considerarea celor arătate, Curtea constată că sentința atacată este legală și temeinică, situație în care, în baza art.296 Cod pr.civ. apelul formulat împotriva acesteia va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelanta-reclamantă cu sediul în B,-, sector 6, împotriva sentinței comerciale nr.8607/04.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele-pârâte AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI -, cu sediul ales în B,--11, sector 1 și cu sediul ales la Societatea Profesională de Avocați &, în B,--4, sector 1, ca nefondat.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 17.02.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.Jud.

Tehnored.

5 ex.

Tribunalul București - Secția VI- Comercială

Președinte:

Președinte:Florica Bodnar
Judecători:Florica Bodnar, Mioara Badea

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 77/2009. Curtea de Apel Bucuresti