Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 97/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.97/COM
Ședința publică de la 26 mai 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Erol Geli
JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad
Grefier - -
S-a luat în examinare apelul comercial d eclarat de reclamantul, domiciliat în satul Deal, comuna, județul T, împotriva sentinței civile nr. 316/COM/08.02.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă BANCA INTERNAȚIONALĂ A RELIGIILOR prin lichidator judiciar SC SA, cu sediul în B,-, -7,.2,.6, sector 3, având ca obiect constatare nulitate act.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită, conform disp. art.87 și urm. din Codul d e procedură civilă.
Apelul este declarat și motivat în termen.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța, socotindu-se lămurită, în conformitate cu art.150 Cod procedură civilă declară terminată cercetarea judecătorească și având în vedere că se solicită judecata în lipsă, conform art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra apelului comercial d e față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr- reclamantul, prin procurist, a chemat în judecată pârâta Banca Internațională a Religiilor, în faliment, prin lichidator judiciar SC SA solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a următoarelor acte:
- contractul de împrumut nr. 16/07.02.2000,
- contractul de împrumut nr. 147/23.12.1999,
- contract de ipotecă nr. 448/02.02.2000,
- contract de ipotecă nr. 5937/15.12.1999,
- contract de ipotecă nr. 5958/23.12.1999,
Totodată reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută a formelor de executare pornite de executorul bancar la. în faliment, în dosarele de executare 10/2002 și 30/2002, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii formulate reclamantul a arătat, în fapt:
Cu privire la contractul de împrumut nr. 16/07.02.2000
Acest act cuprinde la art. 18 o clauză penală deghizată în dobândă penalizatoare de 7% / zi întârziere clauză care este nulă în temeiul art. 1, 2 din Legea nr. 313/1879, publicată în Monitorul Oficial nr.40/20.02.1879,
În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție pe calea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 11/24.10.2005, pronunțată în dosarul nr. 8/2005, statuând că pe lângă dobânda convențională nu poate exista și o clauză penală.
Decizia mai sus amintită este obligatorie în temeiul art. 329 alin. 3 din Codul d e Procedură Civilă și a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 123/09.02.2006.
La art. 4 din acest contract de împrumut se prevede o dobândă de 41% care este disproporționat de mare și se încadrează în clauzele abuzive prevăzute de art. 1 lit. i din anexa 1 la Legea nr. 193/2000.
Clauză abuzivă este și cea prevăzută la art. 11 din contract care prevede comisioane bancare de 12%, pentru aceleași motive enunțate la punctul 2.
Capitolul IV din contractul de credit prevede drepturile băncii, iar în capitolul V se prevăd obligațiile împrumutatului.
Așa cum rezultă din contract, banca are numai drepturi arogate unilateral, în timp ce împrumutatul are doar obligații stabilite unilateral de bancă. Acest fapt se încadrează în dispozițiile art. 1 din Anexa 1 lit. G din Legea nr. 193/2000, în sensul că se dă băncii dreptul de a interpreta și a impune unilateral obligații fără ca împrumutatul să își poată exprima în mod real punctul de vedere, profitându-se de buna credință și de starea de nevoie la data la care a contractat împrumutatul în cauză.
Cu privire la contractul de împrumut nr. 147/23.12.1999, se susține de către reclamant că este lovit de nulitate absolută pentru aceleași motive enunțate mai sus.
Cu privire la contractul de ipotecă nr. 448/02.02.2000, se arată:
Având în vedere că acest contract de ipotecă garantează un contract de credit lovit de nulitate absolută, fiind un act accesoriu contractului de împrumut este la rândul său lovit de nulitate absolută.
Cu privire la contractele de ipotecă nr. 5937/15.12.1999 și nr. 5958/23.12.1999, se arată că sunt lovite de nulitate absolută pentru aceleași motive.
Cu privire la formele de executare efectuate de executorul bancar în dosarele nr. 10/2002 și 30/2002, se apreciază că acestea sunt lovite de nulitate absolută deoarece sunt efectuate în baza unor titluri executorii lovite de nulitate absolută la rândul lor.
În drept reclamantul și-a întemeiat acțiunea prezentă pe dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă, art. 1, 2 din Legea nr. 313/1879, art. 1 din Anexa 1 lit. G, I, din Legea nr. 193/2000.
În susținerea cererii reclamantul a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu: înscrisuri, interogatoriul intimatei, expertiză contabilă pentru a determina cuantumul penalităților și dobânzilor nelegal calculate și expertiză tehnică imobiliară pentru a determina valoarea reală a imobilelor supuse executării silite.
Prin sentința civilă nr.315/COM/08.02.2008, Tribunalul Constanța - Secția comercială a respins ca nefondată cererea privind constatarea nulității absolute a contractelor de împrumut 16/7.02.2000, 147/23.12.1999 și contractelor de ipotecă 448/2.02.2000, 5937/15.12.1999, 5958/23.12.1999.
A fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța în soluționarea cererii privind constatarea nulității formelor de executare pornite de executorul bancar, în faliment, în dosarele de executare nr.10/2002 și 30/2002.
Prin aceeași hotărâre s-a declinat cauza spre competentă soluționare, în favoarea Judecătoriei Babadag.
Pentru a pronunța în acest sens instanța a încuviințat și administrat, proba cu înscrisuri și interogatoriul pârâtei, declarațiile acestora fiind consemnate la fila 59 din dosarul cauzei, respingând ca nepertinentă și neconcludentă proba cu expertize de specialitate solicitată de reclamant.
Din oficiu, la termenul de judecată din 5.06.2007, instanța a invocat necompetența materială a Tribunalului Constanța în soluționarea cererii având ca obiect constatarea nulității absolute a formelor de executare pornite la executorul bancar în dosarele de executare 10/2002 și 30/2002.
În apărare, pârâta a invocat excepția autorității de lucru judecat în raport de sentințe civilă nr. 294/31.05.2007 pronunțată de Judecătoria Babadag în dosarul nr-.
Prin încheierea din data de 14.11.2007 instanța s-a pronunțat în sensul respingerii excepției ca nefondată pentru considerentele expuse în motivarea soluției.
Cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de împrumut și ipotecă motivată de împrejurarea că acestea cuprind clauze penale, deghizate în dobândă penalizatoare pe zi de întârziere interzise de Legea 314/1979 este nefondată și va fi respinsă de instanță pentru următoarele considerente:
Între, în calitate de împrumutător și reclamant, în calitate de împrumutat, s-au încheiat contractele nr. 16/7.02.2000 și nr. 147/23.12.1999 având ca obiect sumele de 80.000.000 lei vechi respectiv 450.000.000 lei vechi.
Conform clauzelor contractuale inserate la art. 4 părțile au convenit rata dobânzii ca fiind 41% pe an, iar conform art. 18 s-a stabilit "pentru împrumuturile restante, Banca va calcula, din ziua trecerii la credite restante, dobânzi penalizatoare cu 7 procente peste cele curente, care se vor prelua cu prioritate din încasările" respectiv "dobânzi penalizatoare la nivelul ratei dobânzii la care a fost adjudecată oferta de cumpărare la titluri de stat".
Susținerea reclamantului conform căreia clauza penală inserată la art. 18 din contract este nulă în temeiul art. 1 și 2 din Legea nr. 313/1879 ceea ce atrage nulitatea absolută a contractelor de împrumut și a celor de ipotecă încheiate pentru garantarea restituirii împrumuturilor este nefondată.
Pe de o parte s-a constatat că raportul juridic obligațional s-a născut în condițiile art. 942 cod civil astfel încât obligația împrumutului de a restitui în scadență suma împrumutată sub sancțiunea plății unei dobânzi de 41% pe an și a unei dobânzi penalizatoare, într-un procent majorat produce consecințe juridice în temeiul art. 969 Cod civil conform căruia "convențiile legale făcute au putere de lege între părțile contractante".
Pe de altă parte, potrivit art. 1082 Cod civil arată că "la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daune interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legalăafară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate".
Criteriul de determinare a dobânzii legale este cel stabilit prin art. 3 nr.OG9/2000 aprobată prin Legea nr. 356/2002.
Este adevărat că prin Legea 313/1879 (ale cărei dispoziții sunt în vigoare și astăzi) s-a prevăzut la art. 1 că este anulată clauza penală din contractele de împrumut sau prestațiunii în natură și că "judecătorul în caz de împrumut va putea obliga numai la plata dobânzii prevăzute de art. 1589 Cod civil sau, în caz de alte obligații, la daune interese conform art. 1084 Cod civil" dar, se observă că aceste dispoziții legale se aplică exclusiv raporturilor juridice de drept civil.
În raporturile juridice comerciale se aplică, în principiu, dobânda pieții potrivit principiului libertății de voință a părților.
În aceeași ordine de idei este și Decizia XI/24.10.2005 pronunțată de
În cuprinsul deciziei s-a făcut sublinierea că nu există temei legal care să permită stabilireaîn cadrul raporturilor civile, a altor dobânzi decât a celor convenite prin contract, al căror cuantum nu poate depăși dobânda legală decât cu cel mult 50% pe an sau de sancțiune constând în penalități de întârziere.
Incontestabil, raportul dedus judecății este unul de natură comercială, dedus din dispozițiile art. 3 pct. 11 Cod comercial care prevede stipulează că legea consideră fapte de comerț, operațiuni de bancă și schimb, considerent față de care instanța apreciază că în speță nu sunt incidente dispozițiile Legii nr.313/1879 și art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă în referire la Decizia XI/24.10.2005 pronunțată de
În considerarea principiului autonomiei de voință ce guvernează nașterea raporturilor juridice în materie comercială instanța constată că reclamantul nu a făcut dovada nerespectării vreunor dispoziții legale de natură să afecteze valabilitatea clauzei inserate în art.18 din contractele de împrumut nr. 16/07.02.2000 și 147/23.12.1999 cu consecințe asupra desființării integrale a contractelor de împrumut, respectiv de ipotecă așa cum urmărește reclamantul pe calea prezentei acțiuni.
Relativ la competența de soluționare a cererii având ca obiect constituirea nulității absolute a formelor de executare pornite de executorul bancar în dosarul de executare 10/2002 și 30/2002 se reține:
Potrivit art. 399 Cod procedură civilă "împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați -".
Contestația se introduce, conform art. 400 Cod procedură civilă, la instanța de executare.
Instanța de executare este, potrivit dispozițiilor art. 373 alin. 2 Cod procedură civilă, "judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea -".
În considerarea acestor dispoziții legale care reglementează competența materială și teritorială exclusivă de soluționare a unei cereri ce vizează desființarea unor acte de executare silită, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța în soluționarea cererii.
Cum prorogarea de competență nu se justifică în cazul nesocotirii normelor de competență materială, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 165 Cod procedură civilă și art. 158 Cod procedură civilă și a declinat cauza având ca obiect constatarea nulității actelor de executare pornite de executorul bancar în dosarul nr. 10/2002 și 30/2002 în favoarea Judecătoriei Babadag.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamantul, solicitând admiterea apelului, desființarea în tot a sentinței apelate și:
- în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare pentru efectuarea unei judecăți unitare, atât cu privire la nulitatea contractelor de credit și de ipotecă, cât și cu privire la formele de executare efectuate în baza acestor acte, având în vedere faptul că dacă pentru un singur capăt de cerere este competenta material, Tribunalul Constanța - Secția Comercială atunci această instanță rămâne competentă pentru toate capetele de cerere;
- în subsidiar, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Criticile apelantei vizează următoarele:
1. În conformitate cu art.2 lit.b art.17 din Codul d e procedură civilă, solicită apelantul - reclamant a se constata că competența pentru judecarea tuturor capetelor de cerere aparține Tribunalului Constanța - Secția comercială, motivat de faptul că prezenta este o acțiune comercială neevaluabilă în bani, cu privire la toate capetele de cerere.
Capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a formelor de executare efectuate în baza contractelor a căror nulitate se solicită a se constata este un capăt de cerere accesoriu și va urma soarta capătului de cerere principal.
2. Sub aspectul respingerii ca nefondat a capătului de cerere privind constatarea nulității absolute parțiale a contractelor de credit, critică soluția instanței de fond sub următoarele aspecte:
- a fost apreciată greșit clauza penală de 7%/zi și în cauză nu sunt aplicabile disp. Legii nr.313/1879,precum și ale Deciziei 11/2005 a; greșit este și opinia instanței de fond conform căreia după deschiderea procedurii falimentului lichidatorul are dreptul de a mai calcula dobânzi,la un nivel de 41% abuziv conform prevederilor art.1 din Anexa 1lit. G din Legea nr.193/2000.
3.Contractele de ipotetică sunt lovite de nulitate absolută în aceeași măsură ca și contractele de credit pe care le garantează, fiind de la lege contracte accesorii, care vor urma soarta contractelor de credit.
4. Instanța de fond a respins nejustificat cele două probe cu expertiză contabilă și tehnică, care ar fi permis să probeze existența clauzei penale de 7% lovite de nulitate absolută și clauzei abuzive privind nivelul dobânzii de 41% iar pe de altă parte să dovedească faptul că imobilul supus executării silite este subsecvent, încălcându-se astfel principiul disponibilității părților.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța de judecată va aprecia ca apelul formulat în cauză este neîntemeiat sub aspectul criticilor aduse,raportat la urătoarele considerente:
In ceea ce privește prima critică ce vizează necesitatea unei judecăți unitare în cauză în sensul judecării de către instanța de fond inclusiv a capătului de cerere accesoriu celui principal ce are ca obiect constatarea nulității absolute a formelor de executare inițiate în baza contractelor căror nulitate absolută se solicită a se constata,apreciem că nu este fondată.
In acest sens în mod corect instanța de fond a statuat faptul că este necesară admiterea excepției de necompetență materială a Tribunalului Constanța în soluționarea cererii privind constatarea nulității formelor de executare pornite de executorul bancar, în faliment, în dosarele de executare nr.10/2002 și 30/2002 cu consecința declinării cauzei spre competentă soluționare în favoarea Judecătoriei Babadag,instanță de executare competentă în condițiile art.373 alin.2 Cod procedură civilă în ref.la art.400 Cod procedură civilă.
Cum într-adevăr prorogarea de competență nu se justifică în cazul nesocotirii normelor de competență materială,norme ce consacră o delimitare de atribuții în plan vertical între instanțele judecătorești și a căror încălcare s-ar repercuta în mod negativ asupra drepturilor părților cauzei deduse judecății, instanța de fond în mod corect a procedat la valorificarea prev.disp.art. 165 în ref.la art.158 Cod procedură civilă.
In ceea ce privește celelalte două critici ce vizează respingerea ca nefondată a capetelor de cerere privind atât constatarea nulității absolute parțiale a contractelor de credit cât și a contractele de ipotecă accesorii acestora a căror soartă ar urma-o în mod necesar,apreciem că nici aceste nu sunt întemeiate.
Sub acest aspect instanța de fond a reținut corect că susținerea reclamantului recurent în sensul că inserarea clauzei penale în contractele de ipotecă încheiate între părți ar atrage sancțiunea nulității absolute a acestora precum și a contractelor de ipotecă încheiate în baza lor,este nefondată.
In acest sens obligațiile asumate de către reclamantul recurent în calitate de împrumutat în sensul de a restitui la scadență suma împrumutată sub sancțiunea plății unei dobânzi penalizatoare anuale precum și a uneia penalizatoare într-un procent majorat,sunt de natură a produce consecințe juridice atâta timp cât convenția este legal încheiată iar între părți aceasta,în conf.cu disp.art.969 Cod civil are putere de lege, situație în care nu se poate acredita nici ideea imposibilității calculării dobânzii la nivelul convenit chiar și după inițierea procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006.
De asemenea s-a reținut corect faptul că raporturile obligaționale intervenite între părți sunt de natură comercială și nicidecum civilă iar în materie comercială primează principiul libertății de voință a părților,astfel că se aplică dobânda pieții și nicidecum criteriile de determinare a dobânzii legale stabilite prin 0.nr.2/2000 aprobată prin Legea nr.356/2002,iar Decizia XI/24.10.2005 instanței supreme precum si disp. Legii nr.313/1879 vizează în mod exclusiv sfera raporturilor civile.
Referitor la ultima critică ce vizează împrejurarea că instanța de fond i-ar fi respins eronat cererea de efectuare a unei expertize financiar bancare și a uneia tehnice în cauză care i-ar fi permis să probeze în primul rând existența clauzei penale de 7 % lovite de nulitate absolută precum și a clauzei privind nivelul dobânzii de 41 % și în al doilea rând să determine valoarea reală a imobilelor supuse executării silite apreciem de asemenea că sunt nefondate deoarece acestea nu îndeplineau condițiile de admisibilitate a probei prev.de art.167 Cod procedură civilă în sensul că prima expertiză solicitată era nepertinentă și neconcludentă cauzei mai mult nu se poate transforma expertul contabil în judecătorul cauzei în sensul ca acesta să se pronunțe asupra legalității unor clauze din conținutul unor contracte încheiate cu respectarea principiul libertății de voință a părților,iar cea de a doua expertiză solicitată excede obiectului cauzei deduse judecății având în vedere limitele pentru care instanța de fond a apreciat că este legal sesizată.
Raportat la considerentele mai sus expuse si analizate urmează a se dispune respingerea apelului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul comercial d eclarat de reclamantul, domiciliat în satul Deal, comuna, județul T, împotriva sentinței civile nr. 316/COM/08.02.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă BANCA INTERNAȚIONALĂ A RELIGIILOR prin lichidator judiciar SC SA, cu sediul în B,-, -7,.2,.6, sector 3, având ca obiect constatare nulitate act.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 mai 2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Pentru grefier - -,
Conf.art.261 alin.2 Cod pr.civilă
Semnează Grefier șef:
jud.fond.
red.dec.jud. 4ex/ 26.06.2008
Președinte:Erol GeliJudecători:Erol Geli, Kamelia Vlad
