Contestație act administrativ fiscal. Decizia 21/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
R O M Â N I
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Decizia nr. 21/2009
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga judecător
JUDECĂTOR 2: Vera Stănișor
JUDECĂTOR 3: Morina
Grefier: -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a fost pe rol judecarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE P N, împotriva sentinței civile nr. 82/CF din 02 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic pentru recurenta-pârâtă P N, lipsă fiind intimata-reclamantă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Consilier juridic pentru recurenta-pârâtă PNd epune la dosar delegație.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Consilier juridic pentru recurenta-pârâtă P N, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței Tribunalului Neamț și menținerea obligației de plată.
În continuare, arată că, în speță este vorba de cumpărarea unui autoturism de către o persoană fizică, ce este obligată la plata taxei speciale pentru autoturisme, reglementată de art. 214 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, textul legal indicat este și în prezent în vigoare și nu a fost declarat neconstituțional sau discriminatoriu.
De asemenea, prezenta reglementare a taxei auto nu încalcă Tratatul de aderare al României la Uniunea Europeană, nefiind încălcate prevederile art. 90 din Tratatul, această taxă auto aplicându-se tuturor autoturismelor, la prima înmatriculare a acestora în România, astfel încât nu poate fi vorba de un regim discriminatoriu.
În concluzie, având în vedere și motivele expuse pe larg prin recursul declarat, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și menținerea obligației de plată a taxei speciale.
S-au declarat dezbaterile închise.
A:
- deliberând -
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Neamț sub nr- reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului P N, anularea actelor administrativ-fiscale cu nr. 63594/16.06.2008 și nr. 64029/20.06.2008 ale Administrației Finanțelor Publice a municipiului PNp recum și restituirea sumei de 551,42 lei încasată nelegal, actualizată cu indicele de inflație de la data plății până la restituirea efectivă.
Prin sentința civilă nr. 82/CF din 23.06.2008 Tribunalul Neamța hotărât următoarele:
- a admis în parte acțiunea;
- a respins cererea de anulare a actului nr. 63594/16.06.2008;
- a anulat decizia nr. 64029/20.06.2008 emisă de pârâtă;
- a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 551,42 lei reprezentând taxa specială de primă înmatriculare actualizată în raport cu indicele de inflație de la data plății până la data restituirii efective.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Taxa specială de înmatriculare este prevăzută de art. 2141, 2142și 2143din Legea nr. 571/2003. Cu începere de la 01.07.2008, odată cu intrarea în vigoare a OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule prevederile art. 2141, 2142și 2143din Codul Fiscal urmează a fi abrogate. Textele de lege mai sus arătate au fost introduse în Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal prin Legea nr.343/2006 modificată prin OUG nr.110/2006. Prin aceste texte de lege a fost instituită obligația de plată a obligației fiscale denumită "taxă de primă înmatriculare" care potrivit art. 2142alin 2 se plătește "cu ocazia primei înmatriculări în România".
În cauză au incidență în mod direct și dispozițiile dreptului comun direct aplicabil în statele membre ale Uniunii Europene. Astfel, are incidență art. 90 paragraful 2 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene potrivit cărora "nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Un efect indirect al taxei instituite prin art. 2141- 2143din Codul Fiscal este regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele second-hand provenite din România și autovehiculele second-hand provenite din alte state membre ale Uniunii Europene. Dacă autoturismele second-hand înmatriculate deja în România sunt exceptate potrivit art. 2142din Legea nr. 71/2003 de la plata taxei de primă înmatriculare, nu de același regim fiscal se bucură și autoturismele second-hand înmatriculate în alte state.
Indiferent de scopul declarat de legiuitorul român, atâta timp cât regimul fiscal este diferit prin regimul fiscal impus de dreptul intern se încalcă dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratat.
Deși prevederile art. 2141- 2143din Codul Fiscal nu au fost declarate nici neconstituționale și nici discriminatorii potrivit art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, prevederile art. 90 paragraful 1 din Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are prioritate față de dispozițiile contrare cum sunt cele ale art. 2141- 2143din Codul Fiscal și potrivit art.148 alin. 4 autorității judecătorești îi revine obligația de a da eficiență normelor de drept comunitar.
Aceeași natură a unei taxe cu efect echivalent o are și taxa de poluare reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008.
În termen legal, împotriva acestei sentințe pârâta Administrația Finanțelor Publice PNa formulat prezentul recurs în motivarea căruia a arătat următoarele:
1. Apreciind pretențiile reclamantei ca întemeiate, instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 1 alin. 5 din Constituție.
Actul normativ care reglementează taxa specială pentru autoturisme și autovehicule este Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, art. 2141- 2143, introduse prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006.
În cauză este vorba despre cumpărarea unui autoturism de către o persoană fizică care este obligată la plata taxei reglementată de art. 214 alin. 1 din Legea nr. 571/2003, neîncadrându-se în cele două situații expres prevăzute de lege de scutire de la plata acestei taxe.
Textul de lege în discuție nu a fost declarat neconstituțional și nici nu încalcă Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, în cauză neputându-se invoca încălcarea prevederilor art. 90 din Tratatul de aderare la Uniunea Europeană. Această taxă specială se aplică tuturor autoturismelor, produse în România sau în alte state, la prima înmatriculare a acestora în România, astfel încât nu poate fi vorba de un regim fiscal discriminatoriu.
Dacă constată încălcarea Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană autoritățile competente au dreptul și obligația, potrivit art. 21 alin. 3 din Legea nr. 24/2000, să aibă inițiative legislative, respectiv să facă propuneri de modificare și de completare a actelor normative interne ale căror dispoziții nu sunt concordante cu cele ale actelor internaționale la care România este parte sau nu asigură compatibilitatea cu dreptul comunitar.
Restituirea de sume de la buget se face în condițiile prevăzute de art. 117 din Codul d e procedură fiscală, condiții care nu erau îndeplinite la data cererii.
2. Se impun a fi avute în vedere dispozițiile din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, în vigoare de la data de 1.07.2008.
Recursul nu este fondat.
1. Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule este, din punctul de vedere al naturii juridice, un impozit indirect, fiind reglementată în Codul fiscal în titlul VII -Accize.
Problema ridicată de această taxă nu este aceea a existenței ei. În repetate hotărâri Curtea Europeană de Justiție a reținut că statele membre pot impune taxe de înmatriculare asupra autovehiculelor second-hand importate, cu condiția respectării dispozițiilor art. 90 (fostul art. 95) din Tratatul de instituire a Comunității Europene, text care are menirea de a asigura completa neutralitate a impozitării interne sub raportul concurenței între produsele importate și produsele care se află deja pe piața națională (cauza C-387/01, ).
De asemenea, Curtea Europeană de Justiție a hotărât că taxa de înmatriculare plătită pentru un autovehicul nou face parte din valoarea de piață a acestuia, statele membre având obligația de a ține seama de deprecierea reală a autovehiculului atunci când stabilesc respectiva taxă (cauzele C-345/93 -, C-47/88 - Comisia/Danemarca și C-375/95 - Comisia/Republica ). Curtea a mai hotărât că taxele care se aplică autoturismelor dintr-un stat membru, atât celor noi, cât și celor de ocazie și indiferent de originea lor, nu sunt conforme cu art. 90 primul paragraf din Tratatul de Instituire a Comunității Europene dacă și în măsura în care nivelul accizei aplicate autoturismelor de ocazie importate din alte state membre depășește proporția accizei reziduale în valoarea autoturismelor de ocazie similare cărora li s-a aplicat aceeași acciză în statul membru în cauză înainte de prima lor înmatriculare în acel stat (cauza C-313/05 - ); în același sens a hotărât că art. 90 par. 1 trebuie interpretat ca interzicând o taxă atâta timp cât valoarea sa, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este stabilită fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea taxei incluse în valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate (cauzele reunite C-290/05 și c-333/05, Ndasdi și ).
Așadar, incompatibilitatea dintre prevederile Codului fiscal și dispozițiile art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene este vădită în cazul autovehiculelor second-hand. În cauză, a fost achiziționat un astfel de autoturism din Germania, iar pentru înmatricularea lui reclamanta a fost nevoită să plătească o taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în cuantum de 3.261 lei, taxă care a fost stabilită fără o reducere proporțională cu valoarea deprecierii reale a unor autoturisme similare înmatriculate deja în România; din anexele la care face trimitere art. 2141din Codul fiscal rezultă o creștere a valorii pe baza vechimii autoturismului și a normei de poluare.
În aceste condiții și ținând seama de dispozițiile art. 148 din Constituția României - potrivit cărora aplicarea prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și reglementărilor comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate dispozițiile contrare din dreptul intern, astfel cum se prevede prin alin. (2), autoritatea judecătorească fiind unul dintre garanții aducerii la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. (2), astfel cum se dispune prin alin. (4) - curtea de apel constată că, dispunând restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, tribunalul a pronunțat soluția cu respectarea principiilor priorității dreptului comunitar, a aplicării directe a dispozițiilor legislației comunitare primare și a nediscriminării.
În condițiile în care obligația instanțelor judecătorești de a garanta aplicarea principiului priorității dreptului comunitar are un fundament constituțional, iar rolul autorității judecătorești este acela de a aplica legea nu de aoc ompleta ori modifica, dispozițiile art. 21 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 invocate de recurenta-pârâtă nu au nicio relevanță.
În ceea ce privește procedura de restituire a taxei este de constatat că recurenta-pârâtă nu poate pretinde respectarea dispozițiilor Codului d e procedură fiscală referitoare la restituirea sumelor de la buget atâta vreme cât ea însăși nu a respectat dispozițiile codului referitoare la individualizarea obligației fiscale și la posibilitatea ei de contestare.
2. Aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu poate fi făcută litigiului de față fără a se încălca principiul constituțional al neretroactivității legii; noul act normativ nu se poate aplica unei situații juridice născute anterior. Reclamantei, care a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în iulie 2007, nu i se poate imputa diferența dintre această taxă și taxa de poluare instituită printr-o ordonanță adoptată în iulie 2008.
Pe de altă parte, sunt de reținut dispozițiile art. 4 din Codul fiscal potrivit cărora orice modificare și completare a Codului se face numai prin lege, iar intrarea în vigoare a acestor modificări și completări se face cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege. Prin urmare, modificările aduse Codului fiscal prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu poate intra în vigoare înainte de 1.01.2009.
Față de cele ce preced, curtea de apel constată că nu există motive de modificare ori de casare a hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul, ca nefondat, declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE P N, cu sediul în P N,- bis. județul N, împotriva sentinței civile nr. 82/CF din 02 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, cu domiciliul în P N,-, -. 13, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 ianuarie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, - |
Tehnored.
- ex. 2
21 ianuarie 2009
Președinte:Mona Gabriela CiopragaJudecători:Mona Gabriela Ciopraga, Vera Stănișor, Morina