Contestație (art.31 și urm. 137/2002). Decizia 91/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția Comercială

DECIZIA NR. 91/Ap DOSAR NR-

Ședința publică din 18 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Carmen Bujan JUDECĂTOR 2: Laura Fețeanu

- - - - JUDECĂTOR 3: Lucica Gogiu

- - - - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de contestatoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE FĂGĂRAȘ împotriva sentinței civile nr. 836/C din 19 martie 2008, pronunțate de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, și a sentinței civile nr. 842/C din 19 martie 2008, pronunțate de Tribunalul Brașov în dosar nr- - urmare conexării dosarului nr- al Curții de APEL BRAȘOV la prezentul dosar.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 11 septembrie 2008, când părțile au lipsit.

Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 18 septembrie 2008.

CURTEA

Prin contestațiile formulate în dosarele - și - în contradictoriu cu intimata în calitate de lichidator al intimatelor, și și cu intimata, contestatoarea DGFP a solicitat suspendarea organizării de licitații cu privire la valorificarea activelor societăților mai sus menționate până la îndeplinirea de către lichidator a obligațiilor asumate prin procesele verbale din 26.11.2007 respectiv 28.11.2007 încheiate cu ocazia ședinței asociației creditorilor și până la soluționarea irevocabilă a contestației precum și anularea anunțului de vânzare în bloc prin licitație publică cu strigare emis de lichidator cu privire la licitația activelor societăților debitoare, act emis cu încălcarea dispozițiilor legale în materie de lichidare voluntară.

În motivarea contestației se arată că vânzarea în bloc a activelor intimatei cu cele ale celorlalte societăți de pe platforma Făgăraș, ca modalitate de valorificare nu este operațională, precum și că a fost privată de dreptul său legitim de analizare a modalității de evaluare a activelor, a criteriilor care au determinat prețul de pornire la licitație.

Prin sentința civilă nr. 836/19.03.2008 și sentința nr.842/19.03.2008 Tribunalul Brașov a admis excepția lipsei calității procesuale de folosință a intimatelor, și, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei și în consecință a respins contestația formulată de contestatoarea DGFP.

Pentru a pronunța aceste sentințe, instanța de fond a reținut că, și au fost radiate din Registrul Comerțului în baza încheierilor nr. 869-873/29.01.2008 pronunțate de judecătorul delegat, încetând capacitatea de folosință a acestora.

Urmare a radierii societăților mai sus menționate din registrul comerțului lichidatorul, a fost eliberat de toate obligațiile.

Împotriva acestor sentințe a declarat apel contestatoarea DGFP, solicitând schimbarea în tot a acestora în sensul respingerii excepției lipsei capacității procesuale de folosință și a admiterii contestației formulată de către DGFP

În motivarea apelului contestatoarea arată că instanța de fond nu a cercetat dacă încheierile de radiere a pârâtelor sunt irevocabile împotriva acestora formulându-se recurs. Lichidatorul desemnat în procedura de lichidare voluntară are obligația de a-și îndeplini atribuțiile prevăzute de Legea nr.137/2002 și HG nr. 577/2002, respectiv să inventarieze bunurile, să procedeze la evaluarea lor prin intermediul unor persoane de specialitate și să stabilească modalitatea de valorificare. Creditoarea DGFP nu poate fi de acord cu valorificarea în bloc a activelor celor 5 societăți atâta timp cât a fost privată în dreptul său legitim de analizare a modalității de evaluare a activelor, a criteriilor care au determinat prețul de pornire la licitație.

Lichidatorul judiciar a depus întâmpinare arătând că societățile mai sus menționate au fost radiate. Potrivit art. 3225al. 1 din nr.OUG 88/1997 data liberării lichidatorului este data aprobării de către instituția publică implicată în privatizare, în speță AVAS, a raportului cu privire la ansamblul operațiunilor lichidării întocmit de cenzori și nu data rămânerii irevocabile a încheierii de radiere sau data depunerii de către lichidator la AVAS a certificatului de radiere a societăților în original. Finalizând procedura de lichidare voluntară a acestor societăți prin lichidarea activului acestora și distribuirea sumelor astfel obținute creditorilor, în temeiul art. 3225al. 1 din nr.OUG 88/1997 a solicitat radierea societăților din Registrul Comerțului, fiind pronunțate de judecătorul delegat în acest sens încheierile nr. 869-873/29.01.2008, rămase irevocabile prin deciziile nr. 11-15 din 19.06.2008, astfel la data înregistrării contestației apelantei la prima instanță 22.02.2008 societățile au fost radiate din Registrului Comerțului.

Examinând sentințele atacate, în raport cu actele dosarelor, cu probele administrate, cu motivele de apel invocate, Curtea constată că apelul este nefondat.

, și au fost radiate din Registrul Comerțului în baza încheierilor nr. 869-873/29.01.2008 pronunțate de judecătorul delegat, încetând capacitatea de folosință a acestora, situație în care în mod corect instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale de folosință a intimatelor, și, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei și în consecință a respins contestația formulată de contestatoarea

Față de considerentele mai sus arătate, în baza art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul declarat de contestatoarea împotriva sentinței Tribunalului Brașov, care va fi păstrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de contestatoarea DGFP B împotriva sentinței civile nr.836/19.03.2008 și a sentinței civile 842/19.03.2008 pronunțate de Tribunalul Brașov, pe care le păstrează.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2008.

Președinte, Judecător,

- - - -

Grefier,

- -

/3.10.2008

Dact:/9.10.2008

- 9 ex. -

Judecător fond:

Președinte:Carmen Bujan
Judecători:Carmen Bujan, Laura Fețeanu, Lucica Gogiu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Contestație (art.31 și urm. 137/2002). Decizia 91/2008. Curtea de Apel Brasov