Excludere asociat. Decizia 76/2008. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MURE
SECȚIA COMERCIAL, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 76/
Ședința public din 06 Octombrie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judector
Grefier -
Pe rol judecarea apelurilor formulate de reclamanta, cu domiciliul în Germania, -,- și cu sediul ales în municipiul S,-/A și de ctre lichidatorul judiciar CREDIT, CU SEDIUL ÎN MUNICIPIUL TG.-M,-, împotriva Sentinței comerciale nr. 1649 din 30 noiembrie 2007, pronunțat de Tribunalul Comercial Mure ș în dosarul nr-.
La apelul nominal rspunde pentru reclamanta-apelant, avocat, cu delegație la dosar (33), lips fiind lichidatorul judiciar-apelant Credit Tg.-M și pârâtul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinit.
S-a expus referatul cauzei constatându-se c apelurile sunt declarate în termen, motivate conform disp.art.284 și 287 Cod pr.civ. Apelul declarat de reclamanta este timbrat cu suma de 20,oo lei prin chitanța de la fila 34 din dosar și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei. Apelul formulat de lichidatorul judiciar Credit Tg.-M fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Reprezentantul reclamantei apelante solicit a i se comunica un exemplar din apelul declarat de ctre lichidatorul judiciar Credit Tg.-
Instanța, înmâneaz exemplarul 2 al cererii de apel formulat de lichidatorul judiciar Credit, exemplar cusut la dosar și dispune renumerotarea filelor dosarului.
Nemaifiind cereri, instanța acord cuvântul prții prezente asupra apelurilor deduse judecții.
Reprezentantul reclamantei solicit admiterea apelului, schimbarea în tot hotrârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, pentru motivele expuse în cuprinsul cererii aflat la dosar. Nu solicit cheltuieli de judecat.
CURTEA,
Prin sentința comercial nr. 1649 din 30 noiembrie 2007, Tribunalul Comercial Mure șar espins cererea reclamantei, domiciliat în Germania, cu domiciliul procesual ales în România, în contradictoriu cu pârâtul -, domiciliat în C-N, a menținut validitatea contractului de cesiune-prți sociale ale "Vench " SRL S, încheiat între prțile din litigiu la data de 12 ianuarie 2005, respins cererea aceleiași reclamante menținând validitatea Hotrârii AGA Vench SRL S din 12 ianuarie 2005, respins acțiunea promovat de reclamant împotriva pârâților - și Vench SRL privind excluderea pârâtului din calitatea de asociat al pârâtei Vench SRL S, admițând în parte acțiunea reconvențional promovat de în contradictoriu cu. Astfel, a încuviințat retragerea din calitatea de asociat al Vench SRL a pârâtului, încuviințând continuarea societții cu asociatul unic, care este obligat s îndeplineasc toate formalitțile impuse de legiuitor, stabilind c asociatului retras nu i se cuvin drepturi patrimoniale pentru cele 18 prți sociale deținute la capitalul social al Vench SRL
Prima instanț a soluționat cauza în baza actelor aflate la dosar, ținând cont de operațiunea juridic a cesiunii prților sociale, de depozițiile martorilor audiați, de condițiile de fond și form realizate cu ocazia încheierii acestei operațiuni juridice. A analizat și cererea privind constatarea nulitții absolute a actului adițional la contractul de societate, întrucât la 12 ianuarie 2005, constatând c nu exist neregularitți care s reclame aceast sancțiune și, prin prisma dispozițiilor art. 222 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 republicat, a verificat dac asociatul pârât se afl în una din situațiile de excludere din societate, constatând c niciuna din acuzele reclamantei nu sunt apte a fi circumscrise situațiilor prevzute de textul legal indicat. Deși a reținut c neînțelegerile dintre asociați nu constituie motiv de retragere, judecând în echitate, instanța a ținut seama de caracterul subiectiv și intuitu personae a unei societți cu rspundere limitat și a dispus retragerea pârâtului din societate, lmurind momentul modificrii voinței societare prin identificarea datei la care opereaz actul retragerii asociatului-reclamant reconvențional, identificarea valorii patrimoniului societții pârâte la acel moment și cota abstract cuvenit fiecrui asociat la acel moment. Astfel, a ajuns la concluzia c societatea pârât este decapitalizat, iar drepturile societare ce i s-ar cuveni asociatului retras ar fi negative, în timp ce și drepturile de creanț în contra societții nu sunt pe deplin și pertinent dovedite.
Împotriva hotrârii primei instanțe au declarat "apel și recurs pentru acțiunea reconvențional" reclamanta-pârât reconvențional iar Credit Târgu-M, succesoare de drept a Credit SA a declarat apel în calitatea sa de lichidator judiciar al Vench SRl
Apelanta a considerat c în mod greșit instanța de fond, în raport de actele de la dosar și probele administrate, a respins acțiunea principal, reiterând și detaliind motivele prezentate în cererea de chemare în judecat și criticând modul în care instanța a analizat conținutul procurii autentificate la 21 septembrie 2004 și limitele împuternicirii prin mandat. De asemenea, a subliniat c numai depunerea capitalului social în contul societții de dreptul asociatului de a participa la activitatea social și economic a societții, or, pârâtul nu nu a vrsat capitalul social - 450.000 lei vechi - nici pân în prezent, știut fiind c cerința de plat în conturile societții este atât de validitate cât și de probațiune. Apelanta a susținut de fapt necesitatea excluderii pârâtului din societate, precizând c nu au fost aplicate corect dispozițiile art. 222 alin. 1 lit. "A" din Legea nr. 31/1990.
Referitor la modul de soluționare a cererii reconvenționale, apelanta a invocat faptul c pârâtul reclamant reconvențional nu a indicat nici un motiv concret de retragere din societate subliniind c, în accepțiunea sa, cererea reconvențional a fost formulat doar pentru blocarea respingerii cererii de excludere din societate. Apelanta a precizat c într-un proces nimeni nu poate profita de propria culp pentru obținerea unor avantaje personale și materiale rezultate din neîndeplinirea propriilor obligații contractuale asumate.
În esenț, s-a relevat c instanța a înclcat dispoziții esențiale ale Legii nr. 31/1990 privind capitalul social pe care l-a modificat fr nicio justificare de la 10.000 USD echivalentul a 23681 lei la 1800 lei și a fcut o greșit aplicare a dispozițiilor art. 226 alin. 1 lit. "c" din Legea nr. 31/1990, dând eficienț mai mare unei opțiuni alternative a unui asociat de retragere din societate faț de dispozițiile art. 222 alin. 1 lit."a" de excludere.
Apelantul Credit a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, deoarece prin încheierea judectorului delegat nr. 4961 din 26 iunie 2006, Vench SRL se afl în lichidare, împrejurare publicat și în Monitorul Oficial al României partea a IV-a nr. 2429 din 4 august 2006 anexa 2.
S-a învederat astfel c fostul administrator și-a pierdut calitatea de administrator al societții în lichidare și dreptul de a mai reprezenta societatea în relațiile cu terții iar cauza care face obiectul prezentului dosar a fost judecat și soluționatfr citarealichidatorului, fiind înclcate astfel dispozițiile art. 87 alin. 1 pct. 5 Cod procedur civil.
Analizând hotrârea atacat în primul rând prin prisma motivului invocat de lichidatorul Credit Târgu-M, instanța constat c apelul este fondat sub aspectul înclcrii procedurale menționate.
Astfel, se constat c cererea de chemare în judecat formulat de reclamanta, în calitate de asociat majoritar al firmei Vench SRL Saf ost înregistrat la Tribunalul Comercial Mure ș la data de 15 noiembrie 2005, primul termen de judecat fiind pe data de 12 ianuarie 2006.
Potrivit Încheierii nr. 4961 din 23 iunie 2006, s-a admis de ctre judectorul delegat la ORC de pe lâng Tribunalul Mure ș, cererea de înscriere în Registrul Comerțului a mențiunilor privind revocarea administratorilor, și numirea în calitate de lichidator la Vench SRL pe Credit SA, reținându-se în practicaua încheierii c societatea se afl în dizolvare de drept. În aceste condiții, societatea pârât Vench SRL, parte distinct în proces, nu a fost legal citat, cel puțin începând cu data revocrii administratorilor și numirea lichidatorului, situație în care devin incidente prevederile art. 297 alin. 1 Cod procedur civil. Astfel, se impune admiterea apelului lichidatorului desemnat pe seama societții pârâte apelante, ca persoan îndrituit s reprezinte interesele societții aflate în lichidare și desființarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
În contextul celor artate, nu se mai justific analiza motivelor invocate de apelanta reclamant, acestea urmând a fi avute în vedere în cursul rejudecrii pe fondul cauzei cu corecta citare a tuturor prților litigante.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile formulate de, cu domiciliul în Germania, -,- și cu domiciliul ales în S,-/A, județul M și de ctre lichidatorul judiciar Credit, cu sedul în Târgu-M,-, județul M, împotriva sentinței comerciale nr. 1649 din 30 noiembrie 2007, pronunțat de Tribunalul Comercial Mure ș în dosarul nr-.
Desființeaz hotrârea atacat și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțat în ședinț public, azi 6 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECTOR,
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/6ex
Jud.fond:
-7.11.2008-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat