Excludere asociat. Decizia 90/2008. Curtea de Apel Tg Mures

Comentarii

0

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA nr. 90/

Ședința publică din 05 noiembrie 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

Grefier -

Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de pârâtul, domiciliat în T-M,-,.6, județul M, împotriva sentinței comerciale nr. 2371 din 04 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr. 647/2005.

În lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

dezbaterilor și susținerile părților, au fost consemnate în încheierea de ședință din 20.10.2008, care face parte integrantă din prezenta decizie, a cărei pronunțare a fost amânată al 27.10.2008, la 03.11.2008 și apoi la 05.11.2008.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr. 2371/04.10.2006, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dos. nr. 647/2005, au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale active și pasive, invocate de pârâtul.

A fost admisă în parte acțiunea principală formulată de reclamanta C în contradictoriu cu pârâții și "" și, în consecință, a obligat pârâtul să restituie pârâtei "" suma de 371.198,250 lei.

A respins restul petitelor formulate de reclamanta principală.

A admis în parte acțiunea reconvențională formulată de reclamantul reconvențional în contradictoriu cu pârâții reconvenționali C și "" și, în consecință, a admis cererea de retragere a reclamantului reconvențional din "", astfel că părțile sociale deținute de reclamantul reconvențial (10 părți sociale a câte 10 lei fiecare) revin pârâtei reconvențional C, aceasta din urmă deținând 20 părți sociale a câte 10 lei fiecare.

A respins celelalte petite ale reclamantului reconvențional.

A dispus compensarea cheltuielilor de judecată până la valoarea celui mai mic debit, astfel că a obligat pe pârâtul reclamant reconvențional să plătească reclamantei pârâte reconvențional C suma de 1.887,32 lei.

A dispus trimiterea hotărârii pronunțate, în copie legalizată, - de pe lângă Tribunalul Mureș.

Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 21.10.2005, se arată în considerentele hotărârii atacate, reclamanta principală a formulat acțiune introductivă solicitând instanței să dispună excluderea asociatului pârât și, pe cale de consecință, conferirea părților sociale deținute de acesta în favoarea reclamantei, în calitate de co-asociat, precum și obligarea pârâtului la restituirea sumei de 37.119,8250 lei către "", sumă ce reprezintă creditul conferit de către reclamantă în calitate de asociat societății și care ar fi fost însușită de pârâtul, suma nemaiputând fi întrebuințată conform scopului în baza căruia a fost constituit creditul societar.

În motivele acțiunii se arată, în esență, că ambii asociați au adus un aport la capitalul social în valoare totală de 200 lei, în mod egal. Întrucât pentru realizarea obiectului de activitate al viitoarei societăți comerciale era nevoie de amenajarea unui spațiu închiriat, reclamanta arată că la data de 21.04.2004 a predat suma de 19.750 euro pârâtului. În continuare, reclamanta susține că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 222 și urm. din Legea nr. 31/1990 rep. adică de excludere a coasociatului - pârât deoarece, în calitatea sa de administrator al societății, a săvârșit un abuz de putere în frauda societății și, implicit, în frauda celuilalt asociat. De asemenea, reclamanta afirmă că pârâtul a recunoscut datoria printr-o declarație semnată la data de 04.07.2005, iar lucrarea de evaluare extrajudiciară, depusă la dosar de aceasta, relevă cuantumul investițiilor efectuate.

Instanța de fond reține că în ședința publică din 28.04.2006 reclamanta a făcut o precizare la acțiunea formulată, în sensul în care aceasta a afirmat că în mod eronat a invocat în acțiunea introductivă de instanță că împrumutul a fost acordat la data de 21.04.2004, când, în fapt, împrumutul a fost acordat în cursul lunii iulie 2004.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a formulat excepția lipsei de interes și a inadmisibilității acțiunii, excepții care au fost dezlegate, arată instanță de fond, prin încheierea din 24.02.2006.

De asemenea, se reține în continuare în expozitivul hotărârii atacate, pârâtul a formulat și acțiune reconvențională prin care a solicitat excluderea coasociatului, pârâta reconvențională C, conferirea părților sociale acestuia și, în subsidiar, a cerut ca instanța să ia act de retragerea sa din societate și, pe cale de consecință, să oblige pârâta reconvențional la plata contravalorii în lei a sumei de 6.400 euro la data executării efective a hotărârii judecătorești.

Deși, precizează instanța de fond, reclamantul reconvențional nu și-a motivat acțiunea, la termenul din 28.02.2006 acesta a făcut precizări, în sensul în care arată că a cheltuit suma de 2.000 euro pentru societate, în scopul reparațiilor și reamenajării spațiului în discuție, precum și suma de 3.000 euro, rezultată din încasarea prețului autoturismului personal și cumpărarea altui autoturism necesar transportului de marfă al societății.

Pârâta reconvențional, la rândul ei, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reconvenționale arătând că primul petit nu este motivat, iar cel de-al doilea nu este fondat, reclamantul reconvențional nefăcând dovada că în evidența contabilă a societății ar fi fost trecute aceste sume fie și sub titlu de creditare.

Pe baza acestor apărări, dar și a înscrisurilor depuse de părți la dosar, precum și a interogatoriilor luate părților, instanța de fond reține că la data de 09.06.2004 coasociații C și și-au dat acordul pentru constituirea "", al cărui capital social era constituit din 20 de părți sociale a câte 10 lei fiecare, sumă integral vărsată de cei doi coasociați. Societatea a fost înregistrată în registrul comerțului la data de 02.07.2004.

Conform declarației din 4 august 2005, pârâtul recunoaște că în luna iulie 2005 primit de la reclamantă suma de 19.750 euro pentru ao" investi în interesul societății, prin amenajarea pizzeriei ".

Instanța de fond invocă dispozițiile art. 33 alin. 3 din Decretul 31/1954 potrivit cărora "persoana juridică are capacitatea chiar de la data actului de înființare cât privește drepturile constituite în favoarea ei, îndeplinirea obligațiilor și a oricăror măsuri preliminare ce ar fi necesare, dar numai întrucât acestea sunt cerute pentru ca persoana juridică să ia ființă în mod valabil".Astfel, argumentează prima instanță, societatea ce urma să se înființeze a dobândit anticipat o capacitate de folosință restrânsă în ceea ce privește drepturile și obligațiile de care depind valabila constituire a societății, încă din 09.06.2004. Din acest punct de vedere, instanța de fond asimilează, în considerentele hotărârii atacate, amenajarea spațiului unde își va desfășura societatea obiectul de activitate ca fiind în limitele acestor dispoziții legale, fapt pentru care sumele de bani destinate acestei amenajări erau destinați în vederea luării unor măsuri preliminare necesare funcționării efective.

În ce privește excepția lipsei calității procesuale active și pasive, instanța de fond pornește de la recunoașterea făcută de pârât prin declarația din 04.08.2005, prin care acesta recunoaște, pe de-o parte, că reclamanta a creditat societatea cu o sumă de bani și, pe de altă parte, că el era singurul administrator al acesteia. Astfel, conchide instanța de fond, singurul de la care se putea cere socoteala acestor sume era tocmai pârâtul, astfel că părțile au calitate procesuală activă și pasivă. În consecință, instanța a respins excepțiile.

În continuare, instanța de fond reține că deși la termenul din 26.09.2006, prin reprezentant, pârâtul a contestat declarația din 04.08.2005, prin interogatoriul luat acestuia, acesta a recunoscut această declarație, așa încât instanța de fond a respins această afirmație. Pârâtul a încercat să dovedească îndeplinirea obligației de investire a acestor bani, conform destinației, însă facturile și alte înscrisuri nu dovedesc folosirea integrală a sumei primite de la coasociata reclamantă.

În legătură cu expertiza extrajudiciară efectuată de reclamantă, numită evaluare, ce a avut ca obiect constatarea investițiilor și a valorilor lor la data efectuării lor la spațiul unde urma să-și desfășoare principala activitate "", instanța nu a reținut apărarea pârâtului, cum că ar fi o probăpro causa, ci, ținând cont de disponibilitatea părților în proces, cu atât mai mult cu cât proba cu expertiza judiciară pârâtul a arătat că nu-și însușește această probă, și în condițiile în care nu a propus alte probe, instanța a considerat această expertiză extrajudiciară câștigată cauzei.

De asemenea, instanța a respins și apărarea pârâtului, potrivit căreia acesta a afirmat că a efectuat multe din lucrările de investiții cu persoane fizice, motivând că nu-și poate invoca propria culpă, din perspectiva faptului că astfel de lucrări trebuiau evidențiate contabil.

Nu în ultimul rând, neînscrierea sumei primite de la pârât de la reclamantă, cu titlu de investiții (în fapt, de creditare a societății), nu poate fi primită întrucât, în calitatea lui administrator al societății, suma trebuia înscrisă în contabilitatea societății.

Ca atare, potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990 rep. dispoziție ce reglementează mandatul special al administratorului societății comerciale, instanța reține că această sumă preluată de la reclamantă trebuia folosită în scopul în care a fost preluată, pentru amenajarea spațiului unde urma a-și desfășura activitatea societatea, iar suma rămasă după efectuarea lucrărilor trebuia restituită reclamantei, instanța invocând, în acest sens, și dispozițiile art. 1541 Cod civil:"mandatarul este dator, oricând i se va cere, a da seama mandantului de lucrările sale și de a-i remite tot aceea ce ar fi primit în puterea mandatului".

În ce privește suma de 5.500 lei, pe care reclamanta C, instanța reține apărarea acesteia cum că ar reprezenta suma realizată din activitățile realizate de societate pe lunile septembrie 2004 - ianuarie 2005 și nu parte din suma remisă pârâtului cu titlu de investiții. De altfel, argumentează prima instanță, chiar pârâtul recunoaște în interogatoriul luat că suma i s-a cuvenit reclamantei având în vedere calitatea sa de administrator al societății.

În raport cu toate cele de mai sus, instanța de fond în final a reținut că suma de 19.750 euro a fost remisă pârâtului pentru a fi investită în realizarea obiectului de activitate a "", care în acea perioadă îndeplinea singur funcția de administrator, singurele investiții dovedite fiind cele cuprinse în expertiza extrajudiciară, astfel că restul de sumă nefolosit la investiții, în sumă de 37.119,8250 lei instanța l-a obligat pe pârât să-i restituie reclamantei.

Însă, conchide instanța de fond, reclamanta nu a dovedit fără echivoc împrejurarea că pârâtul, în calitate de administrator, a comis o fraudă în dauna societății sau că s-a folosit de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui ori a altuia, astfel că nu s-a făcut dovada existenței vreunei fapte ilicite, astfel că a respins cererea de excludere a coasociatului ca nefondată.

În ce privește acțiunea reconvențională formulată de reclamantul reconvențional, instanța de fond reține că primul petit, cel referitor la excluderea coasociatei, pârâta reconvențional C, acesta nu și-a dovedit în niciun fel nu și l-a motivat în niciun fel, astfel că a dispus respingerea acestui petit, ca și a celui subsidiar de conferire a părților sociale ale pârâtei reconvențional.

În schimb, a admis cel de-al doilea capăt de cerere, de retragere a reclamantului reconvențional din societate, în cauză instanța de fond bazându-se pe dispozițiile art. 226 lit. c din Legea nr. 31/1990 rep. În acest sens, instanța de fond reține că însăși reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe baza suspiciunilor pe care le are cu privire la activitatea coasociatului, și, de asemenea, reține și suspiciunea reclamantului reconvențional, chiar dacă pentru motive neprecizate. Or, își continuă raționamentul instanța de fond, suspiciunile părților afectează grav încrederea acestora, în condițiile în care acest tip de societate are un caracterintuitu persoane, astfel că a admis cererea reclamantului reconvențional de retragere din calitatea de asociat al "" În schimb, a respins solicitarea acestuia de returnare de către pârâta reconvențional a sumei de 6400 euro, reținând că pârâtul a precizat că suma pretinsă de pârât a fost în interesul societății și nu pentru pârâtă. De asemenea, suma de 3.330 euro menționată în josul înscrisului reprezentat de declarația reclamantului reconvențional din 04.08.2005 nu a fost recunoscută de pârâta reconvențional, cu atât mai mult cu cât această mențiune a fost făcută după semnăturile părților; astfel, instanța de fond a argumentat că acest capăt de cerere nu a fost dovedit de reclamantul reconvențional și, în același timp, apreciind că acest împrumut este de natură civilă, între două persoane fizice, instanța de fond a invocat faptul că, eventual, pe calea unei acțiuni separate reclamantul reconvențional își va putea dovedi pretențiile în raport cu pârâta reconvențional.

Potrivit art. 226 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 rep. instanța a dispus și modificarea structurii participării la capitalul social, în urma retragerii din societate a reclamantului reconvențional.

Față de această hotărâre a declarat "recurs" pârâtul - reclamant reconvențional, recalificat prin încheierea din 26.06.2007 ca fiind apel d e către instanță ( 29), solicitând ca, prin admiterea căii de atac ordinare, instanța să dispună "modificarea" (în fapt, schimbarea) hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și admiterii în parte a acțiunii reconvenționale în contradictoriu cu pârâții reconvenționali C și "" de obligare la plata contravalorii sumei de 1.100 euro, echivalent în lei. A solicitat, de asemenea, și obligarea reclamantei C la plata cheltuielilor de judecată. În motivele de apelului se arată, în primul rând, că în mod greșit instanța de fond ar fi respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, argumentând că împrumutul a fost acordat de coasociata reclamanta intimată ca persoană fizică apelantului; mai mult, apreciază că prima instanță ar fi trebuit, ținând cont de natura împrumutului, chiar asupra competenței materiale a cauzei, în sensul în care aceasta este de natură civilă sau comercială, cu atât mai mult cu cât instanța de fond i-a respins apărările privind propriul capăt de cerere reconvențională în ce privește pretinsul împrumut acordat, pe motiv că ar fi de natură necomercială. În continuare, apelantul arată că în mod greșit instanța de fond a înlăturat înscrisurile depuse de pârât prin care dovedea lucrările efectuate, cu atât mai mult cu cât trebuia să verifice dacă aceste acte depuse la dosar au fost sau nu înregistrate în contabilitate; argumentează că s-a opus efectuării expertizei judiciare contabile tocmai pentru motivul că aceste înscrisuri depuse la dosar ar fi fost în măsură să contureze apărările pârâtului - apelant, or, în condițiile în care înscrisurile au fost eliminate, apelantul consideră că s-ar impune o expertiză contabilă, motiv pentru care a depus și înscrisuri noi la dosar.

În ce privește cererea reconvențională, apelantul motivează că în mod greșit instanța de fond i-a respins parte din petit, în ce privește obligarea intimatei C la restituirea sumei de 1.100 euro, întrucât, pretinde apelantul, a făcut dovada că în calitate de persoană fizică în cursul lunilor octombrie și noiembrie 2005 plătit două rate din autovehiculul achiziționat pentru societate, lucru recunoscut în interogatoriu chiar de către intimată, la pct. 13.

În aceleași motive de apel, se arată că în mod greșit instanța l-a obligat la restituirea către societate a diferenței între creditul acordat de reclamanta intimată și valoarea consemnată în evaluarea extrajudiciară întrucât întreaga sumă primită a fost încorporată în investițiile făcute pentru amenajarea spațiului. În acest sens, relevă că în măsura în care instanța de fond a dat eficiență declarației din 04.08.2005, trebuia să dea aceeași eficiență și înscrisului prin care intimata recunoștea primirea sumei de 5.500 lei.

Nu în ultimul rând, se mai arată că în mod greșit s-a indicat de către prima instanță, în dispozitiv, obligarea sa la plata sumei de 371.198,250 lei, când, în fapt, era vorba de suma de 37.119,82 lei.

În susținerea afirmațiilor sale, apelantul a depus mai multe înscrisuri, constând în documente care ar atesta investițiile făcute la amenajarea spațiului ( 41 - 56), solicitând, în același timp, prin notele de ședință din 28.09.2007 și efectuarea unei expertize contabile având ca obiect evaluarea tuturor investițiilor făcute de apelant ( 38 - 40).

În ce privește excepția necompetenței materiale, sugerată prin apel d e către pârâtul, asupra acesteia instanța a dispus, prin încheierea din 17.10.2007 ( 63) unirea pronunțării odată cu pronunțarea pe fondul cauzei.

Întrucât, ulterior, prin notele de ședință din 07.01.2008 ( 78) a solicitat ca instanța să se pronunțe asupra acestei excepții, instanța de apel a pus din nou în discuția părților această excepție, iar prin încheierea din 18.02.2008, în raport cu temeiul de drept invocat de reclamanta inițială prin cererea de chemare în judecată, aceasta înțelegând să se raporteze la dispozițiile Legii nr. 31/1990 rep. și la prejudiciul adus patrimoniului "", instanța de apel a respins excepția formulată prin motivele de apel ( 93).

Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de apel formulate, dar și în temeiul principiului devolutiv al căii de atac ordinare exercitate, instanța de apel reține următoarele:

Prin încheierea din 17.03.2008 ( 95 - 96), tocmai în virtutea principiului devolutiv și având în vedere apărările apelantului, instanța a dispus efectuarea expertizei contabile cu obiectivele indicate, respectiv: 1. stabilirea de către expert care dintre facturi și înscrisurile depuse de apelantul - pârât sunt cuprinse în evidența contabilă a societății; 2. de a stabili valoarea totală a facturilor și înscrisurilor de la pct. 1 al obiectivelor enumerate în anexa 1 depusă de apelant; 3. să verifice dacă facturile și înscrisurile de mai sus se regăsesc în evaluarea extrajudiciară; 4. să stabilească dacă facturile și înscrisurile din anexa 2 sunt cuprinse în evidența societății; să stabilească diferența globală între valoarea înregistrării în contabilitate și cea relevată de raportul de evaluare extrajudiciară.

Prin raportul de expertiză judiciar contabilă, depus la dosar la data de 16.05.2008, expertul a răspuns la aceste obiective ( 111 - 143).

Intimata formulat obiecțiuni privind expertiza judiciară ( 146), la care, la data de 16.09.2008, expertul contabil a răspuns ( 150 - 153).

În raport cu cele de mai sus, inclusiv cu mijloacele de probă administrate în apel, instanța reține următoarele:

Importantă în cauză, în raport cu capătul de cerere introductivă privind acordarea sumei de 19.750 euro de intimata C către apelant, este de a stabili natura juridică a acestui împrumut și, în raport cu aceasta, de a stabili în ce măsură acest capăt de cerere se poate subsuma dispozițiilor art. 222 și 223 din Legea nr. 31/1990 rep.

În acest sens, instanța de apel pornește de la constatarea că, potrivit principiului disponibilității, ce funcționează și în cauzele comerciale, reclamanta - intimată a formulat o cerere de excludere a asociatului, respectiv apelantul, bazată pe dispozițiile legii ce reglementează legea societăților comerciale, iar, ca și capăt secundar, ce depinde de soluționarea capătului principal de cerere (excluderea asociatului), a solicitat restituirea sumei acordate cu titlu de împrumut societății, după cum pretinde reclamanta - intimată.

De asemenea, este importantă și data acordării sumei de bani de către intimată apelantului, în funcție de această dată fiind clarificat și raportul juridic în baza căruia a fost acordată suma de bani.

Instanța de fond, deși a pornit de la premisa, conform precizării făcute de reclamanta - intimată, că suma de 19.750 euro a fost acordată în luna iulie 2004, totuși, la analiza în drept a raportului juridic, pornește de la dispozițiile art. 33 alin. 3 din Decretul 31/1954 potrivit cărora " persoana juridică are capacitatea chiar de la data actului de înființare cât privește drepturile constituite în favoarea ei, îndeplinirea obligațiilor și a oricăror măsuri preliminare ce ar fi necesare, dar numai întrucât acestea sunt cerute pentru ca persoana juridică să ia ființă în mod valabil".

Or, textul legal menționat are ca și indicație temporală acele drepturi și obligații constituite sau realizate înainte ca persoana juridică să ia ființă și doar în considerarea acestui scop.

În cazul de față, societatea a luat ființă prin semnarea actului constitutiv al "", respectiv la data de 09.06.2004. Dar, suma de bani nu a fost acordată în vedere înființării (spre exemplu, intră în această categorie costurile legate de formalitățile de înființare sau operațiunile financiare pentru deschiderea contului unde urmează să fie depuse contribuțiile obligatorii la aportul social, ori evaluarea bunurilor ce urmează a se constitui în aport social etc.), ci pentru amenajarea unui spațiu comercial, necesar activității viitoare a societății.

Așadar, este evident faptul, necontestat de niciuna din părți, dimpotrivă recunoscut de ambele părți, că suma de bani nu a avut destinația dată de dispozițiile art. 33 alin. 3 din Decretul nr. 31/1954, ci de o altă destinație, legată de realizarea obiectului de activitate al societății.

Mai mult, data la care a fost dată suma de bani este stabilită de instanță, în mod corect, ca fiind în cursul lunii iulie 2004. De altfel, confuzia inițială din acțiunea introductivă de instanță, cu privire la acordarea împrumutului, provine din însuși înscrisul prin care apelantul recunoaște datoria ( 28 dos. primă inst.), și anume, în acest înscris se arată că împrumutul s-a acordat în luna iulie 2004, înscris unde apare și data de 21.04.2004, dar această dată consemnează, de fapt, data eliberării actului de identitate al apelantului.

Însă, tocmai recunoașterea datei acordării sumei de bani, respectiv iulie 2004, exclude aplicarea art. 33 alin. 3 din Decretul 31/1954, tocmai pentru că prin acordul de voințe exprimat la data de 09.06.2004, societatea era în ființă, aspect contrar ce nu poate fi opus părților semnatare ale contractului societar.

Cu alte cuvinte, temeiul juridic, de admitere a acestui capăt de cerere secundar, indicat de prima instanță este unul greșit. Va reveni instanței de apel, în virtutea rolului devolutiv, de a stabili temeiul juridic corect al capătului de cerere secundar, care, potrivit principiuluiaccesorium sequitur principale, nu poate fi altul decât cel prevăzut expres de reclamanta - intimată, respectiv art. 222 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 31/1990 rep. coroborat cu art. 1073 cod civil ("Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare"), acest din urmă text fiind temeiul juridic general atunci când debitorul nu-și execută obligațiile.

Instanța de fond, în analiza stării de fapt raportată la temeiul juridic invocat în capătul de cerere principală, respectiv art. 222 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 31/1990 rep. ajunge la concluzia că nu i se poate imputa apelantului, în calitatea acestuia de asociat administrator al societății, că ar fi comis o fraudă în dauna societății. dimpotrivă, a reținut, în mod corect, că împrejurarea că suma ce nu a folosit la amenajarea spațiului a fost folosită personal de apelant, sens în care indică ca temei juridic dispozițiile art. 998 Cod civil, corect, sens în care pentru a putea dovedi vreo fraudă era necesar existența unui prejudiciu în dauna societății, dar și existența unei fapte ilicite comise de apelant în dauna societății. Din acest punct de vedere, în ce privește capătul principal al acțiunii, instanța de apel își însușește integral argumentele de fapt și de drept expuse de instanța de fond.

Or, în cazul de față răspunderea, eventual, ar fi una de mandat, deci de nerespectare a contractului special de mandat comercial stipulat de art. 72 din Legea nr. 31/1990 rep. pe care administratorul, apelant în cauză, o are în raport cu societatea. Este, însă, evident că nu s-a creat niciun prejudiciu în dauna "", ci în dauna persoanei fizice C, iar temeiul în care i s-a creat acest prejudiciu acestei persoane fizice este unul delictual și nicidecum nu poate fi bazat pe răspunderea contractuală, ce constă în cazul specific prevăzut de art. 222 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 31/1990 rep. pe o presupusă îndeplinire defectuoasă sau neîndeplinire a mandatului comercial legat de atribuțiile de administrare ale societății.

Oricum, instanța de apel reține că petitul secundar nu poate decât urma soarta petitului principal, potrivit principiului mai sus - invocat -accesorium sequitur principale. Cu alte cuvinte, nu poate fi acceptate ca pe un temei de răspundere contractuală, de mandat, să fie admis un petit care aparține, în fapt, altui domeniu de răspundere, și anume ilicită. Mai mult, raportul juridic în temeiul căruia se solicită restituirea restului de sumă ce nu a fost restituită intimatei, este unul delictual și strict în raportul dintre intimată și apelant, ce excede sferei dispozițiilor societare, cărora se subsumează inclusiv art. 222 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 31/1990 rep.

De altfel, apărarea în apel făcută de apelant, legat de faptul că instanța de fond în legătură cu presupusul împrumut acordat de acesta societății a considerat că împrumutul are o altă natură decât cea societară, ținând cont că în acțiunea reconvențională a solicitat restituirea sumei de către reclamanta - intimată, va fi însușită parțial de instanța de apel. Astfel, în măsura în care se reține, de către prima instanță, că natura împrumutului acordat societății de către pârâtul - apelant este una societară, în sensul în care doar societatea poate fi obligată la restituirea presupusului credit, în egală măsură, în condițiile în care nu s-a dovedit vreo fraudă pe care administratorul să o fi comis în dauna societății, rămâne ca reclamanta - intimată să solicite în virtutea art. 1073 Cod civil, mai sus citat, suma de la societate, având în vedere că în calitate de debitor este societatea și nu apelantul, în măsura în care creditor al societății este intimata. Din acest punct de vedere, expertiza efectuată în prezenta cauză poate constitui un temei de fapt pentru o viitoare posibilă acțiune în restituirea împrumutului acordat ""

În ce privește ultimul motiv de apel, cel prin care se solicită admiterea în parte a acțiunii reconvenționale, instanța va respinge ca nefondat acest motiv, reținând ca fiind pertinente și juste argumentele instanței de fond prin care au fost respinse toate capetele acțiunii reconvenționale, unele din acestea fiind reiterate și în argumentele instanței de apel (mai sus arătate).

Pentru toate aceste motive, instanța de apel va admite apelul formulat de pârâtul și, pe cale de consecință, va schimba în parte hotărârea atacată, urmând să dispună respingerea acțiunii formulată de reclamanta C în ce privește petitul secundar al acțiunii în excluderea asociatului, conform rațiunilor mai sus - arătate.

Va menține, însă, restul dispozițiilor hotărârii atacate, în ce privește admiterea acțiunii reconvenționale în parte privind retragerea apelantului din calitatea de asociat al "" și restituirea aportului social în favoarea intimatei.

Având în vedere că, în urma admiterii apelului pârâtului, nu mai poate fi susținută o culpă procesuală, în sensul în care pârâtul nu a căzut în pretenții, în raport cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă instanța, prin admiterea apelului, va elimina din dispozitivul hotărârii primei instanțe dispozițiile relative privind compensarea cheltuielilor de judecată, urmând să persiste obligarea reclamantei - intimate la plata către pârâtul - apelant a obligațiilor cheltuielilor de judecată efectuate în prima instanță.

În ce privește cheltuielile de judecată suportate de apelant în cursul procedurii în apel, legate de onorariul avocațial, de plata expertizei judiciare, a taxei de timbru, în baza aceluiași text legal, art. 274 Cod procedură civilă, instanța, de asemenea, constată că ele sunt întemeiate, urmând a admite cererea apelantului și, astfel, să oblige intimata la plata sumei totale de 2.295 lei către apelant.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite apelul formulat de, domiciliat în T-M,-,.6, județul M, împotriva sentinței comerciale nr. 2371/04 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr. 647/2005.

Schimbă în parte hotărârea atacată și, în consecință:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta C, cu domiciliul în T M,-,. 84, județul

din dispozitivul hotărârii dispoziția privind compensarea și plata cheltuielilor de judecată.

Menține restul dispozițiilor din hotărârea atacată.

Obligă intimata C la plata sumei de 2.295 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 05 noiembrie 2008.

PREȘEDINTE: Nemenționat	Judecător,
Grefier,

Red.

Tehnord.

5 exp./15.01.2009

Jud.fond.

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Poprire asiguratorie. Decizia 944/2008. Curtea de Apel Tg Mures