Întoarcere executare. Decizia 471/2009. Curtea de Apel Bucuresti

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA COMERCIALĂ NR.471

Ședința publică de la 19 noiembrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE I -

JUDECĂTOR 1: Iulia Prelipcean

GREFIER - -

.

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta - SRL, împotriva sentinței comerciale nr. 8658 /03.06.2009 și împotriva încheierii din 18.02.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - & -.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata, reprezentată de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind apelanta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că apelanta nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar, potrivit rezoluției de primire a dosarului.

Apărătorul intimatei depune la dosar întâmpinare în două exemplare.

Curtea acordă cuvântul pe aspectul timbrajului.

Apărătorul intimatei solicită anularea apelului, ca netimbrat. Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Curtea reține cauza în pronunțare pe aspectul timbrajului.

CURTEA

Prin sentința comercială nr. 8658/3.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul - & - în contradictoriu cu pârâta - SRL și în consecință, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 153.575,53 lei. Prin aceeași sentință s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 3103 lei, ca neîntemeiat.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele:

Reclamanta a solicitat ca instanța să dispună întoarcerea executării silite realizate în dosarul de executare nr. 229/2008, prin obligarea pârâtei la plata sumei de 156.698,53 lei.

Prin sentința comercială nr. 6267/12.05.2008 a Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială s-a admis cererea reclamantei - SRL în contradictoriu cu pârâta - & Constructor - care a fost obligată să-i plătească reclamantei suma de 37.229,15 euro cu titlu de debit și 15079,45 euro cu titlu de penalități de întârziere, precum și daune de 2% pe zi de întârziere începând cu data de 25 06 2007. Pârâta a procedat la executarea silită a sentinței și reclamanta a achitat în dosarul de executare nr. 229/2008 suma de 320.744,18 lei, echivalentul sumei de 37.229,15 euro; 55 389,83 lei, echivalentul sumei de 15.079,45 euro și penalități de întârziere în sumă de 98.185,70 lei. Prin decizia comercială nr. 516/ 11.11.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTIs -a admis apelul declarat de - împotriva sentinței pe care a schimbat-o în parte în sensul că, pe fond a admis acțiunea, a respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea la plata sumei de 15 079,45 euro reprezentând penalități și la plata de daune de 0,2 % pe zi de întârziere. Pârâta a fost obligată la plata sumei de 12374 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă, iar intimata-reclamantă a fost obligată să plătească apelantei -pârâte - - suma de 3103 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Tribunalul a reținut incidența dispozițiilor prevăzute de art. 4041alin.1 și art. 4042alin.1 proc.civ. faptul că obligația reclamantei - de plată a sumei de 15079,45 euro stabilită prin titlul executoriu a fost înlăturată prin decizia de apel și în consecință, a admis în parte cererea de întoarcere a executării silite.

Împotriva acestei hotărâri și a încheierii pronunțate în data de 18.02.2009 s-a declarat apel d e către - SRL care a solicitat schimbarea încheierii de ședință în sensul admiterii cererii de suspendare formulată în temeiul dispozițiilor art. 244 pct.1 proc.civ. până la soluționarea recursului declarat împotriva deciziei comerciale nr. 516/11.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI în dosarul nr-, cu trimiterea cauzei la prima instanță în vederea rejudecării cererii de întoarcere a executării silite după soluționarea irevocabilă a dosarului de fond.

Apelanta a fost în mod legal citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 14 lei și a timbrului judiciar de 0,3 lei, dar până la primul termen de judecată aceasta nu a făcut dovada îndeplinirii obligației de timbrare.

În condițiile în care cererea de apel nu îndeplinește cerința de a fi legal timbrată pentru ca instanța să fie legal învestită cu soluționarea ei, Curtea urmează să facă aplicarea sancțiunii prevăzute de dispozițiile art.20 alin.1 și 3 din legea nr.146/1997 rep. respectiv va anula cererea de apel, ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează apelul declarat de apelanta - SRL cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței comerciale nr.8658 /03.06.2009 și împotriva încheierii din 18.02.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - & - cu sediul în. Șos. --Tunari, nr.4C, județul I, ca netimbrat.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.11.2009.

Președinte, JUDECĂTOR 2: Aurică Avram

I

Grefier,

Red.Jud.

Nr.ex.: 4

Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială

Președinte:

Președinte:Iulia Prelipcean
Judecători:Iulia Prelipcean, Aurică Avram

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Întoarcere executare. Decizia 471/2009. Curtea de Apel Bucuresti