Măsuri asigurătorii. Decizia 1491/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - contestație în anulare -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALA, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1491
Ședința publică din 1 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Hîncu Cezar
JUDECĂTOR 2: Grosu Cristinel
JUDECĂTOR 3: Surdu Oana
Grefier - -
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de C -, domiciliată în comuna, sat, județul S,împotriva deciziei nr. 491 din 19 martie 2009, pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință a răspuns avocat pentru contestatoare, lipsă fiind intimații Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice S, prin lichidator Cabinet de Practician în Insolvență Avocat S și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, apărătoarea contestatoarei depune la dosar împuternicire avocațială și dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 10 lei, conform chitanței nr. - din 14.09.2009 și timbre judiciare în valoare de 0,3 lei.
Instanța, din oficiu, pune în discuție excepția tardivității declarării contestației în anulare, față de disp. art. 319 Cod procedură civilă.
Avocat, a solicitat respingerea excepției având în vedere faptul că decizia criticată nu a fost comunicată, fiind lipsit de relevanță faptul că pârâta a luat la cunoștință despre reînregistrarea dosarului după casare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra contestației în anulare de față, constată:
Prin cererea formulată la data de 14.02.2008 lichidatorul judiciar Cabinet de practician în insolvență Avocat " " a formulat cerere de deschidere a procedurii de faliment prin procedura simplificată față de debitoarea, societate aflată în dizolvare de drept.
Prin sentința nr. 161 din 11 martie 2008 s-a admis cererea lichidatorului judiciar și s-a deschis procedura simplificată de insolvență față de debitoare.
Lichidatorul judiciar a întocmit tabelul definitiv al creditorilor fiind înscrisă Direcția Generală a Finanțelor Publice S cu o creanță admisă în urma verificări de 8.939,00 lei și a depus raportul cu propunere de închidere a procedurii în temeiul art. 131 din Legea nr.85/2006, motivat de faptul că societatea debitoare nu a fost identificată cu bunuri mobile sau imobile situație confirmată și de adresa Primăriei.
De asemenea a formulat cerere de atragere a răspunderii materiale împotriva pârâtei C -, în calitate de fost administrator la societatea debitoare și obligarea acesteia la plata sumei de 8.939 lei reprezentând creanța bugetară a creditorului
Prin sentința nr. 938 din 16.12.2008 Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal a respins cererea de antrenare a răspunderii materiale formulată de lichidatorul judiciar, a admis raportul întocmit de acesta și în temeiul art. 131 din Legea 85/2006 a dispus închiderea procedurii insolvenței.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că nu sunt întrunite elementele răspunderii materiale prin prisma ipotezei avute în vedere de disp. art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, respectiv că foștii administratori au dispus, în interes personal antrenarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la insolvență.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea S, criticând-o pentru nelegalitate.
Prin decizia nr. 491 din 19 martie 2009 pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, s-a admis recursul declarat de creditorul Ministerul Economiei și Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, împotriva sentinței nr. 938 din 16.12.2008 pronunțată de Tribunalul Suceava, intimați fiind SC SRL - prin lichidator cabinet de Practician în insolvență av., - și ORC de pe lângă Tribunalul Suceava, s- casat sentința sus menționată și s- trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Împotriva acestei decizii formulat contestație în anulare C -, invocând motive de critică pe fondul cauzei, așa cum rezultă din memoriul depus la filele 2-4 dosar.
Motive de critică ce vizează fondul cauzei, nu pot fi supuse analizei în recurs, datorită excepției de tardivitate a declarării acestuia, care prevalează în cauză.
Este de observat astfel, că prezenta contestație în anulare a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL SUCEAVA - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, la data de 10.07.2009, iar contestatoarea a luat la cunoștință de decizia atacată nr. 491/19.03.2009 cel târziu la termenul de judecată din 23 iunie 2009, când aceasta s-a prezentat în instanță (dosar nr- format în urma casării cu trimitere spre rejudecare a sentinței nr. 938/16.12.2008 a Tribunalului Suceava ) cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 319 Cod procedură civilă.
De urmare, se va respinge ca tardivă contestația în anulare.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE,
Respinge ca tardiv introdusă contestația în anulare formulată de C -, domiciliată în comuna, sat, județul S,împotriva deciziei nr. 491 din 19 martie 2009, pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex. 2/08.10.2009
Președinte:Hîncu CezarJudecători:Hîncu Cezar, Grosu Cristinel, Surdu Oana