Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 1006/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizia nr.1006
Ședința publică din data de 23 iunie 2009
PREȘEDINTE: Stan Aida Liliana
JUDECĂTORI: Stan Aida Liliana, Tănăsică Elena Nițu
-
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta - -- prin sucursala D, cu sediul în Târgoviște,-, jud. D împotriva sentinței nr. 80 din data de 12 februarie 2009 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu reclamanta - SRL, cu sediul în,-, jud. D.
Recursul formulat de către a fost timbrat cu taxă judiciară de timbru în valoare de 5 lei, conform chitanței fiscale nr.672/2009 și timbru judiciar de 0,15 lei, care au fost anulate și atașate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta pârâtă - - - prin sucursala D, prin consilier juridic, cu delegația nr. 50.6/2289/11.05.2009 depusă la dosar la fila 17 și intimata-reclamantă - SRL, reprezentată de avocat din cadrul Baroului D, conform împuternicirii avocațiale/1.06.2009 aflată la dosar fila 23.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul este motivat, timbrat, după care,
Recurenta pârâtă - - - prin sucursala D, prin consilier juridic și intimata-reclamantă - SRL, reprezentată de avocat, având pe rând cuvântul precizează că nu mai au alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în dezbateri.
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurenta pârâtă - - - prin sucursala D, prin consilier juridic, având cuvântul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.
În motivarea recursului arată că instanța de fond a verificat doar două dintre contractele încheiate între părți, deși cauza privește trei contracte de credit și astfel în mod greșit a reținut incidența clauzei 8.2.2. în toate contractele de credit, întrucât în contractul nr.-/2005 nu mai apare.
Recurenta menționează că așa cum a reținut instanța de fond, în cauză este vorba de o neîndeplinire a condițiilor contractuale și sancțiunea care intervenea în acest caz, era inopozabilă noilor modificări față de reclamantă, dar la pronunțarea hotărârii nu s-a luat în calcul legea părților.
Susține pârâta recurentă că în cauză sunt aplicabile prevederile art.304 pct.7 ( hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii), pct.8 (instanța de fond interpretând greșit actul dedus judecății, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia) și pct.9 ( sentința fiind dată cu încălcarea greșită a legii, în speță contractul de credit).
Motivează recurenta că la momentul încheierii contractului de credit au fost stipulate mai multe clauze, una dintre ele privea faptul că reclamanta era de acord cu modificarea contractelor fără a mai fi necesară încheierea unui act adițional și că nici notificarea în această situație nu era obligatorie.
Solicită admiterea recursului.
Intimata-reclamantă - SRL, reprezentată de avocat, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca temeinice și legale.
Se susține că banca nu a respectat clauzele contractului, modificarea acestuia putându-se face în două condiții, respectiv comunicarea printr-un mesaj sau în scris că s-a modificat dobânda și comisioanele.
Menționează că pârâta reclamantă a modificat și mărit, unilateral, dobânzile și comisioanele în mod exagerat, nerespectând nici una dintre clauze și nici dobânda de referință a BNR.
Solicită respingerea recursului.
Recurenta pârâtă - - - prin sucursala D, prin consilier juridic, având cuvântul în replică, arată că banca nu are obligația a se ralia la dobânda BNR, instanța de fond reținând în mod greșit că ar fi avut această obligație.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele,
Prin sentința nr.80 pronunțată în data de 12 februarie 2009, Tribunalul Buzăua admis cererea formulată de reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâta - - - Sucursala D, obligând pârâta să respecte contractul cu privire la dobândă, comisionul de administrare și la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că pârâta a modificat dobânzile și comisioanele de administrare în contractele încheiate cu pârâta fără a face dovada comunicării acestor modificări către reclamantă și că din analiza clauzelor contractelor de împrumut, respectiv a art. 2.4.3 din acestea, se constată că " banca poate în funcție de situația împrumutatului și de condițiile pieții, să modifice rata dobânzii standard a Băncii oricând în cursul perioadei de derulare a, modificarea dobânzii urmând a fi comunicată împrumutatului. În ce privește comisionul de administrare potrivit art.2.6.2 din contracte, împrumutatul s-a declarat de acord și a recunoscut dreptul Băncii de a modifica, oricând, în cursul perioadei de derulare a, valoarea comisionului de administrare, decizia Băncii urmând a fi comunicată împrumutatului. Potrivit art.8.2.2 din contracte, s-a stipulat ca " orice modificări ale prezentului contract se vor efectua numai în scris, prin act adițional semnat de părți".
Tribunalul a considerat însă, esențial faptul că contractului de creditare i se aplică dispozițiile prevăzute de art.969 și 970 cod civil, întrucât este un contract sinalagmatic, potrivit art.943 cod civil, care dă naștere la obligații reciproce și interdependente, între Bancă și clientul său, fiecare avându-și cauza imediată în cealaltă, Banca obligându-se să acorde clientului un împrumut, iar clientul obligându-se să plătească băncii o dobândă pentru acordarea acestuia. În nici un caz un contract de credit nu poate fi un act juridic unilateral, care să atârne exclusiv de voința unei singure părți. Această caracteristică a contractului de credit dă naștere obligației ca de fiecare dată când se modifică, aceasta să se facă cu consimțământul ambelor părți, consimțământ care reprezintă o condiție esențială de validitate a oricărei convenții.
De altfel obligația existenței consimțământului ambelor părți la modificarea contractului de credit este stipulată și prin contractele încheiate între reclamantă și pârâtă conform art. 8.2.2 din aceste contracte, și care obligă ca orice modificări ale contractelor să se facă numai în scris, și prin act adițional semnat de părți. În cauza de față instanța a reținut însă că pârâta s-a limitat doar la o simplă notificare trimisă către reclamantă prin care i se face cunoscut că s-a modificat dobânda și comisionul de administrare, notificare pe care reclamanta contestă că a primit-o, iar dovada primiri acesteia nu a fost făcută de pârâtă, în conformitate cu principiul că cel care face o susținere trebuie să o și dovedească; această notificare nu are însă caracterul unui act adițional care să cuprindă consimțământul părților, ci este mai degrabă un act unilateral prin care pârâta schimbă condițiile încălcând astfel dispozițiile imperative prevăzute de art.948 cod civil referitoare la consimțământul valabil al părții ce se obligă.
Instanța a apreciat că deși poziția pârâtei îi permite acesteia să abordeze o poziție de avantaj în fața clientului, respectiv reclamantei din cauza de față, aceasta putând modifica potrivit contractului dobânda și comisioanele de administrare, totuși Banca trebuie să-și execute obligațiile contractuale cu bună credință și să modifice aceste elemente ale contractului conform clauzelor pe care ea însăși le-a stipulat în respectivele contracte de credit. Astfel, având în vedere obligațiile la care dau naștere contractele sinalagmatice, pârâta trebuia să obțină mai întâi consimțământul celeilalte părți pentru modificarea contractului de credit, modificare care trebuie să fie făcută în scris prin act adițional, așa cum rezultă chiar din contractul încheiat.
Cum în cauză nu a existat nici o modificare a contractelor de credit prin acte adiționale, instanța a constatat că măsurile adoptate de către pârâtă sunt în afara convențiilor încheiate cu reclamanta, astfel că a admis cererea acesteia, și a obligat pârâta să respecte contractul cu privire la dobânda și comisionul de administrare, atâta timp cât între cele două părți nu a intervenit un act adițional.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta - -, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului recurenta susține că instanța de fond nu a avut în vedere situația reală dedusă judecății, respectiv că în cauza au fost supuse controlului judecătoresc trei contracte de credit și astfel tribunalul s-a limitat la a verifica doar două contracte și a reține una dintre clauze 8.2.2. care prevedea obligația ca orice modificare a contractelor să se facă numai în scris și prin act adițional semnat de către părți, dar nu a observat că cel de-al treilea contract nu avea inserată această clauză.
Concluzionează față de acest prim motiv de recurs că instanța a analizat la grămadă cele trei contracte, cu toate că cel puțin unul dintre ele nu prevede clauza pe care instanța de judecată își motivează hotărârea și astfel se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Recurenta susține că în cauză sunt aplicabile prevederile art.307 pct.7 Cod procedură civilă, hotărârea cuprinzând motive străine de natura pricinii, instanța de fond reținând că recurenta a modificat dobânzile și comisioanele fără a le comunica și pârâtei așa cum prevedea art.2.4.3 din Contract. Astfel problema de drept în această situație era deja rezolvată, tribunalul având obligația doar de a constata faptul că aceste modificări nu îi erau opozabile reclamantei, motivat de faptul că nu i-au fost comunicate și ar fi trebuit să pronunțe o hotărâre în acest sens, fapt ce nu s-a întâmplat instanța făcând o apologie a situației economice și juridice a sistemului bancar din România.
Reclamanta consideră că în cauză sunt aplicabile și prevederile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, instanța interpretând greșit actul dedus judecății, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, fapt ce a condus la încălcarea contractului de credit.
Solicită admiterea recursului, respingerea acțiunii ca nefondate, iar în subsidiar casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art.304 Cod pr.civilă, precum și sub toate aspectele potrivit art.3041Cod pr.civilă, Curtea reține că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce urmează:
Recursul este întemeiat în raport cu motivele invocate și ținând cont de legislația incidentă în cauză, putându-se observa că instanța de fond nu a soluționat cauza pe fondul acesteia, admițând cererea reclamantei-intimate și obligând în mod generic, obligație ce de altfel rezultă din contractul încheiat. Tribunalul nu trebuia să intervină, ca să oblige o parte să respecte contracte cu privire la unele clauze, în speță dobânda și comisionul de administrare.
Este evident că obiectul cererii de chemare în judecată nu este evaluabil în bani, fiind vorba de o obligație de a face pe care instanța de fond va trebui să o clarifice împreună cu reclamanta-intimată, dacă se solicită constatarea unei clauze abuzive sau anularea unor clauze nelegale ce a determinat modificarea unilaterală a unui contract de credit.
Indiferent de situație tribunalul nu a soluționat pe fondul cauzei speța dedusă judecății, nu a avut în vedere situația de fapt reală, în cauză între părți existând mai multe contracte și linii de credit încheiate și care nu au fost avute în vedere de către aceasta.
Mai trebuie arătat că problema litigioasă apare cu clauza 8.2.2. la care face referire instanța de fond, dar trebuie sesizat faptul că această clauză nu mai apare în contractul de credit linie de credit revolving nr.10154/23.05.2005, clauza respectivă având o altă formă, respectiv "dacă un caz de neîndeplinire sau culpă s-a produs sau este în curs de desfășurare, banca are dreptul, la alegerea sa să declare oricare sau toate sumele datorate de împrumutat conform contractului de credit, incluzând creditul, dobânda, dobânda penalizatoare, comisioanele și orice costuri și cheltuieli, scadente și plătibile imediat.
În acest sens clauza la care face referire instanța de fond nu mai apare în nou contract, aceasta analizând în bloc cele trei contracte, cu toate că cel puțin unul dintre ele nu prevede clauza pe care aceasta își motivează hotărârea atacată.
În atare context se poate sesiza că instanța de fond nu a intrat în soluționarea fondului obiectului cererii, respectiv și cu privire la cel de-a treilea contract, care conține clauze diferite, ceea ce va determina admiterea recursului și casarea hotărârii atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond în sensul celor învederate, conform art.304 pct.4 cu aplicarea art.312 alin.2,3 Cod procedură civilă.
Văzând că cererea a fost legal timbrată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta - -- prin sucursala D, cu sediul în Târgoviște,-, jud. D împotriva sentinței nr. 80 din data de 12 februarie 2009 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu reclamanta - SRL, cu sediul în,-, jud.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Stan Aida Liliana, Tănăsică Elena Nițu
- - - - - -
Grefier
Red. /tehnored
2 ex. / 03.07.2009
ds.fond - Tribunalul Dâmbovița
jud. fond
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3120
Președinte:Stan Aida LilianaJudecători:Stan Aida Liliana, Tănăsică Elena Nițu
