Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 105/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 105
Ședința publică de la 19 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Geta Sandu
JUDECĂTOR 2: Liliana Palihovici
Grefier: - -
S-au luat în examinare cererile de apel formulate de și Lichidator Consultanță Reorganizare Lichidare I împotriva sentinței nr. 1205/COM din 15.05.2009 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 16 2009, susținerile părților prezente, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și din lipsă de timp pentru deliberare, văzând dispozițiile art. 260 Cod procedură civilă, instanța a amânat pronunțarea cauzei la data de astăzi, când:
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra apelului de față:
Prin sentința comercială nr. 1205/COM/15.05.2009 pronunțată de Tribunalul Iașis -a respins excepția tardivității introducerii acțiunii; s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictor cu pârâtul Lichidator Consultanță Reorganizare Lichidare I - reprezentat de; s-a dispus obligarea pârâtului să întocmească împreună cu foștii administratori ai SC SRL I un inventar al bunurilor firmei și să încheie un bilanț prin care să se constate situația exactă a activului și pasivului; s-a dispus obligarea pârâtului să execute și să încheie operațiunile referitoare la lichidare prin includerea în masa credală ca activ a imobilului construcție situat în sat comuna, județul I, ridicat în baza autorizației de construcție nr. 180(31.01.2001 și valorificarea acestui bun în scopul îndestulării creditorilor societății; s-au respins celelalte capete de cerere; s-a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul și s-a constatat că acesta este proprietarul suprafeței de 1000. teren situată în intravilanul satului, comuna, ce a făcut obiectul contractului de vânzare -cumpărare nr. 286/29.05.2001; s-a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 339,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și obligarea pârâtului și a reclamantului la plata către intervenient a sumei de 20,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că excepția tardivității introducerii acțiunii formulate de reclamant este neîntemeiată, în cauză nefiind făcută dovada întocmirii și notificării situației financiare de lichidare și a proiectului de repartizare de către lichidatorul judiciar.
Pe fond, instanța a reținut că acțiunea este întemeiată în parte.
Astfel, s- făcut dovada faptului că pârâta fost numită în calitate de lichidator al societății prin încheierea nr. 6257/09.11.2005 Tribunalului Iași.
Este adevărat că prin protocolul încheiat la data de 12.06.2008 între pârâtă și Lichidator 2003 s- convenit trecerea în portofoliul celei de doua societăți a dosarului privind lichidarea I, însă nu s- dovedit faptul că această înțelegere și- produs efectele prin îndeplinirea formalităților prev. de Legea societăților comerciale.
În consecință având în vedere timpul scurs de la data numirii și constatând că nu au fost respectate dispozițiile art. 253 alin.3 din Legea societăților comerciale, instanța obligat pârâta să întocmească împreună cu foștii administratori ai societății un inventar al bunurilor firmei și să încheie un bilanț prin care să se constate situația exactă activului și pasivului.
În ceea ce privește capetele de cerere prin care reclamantul solicitat obligarea pârâtului să includă în masa credală ca activ terenul, obligarea pârâtului să vândă la licitație acest bun și să predea sumele rezultate, instanța a apreciat că sunt neîntemeiate urmând le respinge și admite și cererea de intervenție în interes propriu prin care intervenientul solicita constatarea existenței dreptului său de proprietate asupra terenului.
S- avut în vedere faptul că intervenientul făcut dovada că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 286/29.05.2001 dobândit dreptul de proprietate asupra acestui teren.
Acțiunea formulată de reclamant prin care acesta solicita constatarea nulității absolute contractului fost respinsă prin decizia nr. 1030/27.05.2002 a Tribunalului Iași rămasă irevocabilă.
În ceea ce privește sentința penală nr. 2077/24.04.2003 Judecătoriei Iași rămasă irevocabilă ca urmare respingerii apelului și recursului declarat, sentință prin care s-a dispus în latura civilă desființarea contractului nr. 286/29.05.2001 instanța a apreciat că aceasta nu își poate produce efecte față de intervenientul în condițiile în care acesta nu fost parte în acel litigiu.
Prin acest contract de vânzare-cumpărare intervenientul dobândit un bun în accepțiunea dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene Drepturilor Omului.
Radierea acestui drept de proprietate datorită desființării actului ca urmare unei hotărâri judecătorești pronunțate într-un dosar în care acesta nu figurat în calitate de parte ridică serioase semne de întrebare în legătură cu respectarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția și a dreptului de proprietate prevăzut de art. 1 din Protocolul 1 al Convenției.
În ceea ce privește construcția edificată pe terenul proprietatea intervenientului de către societatea comercială anterior momentului înstrăinării terenului (astfel cum rezultă din certificatul de urbanism, autorizația de construcție, raport de evaluare și raport de expertiză contabilă), instanța urmează admite solicitările reclamantului și a obliga lichidatorul să efectueze toate operațiunile de lichidare în ceea ce privește acel bun.
S-a avut în vedere că acestei construcții, chiar nefinalizate nu îi pot fi aplicabile regulile accesiunii imobiliare artificiale (art. 492 și 494 Cod civil) în condițiile în care la momentul edificării constructorul era și proprietarul terenului.
Au fost înlăturate și apărările pârâtului din întâmpinare, nefinalizarea construcției și lipsa mențiunilor din cartea funciară neavând nicio relevanță asupra existenței dreptului de proprietate al societății asupra imobilului.
În baza dispozițiilor art. 111 Cod procedură civilă instanța a constatat faptul că intervenientul este titularul dreptului de proprietate asupra terenului.
Văzând și dispozițiile art. 276 Cod procedură civilă, a admis cererile privind cheltuielile de judecată
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Lichidator Consultanță Reorganizare Lichidare I prin criticând soluția de obligare a lichidatorului de a include în masa credală a SRL a imobilului construcție și de a îl valorifica.
A susținut apelantul că în mod greșit instanța a reținut faptul că imobilul construit a fost edificat în baza autorizației nr. 180/31.08.2001. În realitate, această autorizație a fost eliberată pe numele în baza certificatului de urbanism nr. 253/20.06.2001, la momentul solicitării certificatului terenul aflându-se în proprietatea lui.
Din actele dosarului rezultă că imobilul construit este proprietatea care a solicitat și obținut atât certificatul de urbanism nr. 87/26.05.1997 cât și autorizația de construire nr. 91/29.09.1997.
În perioada în care autorizația de construire nr. 91/1997 a fost valabilă (timp de 12 luni) nu au fost înregistrate în evidențele contabile ale SC SRL cheltuieli pentru realizarea construcției.
La această concluzie ajunge și expertul atunci când a întocmit expertiza contabilă în dosarul penal nr. 18142/2002.
Împotriva hotărârii instanței de fond a formulat apel și reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Apelantul a susținut că instanța nu a pus în discuția contradictorie a părților timbrajul cererii de intervenție în interes propriu și, cu toate că cererea trebuia timbrată la valoarea terenului cu privire la care s-a solicitat constatarea dreptului de proprietate, intervenientul a achitat doar taxa în sumă de 20 lei.
Hotărârea este nelegală în opinia apelantului, și pentru faptul că instanța a omis să se pronunțe asupra excepției lipsei interesului legitim al intervenientului, în condițiile în care acesta nu mai avea calitatea de proprietar al terenului.
De asemenea, apelantul a criticat si soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale active a intervenientului, arătând că actul de vânzare-cumpărare invocat de intervenient a fost radiat de cartea funciară prin încheierea din 11.06.2004.
Apelantul apreciază că cererea de intervenție este și inadmisibilă, înstrăinarea terenurilor făcându-se prin acte autentice iar în speță actul autentic a fost desființat.
Intervenientul principal trebuie să urmărească valorificarea unui drept propriu subiectiv sau a unei situații juridice ocrotite de lege,însă în cazul de față intervenientul nu se află într-un astfel de caz.
Art. 111 Cod procedură civilă prevede "partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept".
Prin acțiunea în constatare se urmărește stabilirea existenței unui anumit raport juridic. Aceasta deoarece însăși activitatea procesuală presupune existența sau inexistența unui anumit raport juridic între părți. Acțiunea declaratorie are un caracter preventiv în sensul că prin ea se preîntâmpină contestarea unui raport juridic și se solicită instanței de judecată să se stabilească dacă un raport juridic există sau nu. În cazul de față raportul juridic a fost desființat definitiv și irevocabil printr-o hotărâre judecătorească penală, iar intervenientul nu este ocrotit de lege.
Interesul afirmat în justiție trebuie să fie legitim, aceasta presupune conformitatea cu ordinea de drept și regulile de conviețuire socială, iar pretențiile formulate să izvorască dintr-un raport juridic recunoscut de lege.
Intervenientul nu justifică faptul că a dobândit un bun în accepțiunea dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Radierea dreptului său de proprietate din Cartea Funciară ca urmare a desființării actului autentic s-a realizat în mod corect și nu constituie o încălcare a dreptului său de proprietate și nici o încălcare a prevederilor art. 6 din Convenție.
Instanța a considerat în mod nelegal că hotărârea penală nu este opozabilă intervenientului întrucât nu a fost parte în proces.
În cazul de față terenul a intrat în puterea lucrului judecat, în baza prezumției de adevăr conform art. 1200 pct. 4 Cod civil. Hotărârea penală nu poate fi ignorată de către terțul intervenient pe motiv că nu a participat în proces. Hotărârea penală i se va opune cu valoarea unui fapt juridic, deoarece statuările unor hotărâri irevocabile cu valoare de prezumții legale se răsfrâng în mod indirect și asupra terților. Instanța a reținut că nu există autoritate de lucru judecat a hotărârii penale față de hotărârea civilă prin care s-a respins acțiunea de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare. Într-adevăr, între obiectul procesului civil și cel al procesului penal nu există identitate de obiect pentru a fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 Cod civil.
Instanța a confundat noțiunile de autoritate de lucru judecat cu cea de puterea lucrului judecat și a ignorat faptul că actul jurisdicțional, respectiv hotărârea penală, produce pe lângă efecte obligatorii între părți, în temeiul relativității actelor juridice și efecte de opozabilitate față de terți. Invocă în acest sens decizia nr. 2351/14.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Hotărârea este eficientă prin ea însăși din momentul pronunțării și după rămânerea definitivă și irevocabilă se situează în sfera actelor de autoritate publică, investită fiind cu eficiență specifică de către ordinea juridică. Instanța a ignorat principiile incontestabilității, executorialității și obligativității hotărârilor judecătorești.
Puterea lucrului judecat exprimă ideea de impunere a acestui adevăr în câmpul relațiilor juridice.
Hotărârea judecătorească nu poate fi ignorată de către terți, fiind opozabilăerga omnes. În cazul de față hotărârea penală este opozabilă intervenientului care are calitatea de dobânditor cu titlu particular. El a dobândit proprietatea terenului prin comiterea de către mama sa (vânzătoarea terenului) a unei infracțiuni pentru care a fost condamnată penal și ca efect al repunerii părților în situația anterioară comiterii infracțiunii s-a procedat la desființarea actului autentic de vânzare-cumpărare autentic, terenul revenind de drept în patrimoniul societății comerciale. Hotărârile definitive ale instanțelor penale sunt considerate ca fiind expresia aflării adevărului asupra cauzei ce a fost obiectul judecății.
Intervenientul nu a contestat în termen încheierea din 11.06.2004 prin care s-a radiat înscrierea imobilului în Cartea funciară, făcând această discuție după 5 ani și a venit cu această pretenție doar în acțiunea pornită de reclamant. Instanța este investită cu misiunea de a garanta și proteja ordinea publică, de a aplica principiile legalității, autorității și efectivității puterii judecătorești precum și principiul securității raporturilor juridice.
Deoarece contractul de vânzare-cumpărare autentic nu mai exista intervenientul nu are calitate procesuală activă în cererea de intervenție.
În opinia apelantului, netemeinicia hotărârii rezultă din faptul admiterii cererii de intervenție deși nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 111 Cod procedură civilă.
În cauză s-a făcut dovada, cu fotografiile depuse la dosar, că terenul este în paragină și intervenientul nu a dovedit că are terenul în posesie, deci nu sunt îndeplinite condițiile admiterii acțiunii în constatare (intervenientul să fie proprietar, să posede bunul și să fie tulburat în posesia sa).
Pentru aceste considerente, apelantul a solicitat admiterea apelului și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în sensul obligării intimatului-lichidator de a include în masa credală ca activ a suprafeței de 1000. teren situat în satul, comuna tarlaua 13 parcela 198/4 nr. topo 101 teren dobândit prin contractul autentic nr. 2972 din 4.11.1996.
Apelantul a mai precizat că lichidatorul nu poate invoca împrejurarea că bunul nu poate fi trecut la masa credală numai pentru faptul că asociata nu a înscris acest bun în evidențele contabile și la finanțe. Aceasta a fost de rea-credință, urmărind prejudicierea patrimoniului firmei, fapt pentru care a și fost condamnată penal.
Intimatul-lichidator avea obligația de a constata personal existența bunurilor și inventarierea lor prin deplasare la fața locului, fapt care timp de 3 ani de zile nu a fost realizat. Acesta nu a parcurs operațiunile prevăzute de lege în vederea realizării procedurii falimentului și a lăsat pricina de față în nelucrare, producându-i prejudicii importante.
În cauză s-a făcut dovada calității sale de creditor față de societatea deoarece în baza sentinței civile nr. 13178/20000 a Judecătoriei Iași definitivă și irevocabilă, societatea îi datorează 200 dolari și 3000 mărci germane, sumă care nu este achitată nici până în prezent.
Totodată, apelantul-intimat a formulat întâmpinare la apelul formulat de Lichidator Consultanță Reorganizare Lichidare I prin care a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiat.
În opinia sa, corect a dispus instanța de fond obligarea lichidatorului să introducă în masa credală a SRL construcția situată în satul, comuna, ridicată în baza certificatului de urbanism nr. 87/26.06.1997 și a autorizației de construcție nr. 91/29.09.1997.
Apelanta susține cu rea-credință faptul că respectiva construcție nu a fost ridicată în baza acestor înscrisuri, în condițiile în care raportul de expertiză realizat de face dovada edificării ei în anul 1997.
În mod deliberat numita nu a înscris investiția în contabilitatea firmei deoarece urmărea să-și însușească bunul.
Pentru a induce în eroare instanța de judecată, lichidatorul face vorbire de o altă autorizație de construcție (180/31.08.2001) obținută după vânzarea frauduloasă a terenului, și care nu a fost urmată de efectuarea de lucrări la respectivul imobil.
Intimatul a formulat întâmpinare la apelul declarat de, arătând că a achitat taxa judiciară de timbru datorată în cererea de intervenție, calculată potrivit disp. art. 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 146/97 la suma de 19 lei și precizând că modificările aduse acestei legi intervenite după pronunțarea hotărârii nu îi sunt aplicabile.
În ceea ce privește excepțiile lipsei de interes și lipsei calității sale procesuale active, acestea au fost soluționate prin încheierea din 15.04.2009 în sensul respingerii lor.
Calitatea sa procesuală activă a fost dovedită cu actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 286/2001 a cărui valabilitate a fost confirmată prin decizia civilă nr. 1030/27.05.2002, rămasă irevocabilă prin decizia Curții de Apel nr. 898/4.11.2005.
Referitor la sentința penală nr. 2077/24.04.2003, aceasta nu îi este opozabilă și nu produce nici un efect, nefiind participant la procesul penal.
Potrivit art. 24 Cod procedură penală, părți în procesul penal sunt: partea vătămată ( ); partea civilă (SC SRL) și partea responsabilă civilmente.
Intimatul, cumpărător și parte contractantă în contractul autentificat sub nr. 286/29 mai 2001 nu a fost citat în nicio calitate în acel dosar și potrivit art. 22 pct. 1 Cod procedură penală "hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia".
Toate aceste efecte se referă numai la inculpat și nu la terțul cumpărător, parte în contract, care nu a fost introdus în cauză, pentru a-și formula apărări cu privire la valabilitatea contractului.
În mod legal și temeinic instanța de fond a apreciat că hotărârea penală nu-i este opozabilă și că aceasta nu produce nici un efect patrimonial față de terț ci numai față de inculpat și partea civilă din acel proces.
Această concluzie a instanței de fond este dealtfel subliniată și de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care, prin decizia 4561/5 iunie 2007, pronunțată în contradictoriu cu apelantul și SRL a statuat că "nu există autoritate de lucru judecat a hotărârii penale față de hotărârea civilă".
Această soluție a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în cererea de revizuire a hotărârii civile în raport cu cea penală, nu poate fi ignorată, cum pretinde apelantul.
Instanța de fond nu a confundat noțiunile de autoritate de lucru judecat cu cea de puterea lucrului judecat și nu a făcut altceva decât să aplice cu rigurozitate tocmai aceste principii față de părțile participante în acele hotărâri.
Hotărârea instanței civile este anterioară celei penale și efectele acesteia sunt direct în sarcina apelantului care a fost parte în proces și în contradictoriu cu care au și fost pronunțate.
În ce privește condițiile de admisibilitate a acțiunii civile întemeiate pe dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă, este evident că acestea sunt îndeplinite în situația în care intervenientul este proprietar și deținător al suprafeței de teren iar apelantul-reclamant îl tulbură în drept și nu în fapt, pretinzând că terenul este proprietatea SC SRL ("partea care are interes poate să ceară instanței să constate existența sau inexistența unui drept").
Având în vedere că dreptul său de proprietate este contestat de către reclamantul și de către SRL, în condițiile în care are posesia și folosința acestui teren, nu are la dispoziție o cale în realizarea dreptului de proprietate (prin acțiune în revendicare sau o acțiune posesorie), ci doar calea unei acțiuni în constatare pentru ca în viitor aceste două persoane să nu îl mai în drept.
Rezultă deci că acțiunea în constatare este întemeiată și admisibilă atât în ce privește calea procesuală cât și fondul, intimatul fiind cumpărătorul terenului în baza unui contract de vânzare-cumpărare declarat valabil de către o instanță civilă în contradictoriu cu ambele părți.
Nu s-au administrat probe în apel.
Raportat la valoarea terenului în litigiu, astfel cum a fost precizată de reclamantul-apelant la solicitarea instanței, instanța a pus în vedere acestuia să achite taxa judiciară de timbru datorată în apel.
Examinând motivele de apel invocate, actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale relevante, instanța constată neîntemeiat apelul declarat de pârâtul Lichidator Consultanță Reorganizare Lichidare I și întemeiat apelul formulat de reclamantul, pentru considerentele ce vor fi expuse.
Analizând cu prioritate taxa judiciară de timbru datorată la instanța de fond, constată că taxa de timbru aferentă cererii de intervenție în interes propriu având ca obiect constatarea dreptului de proprietate, nu este taxa fixă în sumă de 19 lei așa cum susține intervenientul, ci taxa calculată potrivit disp. art. 2 din aceeași lege, la valoarea terenului, litigiul având un caracter evaluabil în bani.
Instanța nu poate primi susținerea intervenientului potrivit căreia taxa de timbru ar fi calculată conform dispozițiilor modificatoare ale Legii nr. 146/1997, care nu erau intrate în vigoare la momentul stabilirii ei.
Calcularea diferenței de taxă de timbru declarată de intervenient la fond s-a făcut în considerarea caracterului evaluabil în bani al litigiului și în conformitate cu prevederile art.2 din Legea nr. 146/1997 iar dispozițiile deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 32/2008 au confirmat interpretarea instanțelor judecătorești, anterioară modificărilor aduse Legii nr. 146/57, potrivit cu care litigiile având ca obiect constatarea unui drept patrimonial au caracter evaluabil în bani.
Prin urmare, în temeiul disp. art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997, Curtea va obliga intervenientul la plata diferenței de taxă judiciară de timbru datorată la instanța de fiind.
Totodată, în temeiul disp. art. 77 din Legea 85/2006 instanța constată că intimatul-apelant Lichidator Consultanță Reorganizare Lichidare I este scutit de plata taxei judiciare de timbru aferentă cererii de apel.
În ceea ce privește criticile referitoare la soluția de admitere a cererii de intervenție în interes propriu, Curtea constată că sunt întemeiate.
Prin această cerere intervenientul a solicitat să se constate dreptul său de proprietate asupra suprafeței de 1000. teren în litigiu, invocând actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 286/29.05.2001 încheiat cu vânzătoarea SC SRL prin precum și inopozabilitatea sentinței penale nr. 2077/24.04.2003 a Judecătoriei Iași prin care s-a desființat în totalitate acest act.
Curtea reține că prin sentința penală nr. 2077/24.04.2003 pronunțată de Judecătoria Iași, rămasă definitivă ca urmare a respingerii recursului prin decizia penală nr. 253/1.04.2004 a Curții de APEL IAȘI, s-a dispus condamnarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 269 alin. 1 pct. 1 raportat la art. 145 slin. 2 din Legea nr. 31/1990 la pedeapsa de 5.000.000 lei amendă penală, ce a fost constatată grațiată și s-a desființat total contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 286/29.05.2001 prin care SC " SRL prin reprezentat a vândut numitului terenul în suprafață de 1000. părțile fiind repuse în situația anterioară săvârșirii infracțiunii.
În sarcina inculpatei s-a reținut faptul că a înstrăinat către fiul său, fără a-i încunoștința pe cenzori și pe celălalt administrator, și la un preț mult sub cel real, terenul în suprafață de 1000. pe care îl dobândise prin cumpărare împreună cu asociatul.
Curtea reține că hotărârea Judecătoriei Iașia fost păstrată prin respingerea apelului inculpatei de către Tribunalul Iași prin decizia penală nr. 1146/23.10.2003, decizie menținută la rândul său prin decizia penală nr. 253/1.04.2004 a Curții de APEL IAȘI.
Având în vedere faptul că actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 286/29.05.2001, invocat de intervenient drept temei al cererii sale de intervenție, a fost desființat în totalitate prin sentința penală nr. 2077/24.04.2003 a Judecătoriei Iași motivat de faptul că este rezultatul săvârșirii unei infracțiuni. Curtea constată că în mod greșit instanța de fond a reținut faptul că intervenientul a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra terenului cu acest act.
Instanța nu poate primi apărarea intimatului-intervenient potrivit căreia sentința penală nu îi este opozabilă întrucât nu a participat în procesul penal.
Așa cum se arată în doctrină, hotărârea penală este opozabilă erga omnes, prin urmare și intervenientului, care este beneficiarul contractului ce reprezintă rezultatul săvârșirii respectivei infracțiuni.
Prin dispoziția de desființare totală a contractului de vânzare-cumpărare, instanța penală a procedat la restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 170 Cod procedură penală, reținând că sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute de acest text și anume: schimbarea situației să rezulte în mod vădit din comiterea infracțiunii iar restabilirea ei să fie posibilă.
Susținând că această sentință nu produce nici un efect pentru că, nefiind parte în proces, nu îi este opozabilă, intervenientul pretinde de fapt să i se recunoască posibilitatea ignorării unui act jurisdicțional intrat în puterea lucrului judecat, ca și cum acesta nu ar exista și fără a demonstra contrariul celor statuate de aceasta.
Hotărârea civilă pe care intervenientul o invocă în favoarea sa (decizia civilă nr. 1030/27.05.2002 a Tribunalului Iași prin care s-a admis apelul declarat de SC SRL și și s-a schimbat în poarte sentința civilă nr. 22822/2001 a Judecătoriei Iași în sensul respingerii acțiunii în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 286/29.05.2001) nu este de natură a proba existența titlului de proprietate al intervenientului după momentul rămânerii definitive a sentinței penale și respectiv la data formulării cererii de intervenție.
Așa cum s-a arătat și în considerentele deciziei penale nr. 253/1.04.2004 a Curții de APEL IAȘI (fila 97 dosar fond) hotărârea civilă s-a fundamentat pe un alt temei juridic decât hotărârea penală, respectiv pe o pretinsă încălcare a statutului societății, ce a condus la inexistența consimțământului asociatului.
Faptul că hotărârea civilă favorabilă (decizia civilă 1030/27.05.2002 a Curții de APEL IAȘI ) a fost pronunțată anterior pronunțării sentinței penale nr. 2077/24.04.2003 a Judecătoriei Iași și că intervenientul a figurat ca parte în acel proces nu înlătură efectele acestei din urmă hotărâri așa cum susține intimatul, cele două cauze având fundamente juridice distincte.
Instanța va respinge ca vădit nefondată susținerea intimatului potrivit căreia inopozabilitatea sentinței penale este subliniată de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4561/5.06.2007 prin care s-a statuat că: "nu există autoritate de lucru judecat a hotărârii penale față de hotărârea civilă".
Prin decizia respectivă Înalta Curte de Casație și Justiție nu a analizat efectele sentinței penale nr. 2077/24.04.2003 față de terți, ci legalitatea sentinței civile nr. 8/22.09.2006 a Curții de APEL IAȘI prin care s-a respins cererea de revizuire a deciziei civile nr. 1030/13.05.2002 și a sentinței penale nr. 2077/24.04.2003.
Instanța supremă a reținut că dezlegarea dată cererii de revizuire, cu referire la inexistența autorității de lucru judecat a hotărârii penale față de hotărârea civilă supusă revizuirii (motivată de faptul că hotărârea penală definitivă nu este anterioară hotărârii civile) este corectă.
Ori, faptul că hotărârea penală nu are putere de lucru judecat asupra hotărârii civile, dată fiind data pronunțării ei, nu este relevant sub aspectul opozabilității sale.
Hotărârea penală fiind opozabilăerga omnesși prevăzând în mod expres, în scopul restabilirii situației anterioare săvârșirii infracțiunii, desființarea totală a contractului ce constituie rezultatul respectivei infracțiuni, este opozabilă și intervenientului, beneficiar al acestui contract.
Având în vedere și faptul că, prin încheierea de carte funciară din 11.06.2004 (fila 40 dosar fond) s-a radiat dreptul de proprietate al intervenientului înscris în cartea funciară în temeiul sentinței penale nr. 2077/24.04.2003 a Judecătoriei Iași, așa cum rezultă și din adresa I nr. 1838/27,92.2009 aflată la fila 266 dosar fond, Curtea constată că în mod greșit prima instanță a reținut ca fiind dovedit în cauză dreptul de proprietate al intervenientului asupra terenului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 286/2001.
În acțiunea în constatarea dreptului de proprietate reclamantul este ținut a proba existența titlului săulegitimprin care a dobândit în patrimoniu proprietatea bunului. În cauza de față, pentru considerentele expuse anterior, instanța apreciază că actul de vânzare-cumpărare, desființat de instanța penală nu poate fi opus reclamantului motivat de pretinsa inopozabilitate a hotărârii penale.
În consecință, întrucât intervenientul nu a făcut dovada existenței unui act valid translativ de proprietate asupra terenului în litigiu, în conformitate cu dispozițiile art. 1169 Cod civil, Curtea va respinge cererea de intervenție ca neîntemeiată.
Instanța nu poate primi însă cri8ticile reclamantului-apelant referitoare la modul în care instanța a analizat și s-a pronunțat asupra excepțiilor interesului legitim și calității procesuale active a intervenientului apreciind că soluționarea acestor excepții, fiind strâns legate de soluționarea fondului cauzei, nu poate fi făcută separat.
Întrucât prin desființarea totală a contractului de vânzare-cumpărare terenul a rămas în patrimoniul societății vânzătoare "" SRL, Curtea constată întemeiat motivul de apel referitor la greșita respingere a cererii de introducere în masa credală și de valorificare a și a acestui bun.
În ceea ce privește apelul declarat de pârâtul lichidator Consultanță Reorganizare I prin, Curtea constată că pârâtul-apelant a contestat dispozițiile de introducere în masa credală și de valorificare a imobilului construcție edificat pe terenul în litigiu, motivat de faptul că acesta se află de fapt în proprietatea .
Curtea nu poate primi această susținere.
Instanța constată că atât certificatul de urbanism nr. 87/26.05.1997 cât și autorizația de construire nr. 91/29.09.1997 au fost emise pe numele SC SRL la solicitarea numitei, în calitate de administrator al societății (filele 11-12 dosar fond), destinația construcției fiind, potrivit mențiunilor cuprinse în autorizația de mai sus, aceea de "sală de festivități și spațiu alimentație publică".
Ori, atâta vreme cât solicitantul și beneficiarul autorizației de construire este SC SRL, susținerea pârâtului apelant potrivit cu care proprietarul construcției este, este, în lipsa oricărei dovezi contrare, vădit neîntemeiată și va fi respinsă ca atare.
Deși apelantul susține că imobilul la care se referă autorizația de construire nr. 91/1997 nu a mai fost edificat datorită neînțelegerilor dintre asociați, Curtea constată că raportul de evaluare întocmit de expertul tehnic în luna ianuarie 1998, aflat în copie la filele 14-16 dosar fond, face dovada atât a existenței acestei construcții la începutul anului 1998 cât și a lucrărilor efectuate la obiectivul "sală festivă și spații de alimentație publică".
Mai mult, potrivit constatărilor aceluiași expert, cuprinse în raportul de expertiză întocmit în iunie 2001, aflat la filele 18-26 dosar fond, lucrările de construcție au fost sistate în anul 1998, la momentul efectuării raportului, în anul 2001, construcția nefiind finalizată.
Faptul că în evidențele contabile ale societății nu apar înregistrate cheltuieli legate de edificarea construcției nu este relevant sub aspectul calității de proprietar al SC SRL.
De asemenea, nu prezintă relevanță nici autorizația de construire nr. 180/31.08.2001 invocată de apelant ca fiind eliberată la solicitarea pentru același imobil și care nu a fost depusă la dosar.
Mai mult, Curtea constată că susținerile făcute de pârât prin cererea de apel nu se regăsesc în întâmpinarea făcută de același pârât la instanța de fond, în care arată că cererea reclamantului privitoare la imobilul construit nu poate fi admisă, datorită în primul rând, nefinalizării acesteia (fila 56 dosar). Susținerea potrivit căreia construcția aparține a fost făcută de pârâtă direct în apel.
Pentru aceste considerente, constatând întemeiat apelul declarat de reclamant, instanța îl va admite urmând ca în temeiul disp. art. 296 Cod procedură civilă să schimbe în parte hotărârea atacată în sensul admiterii cererii de includere în masa credală și de valorificare atât a terenului în suprafață de 1000. ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2972/4.11.1996, cât și a construcției pentru care s-a emis autorizația de construire nr. 91/29.09.1997, aflată pe acest teren.
Totodată instanța va respinge cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenient precum și apelul declarat de pârâtul Lichidator Consultanță Reorganizare Lichidare I, urmând a păstra restul dispozițiilor hotărârii apelate.
Văzând și dispozițiile articolului 274 Cod procedură civilă, va obliga intimații să plătească cheltuielile de judecată, ca fiind părți căzute în pretenții.
PENTRU ACSSTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de împotriva sentinței nr. 1205/COM/ 15.05.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o schimbă în parte și, în consecință:
Obligă pârâtul să execute și să încheie operațiunile referitoare la lichidare prin includerea în masa credală ca activ a terenului în suprafață de 1000 mp situat în satul, comuna, ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2972/ 04.11.1996 precum și a construcției amplasate pe acest teren, și să valorifice aceste bunuri în scopul îndestulării creditorilor societății.
Obligă intervenientul la plata sumei de 59,5 lei reprezentând diferență de taxă judiciară de timbru datorată în cererea de intervenție.
Respinge cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul.
restul dispozițiilor hotărârii apelate.
Constată că intimatul-apelant Lichidator Consultanță Reorganizare Lichidare I este scutit de plata taxei judiciare de timbru aferentă cererii de apel.
Respinge apelul formulat de pârâtul Lichidator Consultanță Reorganizare Lichidare I împotriva aceleiași hotărâri.
Obligă intimații să plătească apelantului suma de 593,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
Grefier
- -
Red.
Tehnored.
2 ex.
21.12.2009
Tribunalul Iași:
-
Președinte:Geta SanduJudecători:Geta Sandu, Liliana Palihovici
