Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 122/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR.-
DECIZIA CIVILĂ NR.122/A/COM
Ședința publică din 12 iunie 2008
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Dorin Ilie Țiroga PREȘEDINTE SECȚIE
JUDECĂTOR 2: Cătălin Nicolae Șerban
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul formulat de către reclamanta MEDIA împotriva sentinței civile nr. 212/PI/8.04.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat, în reprezentarea reclamantei apelante MEDIA, lipsă fiind pârâtul intimat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta reclamantei apelante depune la dosarul cauzei delegația de reprezentare, dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 99 lei.
Curtea își verifică, din oficiu, competența materială de soluționare a cauzei, raportat la obiectul cererii și pune în discuție aceste aspecte.
Reprezentanta reclamantei apelante apreciază ca fiind competent în soluționarea prezentei cauzei în primă instanță Tribunalul Timiș - Secția comercială, având în vedere obiectul cauzei care este neevaluabil în bani și având în vedere și practica judiciară stabilită în acest sens; în consecință, Curtea de APEL TIMIȘOARA este competentă să judece în apel;
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul în fond.
Reprezentanta apelantei solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței pronunțate, iar pe fond obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere în cuantumul solicitat, precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță cât și în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 212/PI/8.04.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta MEDIA în contradictoriu cu pârâtul; s-a dispus restituirea de către pârât a -ului intitulat " " având cod de înregistrare 617 p, către reclamantă; s-a respins cererea privind obligarea pârâtului la penalități de întârziere; a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei 8 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Timișa reținut că pârâtul a împrumutat de la reclamantă câteva -uri cu obligația de restituire a acestora dintre care cel intitulat " " refuză să îl restituie. Această stare de fapt nu este contestată de pârât care, de altfel a și semnat, însușindu-și procesul verbal de predare-primire din data de 07.06.2006 cu obligația de restituire a bunurilor la 08.06.2006.
Deși nu sunt îndeplinite toate cerințele clauzei leonine care ar conduce la nulitatea actului, instanța a reținut că penalitățile, în modalitatea în care sunt aplicabile depășesc cu mult valoarea bunului a cărui restituire se solicită, calculul acestora fiind în discordanță cu dispozițiile art. 4, alin. 3 din Legea nr. 469/2002, considerent pentru care s-a respins cererea privind obligarea pârâtului la penalități de întârziere și s-a admis ca întemeiată cererea reclamantei de obligare a acestuia la restituirea - ului.
În temeiul art. 274.pr.civ. s-a reținut culpa procesuală a pârâtului care a fost obligat la cheltuieli de judecată în cuantum de 8 lei, taxă judiciară de timbru.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta MEDIA, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, cu motivarea că, în mod greșit, instanța a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 4, alin. 3 din Legea nr. 469/2002 și a respins acest temei, capătul de cerere având ca obiect penalitățile de întârziere.
Obiectul principal al cererii este obligație de a face, iar penalitățile de întârziere stipulate în actul semnat de părți au natura clauzei penale prin care părțile au stabilit anticipat modul de dezdăunare al creditorului în cazul în care debitorul nu își execută la termen obligația principală asumată și anume aceea de restituire a bunului închiriat.
Dispozițiile art. 4, alin. 3 din Legea nr. 469/2002 se referă la cuantumul penalităților în decontare și privesc executarea unei obligații scadente având ca obiect o sumă de bani și nicidecum în executarea unei obligații de a face.
Astfel, art. 4, alin. 3 din legea susmenționată prevede "totalul penalităților de decontare prevăzute la alin. 1 și 2, nu poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepția cazului în care prin contract s-a prevăzut contrariul".
Astfel, art. 4, alin. 1 prevede că "în cazul neîndeplinirii până la scadență sau până la alt termen convenit a obligațiilor stabilite la art. 3, alin.1, debitorii să plătească în afara sumei datorate, penalități pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi lucrătoare după data scadenței".
Este evident că acest text de lege se referă la obligații având ca obiect sume de bani și a fost aplicat greșit de către instanță pentru a argumenta respingerea daunelor reprezentând penalități de întârziere, despăgubiri la care au dreptul și care au fost legal stabilite de către părți.
Potrivit definiției sale, clauza penală este acea convenție sau clauză dintr-o convenție prin care părțile determină anticipat întinderea daunelor interese pe care debitorul va fi obligat să le plătească în cazul neexecutării, executării necorespunzătoare ori cu întârziere a prestațiilor la care s-a îndatorat.
În cazul existenței unei clauze penale creditorul nu este obligat să dovedească prejudiciul și întinderea lui. Pentru a pretinde plata despăgubirilor stabilite în clauza penală este suficient ca creditorul să dovedească faptul neexecutării, executării necorespunzătoare ori cu întârziere a obligației născută din contractul încheiat, indiferent dacă a suferit sau nu un prejudiciu.
De vreme ce clauza penală a fost stabilită prin înțelegerea valabilă a părților contractante, aceasta, chiar dacă s-ar constat că este mult superioară întinderii prejudiciului, nu poate fi modificată de instanță. Cu alte cuvinte, fiind un contract sau o clauză într-un contract, clauza penală are forța obligatorie între părțile contractante și se impune a fi respectată întocmai de instanțele de judecată.
Nu se poate reține nici discordanța cuantumului penalităților de întârziere raportat la valoarea bunului închiriat întrucât, suma de 6 lei penalități/zi de întârziere reprezintă suma cu care se închiriază cu pe o zi.
Astfel, această sumă reprezintă efectiv contravaloarea beneficiului nerealizat de către reclamantă ca și consecință a nerestituirii bunului la termenul stabilit, adică pentru neexecutarea la termen a obligației.
Examinând sentința atacată în limitele cererii de apel, Curtea constată că apelul este fondat, urmând a fi admis, în baza art. 296.proc.civ. pentru considerentele ce succed:
În mod greșit prima instanță a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere.
Prin contractul încheiat între reclamanta MEDIA și pârâtul, aceștia au stabilit ca, în cazul în care nu restituie -urile închiriate la data de 08.06.2006, pârâtul va plăti penalități de întârziere în sumă de 6 RON pe, pe zi de întârziere.
Potrivit art. 1069, alin. 1 Cod civil, clauza penală este o compensație a daunelor-interese, ce creditorul suferă din neexecutarea obligației principale, iar în speță, penalitățile de întârziere convenite de către cele două părți reprezintă daune interese, în sensul acestui text de lege.
În speță, pârâtul nu a restituit -ul intitulat " " având cod de înregistrare 617 p, încălcându-și astfel obligația contractuală.
În aceste condiții, se activează clauza penală, care este obligatorie pentru părți, potrivit dispozițiilor art. 969, alin. 1 Cod civil.
Clauza penală este acea convenție sau clauză dintr-o convenție prin care părțile determină anticipat întinderea daunelor interese pe care debitorul va fi obligat să le plătească în cazul neexecutării, executării necorespunzătoare ori cu întârziere a prestațiilor la care s-a îndatorat (art. 1066 Cod civil).
Așadar, după cum just susține reclamanta, ea nu este obligată să dovedească prejudiciul încercat și întinderea sa, ca urmare a neexecutării obligației pârâtului de a restitui bunul împrumutat, întrucât întinderea prejudiciului a fost anterior determinată convențional de către părți. În aceeași ordine de idei, nu are nici o importanță valoarea bunului împrumutat, întrucât părțile nu s-au raportat la această valoare atunci când au stabilit de comun acord întinderea daunelor interese.
Raportat la momentul când pârâtul avea obligația de a restitui -ul împrumutat, aplicându-se modul de calcul stabilit în contract, întinderea daunelor-interese este de 2.400 RON.
Nu sunt aplicabile prevederile art. 4, alin. 3 din Legea 469/2002, astfel cum greșit a reținut prima instanță, întrucât acest text de lege se referă numai la executarea unei obligații scadente având ca obiect o sumă de bani și nu la executarea unei obligații având ca obiect restituirea unui bun închiriat, cum este cea din speță.
În consecință, apelul formulat de reclamanta MEDIA va fi admis, iar sentința atacată va fi schimbată în parte, în sensul pârâtul va fi obligat și la plata penalităților de întârziere de 2.400 RON.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței, întrucât ele nu au fost criticate prin cererea de apel, astfel că nici nu au fost supuse cenzurii instanței de apel.
În baza art. 274.proc.civ. pârâtul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 291 RON, pentru prima instanță (diferența neacordată ca urmare a admiterii în parte a cererii de chemare în judecată) și pentru apel.
Astfel, la prima instanță, cheltuielile efectuate și solicitate de reclamantă au fost de 199,7 RON (taxe judiciare), din care prima instanță a acordat doar suma de 8 RON.
La diferența de 191,7 RON, se adaugă suma de 99,3 RON, reprezentând taxele judiciare din apel, rezultând astfel suma finală de 291 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de reclamanta MEDIA împotriva sentinței civile nr.212/PI/8.04.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, pe care o schimbă în parte, în sensul că îl obligă pe pârâtul și la plata penalităților de întârziere de 2.400 RON.
Obligă pe pârâtul-intimat să plătească reclamantei-apelante MEDIA suma de 291 RON cheltuieli de judecată în primă instanță și apel.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 12.06.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red./25.06.2008
Tehnored /2 ex./25.06.2008
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Jud.
Președinte:Dorin Ilie ȚirogaJudecători:Dorin Ilie Țiroga, Cătălin Nicolae Șerban
