Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 13/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DECIZIA Nr.13/Ap DOSAR Nr-
Ședința publică din 12 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Comșa președinte de secție
- - - - - JUDECĂTOR 2: Alina Gabriela Comșa
- - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupraapelurilordeclarate de reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și de pârâta "" împotriva sentinței civile nr.2265/C din 18 noiembrie 2008, pronunțate de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, precum și asupracererii de suspendare a executării sentinței apelate, formulate de apelanta
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa apelantei reclamante Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și a apelantei pârâte
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 5 februarie 2009, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 12 februarie 2009.
CURTEA
Asupra apelurilor de față:
Prin sentința nr. 2265/C/18.11.2008, Tribunalul Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ a admis în parte cererea formulată de reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului în contradictoriu cu pârâta și în consecință a obligat-o pe pârâtă să transmită către reclamantă dosarul de privatizare a Bc are să cuprindă documentele parafate și semnate în original de conducerea societății menționate în Anexa 1 și 2 completată. A respins cerea de aplicare a amenzii civile.
La pronunțarea acestei hotărâri prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta deține un număr de acțiuni reprezentând un procent de 1,119% din capitalul social al societății pârâte.
Art.4 din Legea nr.137/2002 dispune că "Diminuarea participației statului la societățile comerciale se realizează prin utilizarea următoarelor metode:
vânzarea de acțiuni;
majorarea de capital social prin aport de capital privat;
1majorarea capitalului social prin aport la capital, în cazul societăților comerciale aflate în portofoliul Ministerului Economiei și Comerțului;
transferul cu titlu gratuit sau vânzarea activelor cu caracter social;
orice combinație metodelor prevăzute la lit. a) - c).
Potrivit art. 5 din nr.OUG 34/2004, S îndeplinește următoarele atribuții: d) vânzarea acțiunilor / părților sociale deținute de stat la societățile comerciale aflate în portofoliul său, prin metode prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările și completările ulterioare, și în Legea nr. 137/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 6 alin. 1 și 2 din Legea nr. 137/2002 prevede ca: "(1) Vânzarea acțiunilor va fi precedată de întocmirea unui dosar de prezentare, în funcție de metoda de privatizare aleasă și de pachetul de acțiuni oferit la vânzare, potrivit normelor metodologice emise în aplicarea prezentei legi.
(2) Dosarul de prezentare va cuprinde și drepturile de proprietate industrială și intelectuală. Datele și informațiile cuprinse în dosarul de prezentare sau documentul de ofertă referitoare la situația economică, financiară, juridică și patrimonială a societății comerciale respective sunt prezentate pe baza declarației pe propria răspundere autentificată a administratorului unic, a membrilor consiliului de administrație sau a directorului general, după caz, precum și a cenzorilor,
Art. 3 alin. 3 din nr.HG 837/2004, privind organizarea și funcționarea dispune: "persoanele fizice și juridice rezidente sunt obligate să furnizeze, la cererea scrisă a, toate actele și informațiile pe care le dețin, în vederea îndeplinirii atribuțiilor din domeniile de activitate ale ".
Prin adresele cu nr. 3693/23.03.2007, nr. 5587/25.04.2007, nr. 7615/06.06.2007, nr. 13439/24.10.2007, nr. 14687/21.11.2007 și nr. 351/17.01.2008 a notificat societatea pârâtă în vederea transmiterii acestor documente (filele 5-16 din dosar) însă pârâta nu a transmis documentele solicitate.
Împrejurarea că anterior au mai fost vândute acțiuni ale societății pârâte de către reclamantă este lipsită de relevanță față de textele de lege de mai sus, care-i permit să vândă acțiunile pe care le deține statul la societățile comerciale.
De asemenea, faptul că pârâta este o societate comercială de tip închis și că reclamanta nu a participat și nici nu a solicitat anularea hotărârii nr. 1/17.11.2006 nu are importanță în raport de dispozițiile art. 47 din Legea nr. 137/2002 care permit ca să vândă acțiunile unei astfel de societăți prin oricare dintre metodele prevăzute de art. 13 din nr.OUG 88/1997 indiferent de prevederile actului constitutiv, acționarii putând să-și exercite dreptul de preferință la cumpărarea acțiunilor în termen de 15 zile de la publicarea anunțului de vânzare.
Așadar există posibilitatea vânzării acțiunilor între acționarii societății pârâte, astfel încât și acest argument invocat în întâmpinare de pârâta pentru respingerea cererii va fi înlăturat de instanță.
În plus, alin. 3 al articolului de mai sus prevede ca instituțiile publice implicate vor proceda la vânzarea acțiunilor deținute la societățile declarate închise și în cazul în care ceilalți acționari și-au exercitat dreptul de preemțiune dar nu s- ajuns la perfectarea vânzării sau refuză de trei ori consecutiv să dea acordul instituției publice implicate pentru vânzarea acțiunilor către terți.
Referitor la petitul privind aplicarea amenzilor prevăzute la art.5803Cod procedură civilă, instanța a reținut că acestea se aplică în faza executării silite, în situația în care, după obținerea titlului executoriu, debitorul refuză să îndeplinească obligația de face, obligație ce nu putea fi îndeplinită prin altă persoană decât el.
Doar într- atare situație, la cererea creditorului instanța poate obliga debitorul prin încheiere irevocabilă să plătească în favoarea statului o amendă civilă pe zi de întârziere.
În prezentul litigiu reclamanta avea posibilitatea solicitării obligării debitorului la plata de daune cominatorii si nu la plata amenzilor civile.
Împotriva sentinței au declarat apel ambele părți.
Reclamanta a solicitat prin apelul său schimbarea în parte a hotărârii atacate, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii.
În motivarea apelului se arată că prin reglementarea de ansamblu privind executarea silită a altor obligații de a face sau a obligațiilor de a nu face, cuprinsă în art. 5802-5805din Codul d e procedură civilă este instituită procedura ce permite ca debitorul unei obligații de a face sau de a nu face la care se referă un titlu judecătoresc să fie constrâns să îndeplinească acea obligație fie el însuși, fie alte persoane pe cheltuiala sa.
În cadrul acestei proceduri, prin art.5803alin.1 din Codul d e procedură civilă s-a prevăzut că, "dacă obligația de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile", menționându-se în continuare că "instanța sesizată de creditor poate obliga pe debitor, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părților, să plătească, în favoarea statului, o amendă civilă de la 200.000 lei la 500.000 lei, stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu".
Rațiunea acordării unor astfel de amenzi civile o constituie exercitarea efectului lor de constrângere asupra debitorului care persistă în neexecutarea obligației.
Având în vedere dispozițiile art.7208din Codul d e procedură civilă potrivit cărora hotărârile date în prima instanță privind cererile în materie comercială sunt executorii, în cauză sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art.5803din Codul d e procedură civilă în sensul că instanța poate obliga debitorul obligației de a face să plătească, în favoarea statului, o amendă civilă stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu.
Prin apelul declarat de pârâtă s-a solicitat schimbarea în parte a sentinței în sensul de a respinge în tot acțiunea reclamantei ca fiind nefondată și nelegală și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
S-a solicitat totodată suspendarea forței executorii a Sentinței nr. 2265/C/18.11.2008 până la soluționarea apelului.
Apelanta pârâtă critică sentința atacată pentru următoarele considerente:
Reclamanta nu a dovedit afirmația că societatea pârâtă este inclusă în programul de privatizare, deși instanța i-a pus în vedere să precizeze actul normativ din care rezultă această împrejurare.
Sentința este nemotivată sub aspectul respingerii apărărilor pârâtei, instanța ignorând dispozițiile unor legi speciale aplicabile în cauză.
Astfel, în temeiul art. 134 din Legea nr. 31/1990 și a Legii nr. 297/2004, societatea pârâtă a parcurs procedura excepțională prin care acționarii minoritari își pot înstrăina acțiunile emise de către un emitent la un preț stabilit pe calea unei expertize efectuate de un expert autorizat. În această situație, acționarului minoritar i s-a dat oportunitatea să-și valorifice dreptul într-un mod substanțial mai avantajos decât în situația în care ar fi negociat vânzarea acțiunilor sale la prețul pieței.
Nu se poate reține că este lipsit de importanță că pârâta este o societate de tip închis și că reclamanta nu a atacat hotărârea nr. 1/17.2006 atât timp cât, potrivit prevederilor art. 132 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 hotărârile luate de adunarea generală sunt obligatorii pentru acționarii care nu au participat la adunare sau au votat contra.
În această situație instanța de fond nu a aplicat legea care reglementează această speță, respectiv legea societăților comerciale și a pieței de capital iar normele legale invocate de reclamantă îi sunt aplicabile reclamantei și nu terților, acestea fiind atribuțiile și reglementările propriei activități și nu ale terților care au ca norme de funcționare doar legea societăților comerciale.
Examinând sentința atacată în limitele motivelor de apel, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale în materie curtea reține următoarele:
Cu privire la apelul reclamantei:
Dispozițiile art. 5803din Codul d e procedură civilă urmează a fi interpretate în contextul capitolului în care sunt inserate, respectiv executarea silită a obligației de a face sau a nu face.
Toate dispozițiile acestui capitol se referă la executarea obligațiilor prevăzute în titluri executorii. Ca urmare, măsurile prevăzute nu pot fi aplicate decât în faza executării silite.
Textul art. 580 alin. 1 din Codul d e procedură civilă stabilește și procedura de aplicare a amenzilor civile, încheierea irevocabilă dată cu citarea părților.
Este așadar evident că amenda civilă prevăzută de textul de lege mai sus menționat nu poate fi aplicată direct de instanța care, judecând fondul cauzei, dispune obligația de a face sau a nu face.
Cu privire la apelul pârâtei:
Principala critică adusă de către apelantă sentinței este neaplicarea dispozițiilor Legii nr. 31/1990 și a Legii nr. 297/2007, cu privire la societățile comerciale declarate închise.
Se ignoră însă faptul că reclamanta mai deține la societatea pârâtă acțiuni reprezentând 1.1191% din capitalul social. Participarea statului la capitalul social al societății, chiar dacă este redusă, determină aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 137/2002 cu privire la privatizarea societăților comerciale, lege cu caracter special în raport cu legile referitoare la funcționarea societăților comerciale, care reprezintă dreptul comun în materie.
Rezultă că în mod corect prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art.47 din Legea nr. 137/2002, care dau dreptul instituțiilor publice implicate să vândă acțiunile deținute la societățile comerciale declarate închise prin oricare dintre metodele prevăzute în art. 13 din nr.OUG 88/1997, indiferent de prevederile actului constitutiv.
Având în vedere dreptul reclamantei de a vinde acțiunile deținute la societatea pârâtă nu era necesar ca aceasta să facă dovada că această societate este inclusă în procesul de privatizare.
Față de considerentele mai sus expuse, se constată că ambele apeluri sunt neîntemeiate, motiv pentru care, în baza art. 296 Cod procedură civilă urmează a fi respinse.
Cererea de suspendare a executării sentinței atacate va fi respinsă ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile declarate de reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și pârâta împotriva sentinței civile cu nr.2265/C/18.11.2008 a Tribunalului Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, pe care o păstrează.
Respinge, ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării sentinței.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2009.
Președinte, JUDECĂTOR 3: Lilioara
- - - -
Grefier,
-
Red.: / 13.02.2009
Dact.: / 16.02.2009 / -2 ex-
Judecător fond:
Președinte:Gabriela ComșaJudecători:Gabriela Comșa, Alina Gabriela Comșa, Lilioara