Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 138/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSARUL NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 138
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -IE 2009
PREȘEDINTE: Angela Rădulescu
JUDECĂTOR 2: Carmen Popescu
GREFIER - -
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR.21 împotriva sentinței nr.233 din 08 aprilie 2009, pronunțate de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC MEDIA SAT SRL, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta reclamantă ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.21, prin delegat, lipsind intimata pârâtă SC MEDIA SAT SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este declarat și motivat în termenul prevăzut de art.284 alin. 1 coroborat cu art. 287 alin. 4 Cod procedură civilă, după care reprezentantul apelantei reclamante depune chitanța nr.521-154-0004 din 03.06.2009 cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru de 4 lei și un timbru judiciar de 0,15lei.
Având în vedere că nu mai sunt excepții de ridicat sau alte cereri de formulat, constatându-se dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul apelantei reclamante solicită admiterea apelului conform motivelor scrise, modificarea sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii, având în vedere că pârâta a montat casetele pentru aparatură fără acordul proprietarilor.
CURTEA:
Asupra apelului de față:
Prin sentința nr. 233 din 8 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, Secția Comercială, în dosarul nr-, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 21, împotriva pârâtei SC MEDIA SAT SRL.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, întrucât obiectul litigiului nu este evaluabil în bani, în speță nu este necesară procedura concilierii conform prevederilor art. 7201Cod procedură civilă dar acțiunea este nefondată, deoarece pârâta a depus la dosar tabele semnate de proprietari ai blocurilor în care a instalat casetele, astfel încât nu se poate reține că nu a avut acordul proprietarilor pentru efectuarea lucrării. Reclamanta a depus și ea tabele din care rezultă că proprietarii nu sunt de acord, dar acestea sunt ulterioare. Ca urmare, pârâta a obținut acordul necesar în prealabil, iar faptul că aceiași proprietari nu mai sunt de acord cu lucrarea, nu îi este opozabil.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 21 care a invocat nelegalitatea și netemeinicia și a susținut că în mod greșit s-a respins acțiunea formulată în cauză. Notificarea depusă de către pârâtă la fila 34 din dosarul de fond se referă la ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 19. Autorizația depusă vizează zona cartierului - și este emisă la data de 2 martie 2006, astfel încât nu poate privi lucrările contestate în cauză, care au fost realizate în mai 2008. de care s-a prevalat pârâta sunt tot din anul 2006. proprietari ai apartamentelor nu sunt de acord cu lucrarea. De exemplu, la blocul, din cei 13 proprietari care și-au exprimat acordul în anul 2006, 5 au înstrăinat apartamentele.
Ca urmare, pârâta nu a respectat condițiile prevăzute de art. 23 pct. 2 din OUG nr.79/2002 și nici pe cele ale art.39 și 41 din Legea nr. 230/2007. Instanța de fond a reținut în mod greșit că acordul s-a dat în vederea obținerii autorizației, deoarece autorizația depusă se referă la rețeaua de fibră optică din zona cartierului -, pentru care și-ar fi dat acordul toate blocurile din cartier.
La dosar nu s-a depus întâmpinare.
Examinând actele și lucrările cauzei, Curtea găsește apelul fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 23 alin.2 din OUG nr.79/2002, furnizorii de rețele de comunicații electronice autorizați beneficiază de dreptul de a instala, de a întreține, de a înlocui și de a muta orice elemente ale rețelelor de comunicații electronice pe, deasupra, în sau sub imobilele proprietate privată, numai în măsura în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) imobilele în cauză nu ar fi afectate sau ar fi afectate într- măsură nesemnificativă; b) efectuarea lucrărilor nu este de natură să contravină cerințele specifice de urbanism sau de amenajarea teritoriului, ori celor privind protecția mediului, a sănătății sau a ordinii publice; c) condițiile de exercitare a acestui drept s-au stabilit prin acordul părților sau, în lipsa acestuia, prin hotărâre judecătorească.
Totodată, art.26 alin. 1 din același act normativ prevede că titularii dreptului instituit în condițiile art. 23 își pot exercita dreptul numai după încheierea unui contract în formă autentică cu titularul dreptului de proprietate asupra imobilului respectiv, prin care se stabilesc condițiile de exercitare a acestui drept, iar potrivit art. 26 alin. 4, contractul trebuie să prevadă și obligația titularului dreptului instituit în condițiile art.23 de a plăti titularului dreptului de proprietate sau de administrare asupra imobilului respectiv un preț reprezentând contravaloarea folosinței și despăgubirea pentru prejudiciile cauzate prin efectuarea lucrărilor.
Conform art. 39 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, roprietatea p. comună dintr-un bloc de locuințe poate fi utilizată de către terți, persoane fizice sau juridice, de drept public ori de drept privat, numai cu acordul majorității proprietarilor membri ai asociației și al proprietarilor direct afectați de vecinătate, în baza unui contract de închiriere, de folosință sau de concesiune.
Ca urmare, acordul părților pentru efectuarea de lucrări în părțile comune ale unui condominiu nu se referă la încheierea individuală a contractelor de furnizare a serviciilor de telefonie și televiziune, ci la acordul asociației de proprietari și a proprietarilor direct afectați de lucrări, dacă este cazul, pentru efectuarea instalațiilor pe, deasupra, în sau sub imobile.
Or, în cauză, nu s-a făcut dovada încheierii unui contract în formă autentică referitor la acordul asociației de proprietari și la condițiile de exercitare a dreptului intimatei pârâte de a instala elemente de rețele de comunicații electronice.
Nici autorizația de construire depusă la fila 32 din dosarul de fond nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 23 alin. 2 din OUG nr. 79/2002, deoarece nu vizează lucrările de instalații efectuate la nivelul blocurilor din cadrul ASOCIAȚIEI NR. 21, ci lucrarea de realizare a rețelei de fibră optică pentru comunicații în toată zona cartierului.
Față de considerentele expuse, Curtea constatând că intimata pârâtă a efectuat lucrările de instalare a elementelor de rețele electronice de comunicații cu încălcarea cerințelor legale, va admite apelul și va schimba sentința atacată, potrivit dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, în sensul că va admite acțiunea ce formează obiectul cauzei și va dispune obligarea pârâtei la desființarea lucrărilor realizate la blocurile, din strada - și din strada - - din C și la efectuarea reparațiilor necesare pentru readucerea scărilor de bloc în starea anterioară acestor lucrări.
Potrivit prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, intimata pârâtă va fi obligată să plătească apelantei reclamante cheltuielile de judecată efectuate pe parcursul litigiului, totalizând suma de 512,60 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.21, cu sediul în C,-, -1 parter, județul D, împotriva sentinței nr.233 din 08 aprilie 2009, pronunțate de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC MEDIA SAT SRL, cu sediul în C,-, județul
Schimbă sentința, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.21 împotriva pârâtei SC MEDIA SAT SRL.
Obligă pârâta să desființeze lucrările efectuate la blocurile, din strada - și din strada - - din C și să efectueze reparațiile necesare pentru readucerea scărilor de bloc în starea anterioară acestor lucrări.
Obligă pe intimata pârâtă SC MEDIA SAT SRL la 512,60 lei cheltuieli de judecată către apelanta reclamantă ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.21.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 11 iunie 2009.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
red. jud. / 4 ex.
jud.fond.
17 Iunie 2009
tehnored. D/ 01.07.2009.
Președinte:Angela RădulescuJudecători:Angela Rădulescu, Carmen Popescu