Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 15/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - obligația de a face -

R O ÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIAL, contencios ADMINISTRATIV

ȘI FISCAL

DECIZIA NR.15

Ședința public din 26 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Morariu Adriana

Judector - -

Grefier - -

Pe rol pronunțarea asupra apelurilor declarate de reclamanta Compania Național Român SA B, cu sediul în B,-, sector 4, intervenienta SC ELECTRIC SA B, cu sediul în B,- C,. 1,. 14 14 și chemata în garanție SC GM SRL B, cu sediul în B,- C,. 1,. 17, împotriva sentinței nr. 775 din 5 iunie 2008 pronunțat de Tribunalul Suceava - Secția comercial, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.

Dezbaterile au avut loc în ședința public de la 19 ianuarie 2009, susținerile prților fiind consemnate în încheierea ședinței de la acea dat, redactat separat, care face parte din prezenta decizie și când, din lips de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astzi.

Dup deliberare,

CURTEA,

Asupra apelurilor de faț constat:

Prin acțiunea înregistrat la data de 6 decembrie 2007, reclamanta Compania Național Român a solicitat s se dispun obligarea pârâtei SC - COM INTERNAȚIONAL SRL la predarea imobilului- spațiu comercial - situat în S,-,. 8,. D - parter proprietatea reclamantei - precum și la plata daunelor cominatorii 200 EURO/zi de întârziere începând cu data pronunțrii hotrârii și pân la executarea obligației.

Prin sentința nr. 775 din 5 iunie 2008, Tribunalul Suceava - Secția comercial, contencios administrativ și fiscal a respins - ca nefondat - acțiunea promovat de societatea reclamant precum și cererea reconvențional și cererea de chemare în garanție a SC GM SRL și cererile de intervenție în interesul reclamantei formulate de chemata în garanție și de SC ELECTRIC SA.

În motivarea soluției - în esenț - s-a reținut c, în raport de precizarea obiectului cererii reclamantei la termenul din 3 martie 2008 - "obligație de a face" - s-a constatat c la dosar nu a fost depus nici un contract de închiriere cu privire la spațiul din litigiu astfel încât, nu s-a fcut dovada vreunei obligații nerespectate de pârât. S-a mai reținut c, în raport de soluția pronunțat cu privire la acțiunea principal, cererile accesorii urmeaz a fi respinse - ca nefondate.

Împotriva acestei sentințe au promovat apel:

- reclamanta Compania Național Român SA B - și a artat c prima instanț nu s-a pronunțat asupra fondului acțiunii directe care potrivit motivelor evocate este o acțiune petitorie în cadrul creia instanța era abilitat s analizeze incidența art. 480 Cod civil, iar poziția exprimat la termenul din 3 martie 2008 nu reprezint o modificare a acțiunii inițiale;

- chematele în garanție și intervenienta în interesul reclamantei SC ELECTRIC SA și SC GM SRL - care au artat c probele administrate la dosar au fcut dovada cert c reclamanta este proprietara spațiului comercial în litigiu și dat fiind expirarea contractului de asociere cu pârâta, aceasta din urm avea obligația de a preda imobilul.

Criticile sunt întemeiate în sensul celor ce urmeaz:

Acțiunea direct formulat de reclamant vizeaz obligarea pârâtei SC - COM INTERNAȚIONAL SRL S la predarea în deplin proprietate a spațiului comercial situat în S-,. 8. D parter - asupra cruia reclamanta susține c are titlu de proprietate constând în Contractul de vânzare-cumprare autentificat sub nr. 679/2004 de BNP (fila 7 dosar fond) precum și obligarea societții pârâte - dețintoare a spațiului comercial - la plata daunelor cominatorii calculate pe fiecare zi de întârziere în executarea acestei obligații.

Pârâta SC - COM INTERNAȚIONAL SRL S - în întâmpinarea și cererea reconvențional formulat la dosar (fila 29) a confirmat c este dețintoarea spațiului comercial în litigiu și a formulat o serie de aprri ce vizeaz valabilitatea titlului de proprietate al societții reclamante, precum și efectuarea unor lucrri în vederea susținerii cererii sale privind instituirea unui drept de retenție asupra bunului litigios.

Precizarea societții reclamante de care a luat act instanța la termenul din 3 martie 2008 (fila 80 dosar fond) nu modific substanța dreptului dedus judecții așa cum a fost evocat în acțiunea inițial așa încât, instanța avea obligația ca în aplicarea art. 480 cod civil s procedeze la: verificarea titlului de proprietate al societții reclamante și la verificare legimitții posesiei spațiului litigios de ctre societatea pârât, iar ulterior s se pronunțe asupra cererilor accesorii existente la dosar: chemarea în garanție, cerere de intervenție accesorie și cererea reconvențional.

Neprocedând de aceast manier, Curtea în conformitate cu art. 297(1) teza 1Cod procedur civil va desființa hotrârea atacat și va trimite cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe care se va conforma potrivit considerentelor expuse mai sus.

Pentru aceste motive,

În numele LEGII

DECIDE:

Admite apelurile declarate de reclamanta Compania Național Român SA B, cu sediul în B,-, sector 4, intervenienta SC ELECTRIC SA B, cu sediul în B,- C,. 1,. 14 14 și chemata în garanție SC GM SRL B, cu sediul în B,- C,. 1,. 17, împotriva sentinței nr. 775 din 5 iunie 2008 pronunțat de Tribunalul Suceava - Secția comercial, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.

Desființeaz sentința nr. 775 din 5 iunie 2008 a Tribunalului Suceava - Secția comercial, contencios administrativ și fiscal și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanț.

Definitiv.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțat în ședința public din 26 ianuarie 2009.

Președinte, Judector, Grefier,

Red.

7 ex/28.01.2009.

jud.fond.

Președinte:Morariu Adriana
Judecători:Morariu Adriana, Artene Doina

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 15/2009. Curtea de Apel Suceava