Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 153/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 153
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -IE 2009
PREȘEDINTE: Carmen Mladen
JUDECĂTOR 2: Doina Lupea
GREFIER - - -
Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâta SC SA DR. TR. S împotriva sentinței nr.371/COM/ 31 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta pârâtă, reprezentată de consilier juridic, și intimatul reclamant, reprezentat de avocat -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind formulate alte cereri, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Apelanta pârâtă, prin consilier juridic, solicită admiterea apelului, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii. Precizează că, în opinia sa, contractul este supus dispozițiilor art.7 alin.8 din Legea 85/1992, astfel încât înstrăinarea locuinței, care are caracter de locuință de serviciu, se poate realiza doar cu acordul consiliului de administrație sau conducerii societății, fiind o excepție de la regula consacrată de art.7 alin.1 din același act normativ.
Avocat -. pentru intimatul reclamant, solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței ca legală și temeinică. Apreciază că instanța de fond în mod corect a făcut aplicarea dispozițiilor art.7 alin1 din Legea 85/1992, locuințele de tipul celei în speță fiind construite între anii 1977 - 1981. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra apelului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2393/12.05.2008 pronunțată în dosarul nr-al Judecătoriei Dr.Tr.S a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei SC Dr. Tr.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, motivând că instanța de fond a pronunțat o sentință cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și cu o motivare străină de natura pricinii, ignorând dispozițiile Lg. 61/1990, Lg. 85/1992, Lg.114/1996 și OG nr. 130/2004, modificată prin Lg. 139/2005, care dau posibilitatea chiriașilor să cumpere și locuințele de serviciu construite în perioada comunistă din fondurile centralizate ale statului, din fondurile întreprinderilor sau fondurile centralizate ale centralelor industriale. A precizat că locuința respectivă a fost construă din fondurile Centralei de la G și nu din fondurile proprii ale întreprinderii, iar pe de altă parte, activitatea pârâtei s-a redus la J, atât în ceea ce privește obiectul de activitate, cât și ca număr de personal. A învederat că regimul juridic al acestor locuințe a fost stabilit arbitrar de către pârâtă și că au existat situații în care s-a realizat fără probleme vânzarea unor astfel de locuințe către salariații societății.
Intimata SC SA a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, întrucât instanța de fond a făcut o apreciere corectă a dispoz. art. 7 al. 8 din Lg.85/1992.
În ședința publică din 30.09.2008, s-a recalificat calea de atac exercitată, din recurs în apel, dat fiind faptul că obiectul cererii nu este evaluabil în bani și ținând seama și de disp.art. 2821. pr. civ.
Prin decizia nr. 199/A/30.09.2008 a Tribunalului Mehedinția fost admis apelul și anulată sentința nr. 2393/12.05.2008 a Judecătoriei Drobeta Turnu S, constatându-se competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția comercială.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți sub nr-.
Prin sentința nr. 371/COM din 31 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei SC SA DTS, fiind obligată pârâta să încheie cu reclamantul contractul de vânzare-cumpărare a locuinței situată în Dr. Tr. S,-,. 3,. 1,. 21, județul M, la prețul de 1807,7 lei, precum și la plata sumei de 320 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond reținut că reclamantul, angajat al societății comerciale pârâte, este titularul contractului de închiriere nr. 12/01.03.1994, contract accesoriu contractului individual de muncă, ce are ca obiect imobilul situat în DTS,-,. 3,. 1,. 21, județul Instanța a reținut că imobilul în litigiu este locuință de serviciu, în sensul art. 2 din Legea 114/1996, fiind construit în perioada 1979-1981, din fondurile pârâtei, care la acea dată era unitate economică de stat.
A fost respinsă susținerea pârâtei în sensul că înstrăinarea locuințelor de serviciu construite din fondurile unităților economice de stat până la data intrării în vigoare a Legii 85/1992 se realizează pe baza hotărârii consiliilor de administrație sau a conducerii unităților, așa cum prevede art.7 alin. 8 din Legea 85/1992, cu motivarea că această dispoziție legală se referă la alte locuințe decât cele prevăzute la art. 7 alin. 1, imobile pe care unitățile economice pot să le dețină și să le construiască din fonduri proprii, cu scopul de a le închiria salariaților acestora, cu contract de închiriere, accesoriu la contractul de muncă.
Cum locuința în cauză a fost construită până la data intrării în vigoare a Legii 85/1992 și cum reclamantul este titularul contractului de închiriere, contract încheiat ținând seama de calitatea de angajat a reclamantului, instanța a considerat că pârâta este obligată, în baza art.7alin. 1 din legea 85/1992 să vândă locuința în condițiile Decretului lege 61/1990 și ale Legii 85/1992, prețul de vânzare fiind cel rezultat din expertiza întocmită în cauză, respectiv 1807,7 lei.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâta SC SA DR. TR. S, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că hotărârea s-a dat cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor Legii 85/1992,
În dezvoltarea criticii s-a susținut că instanța a golit de conținut norma referitoare la posibilitatea societății de a deține locuințe, pe lângă posibilitatea de a construi locuințe din fondurile proprii.
A arătat că locuința a fost construită din fondurile societății, astfel încât se aplică dispoz. art.7 alin.8 din Legea 85/1992.
În continuarea motivării, apelanta a susținut că sintagma,pot să dețină" este menționată și în Legea 114/1996, sub forma de,locuințe existente" și că prevederile din cele două acte normative dau posibilitatea societăților comerciale să mențină fondul de locuințe construit anterior intrării în vigoare a Legii 85/2006.
Cu privire la prețul de vânzare, a susținut că nu poate fi stabilit în condițiile D-L 61/1992, deoarece locuința nu face parte din categoria celor prevăzute la art.7 alin.1 din lege, astfel încât instanța a încălcat principiul libertății contractuale și autonomiei de voință a părților stabilind prețul în condițiile acestui act normativ.
A mai arătat că, fiind accesoriu la contractul individual de muncă, contractul de închiriere își produce efectele doar până la data existenței raportului de muncă, iar reclamantul a cunoscut acest fapt.
Apelanta a învederat că eventuala înstrăinare a locuinței se poate face doar prin voința consiliului de administrație sau a conducerii societății.
La data de 26.05.2009, intimatul reclamant a depus o întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, întrucât locuințele de serviciu au fost construite în anii 1977-1978 din fondurile centralizate și nu din fondurile proprii, iar societatea apelantă poate fi obligată de instanță să încheie contract de vânzare-cumpărare la prețul stabilit de un expert constructor, în conformitate cu anexa la Legea nr.61/1990.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că apelul este nefondat.
Potrivit dispoz. art. 7 alin.1 din Legea nr. 82/1992, locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a acestei legi, altele decât locuințele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului-lege nr.61/1990 și ale Legii nr.85/1992.
Deci, prin art.3 din Decretul Lege 61/1990 și art.7 din Legea 85/1992 s-a conferit titularilor contractelor de închiriere dreptul de a cumpăra, la cerere, locuințele construite din fondurile statului și cele ale unităților economice, cu excepția celor de intervenție.
Obligația societății de a vinde intervine dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: locuința să fie construită din fondurile unității economice, până la intrarea în vigoare a Legii 85/1992; solicitantul să fie titularul contractului de închiriere la momentul formulării cererii; locuința să nu fie de intervenție, în sensul art.7 alin.7 din Legea 85/1992.
În speță, sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile legale menționate mai sus, în raport de faptul că: locuința este construită din fondurile apelantei pârâte, până la data intrării în vigoare a Legii nr.85/1992, astfel cum rezultă din nota de comandă din 15 mai 1977, confirmarea nr.248 din 05.12.1978 și recepția preliminară din 30.06.1981; intimatul reclamant este titularul contractului de închiriere nr.12/01.03.1994 (filele 4 și 5 dosarul de fond); locuința nu face parte din categoria locuințelor de intervenție.
Dat fiind faptul că prin Decizia în interesul legii nr.5/21 ianuarie 2008 Secțiilor Unite a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 673 din -, obligatorie pentru instanțe, s-a statuat că dispozițiile Legii 85/1992 sunt aplicabile și în cazul contractelor de închiriere încheiate după data intrării în vigoare a acestui act normativ, în mod corect instanța de fond a apreciat că reclamantul-titular al unui contract de închiriere din anul 1994, este îndreptățit să solicite vânzarea locuinței.
Instanța de fond a interpretat corect dispozițiile art.7 alin.8 din Legea nr.85/1992 reținând că acestea reglementează situația locuințelor pe care societățile pot să le dețină și să le construiască din fondurile proprii, altele decât cele prevăzute la art.7 alin.1. Prin urmare, art.7 alin. 8 are în vedere doar locuințele construite ulterior anului 1992, fiind inaplicabil în speță, în condițiile în care locuința a fost construită în anul 1981.
Cât privește prețul de vânzare, se reține că a fost stabilit corect în condițiile 61/1990, din moment ce locuința în litigiu se înscrie în categoria celor prevăzute de art.7 alin 8 din Legea nr.85/1992,
Prin reglementarea obligativității vânzării imobilelor ce intră sub incidența normelor legale menționate, se instituie într-adevăr o limitare a principiului libertății contractuale și autonomiei de voință, astfel cum susține apelanta, însă această limitare este determinată de rațiuni de protecție socială.
Față de aceste considerente, Curtea va menține sentința instanței de fond ca temeinică și legală, urmând ca în baza art.296 pr.civ. să respingă apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de pârâta SC SA DR. TR. S,-, M împotriva sentinței nr.371/COM din 31 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în Dr.Tr.S nr.161,.3,.1,.21,
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Iunie 2009.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - |
Pt. GREFIER, - - aflată în semnează PRIM GREFIER, |
Red.jud.DL/ex. 4/ 10.07.2009
Jud.fond D-tru
Tehnored.
26 Iunie 2009
Președinte:Carmen MladenJudecători:Carmen Mladen, Doina Lupea
