Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 153/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.153
Ședința publică de la 31.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mioara Badea
JUDECĂTOR I -
GREFIER - -
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta-pârâtă ENEL DISTRIBUȚIE MUNTENIA împotriva sentinței comerciale nr.10561/14.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
Constituirea completului de judecată are loc în condițiile prevăzute de art.98 alin.6 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea nr.387/2005 a Plenului modif. prin includerea d-nei judecător I din planificarea de permanență, ca urmare a eliberării din funcția de magistrat prin pensionare a doamnei judecătoare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta-pârâtă prin consilier juridic cu delegație aflată la fila 22 și intimatul-reclamant prin avocat cu împuternicire avocațială nr.95150/2009 aflată la fila 8.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, procedează la comunicarea unui exemplar al întâmpinării, apărătorului apelantei-pârâte.
Intimatul-reclamant, prin avocat, învederează faptul că a efectuat demersuri la Primăria Municipiului B, Consiliul General al Municipiului B, Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice pentru a obține dovezi cu privire la includerea sau nu a terenului în domeniul public al statului sau în domeniul public al Municipiului B, primind răspuns dosar de la Ministerul Finanțelor Publice care a comunicat faptul că terenul nu se află în domeniul public al statului. În dovedirea susținerilor sale depune la dosar adresele emise către instituțiile menționate și răspunsul comunicat de către Ministerul Finanțelor Publice, în 2 exemplare.
Cutea, procedează la comunicarea către apelanta-pârâtă a unui exemplar al setului de înscrisuri depus la dosar de către intimatul-reclamant.
Apelanta-pârâtă, prin consilier juridic, depune la dosar practică judiciară, respectiv hotărâri judecătorești la care a făcut referire și în motivele de apel, comunicând un exemplar apărătorului intimatului-reclamant.
Intimatul-reclamant, prin avocat, față de motivele de apel, arată că insistă în acordarea unui termen pentru a depune la dosar dovezi cu privire la faptul dacă terenul se află în domeniul public al Municipiului
Apelanta-pârâtă, prin consilier juridic, față de cererea de acordare a unui termen formulată de apărătorul intimatului-reclamant, arată că lasă la aprecierea instanței.
Curtea, apreciază că sunt lămuritoare înscrisurile deja administrate în cauză și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul asupra apelului.
Apelanta-pârâtă, prin consilier juridic, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii cererii formulată de reclamant ca neîntemeiată. În ceea ce privește primul motiv de apel prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului raportat la dispozițiile art.41 alin.4 din Legea nr.13/2007, care prevăd faptul că terenurile pe care se află rețelele electrice de distribuție care au fost construite înainte de intrarea în vigoare a legii sunt și rămân în proprietatea publică a statului, consideră că reclamantul nu are calitate procesuală activă, având în vedere că acesta practic solicită obligarea ENEL DISTRIBUȚIE MUNTENIA la încheierea unei convenții pentru constituirea unui drept de uz asupra unui teren pentru care nu este proprietar. Învederează că, în titlul pe care îl deține reclamantul intră și terenul în dispută, însă acest titlu a fost emis fără a fi respectate dispozițiile legale. Mai arată că nu au atacat acest titlu. Totodată, învederează că între părți a mai existat un litigiu cu privire la obligarea societății reclamante la mutarea respectivelor capacități energetice, precum și la plata de daune interese, iar instanța a respins atât la fond, cât și în toate căile de atac aceste cereri având în vedere disp. art.37 alin.4 din Legea nr.318/2003. În ceea ce privește cel de al doilea motiv de apel, consideră că instanța de fond a interpretat în mod eronat prev. art.16 din Legea nr.13/2007 care fac o delimitare clară asupra exercitării dreptului de uz pentru terenurile pe care au fost amplasate rețele electrice de distribuție înainte de intrarea în vigoare a legii. Astfel, pentru aceste terenuri exercitarea dreptului de uz și servitute este cu titlu gratuit, iar pentru capacitățile energetice care se vor amplasa, după intrarea în vigoare a legii, este aplicabil art.16 alin.5. Or, instanța de fond în mod eronat a apreciat că exercitarea dreptului de uz și servitute se realizează cu titlu gratuit numai pentru terenurile care sunt în proprietatea publică a statului sau în cea a unităților administrativ teritoriale. Cu privire la cel de al treilea motiv de apel, apreciază că instanța de fond în mod eronat a considerat că sunt aplicabile disp. art.16 alin.5 din Legea nr.13/2007. Or, art.16 alin.5 din Legea nr.13/2007 prevede în mod clar că, exercitarea dreptului de uz și servitute asupra terenurilor pe care se vor amplasa capacități energetice, după intrarea în vigoare a legii, se va face prin încheierea unei convenții cadru. Astfel, instanța de fond i-a obligat la încheierea convenției cadru în condițiile în care, în opinia sa, acest articol nu este aplicabil. Mai mult decât atât convenția cadru, care prevedea limitele despăgubirilor și modul de exercitare a dreptului de uz, trebuia aprobată printr-o hotărâre de guvern care nu a apărut nici până la acest moment în Monitorul Oficial. Solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.
Intimatul, prin avocat, solicită respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței apelate pentru considerentele expuse pe larg prin întâmpinare. Arată că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curtea, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra cererii de apel d e față,
Deliberând constată că, prin sentința comercială nr- pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- a fost admisă acțiunea formată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta MUNTENIA SUD B în parte și pârâta a fost obligată la încheierea convenției cadru cu reclamantul având ca obiect ocuparea și utilizarea terenului proprietatea acestuia din- și 5A, sector 4 B precum și despăgubirea sa pentru lipsa de folosință a terenului în condițiile prevăzute de Legea nr.31/2007.
Totodată a fost respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii, ca neîntemeiat.
Pârâta a fost obligată la plata sumei de 813 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut în esență că, probele relevă că numai obligația legală de încheiere a convenției cadru pe temeiul art.16 din Legea nr.13/2007 și art.892 Cod comercial este fondată.
Împotriva sentinței precitate a formulat apel pârâta care solicită admiterea apelului și respingerea cererii formulată de reclamant ca neîntemeiată.
După o scurtă prezentare a situației de fapt și a considerentelor din sentința apelată, apelanta consideră această sentință nelegală și netemeinică pentru considerentele de mai jos.
În primul rând apelanta invocă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului considerând că terenurile pe care sunt amplasate instalațiile electrice din- și 1D sunt proprietatea publică a statului, instanța de fond neavând în vedere apărările sale cu privire la aplicabilitatea art.41 alin.4 din Legea nr.13/2007 și nici deciziile Curții Constituționale cu privire la acest aspect, decizii cu caracter general și obligatoriu.
În concret, se susține că în momentul în care atât postul de transformare cât și cablurile au fost amplasate, terenurile respective erau în proprietatea statului (respectiv din anul 1972). Altfel, dispoziția Primarului General nr.553 de punere în posesie a autoarei reclamantului poartă data de 30.09.2002, deci, mult ulterioară momentului amplasării postului de transformare și a cablurilor respective. Or, potrivit Legii nr.13/2007 terenurile pe care se află rețele electrice de distribuție existente la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt și rămân în proprietatea publică a statului.
Și Curtea Constituțională prin deciziile pronunțate a statuat că prev. art.41 alin.4 din Legea nr.- sunt constituționale.
Al doilea motiv de apel se referă la faptul că instanța de fond a interpretat în mod eronat prev. art.16 din Legea nr.13/2007 pentru că, coroborând aceste prevederi cu art.41 alin.4 din aceeași lege rezultă că pentru terenurile aflate în vecinătatea capacităților energetice amplasate anterior intrării în vigoare a legii nr.13/2007, dreptul de uz și de servitute se realizează cu titlu gratuit.
De altfel, în speță nu se aplică prev. art.16 din Legea nr.13/2007 ci, art.41 alin.4 din aceiași lege, aspecte pe care s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr.878/2008.
motiv de apel vizează faptul că în speță nu se aplică disp. art.16 alin.5 din Legea nr.13/2007 întrucât, încheierea convenției cadru pentru proprietarul terenurilor afectate de capacități energetice se realizează după intrarea în vigoare a Legii nr.31/2007. Or, pe terenul în litigiu capacitățile energetice sunt amplasate în anul 1972 adică, anterior intrării în vigoare a Legii nr.13/2007, art.16 alin.5. În acest sens este și decizia nr.167/1.04.2004 a Curții Constituționale.
Tot astfel, se susține că art.16 alin.5 din Legea nr.13/2007 relevă faptul că, convenția cadru urma a fi aprobată prin Hotărârea Guvernului, hotărâre ce nu a fost încă elaborată.
Între părți a existat și alt litigiu cu alt obiect pe care apelanta l-a câștigat.
În concluzie apelanta solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate și respingerea cererii ca neîntemeiată.
În drept se invocă disp. art.282-298.pr.civ. Legea nr.13/2007.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 4 RON taxă judiciară de timbru și cu 0,15 lei timbru judiciar.
Intimatul a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat.
În esență, intimatul arată că, Legea nr.13/2007 este ulterioară titlului său care datează 30.09.2002. Altfel în raport de prev. art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001 și art.6 din Legea nr.213/1998, dacă un bun nu a intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil ci, abuziv, precum s-a stabilit în cauză prin Dispoziția de restituire nr.553/2002, acesta nu poate face parte nici din domeniul public, nici din domeniul privat al statului. Intimatul dezvoltă această apărare redând prev. art.20, 21 din legea nr.213/1998 și invocând nr.HG548/1999, nr.HG1326/2001, nr.HG45/2003, nr.HG1705/2006 cu concluzia că apelanta nu a dovedit că terenul în discuție a fost inclus în domeniul public local sau de stat nici la data emiterii dispoziției de restituire și nici la data sesizării instanței de judecată cu prezenta cerere, solicitând respingerea excepției.
Pe fond, în esență intimatul susține că în raport de art.16 alin.4 din Legea nr.13/2007, exercitarea drepturilor de uz și servitute se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora numai asupra proprietăților statului și unităților administrativ teritoriale și ca urmare, în alte situații aceste drepturi se exercită cu plată, la inițiativa titularului terenurilor afectate, la inițiativa titularului licenței sau autorizației, respectiv a proprietarilor terenurilor afectate de exercitarea dreptului de uz și servitute solicitând încheierea de convenții în raport de prev. art.16 alin.5 și 6 din legea precitată. Intimatul dezvoltă această apărare cu concluzia că, apelanta nu a dat curs notificării sale, obligarea prin sentința apelată să procedeze la încheierea convenției respective fiind legală.
Ca probe s-au propus înscrisuri și în temeiul art.172 pr.civ. s-a solicitat ca apelanta să facă dovada dacă bunurile proprietatea intimatului se regăsesc în inventarul bunurilor din proprietatea statului sau Municipiului B, aprobat prin
S-au depus înscrisuri în copie.
În cauză s-a solicitat și curtea a încuviințat părților proba cu înscrisuri, probă administrată în cauză.
Examinând motivele de apel în ansamblu în raport de probele administrate în cauză curtea reține că apelul apare nefondat pentru considerentele de mai jos.
La data emiterii dispoziției Primarului General nr.553 prin care autoarea reclamantului a fost pusă în posesie pe terenurile situate în- și 1D, sector 4 B, respectiv 30.09.2002, nu era în vigoare Legea nr.13/2007.
Altfel, din conținutul dispoziției precitate rezultă că, restituirea s-a efectuat în temeiul Legii nr.10/2001, motivat de faptul că, terenurile respective au fost preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22.12.1989 de către stat.
Titlul deținut de intimat nu a fost în nici un fel anulat, fiind perfect valabil până la dovada contrară.
Așadar, imobilele preluate abuziv de stat în perioada 1945-1989 nu pot fi considerate că s-ar fi aflat în mod legal în proprietatea statului în anul 1972 când au fost amplasate instalațiile electrice pe acestea.
Practic aceste imobile în mod legal au fost proprietatea posesorilor legali precum în speță intimatului și autorilor săi.
De acea toate susținerile apelantei întemeiate pe disp. Legii nr.13/2007, art.41 alin.4, Legea nr.318/2003, art.41 alin.4, Legea nr.318/2003 art.37 alin.4 și deciziile Curții Constituționale nu-și găsesc aplicarea în speță, motivul unu de apel vizând lipsa calității procesuale active a intimatului apărând nefondat.
Potrivit art.16 alin.4 din Legea nr.13/2007 "exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților statului și ale unităților administrativ-teritoriale afectate de capacitățile energetice se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora".
Practic, în alte situații, aceste drepturi se exercită cu plată.
De asemenea, art.16 alin.4 este aplicabil în speță pentru că pe de o parte nu se referă la exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților persoanelor particulare iar, pe de altă parte textul reglementează aceste drepturi din perspectiva afectării lor de capacitățile energetice și nicidecum din perspectiva aflării terenurilor respective în vecinătatea capacităților energetice.
Or, afectarea acelor terenuri de capacitățile energetice presupune lipsirea intimatului de folosința acestora și de realizarea de venituri.
Decizia nr.878/2008 a Curții Constituționale nu vizează situația intimatului întrucât, nu este proprietar în sensul prevăzut de art.16 alin.4 din Legea nr.13/2007. În plus decizia a vizat alin.3, 6, 9, 10 din art.16 și art.19 alin.3 și 4 din Legea nr.13/2007 care nu au incidență în speță.
Prin urmare și acest motiv de apel apare nefondat.
Așa cum s-a expus mai sus terenurile în discuție au fost preluate abuziv de către stat înainte de anul 1972 când s-au amplasat acolo capacitățile energetice de către apelantă și anume în anul 1971 (vezi fila 6 fond și filele 19-21 apel).
Terenurile respective fiind abuziv preluate rezultă fără dubiu că, acestea nu au fost niciodată în proprietatea statului în mod legal. Prin urmare, amplasarea capacităților energetice pe acele terenuri în anul 1972 nu s-a efectuat pe terenuri care s-ar fi aflat în mod legal în proprietatea statului, amplasarea efectuându-se pe o proprietate particulară, pentru care motiv, în speță sunt incidente disp. art.16 alin.5 și 6 din Legea nr.13/2007.
Altfel, decizia nr.167/01.04.2004 nu se referă la disp. Legii nr.13/2007 ci, la disp. Legii nr.318/2003, fiind fără relevanță în speță.
Totodată în temeiul disp. art.16 alin.5 din Legea nr.13/2007 apelanta avea obligația să încheie cu intimatul convenția cadru chiar dacă aceasta nu s-a aprobat prin Hotărârea Guvernului, având în vedere că proprietatea terenurilor în litigiu a aparținut permanent unui proprietar particular.
În fine, apelanta nu a probat că terenurile în discuție ar fi incluse în domeniul public sau privat al statului sau al Municipiului
Ba dimpotrivă intimatul a probat că în inventarul bunurilor din domeniul public al statului, centralizat la. aprobat prin nr.HG1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, pe- și 5A, sector 4, anexa 45 nu se regăsește nici un bun din domeniul public al statului (vezi adresa nr.-/10.03.2009).
Pentru toate aceste considerente curtea în baza art.296 pr.civ. va respinge apelul ca nefondat, confirmând soluția primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta ENEL DISTRIBUȚIE MUNTENIA SUD, cu sediul în B,--43, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.10561/14.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr.25983/14.10.2008, în contradictoriu cu intimatul, cu domiciliul în B,-,.4F,.2,.29, sector 1 ca nefondat.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 31.03.2009.
Președinte JUDECĂTOR 2: Iulia Cîrnu
Dr. I
Grefier
Red.Jud.
Tehnored.
Nr. ex.4
Fond/ Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Mioara BadeaJudecători:Mioara Badea, Iulia Cîrnu
