Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 1587/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.1587/COM
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ecaterina Grigore
JUDECĂTOR 2: Adriana Pintea
JUDECĂTOR 3: Claudiu Răpeanu
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea recursului comercial formulat de reclamantă - - cu sediul în C, Bd. -. -, nr.194, jud. C, împotriva sentinței civile nr.2171/COM/25.03.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu intimata pârâtă - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR C C - cu sediul în C,-, jud. C, având ca obiect obligația de a face.
Recursul este motivat și este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei conform chitanțelor seria - - nr.-/10.06.2009, nr.-/10.06.2009, nr.-/10.06.2009, nr.-/10.06.2009, nr.-/19.06.2009 și nr.-/19.06.2009 și timbre judiciare în valoare de 0,50 lei.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este motivat și este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 5 lei conform chitanțelor nr.-/28.05.2009 și nr.-/24.08.2009 și timbre judiciare în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual. Totodată învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus prin serviciul de registratură din partea intimatei pârâte concluzii scrise.
Curtea, constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față:
Examinând actele și lucrările dosarului, se constată:
Reclamanta Cas olicitat judecătorului sindic la data de 24.11.2005 pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate că activul "" aflat în incinta - în lichidare, este proprietatea sa.
Prin încheierea din 12.10.2006 s-a constatat necompetența funcțională a judecătorului sindic în soluționarea cauzei, sens in care a fost trimis dosarul spre înregistrare pe calea dreptului comun.
Față de răspunsul la întâmpinare prin care reclamanta a solicitat să se dispună anularea licitației organizată pentru vânzarea activului și de precizările ulterioare prin care solicita constatarea nulității absolute a raportului de evaluare, anularea licitației si evacuarea lichidatorului si a cumpărătorului din imobilul in litigiu, instanța a pus in vedere acesteia să precizeze cadrul procesual sub aspectul părților, obiectului cauzei si temeiului juridic în raport de calificarea dată cererii prin încheierea din 12.10.2006, sub sancțiunea prevăzuta de art.1551pr.civila.
Prin precizările depuse la dosar, la 18.01.2008, reclamanta a arătat ca obiectul cererii îl constituie constatarea nulității absolute a raportului de evaluare, a licitației prin care s-a adjudecat brutăria si a actului de adjudecare, iar in drept au fost invocate dispozițiile art.111 Cod procedură civilă, art.5 si 1303 Cod civil, art.114, 115 din Legea nr.64/1995.
Prin încheierea din 23.01.2008, Tribunalul Constanțaa admis excepția tardivității modificării acțiunii, a constatat decăzuta reclamanta din dreptul de a-și modifica acțiunea și,n temeiul art.1551Cod procedură civilă a dispus suspendarea judecății cauzei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în considerarea dispozițiilor art.132 al.1 și 2 Cod procedură civilă, legea de procedură distinge între cererile de întregire care au ca obiect completarea lipsurilor din cuprinsul cererii inițiale si cererile de modificare a acțiunii inițiale prin care se urmărește schimbarea unora din elementele esențiale ale cererii de chemare in judecata, precum părțile, obiectul sau temeiul juridic.
Astfel, în considerarea acestor dispoziții legale, s-a reținut că cererea reclamantei din 18.01.2008 prin care a solicitat anularea raportului de expertiză, anularea licitației organizată pentru vânzarea imobilului in litigiu și a actului de adjudecare nu reprezintă o cerere precizatoare, ci o evidentă cerere de modificare a acțiunii, prin intermediul acesteia, reclamanta modificând două elemente esențiale ale acțiunii: obiectul cererii si temeiul juridic.
Cum norma procedurală înscrisă în art.132 alin.1 Cod procedură civilă conține prevederi ce sunt stipulate în interesul pârâtului, ei i se conferă și un caracter imperativ în măsura în care pârâta din cauză nu a consimțit expres sau tacit la modificarea acțiunii ulterior primei zile de înfățișare, ci s-a opus modificării într-un mod neechivoc.
Astfel, instanța a constatat că, în speță, cererea de modificare a acțiunii a fost depusă cu mult după prima zi de înfățișare, admițând excepția tardivității modificării acțiunii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Prin decizia civilă nr.631/COM/13.10.2008 a Curții de APEL CONSTANȚAa fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta C în contradictoriu cu intimatul pârât prin lichidator judiciar împotriva încheierii din 23.01.2008 a Tribunalului Constanța.
La data de 12.01.2009 reclamanta Caf ormulat cerere de repunere pe rol a cauzei, suspendată conform dispozițiilor art. 1551Cod procedură civilă și a depus și precizări prin care a arătat că solicită ca în conformitate cu prevederile art. 111 Cod procedură civilă și ale art. 969 cod civil să se constate că este proprietara activului "" care a fost valorificat în cadrul procedurii insolvenței deschisă față de pârâtă, în susținerea pretențiilor sale invocând procesul verbal din 07.04.1988 și autorizația de construire nr.542 din 16.02.1989.
Prin sentința civilă nr.217/COM/25.03.2009 Tribunalul Constanțaa respins ca nefondată acțiunea reclamantei C în contradictoriu cu pârâta prin lichidator judiciar
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că în conținutul înscrisurilor depuse de reclamantă în susținerea acțiunii, rezultă că la data de 16.02.1989 a fost autorizată executarea unor lucrări de reparații la brutăria sătească din localitatea, beneficiarul autorizației fiind C, conform memoriului justificativ anexat autorizației, iar prin procesul verbal întocmit la data de 07.04.1988 s-a menționat că brutăria din comuna este proprietatea, urmând să fie transferată la.
La data de 02.05.1991, ca urmare a transformării fostului în, în baza listelor de inventar, imobilul a trecut în proprietatea pârâtei și așa cum și reclamanta a arătat, actele de transfer nu au mai fost perfectate, bunul rămânând în proprietatea pârâtei.
Or, în aplicarea art. 111 Cod procedură civilă potrivit căruia oricine are interes poate să solicite instanței să constate existența sau inexistența unui drept și în considerarea art. 1169 Cod civil s-a reținut că reclamanta nu a produs probe concludente și utile în susținerea afirmațiilor sale, deoarece procesul verbal din 07.04.1988 nu face dovada dreptului său de proprietate și nici nu poate fi interpretat ca un act translativ de proprietate, ori ca un antecontract cu acest caracter și de aceea în cauză nu sunt aplicabile nici prevederile art. 969 Cod civil, întrucât nu s-a făcut dovada existenței unei convenții între părți care să oblige la o anumită conduită în legătură cu activul respectiv.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta
În motivarea recursului se arată că hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, a interpretat greșit actul dedus judecății și hotărârea este lipsită de temei legal.
Astfel se expune un istoric al cauzei începând cu dosarul nr.1059/COM/2000 în care solicita analizarea împrejurărilor care au condus în esență la vânzarea icu numai 25 milioane ROL și revenirea la situația anterioară și stabilirea și a persoanelor vinovate de acest adevărat dezastru al patrimoniului cooperatist, invocând și existența pe rolul Tribunalului Constanțaa unei acțiuni în constatare.
Acțiunea în constatare, fiind declinată la Tribunal, s-au solicitat precizări, deși se cunoaște că pentru restabilirea situației anterioare sunt necesare constatarea nulității unor acte, rapoarte de expertiză, licitații
Se mai arată că a solicitat instanței să se constate că lichidatorul ilegal a vândut imobilul aflat în litigiu cu un dosar suspendat și practic, prin hotărâre s-a legalizat vânzarea unui imobil cu numai 25 milioane ROL, deși valora cu mult mai mult și practic nu s-a rezolvat cererea sa, în mod tacit aprobându-se o nelegiuire care încalcă dispozițiile Codului civil cu privire la proprietate, Constituția și
De asemenea, instanța trebuia să se pronunțe dacă prețul de 25 milioane a fost serios și nu s-a încălcat art. 1303 Cod civil, dacă s-a vândut bunul altuia ori litigios, dacă expertiza a reflectat realitatea, nefiind efectuată în contradictoriu cu cel care deține proprietatea, dacă licitația a fost legală, după cere să se dispună revenirea la situația anterioară.
Recursul este nefondat.
În cauză, în raport de obiectul acțiunii, precizările făcute de reclamantă și actele depuse de aceasta, prin raportare și la temeiul de drept invocat, dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă se constată că legal prima instanță a reținut în esență că reclamanta recurentă nu face dovada dreptului său de proprietate, actele depuse în susținerea acțiunii nefăcând dovada acestuia și nici a altui mod de dobândire a proprietății, instanța făcând o motivare în concordanță cu ceea ce s-a cerut, fără nici o interpretare greșită a actului dedus judecății și invocând și temeiul legal al respingerii acțiunii.
Prin urmare, toate referirile la valoarea vânzării, legalitatea licitației sau a expertizei efectuate, sunt lipsite de interes ca și celelalte susțineri - considerații ale recurentei, care au fost avute în vedere, întrucât aceasta nu și-a dovedit proprietatea sa asupra bunului.
Pentru acestea se constată că toate criticile aduse Hotărârii recurate sunt nefondate și recursul va fi respins ca acare conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamantă - - cu sediul în C, Bd. -. -, nr.194, jud. C, împotriva sentinței civile nr.2171/COM/25.03.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu intimata pârâtă - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR C C - cu sediul în C,-, jud. C, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 26 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.jud.hot.
Red.jud.dec./29.01.2010
Dact.gref.
2 ex./02.02.2010
Președinte:Ecaterina GrigoreJudecători:Ecaterina Grigore, Adriana Pintea, Claudiu Răpeanu