Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 162/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 162/2008 Ședința publică din 17 septembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-au luat în examinare - în vederea pronunțării - apelul formulat de pârâții ÎN NUME ȘI PENTRU PÂRÂTA SC SRL și N împotriva sentinței civile nr. 1552/23.06.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect obligația de a face.
Se constată că la data de 15.09.2008, pârâtul a depus concluzii scrise iar la data de 16.09.2008 reclamantul a depus note de ședință prin care solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, anexând și copii factură și chitanță reprezentând onorariu avocațial.
dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10 septembrie 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
CURTEA:
Constată că prin sentința comercială nr. 1.552 din 23.06.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluja fost admisă cererea de chemare în judecată introdusă de reclamantul împotriva pârâților și; respinsă ca neîntemeiată cererea de intervenție accesorie introdusă de către intervenienta N în interesul pârâtului; obligat pârâtul să convoace adunarea generală a Asociaților având ca obiect pe ordinea de zi revocarea din funcție a administratorului statutar și numirea unui nou administrator; respinsă cererea de stabilire a unui termen de 3 săptămâni de la pronunțare pentru convocarea acționarilor; obligat pârâtul la plata sumei de 20.008,3 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar și o parte din onorariu de avocat.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că inadmisibilitatea justificată pe considerentul că, pe de o parte, adunarea generală nu are competența de a revoca administratorul statutar și de a numi un nou administrator, iar pe de altă parte, în condițiile în care pârâtul și intervenienta se opun categoric înlocuirii administratorului statutar, adoptarea unei hotărâri cu un astfel de conținut este imposibilă, nu poate fi reținută, deoarece înlocuirea administratorilor reprezintă o atribuție în competența expresă a adunării generale a asociaților conform prev. art. 194 alin. 1 din Legea nr. 31/1991, iar mai mult, prin cerere se solicită exclusiv obligarea pârâtului la convocarea adunării generale având ca propunere la ordinea de zi înlocuirea administratorului și nici reclamantul nici instanța nu pot impune asociaților modul în care aceștia pot vota.
Referitor la solicitarea prin demersul promovat, reține instanța că, legea societăților nu conferă soluții pentru ipoteza în care administratorul statutar, deși notificat de către asociat conform art. 195 alin. 2.pr.civ. refuză să-și îndeplinească obligația de convocare, însă pentru ca dreptul instituit de această reglementare să fie unul efectiv, trebuie recunoscută posibilitatea asociatului care este îndreptățit de a formula o cerere administratorului statutar pentru convocarea adunării generale de a se adresa instanței cu solicitarea de a-l obliga la realizarea convocării.
Împotriva soluției menționate au declarat apel pârâții și intervenienta solicitând schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii, în principiu ca inadmisibilă și pe fond ca neîntemeiată.
În motivare apelanții arată că hotărârea este legală din perspectiva încălcării dreptului la apărare, în contextul ignorării excepției inadmisibilității invocate prin întâmpinare și cererea de intervenție, respectiv a calificării greșite, a neexaminării cu prioritate, în condițiile art. 137.pr.civ. Astfel, în dezvoltarea acestui argument, apelanții arată că esența excepției a fost inadmisibilitatea cererii de convocare a unei adunări generale a asociaților pentru adoptarea unei hotărâri evident imposibile de adoptat de acest organ. Fiind vorba de o modificare a actului constitutiv, se arată, această modificare nu poate fi decisă prin hotărârea adunării generale ci s-a cerut a se convoca, mai ales, în situația în care s-a exprimat opoziția tuturor asociaților la acest act.
Totodată, mai arată apelanta că hotărârea este greșită și pe fond, dat fiind că textul de lege se referă însă evident la administratori și celelalte organe de conducere desemnate în același fel prin hotărârea adunării generale, deoarece nu se poate accepta că ar exista o contradicție legislativă între acest text și cel al art. 192 alin. 2 din lege, care permite modificarea actului constitutiv exclusiv prin acordul de voință unanim al asociaților - acord exprimat ferm ca fiind în cauză exclus.
Soluția dată, se arată de apelanți, este nelegală deoarece instanța de fond a omis să cenzureze cererea cu care a fost investită - și anume măsura care i s-a pretins a se dispune - obligarea la convocarea unei adunări generale cu ordinea de precis stabilită. Confirmând ordinea de zi fără a verifica posibilitatea legală a adoptării acesteia, se arată, instanța s-a pronunțat anticipat asupra valabilității acestei hotărâri - în mod inadmisibil substituindu-se voinței părților și ignorând opoziția legal exprimată în cauză.
Ulterior, prin precizarea depusă, apelanții au solicitat și suspendarea executării hotărârii până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii fundamentat pe aceea că a atacat hotărârea pentru nelegalitate; că pe rolul instanțelor se află și alte litigii, în principal pentru excludere, anulare act de cesiune și amestec în administrarea și conducerea societății.
Prin aceeași precizare, în dezvoltarea argumentelor aduse prin apel, se mai arată că actul constitutiv nu cuprinde nici o dispoziție cu privire la modul de soluționare a refuzului convocării adunării generale de către administratorul desemnat - sau a cuprinderii în ordinea de zi a punctelor solicitate; textul pe care se bazează motivarea hotărârii nu prevede - și nu poate să prevadă o substituire a voinței părților - sau o completare, adăugare la această manifestare de voință din partea instanței; acțiunea este inadmisibilă și sub aspectul lipsei calității instanței de a se substituii actului constitutiv - în esență voința părților - și chiar de a completa dispozițiile actului constitutiv - prin a dispune ca obligarea la o măsură neprevăzută prin acest act constitutiv.
Tot astfel, se arată că revocarea administratorului desemnat prin actul constitutiv prin adunare este inadmisibilă și contrară disp. art. 192 alin. 2 și chiar al art. 194 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 interpretat greșit; acest ultim text face referire la organele societății, la administrator, în speță desemnate prin hotărârea adunării generale și desemnat prin actul constitutiv.
Totodată, arată apelanții că, incidental contestă și dispoziția obligării la cheltuieli de judecată, disproporționale față de obiectul, complexitatea, calitatea prestațiilor în cauză.
Prezent în instanță, apărătorul intimatului a solicitat respingerea apelului în considerarea că excepția este lipsită de temei, iar în raport cu prev. Legii nr. 31/1990 hotărârea este legală.
La data de 10 septembrie 2008, apelanta N - a relevat că renunță la judecata apelului, sens în care a depus și înscrisul înregistrat la fila 17 dosar.
Față de cele relevate sub acest din urmă aspect, Curtea reține că art. 246.pr.civ. în cuprinsul său prevede că "reclamantul poate renunța oricând la judecată, fie verbal fie prin cerere scrisă".
la speță, raportat la starea de fapt conturată constând în aceea că prezentă în instanță intervenienta-apelantă a renunțat la judecarea apelului, norma juridică incidentă este pe deplin aplicabilă.
Prin urmare, față de temeiul normei juridice menționate, Curtea urmează a lua act de renunțarea la judecată.
Trecând așadar la examinarea argumentelor aduse prin apelul declarat, în raport cu actele dosarului, cu normele juridice incidente, Curtea reține că acestea nu pot conduce la schimbarea hotărârii atacate.
Astfel, argumentul că instanța a încălcat dreptul la apărare, nu poate fi reținut deoarece, așa cum rezultă din considerentele hotărârii atacate, prima instanță a examinat cele invocate prin întâmpinare și cererea de intervenție. În acest sens s-a reținut că argumentele în susținerea inadmisibilității vor fi analizate ca apărări ce nu pot fi primitedeoarece înlocuirea administratorilor reprezintă o atribuție în competența expresă a adunării generale a asociaților conform prev. art. 194 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990care conferă acesteia posibilitatea "să desemneze administratori și cenzori,să îi revoce/demiteși să le dea descărcarea de activitate precum și să decidă contracararea auditorului financiar, atunci când acesta nu are caracter obligatoriu potrivit legii."
Din considerentele enunțate se observă că au fost examinate cele evocate, context în care susținerile apelantei referitoare la apărare sunt nefondate și urmează a fi respinse.
Evident, se relevă că instanța a ignorat examinarea excepției, în raport cu prev. art. 137.pr.civ. însă se omite a se avea în vedere că examinarea în temeiul aceluiași articol poate fi făcută și odată cu fondul, iar o astfel de examinare a fost făcută de prima instanță atunci când a înlăturat argumentele referitoare la inadmisibilitate. În plus, chiar dacă nu ar fi fost examinată de instanță, excepția inadmisibilității este neîntemeiată. În acest sens, se reține că prin cererea introductivă de instanță s-a solicitat obligarea administratorului societății intimate la convocarea adunării generale a asociaților în temeiul disp. art. 195 din Legea nr. 31/1990. Textul evocat cere a se verifica: dacă solicitantul deține o pătrime din capitalul social, dacă cererea arată scopul acestei convocări, fără a cere alte verificări. Regulile, măsurile/hotărârile ce pot fi luate de anumite organe, modificarea actului constitutiv, modul în care se formează voința și limitările impuse nu se verifică în stadiul în care se solicită obligarea la convocarea adunării, ci, eventual, în condițiile art. 132 din Legea nr. 31/1990. Ca atare, de vreme ce textul invocat în susținerea demersului intimaților nu cere altă verificare, susținerile cu privire la inadmisibilitate sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse.
Legat însă de aceasta, se susține că a existat opoziția asociaților la convocarea cu ordinea de zi cerută. Faptul exprimării opoziției nu înlătură posibilitatea de a se solicita instanței convocarea adunării de către asociatul ce reprezintă cel puțin o pătrime din capital, dreptul acestuia fiind reglementat expres de lege, indiferent de opunerea sau nu anterior adoptării unei hotărâri a celorlalți asociați care au posibilitatea de a vota împotrivă și opunerea lor să fie verificată, raportat la nelegalitatea invocată în situația investirii instanței cu anularea hotărârii. Or, în aceste condiții ale posibilităților conferite, susținerile referitoare la opoziție sunt lipsite de relevanță și urmează a fi respinse.
de relevanță sunt și susținerile referitoare la pronunțarea anticipată a instanței asupra valabilității hotărârii întrucât în situația în care nu este adoptată o hotărâre și nu se cunoaște soarta votului, nu se poate vorbi de o pronunțare în sensul evocat de apelanți.
Nici susținerile referitoare la necenzurarea ordinii de zi nu pot fi primite, deoarece dispozițiile art. 195 din Legea nr. 31/1900 nu fac diferențieri, nu interzic și nici nu cer condiții suplimentare, ci doar cer a se verifica doar dacă prin cerere solicitantul precizează scopul pentru care dorește convocarea, iar o astfel de verificare a fost făcută de către prima instanță, așa cum rezultă din considerente.
În plus, nici restul susținerilor apelanților constând în aceea că textul reținut de prima instanță a fost interpretat greșit, că ar fi aplicabil numai unei forme de societate iar actul constitutiv nu ar reține o astfel de posibilitate și că în atare condiții ar însemna o substituire a voinței asociaților nu pot fi reținute. Faptul că actul constitutiv nu se referă la aspectul relevat de apelanți, iar legea nu oferă soluții în caz tuturor formelor de societate sau în caz de refuz al administratorului, nu înseamnă că într-o atare situație de refuz al administratorului, indiferent de forma societății în care activează, asociatul care reprezintă cel puțin o pătrime din capital, nu poate solicita convocarea adunării generale sau că iar fi interzis întrucât altă posibilitate nu are, singura perspectivă fiind accesul la justiție pentru înlăturarea și verificarea eventualului exces al administratorului, în condițiile textului invocat prin demersul introductiv în fața instanței. A accepta teza indusă de apelanți ar însemna a nu permite accesibilitatea legii ce presupune nu numai informarea asupra normelor juridice aplicabile într-un anumit caz ci trebuie să fie și previzibilă, efectivă, altfel reglarea eventualelor consecințe ce ar rezulta în caz de neconvocare și neținere a adunării ar devenii iluzorii. În speță, așa cum corect a reținut prima instanță pentru că cele stabilite prin dispozițiile art. 195 alin. 2, respectiv dreptul conferit de această normă să fie unul efectiv, trebuie recunoscută posibilitatea asociatului de a se adresa instanței cu solicitarea de a -l obliga pe administratorul statutar la realizarea convocării.
Desigur, se susține că instanța se substituie voinței părților. O atare susținere nu poate fi de asemenea primită deoarece în discuție nu se pune o hotărâre AGA adoptată ci doar previzibilitatea art. 195 alin. 2 și incidența acestuia care, așa cum s-a arătat mai sus, este în măsură să permită asociatului cu un anumit procent din capital să ceară reglarea conduitei administratorului și implicit a situației create în societate prin refuzul convocării adunării generale. Ca atare, nefiind în discuție aspecte referitoare la vot, voința adoptării hotărârii AGA, susținerile referitoare la substituire nu pot fi primite și urmează a fi respinse. Respinse însă urmează a fi și susținerile apelantei referitoare la reținerile instanței cu privire la cheltuieli întrucât așa cum se observă din considerentele hotărârii la acordarea acestora a fost avută în vedere dispozițiile art. 274. proc. civ. obligându-se la achitarea parțială, în măsura constatării realității, necesității și caracterului rezonabil, a aprecierii inclusiv a complexității cauzei.
Prin urmare, față de cele mai sus arătate, reținând că nu sunt motive întemeiate în baza art. 296. proc. civ. va respinge apelul declarat.
În fine, referitor la cererea de suspendare, dat fiind examinate argumentelor apelului și al soluționării acestuia, Curtea reține că în aceste circumstanțe se impune respingerea ca rămasă fără obiect.
Totodată, va constata că intervenienta în interesul pârâtului, N, a renunțat la judecata apelului declarat.
Cât privește cererea vizând obligarea la plata cheltuielilor de judecată se impune a fi făcute câteva precizări. Art. 274. proc. civ. prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuieli de judecată. Același articol, în alin. 3, prevede că judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților potrivit cu cele prevăzute în onorariilor minimale ori de câte ori constată, motivat, că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.
Din normele enunțate rezultă că partea care a câștigat procesul poate obține rambursarea cheltuielilor în măsura în care se constată realitatea, rezonabilitatea raportat la anumite elemente precum timpul și volumul de muncă solicitat pentru executarea mandatului primit sau a activității solicitate de clienți; natura, noutatea, dificultatea cazului, conlucrarea cu experți sau specialiști impusă de complexitatea și dificultatea cauzei. În speță se observă că obiectul cauzei nu este unul de complexitate; că o întâmpinare din partea apărătorului intimatului nu a fost depusă, iar prezența în fața instanței s-a rezumat la un singur termen de judecată când au fost depuse concluzii. Ori, în aceste circumstanțe, raportat la munca depusă și a valorii litigiului, Curtea urmează a face aplicarea art. 274 alin. 3. proc. civ. și, pe cale de consecință, va dispune obligarea apelantului pârât la plata în favoarea intimatului reclamant a cheltuielilor de judecată parțiale în sumă de 500 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de către pârâtul, în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al împotriva sentinței comerciale nr. 1.552 din 23 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o menține în întregime.
Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea pentru suspendarea executării vremelnice a aceleași sentințe.
Constată că intervenienta în interesul pârâtului, N a renunțat la judecare apelului declarat împotriva sentinței fondului.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului cheltuieli de judecată parțiale în apel, în sumă de 500 lei, onorariu avocațial.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red.
Dact./15.10.2008./7 ex.
Jud.fond:.
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu
