Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 186/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL B-SECTIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.186
Sedinta publica din 08.04.2009
Instanta compusa din:
PREȘEDINTE: Minodora Condoiu
JUDECĂTOR 2: Ana Maria State Ungureanu
Grefier - -
*************
Pe rol solutionarea apelului formulat de apelanta reclamantă - SRL, împotriva sentintei comerciale nr.11228/27.10.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI- a Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAȚIA PROTOCOLULUI DE STAT ( RA APPS ).
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 25.03.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la data de 01.04.2009 și apoi la 08.04.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta - SRL a chemat în judecată pârâta REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAȚIA PROTOCOLULUI DE STAT ( RA APPS) pentru fi obligată, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 1.000 lei pe zi de întârziere, la încheierea contractului de vânzare către reclamantă a apartamentului nr. 5 situat în B--10, sector 2.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată deoarece instanța nu poate suplini consimțământul părților la încheierea unui contract.
Prin sentința comercială nr.11228/27.10.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI- a Comerciala, în dosarul nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâta REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAȚIA PROTOCOLULUI DE STAT ( RA APPS ).
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile articolului 12 alin. 1 lit. b din Legea nr. 346/2004 în vigoare la 24.10.2007.
Împotriva sentinței comerciale nr.11228/27.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a declarat apel - SRL arătând pe de o parte că în cauză sunt aplicabile dispozițiile articolului 1437 Cod civil, iar pe de altă parte legea nr.346/2004 nu face nici o distincție între felul închirierii, solicitând doar ca la momentul la care se face notificarea să existe un contract de închiriere în derulare.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea reține că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin contractul de închiriere nr.26.74H.2005 la punctul 3 părțile litigante au stabilit că termenul de închiriere al spațiului din B--10 sector 2 este de 1 an.
La același punct părțile au stabilit că înainte cu 30 de zile de expirarea contractului la solicitarea scrisă chiriașului proprietarul poate prelungi locațiunea pentru perioade convenite între părți.
Prin actul adițional încheiat la 19.02.2007 părțile au prelungit contractul de închiriere de la 11.11.2006 până la 10.07.2007.
La punctul 18 din contractul de închiriere părțile au convenit că chiriașul este obligat să evacueze spațiul închiriat la expirarea termenului stipulat în contract dacă nu se cere reînnoirea locațiunii de 30 (treizeci) de zile înainte.
Din contractul de închiriere nr. 26.74H.2005 rezultă cu claritate că părțile au prevăzut posibilitatea de prelungire a locațiunii în condiții ferme stabilite de ele astfel că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile articolului 1437 Cod civil.
Este adevărat că prin adresa nr.13730/25 mai 2007 apelanta - reclamantă a solicitat prelungirea contractului de închiriere pentru spațiul din 4-10,.5, însă din înscrisurile existente la dosarul cauzei nu rezultă că s-a prelungit locațiunea.
Față de faptul că la 10.07.2007 durata contractului de închiriere a expirat rezultă că cererea formulată de apelanta reclamantă la 24.10.2007 a fost făcută la o dată la care nu mai avea calitatea de titular al contractului de închiriere astfel că nu îndeplinea una din condițiile impuse de articolul 12 lit. b din Legea nr.346/2004 care prevede că beneficiarii care utilizau activul în baza unui contract de închiriere trebuiau să depună solicitarea expresă de cumpărare cu cel puțin 60 de zile înainte de expirarea contractului.
Curtea apreciază că această condiție primează și face ca analiza celorlalte condiții să devină inutilă. În același context Curtea subliniează faptul că prin Legea nr.346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii sunt definite întreprinderile mici și mijlocii (articolul 3) și este menționată clasificarea acestora pe categorii (articolul 4).
Fără a se interpreta ca motivare subsidiară Curtea reține că nu este lipsit de relevanță faptul că urmare a adresei nr.14186/24.10.2007 înregistrată la RA - APPS sub nr.11846/25.10.2007, intimata pârâtă îi răspunde apelantei reclamante că vânzarea imobilelor proprietate privată a statului și aflate în administrația sa este reglementată de OG nr.19/2002 aprobată prin Legea nr.640/2002 modificată prin Ordonanța nr.28/2007.
Astfel, articolul 13 din OG nr.19/2002 modificată, prevede că, vânzarea imobilelor prevăzute la articolul 11 se realizează prin licitație deschisă în condițiile prezentei ordonanțe.
De altfel din răspunsul intimatei pârâte la interogatoriu rezultă că ulterior datei de 11.07.2007 au fost vândute de către regie o parte din spațiile care cad sub incidența OG nr.28/2007, /2007, HG nr. 937/2007 HG 1142/2007numai prin licitație publică.
Având în vedere considerentele arătate Curtea în baza articolului 296 Cod procedură civilă va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta reclamantă - SRL cu sediul în B, sector 3, la sediul ales din str. - -, nr. 11,. 14, împotriva sentintei comerciale nr.11228/27.10.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI- a Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAȚIA PROTOCOLULUI DE STAT ( RA APPS ) cu sediul în B, sector 1,--4.
Definitivă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 8 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
Ex. 4
06.05.2009
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Minodora CondoiuJudecători:Minodora Condoiu, Ana Maria State Ungureanu