Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 19/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 19/
Ședința publică de la 26 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 2: Marius Irimie
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de reclamanta - Leasing SRL A I și pârâta - SRL AIî mpotriva Sentinței comerciale nr. 380/COM/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru pârâta apelantă - SRL și avocat G pentru reclamanta apelantă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Mandatarul reclamantei apelante depune la dosar două chitanțe reprezentând onorariu de avocat și copia contractului de asistență juridică.
Mandatara pârâtei apelante depune la dosar, în original, chitanța nr. 1940/27.10/2009 și factura nr.2241/27.10.2009, reprezentând onorariu de avocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat G solicită admiterea apelului doar în ce privește cheltuielile de judecată la instanța de fond.
Avocat solicită ca mandatarul reclamantei apelante să-și exprime poziția față de exemplarul din factură primit.
Solicită admiterea apelului și susține că instanța de fond, prin dispozitiv, a obligat pârâta să emită factură având în vedere comanda de transport pentru 2500 Eur plus TVA. Susține totodată, că se impune respingerea apelului reclamantei. Apreciază că acțiunea este nefondată și nu se justifică astfel, acordarea de cheltuieli de judecată.
Invocă prevederile Ordinului Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 3512/2008, pct.79 Cod fiscal și Norme metodologice de aplicare și susține că, în cazul situației contabile fără facturi personalizate nu este permisă emiterea mai multor facturi (exemplare) pentru o activitate, astfel că nu poate fi pusă în executare o hotărâre judecătorească dată în acest sens.
Arată că pârâta a emis factura pentru suma de 2600 Eur plus TVA, cu care s-a înregistrat în contabilitate și este imposibil să mai emită o altă factură în baza aceleiași comenzi de transport.
Față de această susținere, instanța precizează că, la fond, pârâta a fost obligată să predea factura emisă în baza comenzii de transport, nu să emită o nouă factură.
Avocat arată că acest fapt ar însemna predarea facturii pe 2500 Eur plus TVA, în baza comenzii de transport, or exercițiul financiar a fost încheiat pe anul 2007, iar pârâta se înregistrase deja în contabilitate cu factura pe 2600 Eur plus TVA.
Solicită cheltuieli de judecată în cuantum de 595 lei, conform actelor justificative depuse la dosar.
Avocat G, cu referire la apelul pârâtei, solicită respingerea acestuia, cu cheltuieli de judecată, față de împrejurarea că, instanța de fond nu a acordat aceste cheltuieli, deși la dosarul cauzei se află o copie a chitanței reprezentând onorariu de avocat, conformă cu originalul.
Solicită cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat, conform actelor justificative depuse la dosar.
Mandatara pârâtei apelante solicită respingerea apelului declarat de reclamantă, pe motiv că abia la acest termen a arătat că acceptă factura emisă pentru suma de 2600 Eur plus TVA.
CURTEA DE APEL
Asupra apelurilor de față,
Prin Sentința comercială nr. 380/COM/2009 pronunțată de Tribunalului Alba în dosar nr- s-a admis acțiunea formulată de reclamanta - ÎN SRL AIî mpotriva pârâtei - SRL A I, a fost obligată pârâta să-i predea reclamantei originalul sau o copie conformă cu originalul a facturii fiscale emise pentru transportul efectuat pe ruta Franța - România cu autovehiculul nr. -/ - în baza comenzii de transport din data de 19.11.2007 și pârâta a fost obligată să-i plătească reclamantei suma de 8,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că, din actele depuse la dosar rezultă fără dubiu că, la comanda reclamantei din data de 19.11.2007, pârâta a efectuat pentru aceasta transportul a două combine, pe ruta Franța - A România, marfa fiind efectiv descărcată la A I în data de 26.11.2008 în loc de 24.11.2008, cum s-a stabilit, iar reclamanta a achitat prețul convenit de părți prin comandă.
Conform dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Legea nr. 82/1991, orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.
În conformitate cu dispozițiile art. 155 alin. 1 Cod fiscal, persoana impozabilă care efectuează o livrare de bunuri sau o prestare de servicii - trebuie să emită o factură către fiecare beneficiar, cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care ia naștere faptul generator al taxei, cu excepția cazului în care factura a fost deja emisă.
Documentul justificativ la care se referă dispozițiile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 82/1991 și care face dovada livrării unor bunuri sau a prestării unor servicii, este tocmai factura menționată de art. 155 alin. 1 din codul fiscal.
În absența facturii fiscale, beneficiarul bunurilor sau al serviciilor se află în imposibilitatea de a evidenția în contabilitate respectiva livrare de bunuri sau prestare de servicii și implicit de a respecta dispozițiile art. 156 Cod fiscal, în conformitate cu care, persoanele impozabile stabilite în România trebuie să țină evidențe corecte și complete ale tuturor operațiunilor efectuate în desfășurarea activității lor economice.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 1512lit. Cod fiscal, eneficiarul este ținut răspunzător individual și în solidar pentru plata taxei pentru importul de bunuri în situația în care persoana obligată la plata taxei este furnizorul sau prestatorul și factura prevăzută la art. 155 alin. 5 nu este emisă.
Obligația de a emite factura prevăzută de art. 155 alin. 1 Cod fiscal presupune în mod evident și obligația subsecventă de aor emite beneficiarului, pentru a-i da efectiv posibilitatea de a efectua operațiunea de înregistrare a acesteia în contabilitate.
Deși a emis o factura fiscală pentru transportul efectuat în beneficiul reclamantei, sens în care a și depus la dosar o copie, pârâta refuză să-i predea reclamantei factura în original sau o copie conformă cu originalul, susținând că aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile pe care le avea potrivit comenzii, respectiv nu a respectat locul de descărcare, ceea ce a condus la efectuarea unor cheltuieli suplimentare în cuantum de 100 Eur + TVA.
Aspectele invocate de pârâtă cu privire la nerespectarea locului de descărcare a bunurilor transportate și neachitarea pretinsei diferențe de preț de către reclamantă, trecând peste faptul că nu au fost dovedite, nu sunt însă de natură să justifice refuzul pârâtei de a remite efectiv factura fiscală reclamantei.
În măsura în care pârâta este nemulțumită de modul în care reclamanta a respectat înțelegerea avută, pârâta are posibilitatea la rândul său de aoa cționa în judecată pentru recuperarea diferenței de preț pretinse, însă nu are dreptul de a împiedica ținerea corectă a evidenței contabile de către reclamantă, care a fost de bună credință și i-a achitat, de mai bine de doi ani de zile contravaloarea serviciului prestat, deși factura fiscală nu i-a fost pusă la dispoziție.
În ceea ce privește suma de 1000 de lei, reprezentând onorariu de avocat, aceasta nu a putut fi acordată, deoarece reclamanta a depus la dosar doar o copie a unei chitanțe, în care nu s-a menționat numărul contractului de asistență juridică încheiat cu partea pe care a reprezentat-o și nici numărul dosarului în care i-a acordat asistența juridică, astfel încât nu există garanție că respectiva chitanță a fost emisă pentru serviciul prestat în prezentul dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta - ÎN SRL (în prezent - SRL) și pârâta - SRL.
Reclamanta a solicitat "desființarea" în parte a sentinței atacate în sensul obligării pârâtei și la plata cheltuielilor de judecată
În motivarea apelului reclamanta a arătat că aceste cheltuieli au fost dovedite cu chitanță care corespunde originalului și că aceeași chitanță este menționată și în contractul de asistență juridică.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 274 și 282.pr.civ.
Apelul este scutit de taxe.
Pârâta a solicitat schimbarea în tot a sentinței atacate, respingerea acțiunii reclamantei și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă.
În motivarea apelului pârâta a arătat că, verificarea petitului acțiunii și respectiv a dispozitivului hotărârii apelate, relevă încălcarea principiului disponibilității, în condițiile în care reclamanta nu a solicitat emiterea unei copii a facturii și, de asemenea, nu și-a completat petitul în sensul admiterii facturii în baza comenzii de transport din data de 19 noiembrie 2007, însă, cu toate acestea, instanța a inserat în dispozitiv mențiunile respective "adăugând" în această modalitate, la solicitările intimatului, substituindu-se poziției procesuale a acestuia.
Poziția procesuală a apelantei a fost constantă în sensul că a remis anterior intimatei factura în original pentru suma de 2600 Eur plus TVA, document contabil evidențiat în actele societății apelante, în luna noiembrie 2007 și că plângerea penală a fost formulată urmare a incidentului declanșat de către reprezentantul intimatei în localitatea, unde acesta a solicitat descărcarea mărfii, schimbând în această modalitate locul de descărcare menționat în comanda de transport.
Se susține că se impunea ca instanța de fond să analizeze interesul intimatei în prezenta cauză, întrucât se solicită eliberarea unui document contabil la peste un an și J de la încheierea exercițiului financiar contabil aferent anului 2007.
În virtutea principiului independenței exercițiilor financiare, societatea intimată avea obligația de a înregistra în cursul exercițiului financiar doar acele cheltuieli și venituri aferente acestuia.
Prin urmare, reclamanta intimată ar fi putut să-și înregistreze cheltuiala aferentă transportului în baza unui document justificativ, în speță, factura emisă de către transportator, orice înregistrare a acestei cheltuieli, în baza facturii solicitate, ducând la încălcarea unui principiu de bază al legii contabilității.
Pentru clarificarea litigiului, pârâta apreciază că se impune ca reclamanta să facă dovada că s-a înregistrat în contabilitate cu contravaloarea transportului efectuat de către aceasta în luna noiembrie 2007, pentru că o atare înregistrare se putea efectua doar în baza unei facturi.
Existența unei astfel de facturi probează, în mod evident, lipsa de interes în promovarea acțiunii și respectiv netemeinicia acesteia.
În condițiile în care nu există o astfel de înregistrare la rubrica "cheltuieli", nu subzistă interesul în promovarea acțiunii, în condițiile în care, la momentul declarării apelului cheltuiala nu mai este deductibil, la fel nici TVA-ul aferent, exercițiul financiar al anului 2007 fiind de foarte mult timp finalizat.
Din alt punct de vedere, atâta timp cât apelanta este înregistrată în contabilitate încă din luna noiembrie 2007 cu o factură de 2600 Eur plus TVA, conform principiului reciprocității contabilităților, cererea reclamantei nu este admisibilă.
Reprezentantul intimatei a confirmat susținerile apelantei, în sensul că mai există de achitat 100 Eur + TVA-ul aferent.
Se arată că intimata nu a fost constantă nici în ceea ce privește motivarea acțiunii, în condițiile în care a precizat că a efectuat plata de 2500 Eur + TVA, în baza comenzii de transport, apreciere infirmată de dispoziția de plată valutară în care intimata a precizat că plata reprezintă contravaloare factură transport.
În drept s-au invocat dispozițiile art.292 pr.civ.
Apelul a fost legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Verificând apelurile părților față de motivele invocate, în conformitate cu prevederile art. 295.pr.civ. curtea de apel reține următoarele:
Apelul reclamantei vizează doar respingerea cererii sale privind obligarea pârâtei și la plata cheltuielilor de judecată în faza judecării în primă instanță.
Curtea de apel constată că reclamanta a depus la dosarul tribunalului (fila 22) o copie certificată a chitanței cu care face dovada achitării sumei de 1.000 lei reprezentând onorariul avocatului. Valabilitatea acestei chitanțe nu a fost contestată. În aceste condiții, simpla îndoială a instanței exprimată doar în considerentele sentinței atacate nu poate înlătura înscrisul din cadrul probatoriului. Judecătorul a avut posibilitatea de a solicita lămuriri părții cu privire la această chitanță. Cu toate că această chitanță a fost primită la dosar și a fost cunoscută de instanță, nu s-a discutat despre lipsurile acestui înscris, lipsuri care ar fi putut fi complinite de parte.
În consecință, în situația admiterii acțiunii reclamantei, se impune și acordarea cheltuielilor de judecată efectuate cu plata avocatului, în conformitate cu prevederile art. 274.pr.civ.
Cu privire la apelul pârâtei, curtea de apel constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Prima critică vizează petitul asupra căruia s-a pronunțat tribunalul. Critica este nefondată. Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la predarea facturii în original sau copie conformă și nu emiterea unei copii a facturii. Tribunalul a și dispus obligarea pârâtei la predarea facturii și nu la emiterea acesteia.
Cauza acțiunii reclamantei o constituie refuzul pârâtei de a preda factura în original sau copie certificată, fiind irelevante aspectele legate de modul în care a efectuat transportul.
În mod corect a reținut prima instanță că, potrivit art. 155 din Codul fiscal, pârâta avea obligația de a emite factura și de aor emite în exemplar original pârâtei. Neînțelegerile dintre părți privind prețul serviciului și modalitatea de prestare sunt irelevante în ce privește predarea facturii în original.
Nici susținerile pârâtei privind faptul că ea a înregistrat factura în contabilitatea proprie nu au relevanță. Chiar dacă reclamanta a făcut înregistrarea operațiunii în contabilitate, aceasta nu are actul justificativ reprezentat de factura în original. Câtă vreme pârâta nu a dovedit că și-a îndeplinit obligația de predare a facturii, aprecierile legate de lipsa interesului reclamantei în promovarea acțiunii sunt irelevante.
Din actele comunicate de Garda Financiară reiese că, într-adevăr, între actele contabile ale reclamantei nu a fost găsită și factura în litigiu (fila 55).
De altfel, pârâta a recunoscut implicit că nu și-a îndeplinit obligația de a preda factura prin depunerea acesteia în copie conformă cu originalul la dosarul instanței la data de 05.02.2010. La aceeași dată această factură a fost înmânată și avocatului reclamantei (fila 60).
Pârâta și-a îndeplinit obligația doar la 05.02.2010, după pronunțarea sentinței atacate, aceasta echivalând cu o executare de bunăvoie a sentinței atacate (care este executorie conform art. 7208.pr.civ.), astfel că nu există motiv de modificare a sentinței atacate.
Față de cele reținute, curtea de apel constată că apelul pârâtei apare drept nefondat, astfel că, în temeiul art. 296.pr.civ. îl va respinge.
Curtea de apel urmează să admită apelul reclamantei vizând cheltuieli de judecată în fața instanței de fond.
Întrucât apelul reclamantei urmează să fie admis, iar cel al pârâtei să fie respins, în temeiul art. 298 și 274.pr.civ. curtea de apel o va obliga pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 500 lei cheltuieli de judecată în apel (fila 63).
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanta - ÎN SRL AIî mpotriva Sentinței comerciale nr. 380/COM/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr- și obligă pe pârâta - SRL să plătească reclamantei - ÎN SRL suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în fond.
Respinge apelul declarat de pârâta - SRL împotriva aceleiași sentințe și cererea privind plata cheltuielilor de judecată în apel.
Obligă pe pârâta - SRL să plătească reclamantei - ÎN SRL suma de 500 lei cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 26.02.2010.
Președinte Judecător
- - - -
Grefier
- -
Red.
Th.
Ex. 4/14.04.2010
Jud. fond:
Președinte:Nicolae DurbacăJudecători:Nicolae Durbacă, Marius Irimie
