Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 191/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 191
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 7 OCTOMBRIE 2009
PREȘEDINTE: Carmen Mladen
JUDECĂTOR 2: Doina Lupea
GREFIER: - -
Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâta SC SA DR.TR.S împotriva sentinței nr.378 din 15 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de contencios Administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru apelanta pârâtă SC SA DR. TR. S, consilier juridic și intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Consilier juridic, pentru apelanta pârâtă SC SA DTS, solicită admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, iar pe fond să se respingă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. Arată că, în opinia sa, sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin.8 din Legea nr. 85/1992 și nu dispozițiile art.7 alin.1 din Legea 85/1992, cum, în mod greșit, a reținut instanța de fond.
Intimatul reclamant solicită respingerea apelului. Depune concluzii scrise.
CURTEA:
Asupra apelului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Turnu Severin sub nr. 9157/225/03.12.2007 reclamantul a chemat în judecată pârâta Tr. S, pentru ca prin hotărâre judecătorească aceasta să fie obligată să încheie, la prețul calculat printr-o expertiză, contractul de vânzare - cumpărare a locuinței situate în Dr.Tr. S,-,. 3,. 1,. 7, pe care o ocupă conform contractului de închiriere nr. 3278/10.08.2007, cu cheltuieli de judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 și 7 din Legea nr. 85/1992 și art. 5 și art. 7 din Legea nr. 61/1990.
Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii.
Prin sentința nr. 1440/18.03.2008, Judecătoria Turnu Severina admis excepția necompetenței materiale a instanței invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți - Secția Comercială, apreciind că litigiul este de natură comercială, neevaluabil în bani.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială, sub nr- și la termenul din 28 mai 2008, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Mehedinți.
Prin sentința nr. 248/C/28.05.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - SECȚIA COMERCIALĂ și de CONTENCIOS ADMINISTRATIV în dosar nr-, a fost admisă excepția necompetenței materiale, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tr. S, s-a constatat ivit conflict negativ de competență și a fost trimisă cauza în vederea soluționării conflictului la Curtea de Apel Craiova - Secția Comercială.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Craiova sub nr- și, prin sentința nr. 24/17.06.2008, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tr. S, ca instanță civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs DTS și prin decizia nr. 182/27.01.2009, pronunțată în dosarul nr-, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a modificat sentința nr. 24/17.06.2008 a Curții de Apel Craiova și a stabilit competența pentru soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți - Secția Comercială, având în vedere dispozițiile art. 56 Cod com. și art. 2 pct.1 lit.a pr.civ.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială sub nr-, iar prin sentința nr. 378/15.04.2009 s-a admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei, DTS, jud. M, fiind obligată pârâta să încheie cu reclamantul contract de vânzare - cumpărare pentru imobilul situat în DTS,-,. 3,. 1,. 7, jud. M, la prețul de 1.905,40 lei. Totodată s-a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a constatat că, începând cu anul 1986, reclamantul este angajat al societății pârâte, iar din anul 1995 i s-a închiriat imobilul situat în DTS, sector,-,. 3,. 1,. 7, jud. M, compus dintr-o cameră, bucătărie și baie, a cărei cumpărare a solicitat-o prin cererea formulată la data de 26.07.2007.
S-a avut în vedere că în art. 7 din Legea nr. 85/1992, privind vânzarea de locuințe și alte spații, se prevede că locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, fie cu plata integrală, fie în rate, a prețului, evaluarea și vânzarea locuințelor urmând a se face în condițiile Decretului Lege nr. 61/1990, completate cu prevederile referitoare la coeficienții de uzură, din Decretul nr. 93/1977, la un preț indexat funcție de creșterea salariului minim brut pe țară.
Din analiza dispozițiilor legale menționate mai sus, instanța a reținut că trebuie verificată calitatea de chiriaș la momentul formulării cererii, așa cum s-a stabilit și prin recursul în interesul legii pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 5/21.01.2008, iar, pe de altă parte, dacă, locuința ce se solicită a fi cumpărată, este construită din fondurile unităților economice sau bugetare de stat până la data intrării în vigoare a prezentei legi și nu sunt exceptate de la vânzare, prețul acestor imobile urmează a se stabili pe baza unor criterii instituite de legiuitor.
S-a considerat că, fiind comandat în anul 1977 și recepționat în anul 1981, imobilul în litigiu, al cărui beneficiar a fost Șantierul Naval Tr. S, nu este exceptat de la aceste dispoziții legale, iar cu contractele de închiriere reclamantul a făcut dovada că are calitatea de chiriaș.
Cât privește susținerea pârâtei că instanța de judecată nu se poate substitui voinței părților și, ca atare, nu poate stabili prețul de vânzare a locuinței, instanța de fond a apreciat-o ca fiind nefondată, în condițiile în care, aceste dispoziții legale reflectă opțiunea puterii legiuitoare de a lua măsuri de protecție socială, dând posibilitatea tuturor chiriașilor să cumpere locuințele pe care le ocupă, fiind stabilite criterii de însuși legiuitor cu privire la modul de calcul al prețului, care nu este lăsat la latitudinea părților și este, evident, mai mic decât prețul de circulație, expertul având în vedere la stabilirea prețului, dispozițiile Decretul Lege nr. 61/1990, Legea nr. 85/1992 și Legea nr. 76/1994.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâta SC SA DR. TR. S, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că hotărârea s-a dat cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor Legii 85/1992,
În dezvoltarea criticii s-a susținut că instanța a golit de conținut norma referitoare la posibilitatea societății de a deține locuințe, pe lângă posibilitatea de a construi locuințe din fondurile proprii.
A arătat că locuința a fost construită din fondurile societății, astfel încât se aplică dispozițiile art.7 alin.8 din Legea 85/1992.
În continuarea motivării, apelanta a susținut că sintagma,pot să dețină" este menționată și în Legea 114/1996, sub forma de,locuințe existente" și că prevederile din cele două acte normative dau posibilitatea societăților comerciale să mențină fondul de locuințe construit anterior intrării în vigoare a Legii 85/2006.
Cu privire la prețul de vânzare, a susținut că nu poate fi stabilit în condițiile D-L 61/1992, deoarece locuința nu face parte din categoria celor prevăzute la art.7 alin.1 din lege, astfel încât instanța a încălcat principiul libertății contractuale și autonomiei de voință a părților stabilind prețul în condițiile acestui act normativ.
A mai arătat că, fiind accesoriu la contractul individual de muncă, contractul de închiriere își produce efectele doar până la data existenței raportului de muncă, iar reclamantul a cunoscut acest fapt.
Apelanta a învederat că eventuala înstrăinare a locuinței se poate face doar prin voința consiliului de administrație sau a conducerii societății.
La data de 07.10.2009, intimatul reclamant a depus o întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că apelul este nefondat.
Potrivit dispoz. art. 7 alin.1 din Legea nr. 82/1992, locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a acestei legi, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului Lege nr.61/1990 și ale Legii nr.85/1992, iar în conformitate cu dispozițiile art. 3 din Decretul Lege nr. 61/1990, ocuințele prevăzute la art. 1 se vând cetățenilor români cu domiciliul în țară, cu achitarea integrală a prețului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare sau prin acordarea unui împrumut de către Casa de Economii și Consemnațiuni, fără restricții privind deținerea în proprietate a unei a doua locuințe.
Deci, prin art.3 din Decretul Lege 61/1990 și art.7 din Legea 85/1992 s-a conferit titularilor contractelor de închiriere dreptul de a cumpăra, la cerere, locuințele construite din fondurile statului și cele ale unităților economice, cu excepția celor de intervenție.
Obligația societății de a vinde intervine dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: locuința să fie construită din fondurile unității economice, până la intrarea în vigoare a Legii 85/1992; solicitantul să fie titularul contractului de închiriere la momentul formulării cererii; locuința să nu fie de intervenție, în sensul art.7 alin.7 din Legea 85/1992.
În speță, sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile legale menționate mai sus, în raport de faptul că: locuința este construită din fondurile apelantei pârâte, până la data intrării în vigoare a Legii nr.85/1992, astfel cum rezultă din nota de comandă din 15 mai 1977, confirmarea nr. 248 din 05.12.1978 și recepția preliminară din 30.06.1981; intimatul reclamant este titularul contractului de închiriere nr. 2269 din 07.08.1995, care a fost prelungit prin contractul nr. 3278 din 10.08.2007; locuința nu face parte din categoria locuințelor de intervenție.
Dat fiind faptul că prin Decizia în interesul legii nr.5/21 ianuarie 2008 Secțiilor Unite a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 673 din -, obligatorie pentru instanțe, s-a statuat că dispozițiile Legii 85/1992 sunt aplicabile și în cazul contractelor de închiriere încheiate după data intrării în vigoare acestui act normativ, în mod corect instanța de fond a apreciat că reclamantul-titular al unui contract de închiriere din anul 1994, este îndreptățit să solicite vânzarea locuinței.
Dispozițiile art. 7 alin. 8 din Legea nr. 85/1992 reglementează situația locuințelor de serviciu pe care societățile pot să le dețină și să le construiască din fondurile proprii, altele decât cele prevăzute la art. 7 alin. 1. Prin urmare, art. 7 alin. 8 are în vedere doar locuințele construite ulterior anului 1992, fiind inaplicabil în speță, în condițiile în care locuința a fost construită în anul 1981.
Cât privește prețul de vânzare, se reține că a fost stabilit corect în condițiile 61/1990, din moment ce locuința în litigiu se înscrie în categoria celor prevăzute de art.7 alin 1 din Legea nr.85/1992.
Prin reglementarea obligativității vânzării imobilelor ce intră sub incidența normelor legale menționate, se instituie într-adevăr o limitare a principiului libertății contractuale și autonomiei de voință, astfel cum susține apelanta, însă această limitare este determinată de rațiuni de protecție socială.
Față de aceste considerente, Curtea va menține sentința instanței de fond ca temeinică și legală, urmând ca în baza art.296 pr.civ. să respingă apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de pârâta SC SA DR.TR.S cu sediul în DTS,-, județul M, împotriva sentinței nr.378 din 15 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant cu domiciliul în DTS,-, 3, 1, 7, județul
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 07 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
Red- DL/4/ex.
Jud fond -
Tehnored - DM/ 27.10.2009
12 Octombrie 2009
Președinte:Carmen MladenJudecători:Carmen Mladen, Doina Lupea
