Obligatia de a face in spete comerciale. Încheierea /2008. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - obligația de a face -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
ÎNCHEIERE
Ședința publicădin 21 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Mitrea Muntean Daniela
JUDECĂTOR 2: Galan Marius
Grefier - -
Pe rol, pronunțarea apelului declarat depârâta - SRL, cu sediul în municipiul S,-,. 2, județul S,împotriva sentinței nr. 858 din 7 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat u, pentru pârâta apelantă, pentru reclamanta intimată - SRL S și avocat - pentru chemații în garanție și -, lipsă fiind părțile, apelanta, reclamanta, chemații în garanție, pârâta - SRL S și intervenienta - SA
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care se învederează instanței că prin corespondență a fost depusă întâmpinare de către reclamanta intimată, în dublu exemplar.
Avocat, pentru pârâta apelantă depune chitanța nr. - din 18.01.2008, cu care face dovada plății taxei judiciare de timbru în sumă de 1348 lei și timbru judiciar mobil în valoare de 0,3 lei, așa cum a fost menționat în încheierea de ședință din data de 10 decembrie 2007.
Instanța înmânează apărătoarei pârâtei apelante copie de pe întâmpinarea depusă de reclamanta apelantă și constatând apelul legal timbrat și în stare de judecată acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru pârâta - SRL S solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat, admiterea cererii reconvenționale așa cum a fost precizată, în sensul de a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. 1630/26.03.2003, prin care pârâții au vândut către reclamantă imobilul din S, Calea - nr. 3, constând în spațiu comercial. Arată că prin precizările la acțiunea introductivă nu au fost individualizate bunurile depozitate în spațiul comercial în litigiu conform prev. art. 112 pct. 3 Cod pr. civilă. Mai arată că deși reclamanta - SRL S pretinde că nu ar fi existat un antecontract de vânzare - cumpărare între societate și intervenienții - și, ci doar o convenție de închiriere spațiu, declarația contabilei confirmă faptul că au fost făcute toate demersurile pentru vânzarea spațiului s-a negociat și a fost achitată o parte din bani.Precizează că pârâții reclamanți au vrut să cumpere acest imobil în litigiu contra sumei de 90.000 USD, actul de închiriere fiind unul fictiv pentru obținerea avizelor necesare funcționării societății în incinta spațiului respectiv și că pârâta a achitat echivalentul sumei de 2.000 USD la data de 31.10.2002 cu titlu de avans pentru achiziționare spațiu. A solicitat, de asemenea, și acordarea cheltuielilor de judecată din toate ciclurile procesuale.
Avocat, pentru reclamanta intimată solicită respingerea apelului - ca nefondat - motivat de faptul că la termenul de judecată din 7 decembrie 2006 pârâta trebuia să-și ridice bunurile depozitate în spațiul comercial conform sentinței nr. 173 din 30.01.2004 a Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal și a proceselor verbale întocmite de executorul judecătoresc din 5.06.2004, respectiv 6.07.2004 - dosare de executare 161, 162, 163/2004. Totodată arată că administratorul societății a ridicat doar o parte din aceste bunuri, restul fiind rămase și în prezent în acest spațiu. Consideră că nu este dat nici un motiv de nulitate absolută a contractului de vânzare - cumpărare și că existența antecontractului de vânzare - cumpărare nu a fost probată, în condițiile în care între părți s-a încheiat un contract de închiriere.Cu cheltuieli de judecată, conform chitanței depuse la dosar. Solicită amânarea pronunțării în vederea depunerii de concluzii scrise.
Avocat -, pentru chemații în garanție - și, solicită respingerea cererii în anulare întrucât contractul de vânzare cumpărare autentificat la notar privind transferul dreptului de proprietate a imobilului a fost perfect valabil deoarece nu s-a făcut cu încălcarea vreunei legi. Cât privește apelul declarat de pârâta - SRL S solicită respingerea acestuia ca nefondat, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depusă la dosar. Totodată solicită amânarea judecării cauzei în vederea depunerii de concluzii scrise.
După deliberare,
CURTEA,
Pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise,
DISPUN E:
Amână pronunțarea la data de 28 ianuarie 2008.
Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2008.
Președinte, Judecător, Grefier,
Dosar nr- - obligația de a face -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 18
Ședința publică din 28 ianuarie 2008
Președinte - - -
Judecător - -
Grefier - -
Pe rol, pronunțarea asupra apelului declarat de pârâta - SRL, cu sediul în municipiul S,-,. 2, județul S,împotriva sentinței nr. 858 din 7 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din21 ianuarie 2008,susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, redactată separat, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi,28 ianuarie 2008.
CURTEA,
Asupra apelurilor de față constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 09.04.2003, reclamanta - SRL Sas olicitat evacuarea pârâtelor - SRL S și - SRL S din spațiile pe care le ocupă din imobilul situat în mun. S,-, precum și obligarea acestora să ridice bunurile depozitate în acele spații.
În motivare, a arătat că este proprietara spațiului în baza unui contract de vânzare - cumpărare autentificat prin notar sub nr. 1630 din 26.03.2003, că la data încheierii acestuia contractul de închiriere dintre vechiul proprietar și prim - pârâtă era expirat, iar în ce privește pe secund - pârâtă, a susținut că aceasta nu a avut raporturi locative cu vechiul proprietar și cu atât mai puțin cu ea.
Cu toate acestea, susține reclamanta, pârâții, deși au fost somați, refuză să părăsească spațiul, motiv pentru care a promovat acțiunea de față.
În cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu - SRL S, pretinzând că ea este proprietara spațiului în discuție.
La al treilea termen de judecată, din data de 12.06.2003, prim - pârâta a depus întâmpinare și, totodată, a formulat cerere reconvențională pentru obligarea reclamantei la plata îmbunătățirilor aduse spațiului închiriat și, concomitent, a cerut și stabilirea unui drept de retenție asupra acestuia.
De asemenea, a chemat în garanție pe vechii proprietari ai spațiului, pentru obligarea acestora la plata de daune morale și materiale și, totodată, au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr. 1630 din 26.03.2003, încheiat între reclamantă și vechii proprietari, precum și pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate că imobilul a fost vândut pârâtei de către vechii proprietari ( chemații în garanție ).
În întâmpinare, chemații în garanție și -, în calitate de vechi proprietari ai spațiului, au arătat următoarele:
Potrivit cap. III pct. 1 din contractul de închiriere încheiat cu prim - pârâta, durata acestuia a fost de 6 luni și a expirat la data de 10.11.2001 și că, potrivit cap. V pct. 2, acesta a fost reziliat de drept, pentru neplata chiriei la termen, prim - pârâta fiind notificată în acest sens.
Potrivit cap. VII pct. 4 din contractul citat, s-a convenit că orice îmbunătățire adusă spațiului să se facă fără pretenția rambursării c/val. manoperei și a materialelor.
Nu au promis niciodată prim - pârâtei că îi vor vinde spațiul închiriat și că promisiunea de vânzare - cumpărare depusă la dosar nu se referă la părțile din contract și nici la spațiul în discuție.
Mai arată că suma achitată de - SRL reprezintă plata chiriei restante și nu c/val. spațiului, iar contractul de vânzare - cumpărare încheiat cu reclamanta este legal emis, dreptul de proprietate al reclamantei fiind înscris în CF.
Prin decizia nr. 1968 din 18 mai 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție Baa dmis recursul declarat de pârâta - SRL S, a casat decizia nr. 83 din 29.04.2004 a Curții de APEL SUCEAVA și sentința civilă nr. 173 din 30.01.2004 a Tribunalului Suceava și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Suceava, reținând că eronat au procedat instanțele judecătorești anterioare atunci când au considerat că renunțarea la judecată a unor capete din cererea reconvențională s-a făcut cu respectarea disp. art. 246 al. 1 od pr. civilă.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr-.
Reclamanta - SRL și-a precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că renunță la judecata cererii privind evacuarea pârâtei - SRL S din imobilul situat în mun. S,-, încăperile 9 și 10 parter și evacuarea - SRL S din subsolul aceluiași imobil, încăperea nr. 17, aceasta rămânând fără obiect ca urmare a punerii în executare a sentinței nr. 173 din 30.01.2004 a Tribunalului Suceava, rămasă definitivă prin decizia nr. 83 din 29.04.2004 a Curții de APEL SUCEAVA.
Totodată, reclamanta a arătat că renunță la judecata în ceea ce privește obligarea - SRL să-și ridice bunurile pe care le are depozitate în subsolul imobilului, ca rămasă fără obiect.
Reclamanta și-a menținut acțiunea doar în ce privește capătul de cerere vizând obligarea - SRL să își ridice bunurile depozitate în spațiul comercial situat pe-.
Pârâta - SRL a formulat la rândul său precizări la cererea reconvențională, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să se constate nulitatea absolută totală a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1630/26.03.2003 de, prin care - și au vândut către - SRL S, parte din imobilul situat în S,-, jud. S, constând în spațiu comercial, compus din încăperile numerotate în planul de situație - anexă la contract cu nr. 9 și 10 parter și cu nr. 17 la subsol, pentru cauză ilicită, fiind incidente disp. art. 948 pct. 4, art. 966 și 968 Cod civil.
A mai solicitat să se constate că la data de 09.05.2001 s-a încheiat între - SRL S, în calitate de cumpărător și și -, în calitate de vânzători, un contract de vânzare - cumpărare cu privire la imobilul spațiu comercial situat în S,-, jud. S, contra sumei de 90.000 USD, din care s-a achitat suma de 270.316.000 lei și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare, fiind incidente disp. art. 969 cod civil și art. 1073, 1077 Cod civil.
Prin sentința nr. 858 din 7.05.2007, Tribunalul Suceavaa admis cererea așa cum a fost precizată și a respins cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție reținând în esență că în speță nu s-a făcut dovada încheierii unui contract de vânzare - cumpărare, caracterul fictiv al contractului de închiriere nefiind dovedit, că la momentul încheierii contractului a cărui anulare se cere, erau îndeplinite condițiile de valabilitate ale convenției și că în speță nu sunt incidente disp. art. 1073, 1077 Cod civil astfel încât, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de înstrăinare, nu este posibilă, că față de prevederile contractului de închiriere, restituirea cheltuielilor cu îmbunătățirile nu se justifică.
În fine, constatând că nu este identitate între imobilul proprietatea reclamantei și cel ce face obiectul dreptului de proprietate al intervenientei, prima instanță a respins cererea de intervenție a "Select" SRL, ca nefondată.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâta reclamantă arătând că în mod greșit s-a respins excepția de nulitate a cererii de chemare în judecată în condițiile în care bunurile a căror ridicare se solicită nu sunt individualizate, că în speța s-a făcut atât dovada existenței antecontractului de vânzare - cumpărare cât și cea a fraudei la lege și a ilicitului cauzei contractului de vânzare - cumpărare în discuție, că îmbunătățirile aduse spațiului comercial reprezintă cheltuieli utile și trebuie rambursate.
Apelul este neîntemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente:
1.Critica referitoare la neindicarea obiectului cererii nu poate fi reținută în condițiile în care în cauză s-a solicitat ridicarea tuturor bunurilor aflate în incinta și subsolul spațiului în discuție, fără a se invoca existența unor bunuri proprii reclamantei ori aparținând unor alte persoane.
În aceste coordonate,-consideră că prin cerere s-a făcut o suficientă determinare a bunurilor ce trebuie ridicate, aceasta cu atât mai mult cu cât, prin procesul - verbal de inventariere întocmit înainte de pronunțarea instanței de fond și pe care această instanță le-a avut în vedere la luarea hotărârii, bunurile în discuție au fost individual determinate. Aceasta pentru că nulitatea cererii de chemare în judecată pentru neindicarea obiectului acesteia se apreciază nu raportat la momentul formulării cererii, ci la momentul pronunțării instanței, pe cale de excepție sau o dată cu fondul.
2.Având în vedere profunda legătură dintre motivele de apel d e la punctul 2 și 3,-apreciază că este potrivită analiza lor prin același mănunchi de considerente.
Fiind evident că "nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet", problema esențială a acestei spețe o reprezintă chestiunea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamantă și chemații în garanție. Aceasta pentru că existența antecontractului de vânzare - cumpărare nu are relevanță decât în măsura în care contractul de vânzare - cumpărare încheiat cu o terță persoană este anulat.
Pentru că acțiunea în "realizarea" antecontractului presupune existența dreptului de proprietate în patrimoniul promitentului la momentul pronunțării hotărârii de către instanță.
Revenind în consecință la problema nulității contractului, este de observat că temeiul de drept indicat pentru această cerere îl constituie disp. art. 948 pct. 4, 966 și 968 Cod civil, așadar ilicitul cauzei, astfel încât o discuție asupra cauzei actului juridic civil este inevitabilă.
Teoria de specialitate definește cauza ca fiind obiectivul urmărit de părți la încheierea contractului (scopul contractului), subliniind constant distincția din structura acestei condiții de validitate, între scopul imediat (causa proxima) și scopul mediat (causa remota).
Scopul imediat,caracterizat prin aceea că în cadrul unei anumite categorii de acte este un element abstract și invariabil este constituit în contractele sinalagmatice de reprezentarea mentală, de către fiecare parte, a contraprestației, în cazul contractului de vânzare - cumpărare acesta fiind predarea bunului, respectiv încasarea prețului.
Scopul mediatconstând în motivul determinant al încheierii actului juridic este un element concret și variabil, referindu-se în cadrul contractelor sinalagmatice la însușirile prestației.
Fiind evident că, în cadrul contractului de vânzare - cumpărare care este contract numit, numai scopul mediat poate fi ilicit (scopul imediat fiind prevăzut de lege), discuția despre nulitatea contractului pentru cauză ilicită în prezenta speță se circumscrie licitului sau ilicitului scopului mediat.
Care a fost așadar scopul mediat al contractului în discuție? Dacă în ce privește vânzătorii nu putem ști ce a dorit să facă cu banii, în ce privește cumpărătorul, fără îndoială că acesta a dorit să-și procure imobilul pentru desfășurarea activității în vederea căruia s-a constituit societatea comercială. Nimic ilicit așadar, în ce privește cumpărătorul. În plus, cum art. 967 Cod civil instituie o prezumție de existență a cauzei și de valabilitate a ei, nimic nu poate conduce în speță la concluzia că motivul determinat ce le-a făcut pe părți se contracteze ar fi fost ilicit.
Iar pentru că prin cererea reconvențională, pârata a invocat ca motiv de nulitate absolută și faptul că în literatura de specialitate vânzarea încheiată cu o altă persoană, în dauna beneficiarului cumpărător al unei promisiuni bilaterale de vânzare - cumpărare constituie o fraudă cu ocazia transferului dreptului de proprietate, urmărindu-se sustragerea de la obligația asumată prin antecontract,-consideră necesar să facă câteva clarificări cu privire la efectele înstrăinării bunului promis către o altă persoană chiar dacă, față de concluzia la care a ajuns cu privire la cauza contractului de vânzare - cumpărare, această discuție ar putea să apară neimportantă.
Teoria de specialitate face distincție în raport de buna sau reaua credință a terțului dobânditor, afirmând fără rezerve că, indiferent de poziția promitentului vânzător, dacă terțul a fost de bună credință, înstrăinarea făcută cu titlul oneros rămâne valabilă, rămânând celui prejudiciat o acțiune în răspundere contractuală sub forma obligării la daune interese a promitentului vânzător. Dacă însă terțul a fost de rea credință, poate fi obligat și el la plata de daune interese, de această dată extracontractual (delictual) față de același beneficiar al promisiunii, în temeiul art. 998 - 999 Cod civil, fără a se aduce atingere contractului, aceasta deoarecereaua credință a părților nu constituie motiv de nulitate absolută a unui contract decât prin raportare la cauză, privită ca element esențial al contractului și nu "in abstracto". Ori, deși prejudiciul cauzat beneficiarului promisiunii de vânzare, acceptând - pentru nevoile demonstrației - că în cauză, între părți, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, este incontestabil și a putut fi prevăzut de părți, el nu a constituit chiar scopul tranzacției, astfel încât cauza contractului este licită, iar beneficiarul promisiunii de vânzare - cumpărare nu este îndreptățit decât la despăgubiri, evident în condițiile dovedirii tuturor elementelor necesare pentru angajarea răspunderii contractuale sau delictuale, după distincțiile mai sus operate.
3. În fine, în ceea ce privește pretenția obligării pârâților și - la plata sumei de 15.000 RON reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor, examinând clauzele contractuale de închiriere, a cărei simulare nu poate fi invocată de părți (nemo auditur propriam turpitudinem allegans), - constată că prin art. VII pct. 4 din acest contract, părțile au convenit că chiriașul nu poate emite pretenții cu privire la manopera și materialele "construite" pentru punerea în funcțiune a spațiului de comerț dispoziții ce se impun locatorului în baza principiului "pacta sunt servanda" (art. 969 Cod civil).
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod pr. civilă,-va respinge apelul în sensul celor arătate anterior.
Văzând și disp. art. 274 Cod pr. civilă, obligă apelanta să plătească suma de 1.000 lei intimatei SRL și 1.500 lei intimaților și -, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantă "" SRL Sîmpotriva sentinței nr. 858 din 7 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Obligă apelanta să plătească suma de 1.000 lei intimatei SRL S și 1.500 lei intimaților și -, cu titlul de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2008.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.GM
Jud.
BE
Ex.8/8.02.2008
Președinte:Mitrea Muntean DanielaJudecători:Mitrea Muntean Daniela, Galan Marius
