Obligatia de a face in spete comerciale.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECTIA COMERCIALA SI DE contencios ADMINISTRATIV

Dosar nr-

D E CI ZIA nr. 22

Ședința publică din data de 20 februarie 2009

PREȘEDINTE: Alexandrina Urlețeanu

JUDECĂTOR 2: Teodor Nițu

Grefier - - -

Pe rol fiind perimarea din oficiu a apelului formulat de pârâtaSC SA,cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței nr. 1762 din 10 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții și, ambii domiciliați în P,-, județul P și chemați în garanție, domiciliat în P,-, județul P și, domiciliată în P,-,. 41,.2,. 9, județul P.

Apelul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în valoare de 3671 lei,

potrivit ordinului de plată nr.1/08.05.2008 și timbru judiciar de 5 lei.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns apelanta SC SA reprezentată de consilier juridic, intimații și, reprezentați de avocat din Baroul Prahova, lipsind intimații chemați în garanție și.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederâdu-se că, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. 3 proc. civilă, dosarul a fost repus pe rol pentru a se verifica de către instanță dacă apelul s-a perimat de drept, conform art. 248 Cod procedură civilă.

Totodată, s- arătat că judecata apelului fost suspendată la data de 9 mai 2008, în temeiul dispozițiilor art. 242 pct. 1 Cod procedură civilă, dată de la care în cauză nu s-a mai efectuat niciun act de procedură.

Curtea, din oficiu, invocă excepția perimării apelului, potrivit dispozițiilor art.252 Cod pr.civilă.

Consilier juridic, având cuvântul pentru apelanta-pârâtă SC SA, se opune perimării apelului, solicitând menținerea măsurii suspendării cauzei, întrucât au început să execute sentința atacată cu prezentul apel.

Avocat, având cuvântul pentru intimații-reclamanți și, de asemenea, se opune perimării apelului, solicitând menținerea măsurii suspendării cauzei.

Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției invocate din oficiu.

CURTEA

Asupra apelului de față, reține următoarele:

Prin sentința nr. 1762 din 10 decembrie 2007 Tribunalul Prahovaa admis în parte acțiunea precizată, formulată de reclamanții si, în contradictoriu cu pârâta SC SRL și chemații în garanție și; a obligat pârâta SC SRL să întocmească toate documentele necesare și să încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică cu reclamanții și să predea imobilul ce face obiect al contractului de construire și promisiunea fermă de vânzare-cumpărare înregistrat sub nr. 1086/19.06.2003; a obligat aceeași pârâtă să plătească reclamantilor suma de 524.259 lei penalități contractuale; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive chematului în garanție, respingând cererea de chemare în garanție ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală pasivă; respins excepția lipsei calității procesuale pasive chematei în garanție, respingând capătul de cerere privind obligarea acesteia să încheie contractul de vânzare-cumpărare cu privire la terenul în litigiu, ca rămas fără obiect; pârâta a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe declarat apel pârâta SC SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Verificând actele și lucrările dosarului, se constată că judecata apelului fost suspendată la data de 9 mai 2008, în temeiul dispozițiilor art. 242 pct. 1 Cod procedură civilă, dată de la care cauza nu mai fost repusă pe rol, dosarul rămânând în nelucrare din vina părților mai mult de șase luni.

Avînd în vedere că, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. 3 pr. civilă, orice cerere de chemare în judecată și cale de atac se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de șase luni, iar potrivit art. 252 pr. civilă, perimarea se poate constata și din oficiu, instanța, avînd în vedere că în cauza de față nu s-a îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, urmează a constata perimat apelul

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 248 proc. civ. constată perimat apelul formulat de pârâtaSC SA,cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței nr. 1762 din 10 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții

și, ambii domiciliați în P,-, județul P și chemați în garanție, domiciliat în P,-, județul P și, domiciliată în P,-,. 41,.2,. 9, județul P.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 20 februarie 2009.

PRESEDINTE, JUDECATOR,

- - - -

GREFIER,

- -

Red. MC

7ex/25.02.2009

f- Trib.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120

Președinte:Alexandrina Urlețeanu
Judecători:Alexandrina Urlețeanu, Teodor Nițu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Obligatia de a face in spete comerciale.