Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 203/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 203
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
PREȘEDINTE: Lotus Gherghină
JUDECĂTOR 2: Nela Ochea
GREFIER - -
Pe rol judecarea apelului declarat de pârâta SC SRL, împotriva sentinței nr.729 din 8 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect obligația de a face/pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta pârâtă SC SRL, reprezentată de avocat, cu delegație de substituire pentru avocat, lipsind intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este declarat și motivat în termenul prevăzut de art.284 alin. 1.proc.civ. coroborat cu art. 287 alin. 4.proc.civ. însă netimbrat, după care, avocatul apelantei pârâte, depune chitanța nr.--287-0054 din 14 octombrie 2009, cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 513 lei și timbrului judiciar de 3 lei.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul asupra apelului.
Avocat, pentru apelanta pârâtă, solicită în principal admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei la instanța civilă, întrucât între părți nu există nici un raport comercial ce ar avea la bază un fapt de comerț care să reclame competența instanței comerciale. Într-o teză subsidiară, solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
După strigarea cauzei, dar înainte de încheierea dezbaterilor se prezintă avocat, pentru intimatul reclamant care depune concluzii scrise și solicită respingerea apelului.
CURTEA:
Asupra apelului de față:
Prin sentința nr. 7289 din 08 iulie 2009, Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC SRL.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 14.535 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință corespunzătoare perioadei 1 februarie 2006 - 30 iunie 2009.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 355 lei lunar începând cu 1 iulie 2009.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin încheierea de ședință din 15 aprilie 2009 ( fila 46 ) instanța a respins excepția necompetenței materiale, cu motivarea că litigiul dintre părți este unul de natură comercială, competența fiind determinată de capătul principal al acțiunii, iar acest petit nefiind evaluabil în bani ( obligație de a face) determină competență în favoarea Tribunalului Mehedinți, instanță în circumscripția căreia este situat terenul.
este proprietarul unui teren situat în extravilanul Comunei, județul M, teren ce are suprafață de 83562, așa cum atestă Extrasul CF de la fila 80. În vederea identificării terenului în cauză a fost efectuată o expertiză de către inginerul -, terenul fiind amplasat la circa 40 km de Municipiul T S, lângă Drumul Național DN 56.
Corespondența purtată între reclamant și pârâtă, a atestat faptul că SC SRL este proprietară rețelei de comunicații de fibră optică și că această societate și - a relocat cablurile deoarece prin reabilitarea drumului DN 56 s-a ajuns ca rețeaua inițială să se interfereze cu zona drumului public.
Prin modificarea rețelei această societate privată și - a instalat cablurile pe terenul reclamantului așa cum atestă raportul de expertiză. Expertul a arătat că, cablul se află în prezent pe proprietatea reclamantului pe o lungime de 177, cablul fiind identificat la o distanță cuprinsă între 6,8 și 7, 3 față de marginea căii de rulare a drumului.
Chiar societatea pârâtă vorbește în corespondența purtată cu reclamantul de principiul deplinului respect al dreptului de proprietate ( fila 5), dar are convingerea că terenul având nr. cadastral 170/3, înscris în CF 91/N, /3 P1 a fost expropriat.
Acest lucru este infirmat de extrasul de CF acolo unde acest teren apare ca fiind în continuare proprietatea lui, cât și de răspunsul comunicat de SC SRL, aceasta recunoscând că nu a întocmit documentația de expropriere în ceea ce privește terenul reclamantului ( fila 21).
În aceste condiții pe terenul proprietatea lui, SC SRL a instalat un cablu fără a avea consimțământul reclamantului. Pe de altă parte în notele scrise, pârâta susține că nu era necesar acordul lui, deoarece cablul se află amplasat în zona de siguranță și în zona de protecție a drumului DN 56. această apărare este contrazisă de corespondența purtată între părți, deoarece într-o astfel de ipoteză nu s-ar mai fi discutat de necesitatea exproprierii.
În realitate amplasând cablul respectiv pe terenul proprietatea reclamantului, societatea pârâtă a adus atingere chiar prerogativelor dreptului de proprietate, drept față de care își manifesta deplinul respect prin scrisoarea trimisă reclamantului la 30 iulie 2008 ( fila 5).
Ordonanța 43 /1997 stabilește că zona de siguranță este reprezentată de suprafața de teren destinată exclusiv pentru semnalizare rutieră sau alte scopuri legate de întreținerea și exploatarea drumului. În anexa 1 din acest act normativ se arată că zonele de siguranță se întind până la 1,50 de la marginea exterioară a șanțului, în ipoteza unui drum situat la nivelul terenului.
Zonele de protecție sunt cuprinse între marginile exterioare ale zonelor de siguranță și marginile zonei drumului. Astfel pentru drumurile naționale distanța de la axul drumului până la marginea exterioară a zonei drumului este de 22. În raport de constatarea expertului ( cablul situat la 6-7 de marginea drumului) rezultă că pârâta l-a amplasat în zona de protecție.
Existența zonei de protecție nu înseamnă că proprietarul terenului a pierdut prerogativele dreptului său și pe cale de consecință acela care i le încalcă va fi obligat să repare prejudiciul cauzat.
Expertul arată că o suprafață de 1420m2din întreaga parcelă nu ar mai putea fi folosită ca teren agricol și concluzionează că prejudiciul cauzat reclamantului prin lipsirea de folosință a terenului constă într-o sumă 355 lei pe lună, bani pe care i-ar obține dacă ar închiria acest teren.
Fiind vorba de un drept de creanță, această sumă poate fi pretinsă de reclamant doar înăuntrul termenului general de prescripție, adică cu trei ani anterior promovării acțiunii ( 2 februarie 2009). În aceste condiții suma de 355 lei s-a înmulțit cu 41 de luni corespunzător perioadei 01 februarie 2006 - 30 iunie 2009 ( data soluționării cauzei) rezultând o sumă totală de 14. 555 lei. De asemenea a fost obligată pârâta să plătească reclamantului în continuare o sumă lunară de 355 lei începând cu data de 01. iulie 2009.
Fiind în culpă procesuală în baza art. 274 cod procedură civilă a fost obligată pârâta să plătească cheltuieli de judecată, acestea fiind acordate doar în parte (1200 lei), întrucât doar unul dintre cele două capete ale acțiunii a fost admis.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, pârâta SC SRL criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivele de apel, apelanta pârâtă a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Mehedinți - Secția Comercială, arătând că dat fiind obiectul cererii de chemare în judecată - despăgubiri pentru o presupusă tulburare a dreptului de proprietate - natura juridică a litigiului este civilă potrivit art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.
A invocat și excepția prematurității acțiunii, precizând că nu s-a realizat procedura concilierii în temeiul art. 7201Cod procedură civilă și excepția netimbrării la valoare a capătului de cerere privind despăgubirile.
A invocat, de asemenea, lipsa motivării în drept a acțiunii menționând că dispozițiile OUG nr. 79/2002 nu constituie o motivare în drept a cererii de chemare în judecată în raport de art. 112 alin. 1 pct. 4 Cod procedură civilă.
Pe fond apelanta pârâtă a criticat sentința arătând că lucrările efectuate nu au cauzat reclamantului nici un prejudiciu deoarece suprafața terenului nu poate fi folosită, reclamantului fiindu-i interzisă realizarea de culturi agricole sau forestiere în zona de siguranță a drumului conform art. 16 alin. 2 din OG nr. 43/1997, precum și executarea de construcții, împrejmuiri sau plantații în zona de protecție a drumului care să provoace înzăpezirea drumului sau să împiedice vizibilitatea ori executarea unor lucrări care periclitează stabilitatea conform art. 17 alin.2 din OG nr. 43/1997.
Nu s-a depus întâmpinare.
Cu privire la excepția de necompetență Curtea constată că aceasta nu este întemeiată.
Articolul 4 Cod Comercial prevede că în afara faptelor de comerț obiective stabilite de art. 3 Cod Comercial se socotesc fapte de comerț celelalte contracte și obligații ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul.
Ca urmare, pe lângă faptele de comerț obiective în cazul cărora comercialitatea este independentă de calitatea persoanei care le săvârșește, legiuitorul a reglementat și faptele de comerț subiective care dobândesc caracter comercial datorită calității de comerciant a persoanei care le săvârșește.
În temeiul art. 4 Cod Comercial actele și operațiunile de natură civilă săvârșite de comerciant sunt considerate fapte de comerț subiective devenind comerciale întrucât sunt realizate de acesta cu ocazia exercitării comerțului său.
Articolul 4 instituie o prezumție relativă de comercialitate pentru toate obligațiile comerciantului, indiferent de izvorul lor, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul.
Această prezumție nu poate fi răsturnată, deci, decât prin dovedirea caracterului civil al operației sau al caracterului necomercial care rezultă din chiar actul săvârșit de comerciant.
Or, în speță obligația pârâtei în calitate de comerciant la plata contravalorii folosinței terenului în considerarea amplasării unor cabluri de fibră optică reprezintă o obligație comercială datorită naturii ei, operațiunea fiind strâns legată de fondul de comerț definit ca ansamblul de bunuri mobile și imobile, corporale și incorporale pe care comerciantul le afectează desfășurării unei activități comerciale în scopul atragerii clientelei și implicit obținerii de profit ( cablul de fibră optică este destinat desfășurării activității comerciale a pârâtei).
În consecință, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a Cod procedură civilă competența de soluționare a cererii revine tribunalului ca instanță comercială.
În ceea ce privește excepția prematurității acțiunii Curtea apreciază că procedura concilierii prevăzută de art. 7201Cod procedură civilă a fost realizată, la dosarul cauzei existând corespondența purtată între reclamant și pârâtă pentru reglementarea situației ( filele 3-6 dosar fond).
Referitor la excepția netimbrării Curtea constată că susținerea apelantei pârâte privind netimbrarea la valoare a capătului de cerere privind obligarea la contravaloarea folosinței terenului se verifică, motiv pentru care în temeiul art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997 privind taxele de timbru va obliga intimatul reclamant la plata sumei de 983,10 lei taxă judiciară de timbru și în temeiul art.3 din OG nr. 32/1995, timbru judiciar în valoare de 5 lei.
Cu privire la susținerea apelantei pârâte ce vizează lipsa motivării în drept a cererii de chemare în judecată potrivit dispozițiilor art. 112 alin 1 pct.4 Cod procedură civilă Curtea consideră că aceasta nu este întemeiată întrucât cererea de chemare în judecată este motivată în fapt și în drept, instanța fiind cea care, în raport de motivele părții, califică raportul juridic dedus judecății încadrându-l în drept.
Pe fond, Curtea apreciază că apelul este nefondat.
Din materialul probator administrat în cauză Curtea reține:
Terenul proprietatea reclamantului G intabulat în. 91/N cu număr cadastral 170/3 este situat în extravilanul comunei fiind amplasat în apropierea Municipiului T S, lângă drumul național DN 56.
Pe acest teren pârâta SC SRL a amplasat la adâncimea de 0,60 un cablu fibră optică ce traversează terenul pe lungimea de 177,46 la distanța de cca 7 (6,8 - 7,3 ) de marginea drumului național 56.
inițială a terenului - teren agricol arabil s-a schimbat din cauza creșterii atractivității față de amplasamentul lângă DN 56A care se reabilitează în drum european, astfel încât parcela în suprafață de 8356. are potențial de construcții tip turistic sau stație de alimentare cu carburanți.
Potențialul de construcții al terenului nu poate fi exploatat la cea mai bună utilizare în condițiile în care 1420. sunt afectați de cablul de fibră optică îngropat în teren.
În raport de această situație expertul tehnic a calculat prejudiciul datorat lipsei de folosință a terenului suferit de reclamant 355, 17 lei lunar.
Față de cele reținute, Curtea constată criticile apelantei pârâte privind imposibilitatea realizării de culturi agricole sau forestiere în zona de siguranță a drumului conform art. 16 alin 2 din OG nr. 43/1997, precum și executării de construcții, împrejmuirii sau plantații în zona de protecție a drumului care să provoace înzăpezirea drumului sau să împiedice vizibilitatea ori executarea unor lucrări care periclitează stabilitatea conform art. 17 alin.2 din OG nr. 43/1997, neîntemeiate.
Potrivit art. 14 din OG nr. 43/1997 ona drumului public cuprinde: ampriza, zonele de siguranță și zonele de protecție.
Actul normativ menționat anterior definește ampriza ca suprafața de teren ocupată de elementele constructive ale drumului: parte carosabilă, trotuare, piste pentru cicliști, acostamente, șanțuri, rigole, taluzuri, șanțuri de gardă, ziduri de sprijin și alte lucrări de artă, zonele de siguranță ca suprafețe de teren situate de o parte și de cealaltă a amprizei drumului, destinate exclusiv pentru semnalizarea rutieră, pentru plantație rutieră sau alte scopuri legate de întreținerea și exploatarea drumului, pentru siguranța circulației ori pentru protecția proprietăților situate în vecinătatea drumului, iar zonele de protecție ca suprafețele de teren situate de o parte și de alta a zonelor de siguranță, necesare protecției și dezvoltării viitoare a drumului. Limitele zonelor de protecție sunt prevăzute în anexa nr. 1.
Anexa nr. 1 stabilește zona de siguranță la distanța de 1,50 de drum, iar zona de protecție la 22.
Potrivit art. 16 alin. 2 sunt interzise culturile agricole sau forestiere pe zonele de siguranță.
Cu privire la zonele de protecție legiuitorul a stabilit că rămân în gospodărirea persoanelor juridice sau fizice care le au în administrare sau în proprietate, cu obligația ca acestea, prin activitatea lor, să nu aducă prejudicii drumului sau derulării în siguranță a traficului prin: neasigurarea scurgerii apelor în mod corespunzător; executarea de construcții, împrejmuiri sau plantații care să provoace înzăpezirea drumului sau să împiedice vizibilitatea pe drum; executarea unor lucrări care periclitează stabilitatea drumului sau modifică regimul apelor subterane sau de suprafață; practicarea comerțului ambulant în zona drumului, în alte locuri decât cele destinate acestui scop.
Deci reclamantul poate folosi terenul la potențialul de construcții cu respectarea zonelor de protecție și siguranță, având obligațiile menționate anterior în sensul de a nu provoca înzăpezirea drumului, a nu împiedica vizibilitatea, a nu periclita stabilitatea sau a nu modifica regimul apelor subterane sau de suprafață.
Textele invocate de apelanta pârâtă aduc doar limitări legale dreptului de proprietate al reclamantului.
Dreptul de proprietate ca drept absolut și exclusiv presupune opozabilitatea erga omnes, deci și apelantei pârâte, precum și exercitarea atributelor de către reclamant singur, cu excluderea tuturor celorlalte persoane și fără a avea nevoie de concursul acestora.
stabilite prin OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor vizează raporturile reclamantului cu unitatea administrativ teritorială care administrează drumurile și nu se referă în nici un caz la raportul dintre reclamant și pârâtă, care a amplasat cablul de fibră optică pe terenul proprietatea reclamantului.
Pârâta este obligată să respecte dreptul de proprietate al reclamantului cu toate atributele sale: usus - dreptul de a întrebuința lucrul potrivit naturii ori destinației, fructus - dreptul de a culege fructele și veniturile și abusus - dreptul de a dispune de lucru.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta SC SRL, cu sediul în S G,-,.7,.C,.18, județul H, împotriva sentinței nr.729 din 8 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în DTS,-,.1,.3,.7, județul M, având ca obiect obligația de a face.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 15 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
red. jud. 4 ex./27.10.2009
jud.fond.
15 Octombrie 2009
tehnored. MB.
Președinte:Lotus GherghinăJudecători:Lotus Gherghină, Nela Ochea
