Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 209/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 209/COM
Ședința publică de la 10 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma
JUDECĂTOR 2: Adriana Gherasim
Grefier - -
S-au luat în examinare apelurile comerciale formulate de apelanta reclamantă și intimată - - - SUCURSALA DE TRANSPORT, cu sediul în C, b-dul -.- nr.195 A, -AV 1, parter, județul C și de apelanta pârâtă-reconvenientă și intimată - 3. -, cu sediul în, Portul Midia, Șantierului Naval, județ C, împotriva Sentinței civile nr.1096/COM din 25.04.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, având ca obiect obligația de a face.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 03.12.2008 și consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 10.12.2008.
CURTEA:
Asupra apelului comercial d e față.
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 30.10.2006 și înregistrată sub nr.13129/2006 (nr. nou -) pe rolul Judecătoriei Constanța, reclamanta - - Sucursala de Transport Cas olicitat să se dispună obligarea pârâtei - 2 x 1 Midia - de a asigura o servitute de trecere pe terenul său în favoarea fondului reclamantei situat în C,-, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin procesul verbal din 02.02.1999, - - Sucursala de Distribuție Cap redat în patrimoniul - - Sucursala de Transport C (ulterior devenită - - Sucursala C) clădirea din strada - cu nr.6 și întreaga suprafață de teren în - -, clădire care nu dispune de acces la calea publică.
A mai arătat reclamanta că singurul drum de acces la calea publică este cel folosit de reclamantă în baza procesului verbal de utilizare comună a drumurilor de acces încheiat la data de 25.07.1991 între Renel- C și - - (proprietarul fondului pe care se făcea accesul la calea publică). Servitutea nu a mai fost recunoscută, însă, de pârâta - 2 x 1 Midia - care a dobândit în ianuarie 2006 dreptul de proprietate asupra terenului respectiv. Deși s-au depus toate diligențele în vederea soluționării pe cale amiabilă, pârâta refuză accesul la calea publică pe calea statornicită deja de ieșire la drumul public.
În drept s-au invocat disp. art.616-619 Cod civil.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 27.11.2006, pârâta a invocat excepția necompetenței materiale a judecătoriei față de disp. art.2 pct.1 lit.a Cod procedură civilă și de natura comercială a litigiului, precum și excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a Sucursalei de Transport C și excepția lipsei calității procesuale active rezultată din lipsa dovedirii calității reclamantei de succesoare a RENEL- C pe de o parte și, pe de altă parte, din lipsa calității de proprietar asupra terenului în favoarea căruia se solicită instituirea dreptului de servitute. De asemenea, s-a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive având în vedere că trecerea la drumul public se poate realiza și pe alte proprietăți învecinate. Totodată, pârâta a menționat că, în temeiul art.1177 cod civil și art.177 și următoarele Cod procedură civilă se înscrie în fals față de înscrisul intitulat "proces verbal de utilizare comună" folosit de reclamantă raportat la data de 15.07.1992.
Prin sentința civilă nr.305/16.01.2007, Judecătoria Constanțaa admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.
Prin cererea depusă la data de 26.03.2007, reclamanta a arătat că titulara dreptului la acțiune este - prin Directorul Sucursalei de Transport C, raportat la Decizia nr.358/28.04.2006. În dovedirea identității între - și titularul dreptului afirmat a relatat istoricul companiei dovedind că este succesoarea RENEL-.
Pe cale reconvențională, pârâta a solicitat obligarea reclamantei - pârâte, în cazul instituirii servituții de trecere, la plata sumei de 108.000 lei, evaluată provizoriu, reprezentând despăgubirea pentru prejudiciul suferit prin instituirea servituții de trecere.
În motivarea cererii reconvenționale se arată că, potrivit art.616 Cod civil, servitutea de trecere nu este gratuită, proprietarul locului înfundat având datoria de a plăti o despăgubire în proporție cu pagubele ce le ocazionează.
Prin sentința civilă nr.1096/COM/25.04.2008, Tribunalul Constanțaa admis acțiunea principală formulată de reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ -, prin DIRECTORUL SUCURSALEI DE TRANSPORT C, în contradictoriu cu pârâta - 3. -, s-a stabilit o servitute de trecere pe terenul proprietatea pârâtei în favoarea terenului reclamantei situat în municipiul C,-, pe drumul de acces stradal poziționat în planul topografic anexa 2 la raportul de expertiză imobiliară efectuat în cauză de expert și colorat cu roșu pe acesta având suprafața de 1626 mp.
S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta reconvenientă - 3. - în contradictoriu cu reclamanta pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ - și a fost obligată reclamanta către pârâta reconvenientă la plata sumei de 5.967 euro/an în echivalent lei la data plății reprezentând echivalentul lipsei de folosință, de la data pronunțării hotărârii și până la încetarea servituții, iar în temeiul art.276 Cod procedură Civilă s-a procedat la compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părți în cauză.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, potrivit art.576 Cod civil, servitutea este o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul și utilitatea unui imobil având un alt proprietar. Din această definiție rezultă caracterele juridice ale servituții: acela de drept real asupra lucrului altuia și de a presupune două bunuri imobile (în accepțiunea generală a acestora menționată în art.462-471 Cod civil).
Potrivit art.616 Cod civil, proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.
Din aceste dispoziții rezultă că servitutea de trecere poate fi instituită atunci când un imobil nu are ieșire la calea publică, fără a distinge între teren sau construcție astfel încât, chiar dacă reclamantei nu i-a fost eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului pentru care solicită instituirea servituții, poate solicita instituirea acesteia pentru construcțiile asupra cărora a făcut dovada existenței dreptului de proprietate (atelier auto, magazie și șopron ).
A motivat instanța că disp. art.624 și 625 Cod civil privind interdicția constituirii unei servituți continue și neaparente cum este servitutea de trecere prin destinațiunea proprietarului nu sunt aplicabile servituților legale. Chiar dacă, în accepțiunea pârâtei, s-ar aplica servituții de trecere disp. art.624 și următoarele Cod civil, art.627 Cod civil permite aplicarea modului de constituire a servituții prin destinația proprietarului și servituților aparente dar necontinue în situația în care se înfățișează titlul prin care cele două fonduri au fost separate și din acest titlu nu rezultă nicio clauză care să aducă atingere servituții ("dacă proprietarul a două proprietăți, între care există un semn văzut de servitute, înstrăinează una din proprietăți, fără ca contractul să conțină nici o convenție atingătoare de servitute, ea urmează de a exista într-un mod activ sau pasiv în favoarea fondului înstrăinat sau asupra fondului înstrăinat" - art.627 Cod civil).
Având în vedere că inițial întreaga suprafață de teren de 18.550 mp a aparținut unui singur proprietar - - care a stabilit servitutea de trecere pentru imobilul C, iar ulterior proprietarul, ca urmare a reorganizării, a separat cele două proprietăți între Renel și - Construcția - cu menținerea drumului de acces, deci a servituții de trecere, se constată că sunt îndeplinite condițiile art.627 Cod civil.
Prin urmare, fiind o servitute legală, proprietarul locului înfundat poate pretinde pe locul vecinului său un drept de trecere la calea publică, bineînțeles cu obligația de a-l despăgubi de pagubele cauzate în acest fel. Singura interdicție de acordare a acestui drept este atunci când terenul a devenit înfundat prin faptul proprietarului său ceea ce nu este aplicabil în cazul de față.
Având în vedere că imobilul reclamantei nu are nicio ieșire la calea publică, iar prin expertiza tehnică s-a stabilit în conformitate cu art.617-618 Cod civil calea cea mai scurtă și care ar produce cea mai puțină pagubă, instanța a considerat întemeiată acțiunea principală și a stabilit în favoarea reclamantei drumul de acces stradal poziționat în planul topografic, anexa 2 la raportul de expertiză tehnică imobiliară efectuat în cauză și colorat în roșu în suprafață de 1626 mp.
S-a mai reținut că în temeiul disp. art.616 Cod civil proprietarul fondului aservit (în speță pârâta reconvenientă) are dreptul de a fi despăgubit de proprietarul fondului dominant înproporțiecu pagubele ce s-ar putea ocaziona. Aceste despăgubiri au fost raportate la lipsa de folosință a terenului de 1626 mp și calculate de către expertul desemnat de instanță la suma de 17.902 Euro/an.
Deși prin cererea reconvențională pârâta a solicitat stabilirea unei sume globale, instanța a apreciat că dat fiind caracterul perpetuu al servituții și faptul că nu s-a stabilit o limită de timp, calcularea unei sume globale nu este posibilă, despăgubirea urmând a fi acordată în fiecare an până la încetarea servituții.
În ce privește cuantumul despăgubirilor, instanța a avut în vedere faptul că drumul de acces este folosit de mai mulți utilizatori (proprietari de fonduri dominante) astfel încât lipsa de folosință a fost raportată numai la reclamanta pârâtă, iar nu și pentru ceilalți utilizatori.
Împotriva sentinței menționate au declarat apel atât reclamanta, cât și pârâta care au criticat soluția instanței de fond doar în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor stabilite ca efect al instituirii servituții de trecere.
Apelanta pârâtă-reconvenientă - 3. Midia -a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii în sensul obligării reclamantei - pârâte la platasumei de 17.902 euro/anîn echivalent lei la data plății reprezentând despăgubirea pentru prejudiciul suferit prin instituirea servituții de trecere.
A susținut apelanta că a făcut dovada cu actele depuse la instanța de fond că a decis dezvoltarea unui proiect imobiliar, a efectuat un studiu de fezabilitate pentru proiect, a solicitat oferte, a decis să cumpere imobilul situat în C,-, a plătit prețul de 1.200.000 euro, întreaga operațiune fiind publică având în vedere statutul său de societate deținută public.
A arătat apelanta că, în condițiile în care a cumpărat terenul pentru a dezvolta un proiect imobiliar, apare evident pentru orice comerciant că a acorda un drept de trecere pe teren înseamnă a nu putea dezvolta proiectul de afaceri pe respectivul teren și a-l menține fără construcții, cu destinația de drum.
A motivat apelanta că despăgubirea în materie comercială urmează a fi cea proporțională cu pagubele cauzate de instituirea servituții și anume lipsirea de folosința terenului cumpărat cu 1.200.000 euro pentru un proiect imobiliar, respectiv valoarea de 17.902 euro anual, justificată de lipsa de folosință a terenului utilizat ca drum de acces. Ori, instanța de fond a stabilit, cu încălcarea disp. art.616 Cod civil, că suma de 17.902 euro trebuie să fie împărțită la trei deoarece există trei utilizatori ai drumului de acces în situația în care existența altor utilizatori privește terți ce nu sunt parte în cauza și față de care instanța nu poate să dispună.
Apelanta reclamantă - -,reprezentată prin Directorul Sucursalei de Transport C, a solicitat, de asemenea, schimbarea în parte a sentinței atacate, doar în ceea ce privește plata echivalentului lipsei de folosință a terenului, însă în sensul micșorării valorii acestuia.
A susținut apelanta că suma de 5967 euro/an stabilită prin expertiză este foarte mare întrucât expertul folosește pentru determinarea acestei valori metoda bonității care nu este o metodă de calcul acceptată de standardele internaționale de evaluare. Mai mult, evaluarea terenului a fost făcută ținând seama de anunțurile imobiliare, anunțuri ce se referă la prețuri pentru terenuri pe care se poate construi și includ și comisionul agenției de imobiliare. Ori, expertul nu ține seama de faptul că terenul în discuție este un drum de acces.
A mai arătat apelanta că la momentul pronunțării hotărârii cunoștea faptul că există doar trei utilizatori ai drumului, respectiv cele două părți și - -, însă a aflat ulterior că la adresa din C, strada - cu, nr.6 își desfășoară activitatea mai multe societăți comerciale, astfel că lipsa de folosință a pârâtei asupra terenului trebuie să fie suportată de către toți utilizatorii drumului de acces.
Apelanta a solicitat să se aibă în vedere expertiza întocmită de expertul susținând că în mod corect acesta a stabilit, dată fiind clasificarea folosinței alei de acces, o redevență anuală de 3040,62 euro, valoare ce trebuie împărțită la toți utilizatorii drumului de acces.
În dovedirea susținerilor sale, apelanta reclamantă a solicitat administrareaprobei cu interogatoriulintimatei pârâte - 3. Midia - și a probei cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei certificat nr.14780/5.09.2008 eliberat de ORC de pe lângă Tribunalul Constanța cu privire la spațiul situat în C, strada - cu, nr.6.
Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că ambele apeluri sunt nefondate.
Astfel, s-a stabilit în cauză, fără a se contesta de către părți, că imobilul reclamantei nu are ieșire la calea publică. Prin expertiza tehnică efectuată de ing., dispusă de instanța de fond la solicitarea ambelor părți, s-a stabilit, în conformitate cu art.617-618 Cod civil, calea cea mai scurtă și care ar produce cea mai puțină pagubă, astfel că instanța a încuviințat instituirea unei servituți de trecere în favoarea reclamantei pe drumul de acces stradal poziționat în planul topografic anexa 2 la raportul de expertiză tehnică și colorat în roșu, în suprafață de 1626 mp.
Potrivit disp. art.616 Cod civil "Proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului,cu îndatorire de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona."
Prin urmare, valoarea despăgubirilor datorate de reclamantă pârâtei ca efect al instituirii în favoarea sa a servituții de trecere trebuie să reflecte întinderea prejudiciului suportat de pârâtă prin lipsirea de folosința terenului, iar lipsa de folosință nu poate fi analizată decât în raport de valoarea de piață a terenului, de poziționarea lui, de scopul pentru care a fost achiziționat, dar și de modul în care este utilizat în fapt de către proprietarul său.
Curtea consideră nefondate susținerile apelantei - - în ceea ce privește metoda de evaluare utilizată de expertul. Expertul a stabilit o valoare de piață a terenului de 45 euro/mp negociat, având în vedere și situația urbanistică existentă în zonă la momentul efectuării expertizei. Apelanta nu a făcut dovada că o astfel de valoare nu corespunde criteriilor menționate mai sus, punctul de vedere al expertului parte nefiind susținut de alte probe. Curtea apreciază că nu se poate avea în vedere, la stabilirea întinderii prejudiciului determinat de lipsa de folosință, categoria de folosință indicată de apelantă, respectiv drum de acces, tocmai datorită scopului pentru care terenul a fost achiziționat și proiectului de investiție urmărit de pârâtă.
De asemenea, aserțiunile apelantei - 3. Midia - privind întinderea despăgubirii sunt neîntemeiate. Expertul a stabilit o valoare totală a prejudiciului de 17.902 euro/an, valoarea pe care apelanta și-a însușit-o, contestând doar reducerea ei prin împărțirea despăgubirii la trei utilizatori ai drumului de acces. Se reține că legea impune ca despăgubirea să fie proporțională cu prejudiciul ceea ce înseamnă că la cuantificarea lipsei de folosință trebuie să se aibă în vedere faptul că reclamanta nu folosește terenul în exclusivitate, ci acesta este utilizat în continuare de proprietar, dar și de către alte persoane. În condițiile în care proprietarul fondului aservit nu este lipsit în totalitate de folosința terenului și, în virtutea acestui fapt, permite utilizarea aceluiași drum de acces și de către alte persoane, este evident că reclamanta nu poate fi obligată la suportarea întregului prejudiciu stabilit de expert la o valoare totală de 17.902 euro/an, ci proporțional cu participarea sa la folosința terenului.
Singurul utilizator al drumului de acces, în afara celor două părți, evidențiat de expert în raportul de expertiză și necontestat de pârâta - 3. Midia - este - SRL care deține o construcție aflată în continuarea construcției reclamantei, spre, și care folosește același drum pentru ieșirea la calea publică. Chiar dacă această societate nu este parte în proces, faptul că utilizează aceeași cale de acces nu poate fi ignorat. Hotărârea pronunțată nu îi este opozabilă societății terțe și nu creează în sarcina sa nicio obligație, ci doar are în vedere împrejurarea că la producerea prejudiciului cauzat de lipsa de folosință participă mai multe persoane, așa încât valoarea dezdăunării trebuie redusă în mod proporțional.
Referitor la susținerea apelantei reclamante cu privire la funcționarea mai multor societăți la adresa din C, strada - cu, nr.6, situație în care valoarea prejudiciului ar trebui redusă proporțional cu numărul acestor societăți, Curtea apreciază că o astfel de situație nu este de natură a schimba soluția pronunțată.
Din certificatul eliberat de Oficiul Registrului Comerțului rezultă doar că o serie de societăți comerciale au avut sau au în spațiului în discuție sediul social sau doar puncte de lucru, aspect ce nu presupune, în mod automat, instituirea în favoarea lor a unei servituți de trecere. Actele ce au stat la baza deschiderii sediilor sociale la această adresă sunt contracte de închiriere sau contracte de comodat, astfel că nu se poate considera că vreuna dintre societățile indicate este proprietara unui fond dominant ce utilizează terenul pârâtei ca fond aservit, având astfel o servitute de trecere.
Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de ambele apelante sunt nefondate, urmează a respinge apelurile ca atare, în baza art.296 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondateapelurile comerciale formulate de apelanta reclamantă și intimată - - - SUCURSALA DE TRANSPORT, cu sediul în C, b-dul -.- nr.195 A, -AV 1, parter, județul C și de apelanta pârâtă-reconvenientă și intimată - 3. -, cu sediul în, Portul Midia, Șantierului Naval, județ C, împotriva Sentinței civile nr.1096/COM din 25.04.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, având ca obiect obligația de a face.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 10 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
14 2008
jud.fond-
Jud.red--/09.10.2009
Emis 2 com/12.01.2009
Președinte:Elena Carina GheormaJudecători:Elena Carina Gheorma, Adriana Gherasim
