Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 258/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Număr în format vechi 163/2007

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.258

Ședința publică de la 2.06.2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Iulica Popescu

JUDECĂTOR 2: Maria Speranța Cornea

Grefier - -

**************

Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de apelanta REGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI, în contradictoriu cu intimata SC SA, împotriva sentinței comerciale nr.10117/15.11.2006, pronunțată de Tribunalul București -Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la data de 12.05.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la 19.05.2008, apoi la 26.05.2008 și apoi la 2.06.2008, când a decis următoarele:

CURTEA,

Prin sentința comercială nr. 10117 din 15.11.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta REGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI B, în contradictoriu cu pârâta SC SA ). ROMANIA, având drept obiect obligarea pârâtei de a pune în funcțiune sistemul informatic R3, achiziționat în baza contractului nr. 8378/10.04.2000.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a reținut că, "nu s-a stabilit cu certitudine în ce constau problemele și care sunt remediile ce pot fi aduse programului", că din probele administrate nu rezultă cu certitudine dacă sistemul achiziționat funcționează sau nu.

Împotriva acestei sentințe comerciale, reclamanta, în termenul legal prevăzut de articol 284 alineat 1 Cod procedură civilă a declarat apel, pentru soluționarea căruia la Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială s-a constituit dosarul nr-.

Apelanta - reclamantă consideră că sentința atacată este nelegală și netemeinică, deoarece instanța de fond interpretând greșit materialul probator administrat în cauză a ajuns la o concluzie eronată, străină de obiectul cererii de chemare în judecată.

Intimata legal citată a formulat întâmpinare prin care își exprimă poziția față de apelul declarat de reclamantă, în sensul respingerii acestuia ca nefondat (filele 16-20 dosar apel).

La termenul din 29.10.2007 (fila 30) Curtea a încuviințat, apelantei, în dovedirea cererii de apel, în baza dispozițiilor articolului 292 alineat 1 teza finală Cod procedură civilă, administrarea probei cu înscrisuri (corespondența comercială dintre cele 2 părți) și efectuarea unei noi expertize tehnice în specializarea informatică care să stabilească dacă sistemul informatic care a făcut obiectul contractului nr. 8378/2000 are valabilitate practică și este funcțional.

Curtea verificând legalitatea și temeinicia dosarului de fond, în baza articolului 295 alineat 1 Cod procedură civilă și în raport de concluziile raportului de expertiză efectuat în această fază procesuală constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:

La data de 10.04.2000 între apelantă și intimată s-a încheiat contractul nr.8378/2000 având drept obiect realizarea unui sistem de conducere și gestiune al T, complet și integrat, ceea ce presupunea achiziționarea de către REGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI a următoarelor produse și servicii - licența R/3 standard a AG și versiunea română localizată a ROMANIA pentru 20 utilizatori; servicii de implementare a modulelor FI; CO; MM: PM; PS și EC;-servicii de mentenantă.

La acest contract au fost încheiate trei acte adiționale: nr. 1/7.07.2000, prin care s-a completat aria de cuprindere a modului FI cu IAS; nr. 2/30.07.2001 prin care s-a introdus un nou modul -IM și nr.3/14.03.2002 prin care se stabilea extinderea R/3 la nivelul întregii rețele a

La data de 19.05.2006 (fila 140 vol.I) reclamanta a depus la dosar o cerere prin care declară că în baza dispozițiilor articolului 246 Cod procedură civilă înțelege să renunțe la judecarea capătului al 2 lea de cerere referitor la plata daunelor.

Conform articolului 32 din contract și anexei nr.2, termenul inițial de execuție a fost stabilit la 6 luni.

Prin extinderea sistemului de nivelul întregii rețele a B în baza actului adițional nr. 3/14.03.2002 obiectul contractului a fost denumit "" și considerat ca reprezentând baza dezvoltării ulterioare a sistemului complet și integrat.

Implementarea noului sistem care făcea obiectul contractului menționat presupunea "cererea unei arhitecturi de aplicație care să corespundă cerințelor beneficiarului și condițiilor impuse de legislația în vigoare. După realizarea sistemului urma să aibă loc introducerea datelor și validarea funcționalității sistemului prin procesarea datelor introduse și verificarea rezultatelor obținute" (raport expertiză fila 51 dosar apel)

Potrivit clauzelor contractuale, intimata s-a obligat să efectueze livrarea, instalarea și acceptarea sistemelor în conformitate cu specificațiile menționate în acest document (vezi articolul 315- file 18 vol.1); și să realizeze un sistem de conducere și gestiune a TB,complet și integrat(vezi fila 1 obiectul contractului - vol.I).

Așa cum rezultă din proba științifică administrator, respectiv expertiza tehnică de specialitate "sistemul de conducere și Gestiune Completă și /R3 versiunea 4.6. C care face obiectul contractului comerciale nr. 8378/2000 modificat și completat prin actele adiționale ulterioare, sistem rezident și identificat pe echipamentele de calcul aflate la sediul Tnu are valabilitate practică și nu funcționează în totalitatea și completitudinea sa ca sistem integrat de conducere și gestiune"(vezi fila 66 dosar apel, concluziile expertului).

În această situație, susținerea intimatei potrivit căreia "experții nu au identificat nici o disfuncționalitate a sistemului" pe care să poată fi obligată să o remedieze este nefondată, atâta timp cât obiectul contractului nr. 8378 din 10.04.2000 îl reprezintă realizarea de către intimată a unui sistem de conducere și gestiune a B, complet și integrat și nu remedierea unor disfuncționalități în funcționarea aceszeia.

Nici susținerea referitoare la stoparea proiectului până la data la care apelanta ar înțelege să-și "onoreze"obligațiile nu este fondată, de vreme ce, intimata nu și-a executat întocmai obligația corelativă asumată (articolele 969 -1073 Cod civil) contractual încheierea unui proces verbal de acceptare a sistemului nu s-a putut realiza în aceste condiții, iar principiul de drept "nemo auditur propriam turpitudinem, allegans" interzice obținerea unor foloase prin invocarea propriei culpe.

Or, este cunoscut faptul că în materia răspunderii civile contractuale, culpa debitorului în neexecutarea propriei obligații este prezumată în situația în care apelanta a făcut dovada existenței unui contract comercial și oaf aptului că partea adversă nu și-a executata obligația respectiv predarea unui sistem informativ funcțional complet și integrat.

În consecință, în baza argumentelor menționate și a concluziilor raportului de expertiză tehnică de specialitate, având în vedere dispozițiile articolului 969 cod civil și articolului 1073 Cod civil, Curtea în baza dispozițiilor articolului 296 Cod procedură civilă, va admite apelul,va schimba în tot sentința apelată iar pe fond, va admite acțiunea așa cum fost restrânsă și va obliga pârâta să pună în funcțiune sistemul informatic R3, care a făcut obiectul contractului nr. 8378/10.04.2000, încheiat de părți.

Văzând și dispozițiile articolului. 274 Cod procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelanta REGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI, cu sediul în B,- sector 3, în contradictoriu cu intimata SC SA ). ROMÂNIA, cu sediul în B,--28,. 6 sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.10117/15.11.2006, pronunțată de Tribunalul București -Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.

Schimbă în tot sentința comercială atacată în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantă astfel cum a fost restrânsă și obligă pârâta să pună în funcțiune sistemul informatic R3 care a făcut obiectul contractului nr. 8378/10.04.2000 încheiat de părți.

Obligă intimata la plata către apelantă a sumei de 20.570 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel + 1006,8 lei cheltuieli de judecată a fond.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 2.06.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

4 ex.

23.06.2008

Tribunalul București - Secția a VI a Comercială

Judecător fond: - -

Președinte:Iulica Popescu
Judecători:Iulica Popescu, Maria Speranța Cornea

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 258/2008. Curtea de Apel Bucuresti