Spete pretentii comerciale. Decizia 257/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 156/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.257
Ședința publică de la 2.06.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu
Grefier - -
**************
Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de apelanții și - B SRL, în contradictoriu cu intimata - -, împotriva sentinței comerciale nr.10805/1.10.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la data de 26.05.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la 2.06.2008, când a decis următoarele:
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 10805/1.10.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta - - împotriva pârâților - B SRL și și, în consecință s-a dispus obligarea pârâților la echivalentul a 265.269,42 euro, contravaloare lucrări, obligarea pârâtei la plata sumei de 237.454,27 lei echivalentul a 65.678,19 euro, contravaloare TVA și obligarea pârâților la plata sumei de 14.980 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin aceeași hotărâre, instanța a respins excepția lipsei calității procesual pasive invocate de pârâți.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut mai întâi că pârâții justifică legitimare procesuală pasivă - deoarece reclamanta se prevalează în cauză de o răspundere contractuală și aceasta a depus la dosar contractele încheiate cu pârâții, însușite de către aceștia prin semnătură.
Cu privire la condițiile răspunderii civile contractuale, instanța a considerat că acestea vor fi analizate odată cu fondul cauzei.
Chiar dacă facturile au fost emise de reclamantă către LEASING, față de neplata acestora de către această societate, a fost activată clauza inserată în articolul 5 din actul adițional nr.1/IV.2005, potrivit căruia "în situația în care beneficiarul întârzie plata facturilor peste termenul contractual, utilizatorul va asigura plata". De asemenea, prin contractul de novațiune, pârâtul și-a asumat obligația de plată a facturilor.
Pe fond, Tribunalul mai reține că atâta vreme cât reclamanta și-a îndeplinit obligația de a realiza lucrările menționate în situațiile de lucrări, se impune plata de către pârâți. Situațiile de lucrări au fost acceptate la plată de către pârâta prin reprezentantul.
De asemenea, se impune și plata facturii nr. - reprezentând garanție de bună execuție de vreme ce nu au fost ridicate pretenții asupra ei și nu s-a dovedit de către pârâți că există risc pentru vicii ascunse, conform articolului 11 din contractul de execuție de lucrări.
Chiar dacă facturile nu au fost acceptate la plată de LEASING, această formalitate nu înlătură obligația de plată ce incumbă părților, nefiind o cauză exoneratoare de răspundere civilă, atâta timp cât, față de situația juridică a LEASING, o atare confirmare nu mai poate fi dat, iar această omisiune nu este imputabilă reclamantei, care a executat lucrările.
Împrejurarea că reclamanta a sistat executarea lucrărilor se constituie într-o expresie a excepției de neexecutare a contractului, care își are temeiul în reciprocitatea și interdependența obligațiilor asumate prin contract.
Pârâta - și-a asumat obligația de plată prin articolul 2.3. din contract și articolul 5(b) din actul adițional. În speță, reține Tribunalul, nu s-a făcut dovada că LEASING a făcut plata, această dovadă revenind în sarcina pârâtei, iar nu reclamantei, aceasta fiind terț față de înțelegerea dintre părți.
Tribunalul a concluzionat că pârâții sunt ținuți în solidar pentru plata sumei de 959.159,01 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise de reclamantă, deoarece contractul de execuție, ce constituie izvorul obligației de plată, este un act comercial și prezumția de solidaritate prevăzută de articolul 42 din codul comercial este pe deplin aplicabilă, chiar dacă pârâtul persoană fizică este necomerciant.
În ce privește apărarea pârâților, în sensul că nici o dispoziție legală nu îi obligă pe aceștia să plătească facturile emise pe numele altei societăți a fost apreciată ca neîntemeiată deoarece articolul 969 Cod comercial și articolul 970 cod civil obligă părțile contractante să își execute obligațiile. De aceea, atât actul adițional cât și contractul de novațiune au fost încheiate pentru a asigura realizarea obiectului contractului de execuție și plata lucrărilor executate și nu pot fi interpretate în sensul că singura persoană a cărei răspundere poate fi angajată ar fi LELASING. În acest sens, Tribunalul reține că în articolul 5 din actul adițional se vorbește de întârzierea plăților ce trebuie efectuate de, iar în articolul 6 din contractul de novațiune se instituie dreptul de retenție al pârâtului până la recuperarea sumelor datorate.
În ce privește plata TVA, Tribunalul a dispus obligarea pârâtei -, conform articolului 3 litera E din contractul de novațiune.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială.
În motivarea apelului, pârâții - B și, au susținut că sentința apelată este nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
În primul rând, se susține că prima instanță a soluționat greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, concluziile instanței fiind bazate pe o apreciere simplistă și de părți.
1.Astfel, se arată, calitatea procesuală a pârâtului nu poate fi justificată prin invocarea solidarității la plată, între LEASING și -, deoarece prezumția de solidaritate a fost înlăturată prin intenția comună a părților la încheierea contractului de execuție. În acest sens, prin contractul de leasing dintre și LEASING nr.B 003 din 20.05.2004, LEADING se angajează să finanțeze lucrările de execuție la imobilul în cauză, iar acest contract era cunoscut de reclamantă, așa cum rezultă din răspunsul la interogatoriu (la întrebarea 9). se obligă să plătească lucrările de execuție în 11 luni, iar, pe lângă sumele achitate cu titlu de taxă de leasing, urma să restituie acestuia întreaga sumă în 20 de ani, sume ce urmau a fi obținute din exploatarea "imobilului, ca hotel de lux. Aceasta a fost intenția reală a pârâților, susțin apelanții.
De asemenea, se mai arată, actul adițional nr. 1 stabilit în mod neechivoc noi raporturi juridice între părți care excludeau cu desăvârșire ideea de solidaritate contractuală. Astfel, articolul 5 litera b din actul adițional prevedea ca plata să fie efectuată de numai dacă facturile erau confirmate de LEASING și numai dacă aceasta nu le plătea la timp.
Ca atare, nu există o obligație concomitentă a și LEASING pentru solidaritatea pasivă și prin urmare nici nu este justificată calitatea procesuală pasivă a pârâtei.
Formula prevăzută de articolul 5 punctul b) din actul adițional echivalează cu un veritabil beneficiu de discuțiune potrivit căruia reclamanta, dacă se pretinde creditor pentru plata lucrărilor, trebuie mai întâi să se adreseze Leasing, primul său debitor și numai dacă acesta nu achită facturile (în măsura în care sunt într-adevăr datorate) se poate îndrepta și împotriva acestei pârâte. Nu s-a făcut însă nici o dovadă că reclamanta ar fi formulat vreo cerere în contradictoriu cu LEASING pentru plata acestor facturi.
2.Cu privire la soluționarea greșită a excepției calității procesuale a pârâtului, se arată că instanța nu a dat o calificare juridică corectă contractului de novațiune și a ignorat complet unele clauze ale acestuia.
În ciuda faptului că acest contract poartă denumirea de "contract de novațiune" în realitate înscrisul depus la dosar nu exprimă un act juridic (negotium) de o asemenea natură, fiind necesară aplicarea regulii de interpretare a convențiilor prevăzute de articolul 977 Cod civil, respectiv după intenția reală a părților, iar nu după sensul literal al terenurilor.
Prin articolul 2 și articolul 3 paragraful 1 din acest document se vorbește de "necesitatea acordării unor avansuri și a accelerării ritmului plăților" și de"asigurarea unor condiții optime [] pentru a reduce termenul de plăți între LEASING pe de o parte și [] până la achitarea efectivă a acestora de către LEASING ", ceea ce duce la concluzia că este vorba de un contract de împrumut. Întrucât prin acest contract, nu se obliga în nici un fel față de rezultă că nici aceasta nu avea drepturi față de.
Dacă s-ar accepta că acest contract este un act juridic de novațiune ar însemna că este beneficiar în contractul de execuție, ceea ce este contrazis prin toate clauzele acestuia și de ale actului adițional la contractul de execuție.
Prima instanță nu a analizat paragraful din contractul de novațiune prin care se stipula: " va plăti facturile emise de - sau după caz de furnizorii de materiale, echipamente sau dotări, aprobate de către și primite de la LEASING în conformitate cu prevederile contractului de execuție de lucrări (antrepriză) nr. 348/1.06.2004".
De altfel, arată apelanții, chiar facturile pretinse la plată în prezenta acțiune de și depuse la dosar arată reclamanta chiar a procedat la depunerea facturilor la LEASING, așa cum indică ștampilele de intrare, la 22.06.2005. U deci, se susține, ca să le confirme (aprobe) și apoi aceasta să le transmită lui, pentru a onora plata în numele LEASING, iar nu ca o obligație asumată față de.
În concluzie, înscrisul intitulat "contract de novațiune" nu este un act de novațiune în sensul că ar fi înlocuit pe LEASING în raportul obligațional cu, ci este un act care a creat raporturi, juridice numai între și Leasing. Singurul efect față de era acela de a-i servi acestuia ca document justificativ din punct de vedere contabil și bancar pentru faptul efectuării unor plăți către aceasta de către persoana fizică ce nu era parte în contractul de execuție și actul adițional.
De aceea, susțin apelanții, aceștia nu aveau calitate procesuală pasivă în cauză.
3.În al treilea rând reclamanta nu a emis facturile pe numele - B - sau al lui, ceea ce reprezintă o dovadă în plus că debitor în contractul de execuție de lucrări este LEASING. De rea-credință fiind, reclamanta a refuzat la cererea, să storneze facturile emise pentru Leasing și să emită o nouă factură pe numele prin plătitor. Prin aceasta susțin apelanții, reclamanta încearcă să obțină - de două ori plata pentru aceeași prestație (oricum neconformă).
Apelanții susțin că nu pot face dovada plăților efectuate de LEASING către deoarece aceștia nu au acces la documentele contabile și bancare ale nici uneia dintre aceste societăți.
Deși au solicitat instanței să pună în vedere reclamantei să depună aceste acte contabile, documente privind plățile și efectuarea și confirmarea lucrărilor, instanța a respins cererea, hotărârea fiind criticată și sub acest aspect.
II.Un al doilea motiv de apel privește aplicarea greșită a principiului forței obligații a contractului, prin aceea că prima instanță a ignorat deliberat clauze contractuale care instituiau obligații în sarcina reclamantei și a înlăturat fără nici un motiv legal și suport faptic condiția contractuală a confirmării facturilor de către LEASING.
Pe de o parte se susține că semnarea situațiilor de lucrări de către, ca reprezentant al, este lipsită de relevanță juridică, deoarece LEASING rămăsese singura parte care avea îndatorirea de a efectua operațiunile de verificare a lucrărilor. În condițiile articolului 5 litera b, din actul adițional nu mai avea nici o atribuție contractuală de a confirma facturi sau situații de lucrări, acestea revenind exclusiv LEASING. Practic, după semnarea actului adițional, nu mai avea nici un rol contractual sub aspectul confirmării facturilor, prima instanță a apreciat greșit, se susține, că înscrisurile le sunt opozabile pârâților în condițiile în care "opozabilitatea" nu înseamnă neapărat și obligație de plată. Obligația de plată nu putea rezulta astfel din semnarea unor situații de lucrări ci dintr-un contract.
Cu privire la obligația de executare a lucrărilor despre care prima instanță a reținut că ar fi fost îndeplinită pe motivul semnării situațiilor de lucrări, apelanții susțin că potrivit clauzelor contractuale, semnarea acestor situații nu făcea dovada executării. Astfel, potrivit clauzelor cuprinse în articolul 14.2. alineat 1, articolului 14.5. alineat 1 și 2, articolului 12.3 alineat 4, articolului 18.4 alineat 2 și 4, era necesară și semnarea altor înscrisuri denumite "atașamente" care arătau în detaliu lucrările executate, a proceselor verbale de lucrări ascunse, de punere în funcțiune sau de încercare a instalațiilor și echipamentelor cuprinse în situațiile de lucrări.
În legătură cu respectarea strictă a clauzelor contractuale "dintre părți", clamată, dar neaplicată de instanță, după cum susțin apelanții, se arată că tocmai aceasta ar fi dus la o concluzie diferită. Confirmarea facturilor de către LEASING era o condiție în sensul articolului 1004 Cod civil, pentru plata acestora, care trebuia îndeplinită pentru a se putea cere plata de la pârâți. Necesitatea acestei confirmări a fost sesizată și de Tribunalul București, care prin sentința comercială nr. 3248/29.07.2005 a admis acțiunea formulată de împotriva LEASING într-o procedură de somație de plată, reținând că acesta a plătit unele facturi, conform articolului 3 din contractul de novațiune. Or, în lipsa acestor confirmări, acesta nu ar mai avea cum să recupereze sumele de la LEASING.
Și susținerea instanței cu privire la calitatea de terț a reclamantei față de actul adițional este neîntemeiată deoarece reclamanta a semnat acest act, care îi este opozabil.
De aceea, susțin apelanții, motivarea instanței este rezultatul unei lecturări trunchiate și incomplete a convențiilor încheiate de păți, care nu au fost analizate în conținutul lor real, ci într-o manieră favorabilă exclusiv.
În al treilea rând, se arată, instanța nu s-a pronunțat asupra apărărilor invocate de pârâți constând în excepția de neexecutare, aplicabilă în raport cu încetarea abuzivă a lucrărilor. Astfel, față de dispozițiile articolului 18(1) (a), articolului 18.2(1) și articolului 15.2. reclamanta putea proceda la încetarea lucrărilor numai după trecerea unui termen de 49 de zile de la emiterea și comunicarea facturilor, ceea ce nu este îndeplinit pentru nici una dintre facturi.
Pe de altă parte, se mai susține, executarea lucrărilor nu se dovedea numai cu situațiile de lucrări, chiar dacă au fost semnate de inspectorul de șantier sau de ci era necesară prezentarea atașamentelor la situațiile de lucrări proceselor verbale de lucrări ascunse, a documentelor ce constituiau cartea construcției, iar derularea lucrărilor trebuia făcută conform graficului de execuție.
În al patrulea rând, potrivit articolului 3 (E) din contractul de novațiune plata TVA trebuia făcută de agentul fiscal din România al Leasing și facturată separat. Ca atare, obligarea pârâtei la plata acesteia este contrară convenției - dar și regulilor în materie financiar-contabilă cu privire la deductibilitatea unei asemenea taxe și la recuperarea sa. Facturarea separată a TVA dovedește o dată în plus că Leasing, societate străină era singura care avea obligația de a plăti lucrările.
În fine, un alt motiv de apel se referă la faptul că prima instanță nu a administrat un probatoriu suficient pentru lămurirea situației de fapt și interpretarea corespunzătoare a probelor deja existente.
În acest sens, greșit s-a respins cererea pârâților de obligare a reclamantei să depună cartea construcției pronunțarea sentinței de obligare a acesteia la predarea acestei cărți a construcției neavând nici o legătură cu solicitarea din această cauză.
De asemenea, cererea de obligare a reclamantei să depună documentele de plată aferente tuturor plăților efectuate de LEASING și a fost respinsă cu motivarea greșită că articolul 172 Cod procedură civilă nu este aplicabil în cauză.
Cererea de administrare a probei cu expertiză tehnică în construcții a fost respinsă cu motivarea că lucrarea a fost finalizată, iar instanța nu se poate lămuri cu privire la stadiul lucrărilor, graficele de execuție și termenul de finalizare, că nu a formulat o cerere reconvențională.
Aceste motive sunt neîntemeiate, susțin apelanții, întrucât expertiza urma a fi efectuată pe baza înscrisurilor întocmite cu ocazia execuției lucrărilor care pot atesta sau informa îndeplinirea obligațiilor contractuale de către. Cu privire la stadiul executării lucrărilor, acesta se putea dovedi prin compararea graficului de lucrări cu lucrările concrete menționate în situațiile de lucrări pretinse la plată. Din compararea acestora rezultă că tipul lucrărilor care trebuiau efectuate în luna mai 2005 era altul decât cel prevăzut în graficul de lucrări. Prin proba cu expertiză apelanta arată că dorește să susțină excepția de neexecutare a contractului.
Analizândsentința apelată prin prisma criticilor invocate prin motivele de apel, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că apelurile formulate sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare, pentru următoarele considerente:
În ce privește soluția privind excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, Curtea constată că în mod legal și temeinic Tribunalul a procedat la respingerea acesteia.
1.În ce privește obligația de plată a pârâtei - B SRL, aceasta a fost asumată atât prin contractul de execuție de lucrări nr. 348/1.VI.2004, cât și prin actul adițional nr. 1/IC.2005 și prin contractul de novațiune (filele 6.25 din dosarul Tribunalului - vol.I).
În acest sens este relevant pentru aprecierea soluției asupra excepției că obligația de plată a prețului lucrărilor executate de reclamantă a fost asumată inițial în egală măsură de utilizatorul - B, cît și de beneficiarul LEASINNG. Acest lucru rezultă din formula utilizată de părți în contractul de execuție în mod repetat: "Beneficiarul și utilizatorul" se obligă să plătească " (articolul 2.3.) "/Beneficiarul are obligația de a efectua plata." (articolul 18.1 punctul a); "Dacă utilizatorul/Beneficiarul nu onorează facturile" (articolul 18.2. punctul 1) etc.
Or, față de conținutul neechivoc al contractului de execuție în ce privește obligația asumată de - B, Curtea apreciază că reclamanta a justificat legitimarea procesuală pasivă a acestei pârâte.
Susținerea apelantei - B, în sensul că aceasta ar fi avut de achitat într-un termen mult mai mare sumele pe care LEASING le avea de plătit către reclamantă și prin aceasta reclamanta nu i-ar putea pretinde plata, sunt nefondate.
Astfel, contractul de leasing nr. - din 20.05.2004 dintre - și LEASING (filele 224-226 din dosarul Tribunalului - vol.I) nu poate fi opus reclamantei deoarece aceasta este terț.
Cum potrivit articolului 973 Cod civil contractul încheiat între părți, nu poate profita și nici vătăma pe terți (principiul relativității efectelor contractului - res alios acta aliis neque nocere, neque prodesse potest) efectele acestuia nu pot fi invocate față de reclamantă.
Relațiile contractuale derivând din contractul de leasing, pe de altă parte, nu pot fi deduse prezentei judecăți de vreme ce reclamanta este cea care fixează cadrul procesual, obiectul cauzei fiind obligarea pârâților la executarea unor plăți derivând din alte contracte decât contractul de leasing.
Nici susținerea apelantei în sensul că prin articolul 5 litera b din actul adițional părțile ar fi reglementat un beneficiu de discuțiune, în temeiul căruia reclamanta avea obligația de a pretinde plata mai întâi LEASING, nu poate fi primită deoarece din textul acestui articol nu se desprinde o astfel de concluzie. Dimpotrivă, simpla întârziere a plăților de către LEASING (obligat în egale măsură alături de - ) dădea posibilitatea reclamantei de a pretinde celeilalte debitoare a sa, plata prețului lucrărilor. Faptul că ulterior, pârâta și LEASING urmau să regleze plățile și încasările nu o privea în mod direct pe reclamantă, care nu renunțat niciodată la solidaritatea convenită, prin contractul de execuție.
Împrejurarea că reclamanta cunoștea că între și LEASING A încheiat contractul de leasing este lipsită de relevanță din moment ce acest contract nu a fost încheiat și cu reclamanta.
Din acest punct de vedere, pe reclamantă nu o interesa modalitatea concretă în care obținea sumele de bani sau modul cum cei doi debitori ai săi solidari (din contractul de execuție) conveneau să regleze încasările și plățile.
De aceea, Curtea consideră că obligațiile celor două debitoare erau concomitente, ceea ce justifică și după încheierea actului adițional, aceeași solidaritate convenită prin contractul de execuție.
2.Cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâtului, de asemenea soluția primei instanțe este justificată prin convenția părților intitulată "Contract de novațiune".
Prin acest contract, se obliga să achite facturile emise de reclamantă sau după caz de către furnizorii de materiale (articolul 3 litera D - fila 24 din dosarul Tribunalului). Față de clauza contractuală inserată expres în acesta rezultă că s-a obligat în mod direct față de reclamantă, nicidecum nu poate fi vorba de un contract de împrumut.
Dacă s-ar fi dorit încheierea unui contract de împrumut între acesta și LEASING, nu se explică motivul pentru care părți în acest contract sunt și - B și -.
Caracterul de novație al acestui contract rezultă expres din prevederile sale care corespund cu denumirea dată de părți. Prin urmare nu se poate susține că novația a fost prezumată de prima instanță, contrar articolului 1130 Cod civil.
Din conținutul contractului de novațiune rezultă că părțile au dorit ca una din debitoarele vechi ale reclamantei, respectiv LEASING să fie înlocuită cu un nou debitor,. Chiar în introducere la acest contract, părțile stabilesc că LEASING are calitatea de "debitor vechi", iar are calitatea de "debitor nou" (fila 23 din dosarul - vol.I).
Or, tocmai în aceasta constă novația, elementul nou (aliquid novi) fiind înlocuirea (schimbarea) unuia dintre vechii debitori cu un debitor nou.
Susținerea apelantului în sensul că singurul efect al contractului de novațiune față de reclamantă este doar unul de natură financiar contabilă, respectiv de a se justifica în contabilitate o plată efectuată de o persoană fizică, este total neavenită, deoarece în cauza de față se discută efectele juridice de natură civilă ale convențiilor cuprinse în înscrisurile depuse la dosar, respectiv drepturile și obligațiile cu caracter civil la care aceste convenții au dat naștere.
Mai mult, din împrejurarea că a avut și calitatea de reprezentant al - B - în contractul de execuție, acesta fiind semnatar în această calitate și, în actul adițional la acesta, rezultă o dată în plus că necesitatea încheierii contractului de novațiune s-a ivit pentru asigurarea plăților lucrărilor executate de reclamantă, acesta reprezentând o soluție pentru continuarea lucrărilor și neprejudicierea executantului în cazul întârzierii plăților de către beneficiarul Leasing.
Ca atare, interpretarea dată contractului de novațiune de către instanță s-a făcut conform articolului 977 Cod civil numai că, în speță, aceasta coincide cu interpretarea dată și după sensul literal al termenilor.
Pe de altă parte, articolul 978 Cod civil obligă la o interpretare a clauzelor contractuale în sensul că acestea să producă efecte iar nu în sensul de a nu produce nici un efect (actus interpretandus est potins ut valeat quam ut pereat).
Apelantul solicită dimpotrivă ca acest "contract de novațiune" să fie interpretat în sensul că, față de reclamanta, să nu producă nici un efect, ceea ce este nelegal.
În ceea ce privește critica referitoare la faptul că reclamanta ar fi trebuit să emită facturile către pârâta pentru a-i pretinde acesteia plata, Curtea o apreciază ca nefondată deoarece izvorul obligației acestei pârâte îl constituie contractul de execuție modificat prin actul adițional iar nu facturi acceptate, în sensul articolului 46 Cod comercial.
Din punct de vedere civil, obligațiile de plată a prețului lucrărilor executate s-au născut direct din contract și respectiv din faptul executării lucrărilor (conform principiului reciprocității și interdependinței obligațiilor ce guvernează contractul sinalagmatic). Ca atare din acest punct de vedere, factura nu este de natură a naște obligația de plată prețului, care își are originea în contract.
II.În ce privește aplicarea greșită a principiului forței obligatorii a contractului de asemenea motivul de apel astfel exprimat, este nefondat.
De vreme ce pârâta - B, și-a asumat alături de LEASING obligația de a achita contravaloarea lucrărilor executate de reclamantă prin contractul de execuție, nu se poate susține contrariul.
Astfel, față de faptul că situațiile de lucrări pentru care se pretinde plata prețului de către reclamantă, au fost confirmate de reprezentantul beneficiarului, care a semnat toate procesele verbale de recepție calitativă întocmite pentru lucrările executate precum și pentru lucrările ascunse (filele 94 și urm. din dosarul ) rezultă confirmarea, acceptarea că aceste lucrări s-au efectuat.
Întrucât în apel s-au depus procesele verbal de lucrări ascunse, susținerea apelantei în sensul inexistenței acestora a fost contrazisă, de dovezile administrate.
Ca atare, excepția de neexecutare a contractului invocată de pârâți ca apărare de fond este neîntemeiată, iar faptul că instanța a apreciat că lucrările pentru care se pretinde plata au fost executate reprezintă soluția dată și asupra aceste apărări.
În ce privește necesitatea întocmirii și a altor documente pentru dovedirea executării lucrărilor, Curtea constată că aceasta nu se justifică în raport strict cu obligația de a se plăti lucrările efectiv executate, din moment ce inspectorul de șantier desemnat de beneficiarul lucrărilor le-a confirmat.
Referitor la obligația de plată a TVA critica apelantei este nefondată, deoarece aceasta și-a asumat expres obligația de plată a TVA alături de Leasing prin articolul 2.3. din contractul de execuție de lucrări.
Față de aceste aspecte ce au fost dovedite de reclamantă atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel, apare ca inutilă și neconcludentă proba cu expertiză tehnică în construcții, mai ales că din obiectivele propuse de părți rezultă că aceștia doresc ca expertul să analizeze documente, iar nu să facă o lucrare la fața locului. De altfel, dacă din înscrisurile administrate în cauză rezultă că lucrările au fost executate, de vreme ce procesele verbale de recepție sunt confirmate de reprezentantul beneficiarului, susținerea contrară a pârâtelor, apare ca nefondată.
Împrejurarea că reclamanta a sistat lucrările, în condițiile în care beneficiarul/utilizatorul și debitorul nou rezultat din contractul de novațiune nu și-au onorat plățile pentru lucrările deja executate, nu este relevantă în cauză deoarece sumele pretinse prin cererea introductivă se referă la lucrările executate anterior, iar nu la lucrările rămase de executat,
Pentru toate aceste considerente, Curtea în temeiul articolului 296 Cod procedură civilă raportat la articol 969, articolul 970 Cod civil, articolul 977 și articolul 978 Cod civil va respinge apelurile ca nefondate, apreciind că sentința apelată este legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile declarate de apelanții, cu sediul în com., satul,-, Județ I și - B SRL, cu sediul în B,--25 sector 4, în contradictoriu cu intimata - -, cu sediul în B,- sector 5, împotriva sentinței comerciale nr.10805/1.10.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 2.06.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
5 ex.
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu
