Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 259/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA 259/2009-RC
Ședința publică din 25 iunie 2009
PREȘEDINTE: Marinescu Simona JUDECĂTOR 2: Boța Marilena
JUDECĂTOR 3: Filimon Marcela
Judecător: - -
Grefier: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului comercial formulat de recurentul reclamant SC SA cu sediul în SM, -, jud. S în contradictoriu cu intimata pârâtă BANCA ROMÂNĂ prin lichidator FONDUL DE GATRANTARE A DEPOZITELOR ÎN SISTEMUL BANCAR cu sediul în, șoseaua, nr. 88, jud. împotriva sentinței nr. 271/LC din 07.06.2005 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar 3806/R/2003, având ca obiect - obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurenta reclamantă - avocat în baza împuternicirii avocațiale emisă la 22.06.2009 de Baroul Bihor, pentru intimata pârâtă se prezintă consilier juridic în baza delegației depusă la dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu 4 lei achitată prin chitanța seria - nr. - din 28.05.2009 plus timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, intimata a depus întâmpinare, după care:
Reprezentanta reclamantei depune precizări ale motivelor de recurs, comunică un exemplar cu reprezentanta intimatei, depune practică judiciară.
Susține recursul astfel cum a fost declarat, motivat, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de suspendare și continuarea judecății. Cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru. Precizează că acțiunea nu se încadrează în prevederile articolului 20 din Legea 83/1998, deoarece societatea recurentă urmărește obținerea unui titlu executoriu, iar textul mai sus invocat se aplică acțiunilor care vizează realizarea unei creanțe asupra debitorului sau a bunurilor sale.
Reprezentanta intimatei pârâte solicită respingerea recursului ca nefondat, precizează că banca română se află în stare de faliment din 3.iulie 2002, iar sentința atacată s-a pronunțat la 31.11.2002, termenul pentru depunerea declarațiilor de creanță a fost 13.02.2003, contractul a fost reziliat la 13.11.2003, reclamanta nu a formulat o cerere de admitere a creanței nici înăuntrul termenului și nici după acest termen.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin sentința nr. 241/LC din 07.06.2005, Tribunalul Satu Marea admis acțiunea introdusă de Banca Română, bancă în faliment prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, voluntar în contradictoriu cu SC SA S
A obligat pârâta la plata sumei de 16.093.073.299 lei cu titlu de despăgubiri.
A disjuns cauza ce formează obiectul cauzei 1090/2005 privind aceleași părți cu calități inversate pentru obligarea pârâtei banca turco română la predarea imobilului în stare bună de funcționare și la refacerea lucrărilor necesare acestui scop sau la încuviințarea refacerilor de către SC SA pe socoteala pârâtului din dosar 3806/R/2003.
A dispus suspendarea dosarului 1090/2005 până la soluționarea dosarului de faliment privind pe Banca Română.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta nu și-a majorat pretențiile după efectuarea expertizei și nici nu a cerut prin acțiune această valoare, iar pârâta nu a formulat obiecțiuni cu privire la această valoare.
Cum acțiunea civilă înregistrată de pârâta SC SA împotriva reclamantei BANCA ROMÂNĂ sub dosar nr. 1090/2005 nu este în stare de judecată, instanța de fond a disjuns această acțiune de acțiunea principală și a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea cauzei în faliment.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal a formulat recurs recurenta, solicitând modificarea sentinței în partea privind disjungerea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 1090/2005 al Tribunalului Satu Mare și suspendarea acestuia, în sensul dispunerii continuării judecării cauzei.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că prin suspendarea prezentei cauze de către instanța de judecată, îi cauzează prejudicii grave de ordin financiar, fiind pusă în situația de a nu putea solicita efectuarea compensației care se impune între cele două creanțe.
Astfel, cele două creanțe au același izvor juridic, contractual de închiriere încheiat între părți. Ca urmare a acestui contract de închiriere s-a născut dreptul pârâtei la despăgubiri pentru investițiile efectuate precum și dreptul de a solicita repunerea spațiului comercial în situația anterioară încheierii contractului.
Mai arată că în dosarul atacat cu apel, s-a efectuat o contraexpertiză, în urma căreia s-a stabilit că pârâta trebuia să achite către recurentă suma de 178.316,72 lei pentru a preda spațiul în stare bună de funcționare.
În cazul în care acest dosar rămâne suspendat, va fi obligată să achite către intimată suma de 192.342.24 lei în timp ce obligația pârâtei în sumă de 178.316,72 lei rămâne neexecutată, neavând altă alternativă decât să se înscrie pe lista de credală, urmând a suporta insolvabilitatea pârâtei, realizându-se astfel, o îmbogățirea pârâtei fără justă cauză în dauna sa.
În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Intimata Banca -Română, prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat.
În apărare, intimata a arătat că soluția pronunțată este întemeiată, întrucât suspendarea judecății în temeiul articolul 20 ind.1 din Legea 83/1998 privind procedura falimentului instituțiilor de credit era impusă de o împrejurare expres prevăzută de lege și anume starea juridică în care se află Banca Română Sa respectiv în procedură de faliment, declanșată încă de la data de 03.07.2002 prin sentința civilă nr. 1215 pronunțată de tribunalul București - secția a VII- a Comercială în dosarul nr. 719/2002 ( în format nou -).
Incidentul procedural care a determinat sistarea temporară a judecății este independent de voința părților, împrejurarea expres prevăzută de lege ce a impus suspendarea judecății regăsindu-se în dispozițiile legale imperative citate, potrivit cărora: De la data deschiderii procedurii se suspendă toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra instituției de credit sau bunurilor sale."
Prevederi similare sunt cuprinse și de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, (articolul 35), ce statuează că "De la data deschiderii procedurii se suspendă toate acțiunile judiciare și extrajudiciare asupra debitorului sau bunurilor sale " precum și de legea 85/2006 privind procedura insolvenței ce la articolul 36 dispune: " de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale."
Examinând sentința recurată, raportat la motivele de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța reține că recursul este nefondat, urmând a fi respins în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare sub dosar nr. 1090/2005, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Banca -Română, prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, solicitând obligarea acesteia la predarea imobilului conform art. 11 din contractul de închiriere, în stare bună de funcționare, precum și obligarea pârâtei la efectuarea lucrărilor necesare predării imobilului sau încuviințarea reclamantei la refacerea lor, pe cheltuiala pârâtei.
La data înregistrării acțiunii, împotriva pârâtei fusese deja deschisă procedura falimentului, în baza sentinței civile nr. 1215/03.07.2002a Tribunalului București.
Potrivit prevederilor art. 17 alin. 1 din OG 10/2004 privind falimentul instituțiilor de credit,de la data deschiderii procedurii falimentului se suspendă toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra instituției de credit debitoare sau bunurilor sale, dacă legea nu prevede altfel.
În raport cu prevederea legală susmenționată, în mod legal a procedat instanța de fond suspendând soluționarea acțiunii declanșate de reclamantă, căci aceasta are caracteristicile unei acțiuni în realizarea creanței. Chiar dacă primul capăt de cerere din acțiune are caracterul unei obligații de a face, capătul doi de cerere (de obligare a pârâtei la efectuarea lucrărilor necesare predării imobilului sau încuviințarea reclamantei la efectuarea acesteia, pe cheltuiala pârâtei) constituie o veritabilă acțiune în realizarea creanței, reclamanta urmârind în cele din urmă obligarea pârâtei la avansarea unor sume de bani în vederea refacerii lucrărilor ce se impun. Din chiar cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că, urmare a expertizei efectuate în cauză, mai sunt necesare lucrări de peste 11 miliarde lei, pe care pârâta ar trebui să le suporte. De asemenea, în cererea de recurs, recurenta arată că, în ipoteza menținerii măsurii suspendării, obligația pârâtei în sumă de 178.316,72 ron ar rămâne neexecutată.
Prin urmare, instanța apreciază că acțiunea formulată de reclamată este în ansamblul ei o acțiune în realizarea creanței, motiv pentru care sunt aplicabile prevederile art. 17 alin. 1 din OG 10/2004, datorită caracterului concursual, colectiv și egalitar al procedurilor reglementate de lege. Prin această măsură se evită ca asupra averii debitorului să se exercite acțiuni individuale de urmărire a creanțelor creditorilor și astfel se asigură concentrarea tuturor litigiilor având ca obiect averea debitorului în competența exclusivă a judecătorului-sindic, căci acei creditori ale căror creanțe au fost suspendate trebuie să își declare creanțele în cadrul procedurii insolvenței.
Nu poate fi primită nici susținerea recurentei, în sensul că, prin suspendarea acțiunii sale, nu mai are posibilitatea de a solicita compensarea creanțelor reciproce ale părților. Sub acest aspect, este de menționat că reclamanta nu a solicitat sau invocat în fața instanței de fond compensarea creanțelor reciproce ale părților și prin urmare nu poate invoca nici în recurs, aplicarea prevederilor art. 52 din legea privind procedura insolvenței drept excepție de la art. 17 din OG 10/2004 și respectiv art. 42 din Legea 64/1995.
Totodată, este neîntemeiată și susținerea recurentei, cum că acțiunile pentru realizarea creanțelor la care se referă art. 17 din OG 10/2004 sunt acele acțiuni care privesc executarea unui titlu executoriu deja obținut, întrucât nici Legea 64/1995, și nici actuala lege privind procedura insolveței - Legea 85/2006, nu impun condiția existenței unui titlu executoriu pentru creditorul care intenționează să se înscrie la masa credală, ci doar a deținerii unei creanțe certe, lichide și exigibile. Așadar, chiar dacă reclamanta nu este în posesia unui titlu executoriu, aceasta nu o împiedică a se înscrie cu creanța sa la masa credală, care va fi analizată de lichidator și eventual va putea face obiectul unei contestații asupra căreia se va pronunța judecătorul-sindic în urma administrării tuturor probelor ce se impun soluționării acesteia.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va fi respins ca nefondat recursul, luându-se totodată act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs din partea intimatei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECI DE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamantSC SAcu sediul în SM, -, jud. S în contradictoriu cu intimata pârâtă BANCA ROMÂNĂ prin lichidator FONDUL DE GATRANTARE A DEPOZITELOR ÎN SISTEMUL BANCAR cu sediul în, șoseaua, nr. 88, jud. împotriva sentinței nr. 271/LC din 07.06.2005 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER
- - - - - - - -
Red.M/15.07.2009
jud fond.
Dact./15. 07.02009
Președinte:Marinescu SimonaJudecători:Marinescu Simona, Boța Marilena, Filimon Marcela