Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 258/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- RC
DECIZIA NR. 258/2009-R
Ședința publică din 25 iunie 2009
PREȘEDINTE: Marinescu Simona JUDECĂTOR 2: Boța Marilena
JUDECĂTOR 3: Filimon Marcela
Judecător: - - Grefier: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului comercial formulat de recurențiiG șiambii domiciliați în O,-, jud. B, în contradictoriu cu intimatele:SC SRLcu sediul în O, B-dul -, -. 5. jud. și BC ROMANIA SA cu sediul în O, P-ța -, nr. 49, - 2, jud. B, împotriva Încheierii de ședință din 13.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect - alte cereri.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurenți - avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.1896/27.05.2009 emisă de Baroul București depusă la dosar, lipsă fiind intimatele.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, s-a atașat întregul dosar de fond nr- al Tribunalului Bihor, reprezentantul intimatei BC ROMANIA SA - avocat a depus la dosar o cerere de amânare pentru motive medicale la care anexează și concluziile scrise, după care:
Reprezentanta recurenților precizează că nu se opune la cererea de amânare formulată în cauză, aceasta fiind dovedită cu adeverință medicală, lasă la aprecierea instanței hotărârea asupra acesteia.
Instanța respinge cererea de amânare ca neîntemeiată, având în vedere faptul că s-au depus concluzii scrise le va avea în vedere la pronunțarea hotărârii.
Reprezentanta recurenților solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea încheierii atacate în sensul sesizării Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor articolului 403 alineat 3 cod procedură civilă, invocată la instanța de fond. Această instanță - Tribunalul nu este competentă cu soluționarea unei astfel de excepții, această excepție poate fi soluționată doar de Curtea Constituțională. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin încheierea de ședință din 13.04.2009 Tribunalul Bihora
respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.403 alin 3 cod procedură civilă coroborat cu decizia XV din 05.02.2007 pronunțată de J- Secțiile unite, în raport cu prevederile art.126 alin 3, art 73 alin 3, art 76 alin 1 din Constituția României.
Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut că intimații HG și au invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor articolului 403 alin 3 cod procedură civilă coroborat cu decizia XV din 05.02.2007 pronunțată de J- Secțiile unite și a solicitat sesizarea Curții Constituționale pentru a se pronunța asupra excepției.
În conformitate cu articolul 146 lit. d din Constituția României, Curtea Constituțională hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, iar în conformitate cu articolul 29 din 47/1992 Curtea Constituțională se pronunță asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziție din lege sau ordonanță în vigoare care are legătură cu soluționarea cauzei.
Având în vedere că intimații au invocat neconstituționalitatea deciziei XV din 05.02.2007 pronunțată de CJ Secțiile Unite și care reprezintă o hotărâre de principiu, de îndrumare pentru instanțele din subordine, excepția invocată nu intră în sfera atribuțiilor prevăzute de articolul 29 din 47/1992.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs în termen și scutit de plata taxei de timbru recurenții G și, solicitând admiterea acestei căi de atac, schimbarea în tot a încheierii în sensul admiterii excepției de neconstituționalitate invocată de către aceștia și trimiterea acesteia spre soluționare la Curtea Constituțională.
În motivarea recursului se arată că DECIZIA XV /2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție B - Secțiile Unite poate forma obiect al excepției de neconstituționalitate întrucât această decizie are putere de lege și este pronunțată în baza dispozițiilor articolului 329 cod procedură civilă.
În drept se invocă dispozițiile articolului 304 punct 9 cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată în cauză de către intimata BC ROMÂNIA SA - SUCURSALA O, se solicită respingerea recursului ca nefondat, având în vedere prevederile articolului 29 alineat1 din Legea 47/1992 și ale articolului 146 lit. din Constituția României, conform cărora Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial.
În concluziile scrise formulate de către intimată se invocă aceleași aspecte cuprinse și în întâmpinare.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu în baza dispozițiilor articolului 304 ind.1 cod procedură civilă, instanța constată că recursul declarat în cauză este neîntemeiat.
Conform dispozițiilor articolului 3 alineat1 din Legea 47/1992, atribuțiile Curții Constituționale sunt stabile de către Constituție și de această lege. Astfel, dispozițiile articolului 146 lit.d din Constituție prevăd că, Curtea Constituțională "hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial." De asemenea dispozițiile articolului 29 alineat 1 din Legea 47/1992 prevăd că "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei."
Dispozițiile articolului 29 alineat 6 din Legea 47/1992 prevăd că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă dacă este contrară prevederilor de la alineatul 1 și va fi respinsă ca atare de către instanța în fața căreia s-a ridicat.
În speță s-a invocat neconstituționalitatea unei decizii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție B în judecarea recursului în interesul legii, situație în care Curtea Constituțională nu este abilitată să se pronunțe, legea de organizare și funcționare a acesteia fiind de strictă interpretare și aplicare.
Pentru aceste considerente, instanța constată că încheierea prin care s-a respins ca inadmisibilă această excepție de neconstituționalitate este temeinică și legală, urmând a fi menținută în totalitate și în baza dispozițiilor articolului 312 alineat1 cod procedură civilă va fi respins ca nefondat recursul.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către părțile intimate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurențiiG șiambii domiciliați în O,-, jud. B, în contradictoriu cu intimatele:SC SRLcu sediul în O, B-dul -, -. 5. jud. și BC ROMANIA SA cu sediul în O, P-ța -, nr. 49, - 2, jud. B, împotriva Încheierii de ședință din 13.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi 25 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER
- - - - - - - -
În concediu,
Semnează președintele instanței
Red.dec. / 10.07.2009
Jud fond.--
Dact./10.07.2009
Președinte:Marinescu SimonaJudecători:Marinescu Simona, Boța Marilena, Filimon Marcela