Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 28/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 28/
Ședința publică din 10 Martie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra apelului, în rejudecare, ca efect al Deciziei nr.2330/22.06.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția comercială. formulat de pârâta REGIA AUTONOMĂ DE TRANSPORT B, J-, CUI R-, cu sediul în B- județul B, împotriva sentinței nr.1858/01.10.2004, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr.5478/2003,
În lipsa părților.
dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în Încheierea ședinței publice din o3 martie 2008, care face parte integrantă din prezenta, pronunțarea fiind amânată pentru data de astăzi, 10 martie 2008.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1858 din 1 octombrie 2004, Tribunalul Mureșa admis acțiunea comercială formulată de reclamanta - B în contradictoriu cu pârâta Regia de Transport B și a obligat-o pe aceasta din urmă să încheie cu reclamanta contract de vânzare-cumpărare asupra cotei reale de 75,26% din activul industrial denumit HALA DE - ENERGETIC, constând în hală parte + etaj și construcție anexă, în valoare de 5.390.000.000 lei, astfel cum acest obiectiv a fost identificat, descris și evaluat de expertul ing. în raportul de expertiză aflat la filele 95-121 dosar, ce face parte integrantă din hotărâre. Instanța a mai dispus că în caz contrar hotărârea ține loc de contract de vânzare-cumpărare. Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea de intervenție în interesul pârâtei, formulată de Municipiul B, prin primar.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că la data de 3 septembrie 1999, reclamanta a formulat o cerere către regia autonomă pârâtă prin care a solicitat cumpărarea spațiului din litigiu deținut cu titlu de închiriere, cu precizarea că la data respectivă erau incidente prevederile Legii nr. 133/1999, mai precis textele art. 12 și 13. Pârâta și intervenienta au pretins că spațiul solicitat nu era disponibil, fiind necesar pentru desfășurarea unor activități de interes public, apărare pe care instanța a respins-o, motivând că în condițiile în care spațiul a fost închiriat reclamantei pe o perioadă de 10 ani (1993- 2002) este evident că activul nu era folosit de regia autonomă. În plus, deși contractul de închiriere a fost atacat în justiție, cererea în anulare a fost respinsă irevocabil.
Instanța a considerat că voința legiuitorului este fermă și rezultă din cuprinsul art. 12 alin. 2 din Legea nr. 133/1999, care reglementează obligația vânzării spațiilor în termen de 90 de zile de la data depunerii cererilor de către persoanele interesate. S-a apreciat că nu are relevanță faptul că la data pronunțării hotărârii legea nr. 133/1999 a fost abrogată prin Legea nr. 346/2004, deoarece raportul juridic generator de drepturi era născut la data formulării cererii și nu poate fi influențat de o lege civilă ulterioară.
Hotărârea primei instanțe a fost atacată cu apel d e către pârâtă, iar Curtea de Apel Târgu -M prin decizia nr. 25/A din 11 mai 2005, cu opinie majoritară, a respins apelul. Decizia pronunțată în apel a fost însă casată cu trimitere spre rejudecare de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2330 din 22 iunie 2006, instanța de recurs apreciind că s-a făcut o insuficientă clarificare a situației bunului din litigiu, atât sub aspect administrativ, dacă se află pe- sau 49 B, cât și în privința regimului juridic în sensul apartenenței la domeniul public. S-a precizat că apartenența bunurilor la domeniul public nu se poate stabili în baza unor prezumții iar instanța de apel era obligată să administreze toate probele necesare pentru clarificarea regimului juridic al activului.
În rejudecarea apelului, instanța, respectând îndrumările din decizia de casare, a dispus efectuarea unei expertize topografice în vederea identificării imobilului, atât sub aspect topografice cât și administrativ, potrivit obiectivelor propuse de părți și consemnate în încheierea de ședință din 12 februarie 2007.
Concluziile expertului desemnat în cauză au fost cuprinse în raportul de expertiză depus la filele 44-49 dosar. Astfel s-a stabilit că pe terenul din B,-, este o incintă împrejmuită cu gard de beton, cu mai multe construcții edificate reprezentând clădiri administrative, ateliere, magazii și depozite aflate în folosința părților, iar parcelele folosite de acestea, sunt delimitate printr-un gard de sârmă. S-a concluzionat că terenul din cauză se află în B,-, sediul B și 49 sediul - B, iar parcela la nr. administrativ 49 este delimitată, are o suprafață de 6670 mp, o hală de întreținere și reparații taxiuri și intrare separată din drumul de acces. a fost identificată ca fiind înscrisă în CF nr. 26805 B și CF nr. 6350, cu suprafață totală de 5,24 ha, parcelele fiind dezmembrate pentru a fi comasate într-un singur CF B, dar lucrarea nu a fost finalizată. S-a mai precizat că datorită înscrierilor neclare din copiile puse la dispoziție, nu se poate stabili cu exactitate regimul juridic al terenului (public sau privat) la ora actuală proprietar fiind Statul Român.
Întrucât instanța nu s-a considerat pe deplin mulțumită de conținutul raportului de expertiză care, bineînțeles a fost întocmit în raport cu starea de fapt și actele puse la dispoziție dar care nu oferă suficiente informații pentru stabilirea clară a regimului activului din litigiu, s-au solicitat relații suplimentare de la Primăria municipiului B, Oficiul de cadastru B, ORC
Potrivit listingului primit de la ORC B, atât Regia Autonomă de Transport B RA, cât și firma SRL, au sediul situat în B,- (filele 106 și 109).
Analizând toată documentația depusă la dosar privind evidențierea imobilului din litigiu, instanța reține următoarele:
Apelanta pârâtă susține în motivarea apelului său că are statut de regie autonomă, că funcționează sub autoritatea Consiliului Local B și efectuează un serviciu public de transport de interes local iar imobilul din litigiu, mai precis, fiind vorba de cota parte de 76,14% din spațiul de producție aferent mijlocului fix care a făcut obiectul unui contract de închiriere până la 1 ianuarie 2003 când a expirat durata contractului. Ca urmare, reclamanta a fost notificată pentru evacuare și predarea spațiului. Sub aspectul titularilor dreptului de a dispune vânzarea imobilului, Consiliul local B și Primăria B, în calitate de autorități publice locale, exercită acest drept și au capacitatea de a soluționa în numele și interesul colectivităților locale, treburile publice, în condițiile legii. Referitor la condițiile de vânzare prevăzute de Legea nr. 133/1999, apelanta a făcut trimitere la art. 14 din acest act normativ, subliniind faptul că reclamanta nu îndeplinește condiția legală de a utiliza activul în baza contractului de închiriere valabil, din moment ce a fost notificată cu privire la încetarea contractului și neprelungirea duratei acestuia. S-a mai învederat că activul nu este disponibil în sensul art. 13 din lege, deoarece spațiul este necesar pârâtei apelante pentru mutarea Stației Contract, desfășurarea activității de deszăpezire, redarea destinației inițiale prevăzute în proiect. Prin urmare, s-a conturat ideea că reclamanta folosește fără titlu un activ care nu este disponibil. Apelanta a contestat și modul de stabilire a prețului - valoare de circulație.
În rejudecarea apelului s-au reluat practic aceleași motive, subliniind caracterul de bun public al imobilului din litigiu, precizând că din probele administrate rezultă că în municipiul B nu există o adresă administrativă distinctă pe- B, aceasta fiind o invenție a reclamantei.
Apelanta a mai invocat neîndeplinirea procedurii concilierii prealabile, neîndeplinirea condiției de activ disponibil precum și prescrierea dreptului la acțiune al reclamantei la data introducerii cererii de chemare în judecată.
În concluziile scrise s-au dezvoltat cu preponderență motive legate de apartenența bunului la domeniul public al municipiului Astfel, s-a precizat că terenul în suprafață de 52400 mp pe care este situat activul din litigiu a trecut în proprietate Statului Român prin expropriere și dat în administrare directă municipiului B, în scopul construirii unei baze de întreținere, exploatare și reparații mijloace de transport în baza Decretului nr. 26/1980, că ulterior, în aplicarea Legii nr. 213/1998 prin HG nr. 972 din 5 septembrie 2002 s-a stabilit că imobilul situat în- aparține domeniului public al municipiului B și că, orice discuție pe marginea regimului juridic al activului rămâne fără obiect câtă vreme un act administrativ de autoritate emis de Consiliul B cum este HCL nr. 215/2008 modifică un act administrativ de aceeași forță, respectiv HCL nr. 512/2003. S-a mai precizat că sediul reprezintă un ansamblu arhitectonic ce include și cota parte pretinsă de reclamantă, fiind conceput ca un tot unitar afectat unei singure destinații economice. Mai mult, cota de 76,14 %, deci spațiul de producție aferent mijlocului fix Hala -energetic, inventar 1185 nici măcar nu reprezintă o cotă de proprietate, ci doar o modalitate practică în care părțile au delimitat folosința spațiului respectiv.
În notele sale scrise, intimata reclamantă SRL a invocat în apărare faptul că din expertiza topografică rezultă cu certitudine că hala ce face obiectul contractului de închiriere și care se solicită să fie cumpărat, este situată în B,-, că pentru distingerea sediului reclamantei de sediul pârâtei, conform deciziei nr. 282/1998 a Prefecturii județului B, s-a trecut în dreptul numărului administrativ 49, lit. "B", distincție care s-a făcut numai din raționament administrativ.
Referitor la apartenența activului la domeniul public al municipiului sau la patrimoniul B, expertiza topografică a realizat identificarea construcțiilor, intimata a invocat anexa HCL 286/1999 și HG nr. 972/2002, precizând că sintagma "sediu" privește numai clădirea administrativă, confirmându-se că aparțin domeniului public numai clădirile cu destinație de sediu, aceasta fiind clădirea de la poz.2 din enumerarea cuprinsă în raportul de expertiză. Din anexa la HCL B 60/1995, emisă după apariția OG nr. 15/1993, rezultă că în domeniul public sunt cuprinse numai bunurile din lista anexă, în care nu sunt cuprinse nici una din clădirile existente la adresa din B,-, iar în Cap. B denumit "bun în patrimoniul B evidențiate în afara bilanțului existente la 31 decembrie 1994" este cuprins imobilul cu nr. de inventar 1136. S-a subliniat că toate cele 12 clădiri identificate prin expertiză, inclusiv cel din litigiu, și cel denumit sediu au număr de inventar diferit și sunt localizate ca existente în B,-, fiind cuprinse în patrimoniul B și nu în lista de inventar cu bunurile ce constituie proprietatea publică a municipiului Faptul că nici terenul pe care se desfășoară activitatea B nu face parte din domeniul public ci din cel privat, rezultă, așa cum susține reclamanta intimată, din raportul de expertiză dar și din HCL 1/2007. În sprijinul celor susținute s-a invocat și HCL 512/2003 prin care a fost modificată și completată anexa HCL 286/1999.
Intimata a considerat că argumentarea potrivit căreia bunul este indispensabil activității regiei, nu poate constitui motiv de trecere în domeniul public local iar prevederile Legii nr. 213/1998 nu permite instituției administrative să stabilească după interese conjuncturale ca unul sau altul din bunuri să aparțină domeniului public.
În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune invocată de apelanta pârâtă, reclamanta intimată a precizat că HCL 13/1999 prin care s-a respins cererea reclamantei până la pronunțarea asupra acțiunii în anulare a activului închiriat, este tocmai o recunoaștere a faptului că activul era închiriat și prin închiriere nu este disponibil iar pârâta era obligată ca după respingerea irevocabilă a acțiunii în anulare a contractului de închiriere, să reia analiza cererii de cumpărare.
Referitor la nerespectarea prevederilor art. 720/1 Cod procedură civilă, intimata reclamantă a relevat că această prevedere care nici nu a fost invocată în motivele de apel, se referă la pretenții și nu la obligații de a da sau a face.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține că reclamanta - Baf ormulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâtei B la data de19 decembrie 2002,cerând obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a cotei de 76,14 % din activul disponibil prin închiriere "Hală de întreținere taximetre - mecano energetic" cu nr. de inventar 1185, situat în B, str. - 49,deținut în baza contractului de închiriere din 4 ianuarie 1993, cu plata în rate.
Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 12 alin. 1 lit. "a" din legea nr. 133/1999 dar și pe prevederile legii nr. 550/2002 (dosar fond nr. 712/2003 al tribunalului Brașov ). La 29 ianuarie 2003, reclamanta a modificat cererea de chemare în judecată în sensul că a adăugat și petitul ca în caz de refuz de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare, hotărârea să țină loc de act de vânzare-cumpărare la prețul ce se va stabili prin expertiză tehnică.
În interesul pârâtei a formulat cerere de intervenție Municipiul B, prin primar care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.
Intervenienta a relevat că prin raportare la prevederile Legii nr. 215/2001, Consiliul local este autoritatea care administrează domeniul public și privat al orașului, hotărăște vânzarea și închirierea bunurilor proprietate publică și privată a orașului. S-a precizat că hotărârea privind vânzarea unor bunuri de natura celui ce face obiectul cererii reclamantei este de competența autorității publice în baza și cu aplicarea Legii nr. 133/1999 și Legii 550/2002 și nu de competența pârâtei, care poate să facă doar propuneri cu privire la vânzarea acestui spațiu. Astfel, prin adresa nr. 5888 din 24 decembrie 2002 i-au fost comunicate solicitările - și considerentele care au stat la baza propunerii de a nu se vinde spațiul din litigiu. Pe cale de excepție a invocat prescrierea dreptului la acțiune, prematuritatea și lipsa calității procesuale pasive a B, iar pe fondul cauzei, faptul că reclamanta nu mai este titulara unui contract valabil încheiat iar activul nu este disponibil.
În cele din urmă reclamanta a ales să-și întemeieze acțiunea doar pe prevederile Legii nr. 133/1999.
Reclamanta a formulat o cerere adresată Consiliului Local al municipiului B, Comisiei de aplicare a legii nr. 550/2002 și B la data de 27 noiembrie 2002, intitulată "cerere de cumpărare prin negociere directă cu plata prețului în rate" (filele 5-6 dosar 712/2003 al tribunalului Brașov ) iar la 28 octombrie 2002, o cerere întemeiată pe prevederile art. 12 din legea nr. 133/1999 adresată B și Consiliului local al municipiului B (fila 7). Față de aceste demersuri și de obiectul cererii de chemare în judecată, excepțiile prematurității și inadmisibilității nu se verifică. În plus, la 8 noiembrie 2002 i se răspunde reclamantei că i-a fost respinsă solicitarea prin HCL nr. 13/2000 până la pronunțarea instanței asupra acțiunii în anulare a contractului de închiriere (fila 9).
Este adevărat că Legea nr. 133/1999 în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată prevede la art. 12 alin. 2 că "societățile comerciale și companiile naționale cu capital majoritar de stata, precum și regiile autonome, sunt obligate ca în termen de 90 de zile de la data depunerii cererilor de către persoanele interesate să încheie contract de vânzare-cumpărare " justificându-se astfel calitatea procesuală pasivă a pârâtei, dar, la fel de adevărat este că în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii, aceleași entități enumerate la alin. 2 din art. 12, potrivit art. 13 sunt obligate să stabilească și să întocmească listele cuprinzândactivele disponibile,liste care aveaucaracter publicși trebuiau afișate la sediile camerei de comerț și industrie, aceste din urmă având obligația de a anunța prin intermediul presei locul unde sunt afișate listele cuprinzând activele disponibile.
Prin urmare, calitatea de activ disponibil nu este dată de faptul că acesta a fost închiriat, așa cum greșit a apreciat prima instanță și reclamanta intimată, ci din moment ce există obligativitatea întocmirii unei liste cu caracter public, faptul neincluderii activului vizat de persoana interesată, putea fi contestat. Or, din actele dosarului nu numai că nu rezultă că activul din litigiu ar fi fost inclus pe o listă a activelor disponibile și supuse procedurii legii nr. 133/1999, dar, pârâta și intervenienta depun dovezi din care rezultă că activul nu poate fi considerat disponibil. Potrivit adresei de la fila 99, primăria municipiului B solicită B, în vederea promovării proiectului de hotărâre a listei cu spațiile care pot fi scoase la vânzare, dacă dețin asemenea spații. Pârâta B, prin adresa din 4 februarie 2003 (fila 104-105) comunică aptul că atât în momentul formulării răspunsului cât și în cel al formulării cererii de cumpărare, o serie de active, printre care și cel solicitat de reclamantă nu sunt disponibile.
Pârâta a depus la dosar și acte din care rezultă probleme semnalate de Stații din str. -, pentru a justifica mutarea Stației de contact, aspect invocat în expunerea de motive de la fila 10 dosar 5478/2003 al Tribunalului Mureș.
Dacă simplul fapt al închirierii activului ar fi fost suficient pentru obligarea la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, legiuitorul nu ar fi prevăzut condiția ca activul respectiv să fie disponibil.
De altfel, Legea nr. 346/2004 care a abrogat Legea nr. 133/1999, aduce explicații cu privire la înțelesul sintagmei, "activ disponibil" în art. 13 prevăzând că se consideră activ disponibil activul care îndeplinește una din următoarele condiții: să nu fie utilizat de cel care le deține pentru o perioadă de cel puțin 3 luni, să se afle în conservare pentru o perioadă mai mare de 1 an și să fie inclus operațional în cazurile prevăzute la art. 12 alin. 1 lit. 2e". În cazul în speță s-ar pune în discuție numai prima situație, or, pârâta a notificat reclamanta pentru evacuarea spațiului după expirarea termenului contractual și și-a motivat necesitatea intrării în folosința lui, deci nu se poate aprecia că nu l-a utilizat pentru că nu a dorit acest lucru.
Faptul că s-a respins irevocabil acțiunea în anularea contractului de închiriere a activului din litigiu, nu are rol determinant în aprecierea caracterului disponibil.
În altă ordine de idei, obiectul contractului de închiriere l-a constituit "proporția de 76,14% din spațiul de producție aferent mijlocului fix inventariat cu nr. 1185", prin urmare nu este vorba de un activ în sensul conferit de Legea nr. 133/1999 și apoi de Legea nr. 346/2004. Așa cum rezultă din anexa 1 "Mijloace fixe din patrimoniul B închiriat " fila 11 dosar 712/2003 al tribunalului Brașov, în "Nota" de la subsol s-a făcut precizarea că pentru mijlocul fix de la nr. inventar 1185 s-a calculat ponderea suprafeței construite utilizată de prin luarea în calcul a suprafeței de 1369 mp din total suprafață construită desfășurată. Faptul că aceasta figurează pe terenul situat în str. - 49 zona "a", nu înseamnă că este vorba de un activ situat la un număr administrativ distinct. De altfel, nici din expertiză topografică nu rezultă o asemenea delimitare administrativă, deci nu putem vorbi decât despre adresa administrativă:B,-.
Relevant este și faptul că prin HCL B 60 din 28 aprilie 1995 s-a aprobat restructurarea B și bunurile cuprinse în anexa 1 au fost incluse în patrimoniul iar cele din anexa 2, s-au dat în administrarea, ca aparținând municipiului La anexa 2, nu este în mod expres cuprins activul cu nr. inventar 1185, dar este prevăzut activul cu nr. 1136 "Sediul B - pe o suprafață de 52400 mp teren, iar în procesul verbal din 7 mai 1979 (filele 73-74) se vorbește tocmai de această suprafață, expropriată în vederea obiectivului de investiții " întreținere, exploatare și reparații mijloace de transport".
Societatea reclamantă - B s-a înființat prin Decizia nr. 282 din 18 iulie 1991 Prefecturii județului B prin divizarea B, această societatea preluând o parte din activul și pasivul B (fila 124 dosar apel).
În anexa 1 din lista clădirilor și construcțiilor speciale proprii ale regiei, existente în patrimoniul B la 20 decembrie 2002 erau incluse separat cele de la nr. de inventar 1136; 1137; 1139; 1157; 1184; 1185; 1189, etc. toate la adresa-, la poziția 36 cu nr. inventar 1136 figurând doar sediul B, însă nu se specifică suprafața aferentă fiecăruia. În condițiile în care toaste aceste numere de inventar nu se regăsesc distinct în situația cu bunurile evidențiate în afara bilanțului, existent la 31 decembrie 1994, cu excepția celei de la 1136, cu denumire generică a obiectivului "sediu B", dar cu suprafața totală de 52400 mp, se poate concluziona că în aceasta din urmă situație nu este vorba de sediul în sensul lui propriu restrâns, ci de construcțiile mijloacelor fixe de pe întreaga suprafață menționată, deci și cele incluse la celelalte nr. de inventar de la adresa respectivă.
Cert este că potrivit situațiilor depuse ca documentație tehnică la filele 67-71 dosar, parcelele din CF-urile indicate în expertiză au fost dezmembrate pentru a fi comasate într-unul singur, dar lucrarea nu a fost finalizată iar propunerea de comasare viza un nou nr. top cu o suprafață de 52400 mp teren construit.
Față de înscrisurile depuse la dosar, cu privire la identificarea imobilului din punct de vedere administrativ, era de prisos o altă expertiză, deoarece, vorbim de un singur nr. administrativ pe str. - și nr. "49".
Un alt aspect controversat a fost cel legat de apartenența mijlocului fix închiriat la domeniul public sau privat al statului, iar sub acest aspect se reține că prin HCL 512 din 15 decembrie 2003 s-a hotărât aprobarea revocării unor poziții incluse în anexa HCL 286/1999, republicată, printre care și pag. 232- Cap. "h" poz. 66 - Sediu, adresa-, bun înscris la poz. 5866 din anexa 2 la HG 972/2002, hotărâre invocată de reclamantă intimată în favoarea sa în sensul că nefiind vorba de un bun aparținând domeniului public poate fi înstrăinat, dar printr-o altă HCL, nr. 215 din 25 februarie 2008, s-a hotărât revocarea alin. 1 art. 1 din HCL 215/2003 și menținerea în anexa la HCL 286/1999, republicată a bunului de la poz. 66 ca bun aparținând domeniului public al municipiului
Întrucât potrivit Legii nr. 213/1998 trecerea bunurilor din domeniul privat al statului în cel public se face prin hotărâre a Guvernului, consiliului județean, respectiv a Consiliului General al municipiului B, ori a consiliului local iar hotărârea de trecere poate fi atacată în condițiile legii la instanța de contencios administrativ, iar această hotărâre cel puțin până la data pronunțării sentinței nu a fost atacată nedepunându-se dovada în acest sens, instanța nu poate să ignore existența acesteia. Chiar dacă actele de la dosar sunt neclare cu privire la includerea mijlocului fix din litigiu în termenul generic "sediul ", aspectele relevate converg spre ideea că acesta include tot complexul edificat pe terenul expropriat întrucât nu s-au finalizat demersurile cadastrale, nu s-a făcut o delimitare clară, din punct de vedere administrativ, toate figurând pe-. Instanța consideră că în primul rând nu era îndeplinită condiția de activ disponibil pentru a fi obligată unitatea deținătoare la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. La aceasta se adaugă și faptul că obiectul contractului de închiriere nu privește un activ în sensul conferit de lege, ci "o proporție dintr-o suprafață aferentă acestui mijloc fix".
Pentru considerentele arătate, văzând și prevederile art. 297 Cod procedură civilă, instanța va admite apelul pârâtei și va schimba în tot hotărârea atacată în sensul că va respinge acțiunea reclamantei și va admite cererea de intervenție în interesul pârâtei formulată de intervenienta Municipiul
În baza art. 274 Cod procedură civilă, intimata reclamantă va fi obligată la cheltuieli de judecată în favoarea apelantei în cuantum de 24.933,02 lei, constând în taxă de timbru și onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de Regia Autonomă de Transport B, cu sediul în-, județul B, împotriva sentinței nr.1858 din 1 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr.5478/2003.
Schimbă în tot hotărârea atacată în sensul că respinge acțiunea comercială formulată de reclamanta - B, având ca obiect obligarea pârâtei să încheie contract de vânzare-cumpărare a cotei de 76,14% din activul situat în B,-.
Admite cererea de intervenție în interesul pârâtei formulată de intervenientul Municipiul B, prin Primar.
Obligă intimata reclamantă - B să plătească apelantei cheltuieli de judecată în cuantum de 24.933,02 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 1: Nemenționat
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/4ex
-10.04.2008-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
