Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 29/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 29/A-
Ședința publică din 25 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Miriță judecător
JUDECĂTOR 2: Gina Achim
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de SC SRL, cu sediul în,-, jud.A împotriva sentinței nr.67/C din 14 ianuarie 2009,pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata MISS SRL, cu sediul în, sat nr.104, jud.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Apelul netimbrat.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea ia în discuție actele de la dosar și rămâne în pronunțare asupra excepției de netimbrare a apelului.
CURTEA:
Deliberând asupra apelului de față:
Prin cererea înregistrată la data de 08.09.2008, pe rolul Tribunalului Comercial Argeș, reclamanta MISS a chemat în judecată pe pârâta, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să-i restituie bunurile lăsate în custodie la data de 10.06.2008, precum și să-i plătească cheltuielile de judecată ocazionate de soluționarea cauzei de față.
Tribunalul Comercial Argeș, prin sentința nr.67/C pronunțată la data de 14 ianuarie 2009, admis cererea formulată de reclamanta-pârâtă MISS SRL împotriva pârâtei-reclamante SRL și a fost obligată pârâta să restituie reclamantei, bunurile lăsate în custodie la data de 10 iunie 2008, precum și să-i plătească suma de 1008,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. S-a respins cererea reconvențională, ca neîntemeiată.
Analizând cererea principală și cererea reconvențională, în raport de motivele invocate, de apărările formulate și de probatoriul administrat cauzei, instanța a constatat și reținut următoarele:
Cu privire la faptul generator al prezentului litigiu, instanța a reținut că, la data de 10 iunie 2008, reclamanta a lăsat în custodie pârâtei mijloacele fixe și materialele enumerate în cuprinsul documentului intitulat "Proces verbal de lăsare în custodie", document semnat de reprezentanții legali ai celor părți și care poartă ștampila celor două societăți comerciale.
După aproximativ o lună de zile, la data de 07 iulie 2008, reclamanta a solicitat pârâtei să-i permită să-și ridice utilajele și obiectele de inventar ce fac obiectul procesului-verbal de lăsare în custodie, însă a fost refuzată de aceasta, cu motivarea că pentru a-și ridica bunurile reclamanta trebuie să plătească chirie pentru depozitarea lor.
Este adevărat faptul că adresa aflată la fila 23 din dosar nu poartă semnătura nici unui reprezentant al societății pârâte, care însă a recunoscut atât prin întâmpinarea depusă la dosar (fila 33) cât și prin susținerile apărătorului desemnat, că pârâta înțelege să-și exercite un drept de retenție asupra bunurilor până la achitarea unei sume cu titlu de chirie.
Instanța a reținut că procesul-verbal de lăsare în custodie este un contract de depozit, căruia îi sunt aplicabile normele legale care reglementează acest tip de contract.
Astfel cum rezultă din conținutul dispozițiilor art.1591 Cod civil, care definește în elementele sale esențiale acest tip de contract, scopul principal urmărit prin încheierea contractului de depozit este păstrarea (conservarea) lucrului depozitat în vederea restituirii lui în natură la cererea deponentului.
Regula prevăzută de Codul civil cere ca depozitarea să fie făcută numai de către proprietarul lucrului depozitat sau prin consimțământul său expres (art.1596), dar atât literatura de specialitate cât și practica recunoaște validitatea contractului de depozit al cărui obiect îl formează lucrul altuia, temeiul legal al validității depozitului făcut de neproprietar sau fără consimțământul proprietarului rezultând din dispozițiile art.1609-1610 Cod civil.
În speță, instanța a reținut tocmai o astfel de împrejurare, în care reclamanta care a lăsat bunurile în custodia pârâtei nu este și proprietara lor, acestea fiind achiziționate de un terț, COM A 2001, prin contractarea unui credit bancar.
Contractul de depozit este un contract real, care se perfectează numai prin și în momentul predării (tradițiunii) lucrului de la deponent la depozitar, cu excepția cazului când lucrul se află deja, indiferent cu ce titlu, la depozitar.
Pe altă parte, predarea în sine nu este suficientă pentru încheierea contractului, fiind necesară, în acest scop, realizarea acordului de voință (art.1595 Cod civil) în sensul încheierii contractului de depozit, prin înscris (art.1597 Cod civil), forma scrisă cerându-sead probationesși nuad solemnitatem.
În speță, toate aceste elemente s-au dovedit a fi întrunite. Chiar dacă inițial aducerea lor în spațiul pârâtei s-a făcut în scopul executării în comun a unor activități, prin încheierea ulterioară a Procesului-verbal de lăsare în custodie, cu această titulatură și cu mențiunea expresă "SC MISS lasă în custodia SC următoarele mijloace fixe și materiale",pârâta și-a exprimat acordulsă păstreze lucrurile depozitate,fără a pune condiția vreunui prețal depozitului la momentul semnării acestui înscris.
Sub aspectul prețului acestui contract, depozitul, în principiu, poate fi cu titlu gratuit sau cu titlu oneros.
Din coroborarea dispozițiilor art.1593 alin.1 cod civil cu cele ale art.1600 din același Cod, a reieșit faptul că depozitul este cu titlu gratuit numai prin natura (iar nu prin esența) sa, de aici rezultând interpretarea constantă dată de doctrină și jurisprudență în sensul că depozitarul care pretinde o remunerație (sumă de bani sau alt avantaj patrimonial) pentru serviciile prestate trebuie să dovedească stipularea și cuantumul remunerației.
Depozitul urmează a fi prezumat că este cu titlu oneros doar în ipoteza în care depozitarul desfășoară activitatea de păstrare cu caracter profesional (nu ocazional).
Or, în speță, s-a constatat că pârâta nu intră în categoria celor care prestează astfel de activități și nici nu a dovedit că la data semnării procesului-verbal de lăsare în custodie s-ar fi pus problema plății unui preț al depozitului, asupra căruia părțile să fi convenit. Drept urmare, instanța a apreciat că în lipsa unei înțelegeri de acest fel încheiată între părți la momentul semnării Procesului-verbal de custodie, pârâta nu poate condiționa restituirea bunurilor depozitate de plata vreunui preț, nici nu este întemeiată cererea reconvențională ce poartă asupra unor astfel de pretenții.
Depozitul analizat fiind cu titlu gratuit, el este în același timp un contract unilateral întrucât naște obligații numai în sarcina depozitarului, care trebuie să păstreze bunurile cu aceeași grijă manifestată pentru bunurile sale proprii și trebuie să le restituie, în natură (art.1604 alin.1 Cod civil).
Dacă depozitarul refuză, fără temei, să restituie lucrul, deși acesta se află în detenția sa, deponentul poate pretinde executarea silită, potrivit regulilor aplicabile obligației (de a face) de predare a unui lucru individual determinat.
Cât privește termenul restituirii, art.1616 Cod civil prevede că deponentul are dreptul să ceară oricând restituirea lucrului, chiar și în ipoteza în care s-ar fi stipulat un termen pentru restituire, putându-se refuza restituirea lucrului numai dacă a fost înștiințat pe cale legală că asupra acelui lucru s-au făcut forme de urmărire sau că există opoziție la restituirea lui din partea unui terț care se pretinde a fi proprietarul lucrului (art.1632-1634 Cod civil).
În speță nu s-a înregistrat nici una din aceste împrejurări, astfel că refuzul pârâtei, recunoscut atât prin întâmpinare cât și prin răspunsul la interogatoriu de a-i restitui reclamantei, la cerere, bunurile lăsate în depozit apare ca fiind neîntemeiat din punct de vedere al legii și, în raport de împrejurarea că s-a dovedit și faptul că pârâta folosește aceste bunuri în interesul său propriu, poate să capete chiar expresia unui abuz de drept.
Concluzionând asupra celor arătate, instanța a admis cererea principală și a obligat pe pârâta să-i restituie reclamantei MISS bunurile lăsate în custodie la data de 10.06.2008, menționate în înscrisul intitulat "Proces-verbal de lăsare în custodie" și, pe cale de consecință, cererea reconvențională având ca obiect obligarea reclamantei la plata contravalorii serviciului de depozitare a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SRL, pe care însă nu l-a timbrat.
Potrivit art.11 și 20 din Lg.146/1997 și art.1 din nr.OG32/l995, astfel cum a fost modificată și completată prin Lg.nr.123/1997 și prin nr.OG10/1999, cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar, care se plătesc anticipat.
Dacă plata nu a fost făcută în momentul înregistrării cererii, instanța trebuie să pună în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
Neîndeplinirea acestei obligații, se sancționează cu anularea cererii.
În speță, pârâta nu a achitat suma de 4,00 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 RON, deși asupra acestei obligații a fost înștiințată prin citație, astfel cum rezultă din dovada de citare de la fila 6 din dosar.
Obligația legală nefiind îndeplinită, urmează a se anula apelul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat, apelul declarat de SC SRL, cu sediul în,-, jud.A împotriva sentinței nr.67/C din 14 ianuarie 2009,pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata MISS SRL, cu sediul în, sat nr.104, jud.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 martie 2009, la Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red./4ex.
26.03.2009
Președinte:Ioana MirițăJudecători:Ioana Miriță, Gina Achim
