Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 30/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIA NR.30/A-
Ședința publică din 25 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță JUDECĂTOR 2: Andreea Tabacu
- - - JUDECĂTOR 3: Fabiola
- -- - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de pârâta - - SRL cu sediul în Pitești, str.-, -6,.B,.6,.21, jud.A, împotriva sentinței comerciale nr.1194/C din 17 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta - 33 GP SRL cu sediul în Pitești,-, jud.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Apelul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 5 lei, potrivit chitanței nr.-/17.03.2009 (fila 9 din dosar), și cu timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din 18 martie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 28.03.2008, reclamanta 33., cu sediul în Pitești, a chemat în judecată pe pârâta -, cu sediul în aceeași localitate, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea pârâtei-locatare din imobilul proprietatea sa, situat în Pitești, str. -, - parter, în apropierea "", imobil compus din spațiu comercial și teren aferent cu suprafața de 19 mp, închiriat în baza contractului de închiriere din data de 26.03.2003, precum și să fie obligată pârâta să-i predea spațiul care a făcut obiectul închirierii în starea în care l-a preluat.
În motivarea cererii, în esență, reclamanta a arătat că prin contractul de închiriere încheiat la data de 26.03.2003 având ca obiect spațiul și terenul de la adresa de mai sus, a cedat pârâtei folosința acestuia pentru o perioadă de 5 ani, cu o chirie lunară de 260 EURO.
A mai arătat reclamanta că la încheierea contractului locatorul a folosit mijloace dolosive inserând în contract clauze exclusiv în favoarea sa, cum ar fi cea de la articolul 4 din contract în care s-a prevăzut posibilitatea prelungirii contractului fără nici o formalitate, pentru o perioadă de încă cinci ani, în situația în care niciuna dintre părți nu anunță în scris, cu o lună înainte de expirarea termenului de închiriere, dorința de încetare a contractului și, pentru a se crea confuzie asupra acestui aspect, data contractului este 26.03.2003, dar data expirării contractului prevăzută la art.3 este 29.02.2008.
Tot în categoria clauzelor prevăzute exclusiv în favoarea pârâtei, reclamanta a arătat că nu există nici o clauză de renegociere a chiriei, deși termenul de cinci ani pentru care s-a încheiat contractul este destul de.
S-a mai susținut de către reclamantă în motivarea cererii sale că la data de 31.01.2008, deci o lună înainte de expirarea termenului prevăzut la alin.3 din contract, a încercat să înmâneze unei salariate a pârâtei o notificare scrisă prin care îi aducea la cunoștință că nu intenționează să mai prelungească contractul de închiriere, urmând ca acesta să expire la termenul prevăzut, însă salariata mai întâi a contactat-o telefonic pe patroana firmei, apoi i-a oprit notificarea, urmând ca ulterior să-i predea un exemplar cu semnătura de primire, ceea ce însă nu s-a mai petrecut.
În această împrejurare, reclamanta a expediat prin poștă aceeași notificare, pe care pârâta a primit-o la data de 08.02.2008, însă a refuzat să se conformeze dorinței proprietarului de încetare a contractului și, la rândul său, i-a expediat reclamantei proprietar o notificare făcută prin executorul judecătoresc, prin care îi făcea cunoscut că s-a prelungit contractul de închiriere pentru încă 5 ani, în aceleași condiții stabilite prin contractul inițial.
Reclamanta a concluzionat arătând că potrivit dispozițiilor art.3 din contractul de închiriere, posibilitatea prelungirii contractului după expirarea termenului pentru care a fost încheiat necesită acordul părților, că nu și-a exprimat acest acord ci, dimpotrivă, și-a manifestat în mod neechivoc dorința de a înceta acest contract, motiv pentru care a înțeles să se adreseze instanței cu cererea de față și să solicite evacuarea pârâtei și obligarea acesteia să predea imobilul în starea în care l-a preluat.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.1421, art.1431 și art.1436-1438 Cod civil.
În dovedirea cererii, s-au depus la dosar copii de pe înscrisuri, astfel: contractul de închiriere fără număr din data de 26.03.2003 (fillele 6-8), notificare (fila 9), confirmarea primirii acesteia (fila 10), notificare făcută prin Biroul Executorului Judecătoresc (filele 11-12), răspuns (fila 13).
Legal citată, pârâta - a formulatîntâmpinare(filele 18-20) și acte în apărare (filele 23-47), solicitând să se respingă cererea reclamantei și să fie obligată aceasta la plata cheltuielilor de judecată, arătând că motivele invocate de reclamantă sunt subiective și nesusținute de dovezi clare, că reclamanta recunoaște faptul că nu a îndeplinit condițiile prevăzute în contractul de închiriere pentru a nu opera tacita relocațiune și că nu se pot lua în considerare aprecierile legate de o pretinsă lipsă de experiență și de introducerea în contract a așa-numitelor clauze dolosive, de vreme ce reclamanta este persoană juridică ce desfășoară fapte de comerț, iar contractul de închiriere este un act juridic liber consimțit ce reprezintă legea părților, drepturile și obligațiile ce derivă din el fiind mărginite de clauzele negociate și agreate.
Cât privește afirmația reclamantei că s-ar fi înmânat unei salariate vreo notificare scrisă, pârâta s-a apărat arătând că ea nu corespunde adevărului, iar reclamanta, în măsura în care nu ar fi găsit un reprezentant legal al firmei, putea să depună la poștă notificarea respectivă, cu confirmare de primire. În plus, analizând recipisa depusă la dosar, se poate observa că aceasta nu este adresată firmei - și este semnată de o persoană ce nu poate fi identificată, cu mențiunea calității de rudă.
A mai arătat pârâta în apărare că trimiterile făcute de reclamantă la prevederile art.3 din contract vizează o regulă generală, care acoperă orice altă situație decât cea prevăzută la art.4 din contract, or în situația de față, prin neîndeplinirea condiției privind anunțarea în scris, cu o lună înainte de expirarea contractului, a dorinței de încetare a acestuia la termen, a operat prelungirea de drept și fără nici o altă formalitate a contractului, pentru o perioadă egală cu cea inițială.
S-a mai arătat că imobilul construcție situat pe terenul închiriat (în vecinătatea patiseriei ) este proprietatea pârâtei, fără a se motiva acest aspect.
Prin Sentința civilă nr.3001 pronunțată la data de 21 mai 2008 în dosarul nr-, Judecătoria Pitești - Secția Civilă a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, declinându-și competența în favoarea Tribunalului Comercial Argeș, având în vedere caracterul comercial al cauzei și obiectul său, neevaluabil în bani.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Argeș la data de 16.06.2008, sub nr. de dosar -.
În cauză s-au administrat probele cu înscrisuri și cu interogatoriul luat pârâtei.
Prin sentința nr. 1194/C/17 decembrie 2008 TRIBUNALUL COMERCIAL ARGEȘa admis cererea formulată de reclamanta C 33 GP L, cu sediul în Pitești,-, județul A împotriva pârâtei C - L, cu sediul în Pitești, str.-, -.B,.6,.21, județul A, a dispus evacuarea pârâtei din imobilul proprietatea reclamantei situat în Pitești, str.-, - parter, compus din spațiu comercial și teren aferent cu suprafața de 19m.
p.A fost obligată pârâta la predarea acestui spațiu către reclamantă în starea în care l-a preluat și la plata sumei de 510,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că la data de 26 martie 2003 reclamanta 33., în calitate de locator, a închiriat pârâtei - - locatar, "spațiul și terenul în suprafață de 19 mp situat în vecinătatea "" str. -, -6, parter" (filele 6-8 dosar -).
În articolul 3 din contract stipulează că el se încheie "pe o perioadă de 5 ani, cu începere de la 01.01.2003 până la 29.02.2008, cu posibilitatea prelungirii lui cu acordul părților", iar potrivit art.4 "Prezentul contract se prelungește fără nici o formalitate, pentru o perioadă egală, dacă părțile nu au anunțat în scris cu 1 (una) lună înainte de expirarea termenului de închiriere, dorința de încetare a contractului."
Instanța a mai reținut faptul că nu există nici o clauză de renegociere a chiriei pentru întreaga durată a contractului, timp de 5 ani proprietarul spațiului neputând pretinde o modificare a cuantumului chiriei percepute, stabilită la suma de 260 de EURO lunar.
S-a reținut că la data de 11.02.2008, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire (filele 9-10 dosar -) reclamanta a notificat pârâtei intenția sa de a nu mai prelungi durata contractului de închiriere, conform clauzei stipulată la art.4 din contract, cerându-i acesteia să elibereze spațiul închiriat în termen de 30 de zile, iar predarea-primirea lui să se facă pe bază de proces-verbal.
În replică, prin executorul judecătoresc, pârâta a adresat la rândul său o notificare reclamantei (fila 12 dosar -), în care arată că, dimpotrivă, a luat act de intenția acesteia de a prelungi termenul de închiriere, prin netransmiterea, în formă scrisă a anunțului de încetare a contractului în termenul stabilit, astfel că cerea să se emită în continuare facturile privind plata contravalorii chiriei pentru spațiul deținut, la fel ca în prezent.
S-a reținut că litigiul între părți poartă asupra unui contract de închiriere pe care reclamanta îl consideră desființat de drept, prin ajungerea lui la termen și notificarea expresă a intenției sale de a nu-l mai prelungi, motiv pentru care a și formulat prezenta cerere având ca obiect evacuarea pârâtei, în vreme ce pârâta apreciază că efectele contractului sunt încă în vigoare, iar contractul s-a prelungit de drept întrucât reclamanta nu a respectat termenul în care ar fi trebuit să notifice dorința de încetare a contractului.
S-a reținut că potrivit dispozițiilor art.969-970 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și trebuie executate cu bună credință. În raport de conținutul contractului ( 6-8 din dosarul anexat nr. -), instanța a apreciat că se impune lămurirea unor aspecte ce par a fi confuze sau contradictorii așa cum apar înscrise în contract. Este cazul datei când a intrat în vigoare acest contract și data când el expiră, pentru a stabili care este termenul până la care proprietarul ar fi trebuit să anunțe în scris chiriașului său dorința sa de încetare a contractului, astfel încât acesta să nu se prelungească de drept, așa cum părțile au convenit prin art.4 din contract. Sub acest aspect, instanța a reținut că sunt menționate două date de la care se poate aprecia că ar începe să curgă contractul: pe de-o parte, în titulatura contractului este trecută data încheierii lui ca fiind 26.03.2003, în vreme ce în art.3 din contract se arată că el începe la data de 01.01.2003.
S-a reținut însă că pentru nici una din aceste date termenul de 5 ani nu se poate împlini la29.02.2008, așa cum prin scriere olografă se menționează în contract, fără ca mențiunea să poarte nici o semnătură de certificare a celor doi reprezentanți ai părților din contract. Cu privire la această adăugire, reclamanta a pretins că ar fi fost făcută de reprezentantul pârâtei pentru a se induce confuzie asupra datei expirării contractului.
Instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art.101 alin.3 Cod procedură civilă, termenele statornicite pe luni și pe ani se sfârșesc în ziua anului corespunzătoare zilei de plecare. Astfel s-a reținut că în ipoteza în care data începerii contractului ar fi 26.03.2003, el ar expira la data de 26.03.2008, iar proprietarul ar fi în drept să notifice intenția de neprelungire până la data de 26.02.2008. Pentru cealaltă ipoteză, în care contractul litigios ar deveni operațional la 01.01.2003, el ar fi trebuit să expire la 01.01.2008, iar proprietarul ar fi trebuit să depună notificarea până cel târziu cu o lună înainte, adică la 01.12.2007.
Instanța a apreciat că termenul de la care contractul începe să-și producă efectele este 26.03.2003, data care este trecută ca fiind data încheierii lui, iar nu 01.01.2003. Data semnării contractului nu trebuie întotdeauna să coincidă cu data începerii lui, însă operează prezumția simplă că el intră în vigoare la data semnării lui, iar această prezumție nu a fost răsturnată de nici una dintre părți.
Instanța a reținut că nici reclamanta și nici pârâta nu au susținut și nici nu au dovedit că, în realitate, contractul a început să-și producă efectele anterior semnării lui de către părți, singura apărare a pârâtei sub acest aspect fiind că pe confirmarea de primire a notificării trimisă de reclamantă cu depășirea termenului de o lună anterior expirării lui se află o semnătură indescifrabilă, cu mențiunea calității de rudă, or pârâta este societate comercială și această dovadă de primire nu-i poate fi opozabilă.
Instanța a înlăturat această apărare, cu motivarea că destinatarul scrisorii de notificare căruia reclamanta-proprietar a înțeles să-i aducă la cunoștință intenția sa de a pune capăt contractului este dna, asociat unic și administrator al pârâtei (fila 10 dosar -), iar în aceste condiții mențiunea calității de rudă a persoanei care a semnat de primirea ei face deplina dovadă a faptului că pârâta, prin reprezentantul său legal, a cunoscut mai înainte cu cel puțin o lună de data expirării contractului intenția reclamantei.
În al doilea rând, s-a reținut că clauză ce se cere a fi interpretată în raport de normele privind interpretarea convențiilor cuprinse în dispozițiile art.977-985 cod civil este cea a condițiilor în care operează prelungirea contractului. Dispozițiile art. 3 din contract stabilesc că prelungirea lui se face cu acordul părților, în vreme ce art.4 stabilește o prelungire de drept a contractului, fără nici o formalitate, pentru o perioadă egală, dacă părțile nu au anunțat în scris cu 1 (una) lună înainte de expirarea termenului dorința de încetare a contractului. Clauza privind voința părților în ce privește prelungirea contractului devine îndoielnică, instanța urmând să o interpreteze în raport de art.979 Cod civil, potrivit căruia clauzele îndoielnice se interpretează în sensul care reiese din natura contractului, în speță fiind vorba despre un contract de locațiune.
S-a reținut astfel că potrivit prevederilor art.1436 alin.1 Cod civil, "locațiunea făcută pentru un timp determinat încetează de la sine cu trecerea termenului, fără să fie trebuință de o prealabilă înștiințare". Or, în speță, la data când s-a formulat acțiunea de față, termenul de 5 ani pentru care s-a încheiat contractul trecuse deja, iar reclamanta își îndeplinise și obligația notificării înscrisă în contract.
S-a mai reținut că deși contractul s-a încheiat pe o perioadă relativ îndelungată - de 5 ani - și privește un spațiu din centrul comercial al Municipiului Pitești - fiind situat în vecinătatea "", pe str. -, -6, parter - totuși el nu cuprinde o clauză de renegociere a chiriei de 260 EURO lunar inițial stabilită, acesta fiind, de fapt, motivul pentru care reclamanta nu dorește să-l reînnoiască, iar pârâta este interesată în a susține că s-a prelungit de drept.
A fost înlăturată și apărarea pârâtei - în sensul că ar fi proprietarul spațiului închiriat, ca nedovedită și în același timp contradictorie față de înscrisurile depuse la dosar din care rezultă că a efectuat numai lucrări de montare a unor geamuri termopan, dar și din împrejurarea că ea a acceptat totuși să încheie un contract de închiriere și să plătească o chirie, iar prin dispozițiile art.8 lit.b) din contract și-a asumat obligația să respecte dreptul de proprietate al 33. asupra spațiului pe întreaga durată a existenței contractului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta - solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinței și respingerea cererii.
În motivare s-a arătat că, sentința este nelegală și netemeinică, deoarece s-a apreciat greșit că data de la care contractul de locațiune începe să-și producă efecte este data semnării respectiv 26.03.2003.
Nu se poate reține prezumția simplă a intrării în vigoare a contractului la data semnării acestuia, deoarece la art.3 se prevede clar și fără echivoc data de 01.01.2003, necontestată de altfel de către partea adversă.
Se susține totodată că terenul în suprafață de 19 mp este în folosința reprezentantului - - SRL încă din 1990 în temeiul unor contracte succesive.
Se critică și sentința deoarece instanța a înlăturat greșit apărările pârâtei relative la lipsa oricărei notificări emisă de către reclamantă, cu privire la încetarea contractului de locațiune. Copia recipisei cu confirmare de primire nu face dovada faptului că reclamanta a transmis notificarea societății pârâte, deoarece destinatarul scrisorii nu este - - SRL, iar numele persoanei care a primit nu este menționat în clar, semnatarul neputând avea calitatea de rudă.
Cu privire la interpretarea art.3 și 4 din contract se susține că, instanța a considerat greșit ca fiind îndoielnică clauza privind voința părților. Astfel, art.4 completează art.3, reglementând situația concretă a acordului tacit în lipsa unei notificări scrise cu 1 lună înainte de expirarea termenului de închiriere, cu privire la intenția de încetare a contractului.
În ce privește argumentele instanței referitoare la cuantumul chiriei lunare se arată că acestea nu pot fi reținute, deoarece contractul odată semnat este obligatoriu pentru părți, iar pe de altă parte, suma nu poate fi apreciată ca derizorie.
În ce privește faptul că spațiul comercial amenajat pe terenul închiriat este proprietatea numitei, se susține că acesta rezultă din autorizația de executare lucrări și din contractul de închiriere nr.8205/28.12.1990.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză instanța constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Asupra criticii aduse sentinței, în ce privește reținerea prezumției simple a încheierii contractului la data semnării sale, se constată că instanța nu a reținut numai acest argument în motivarea soluției sale. S-a reținut că pentru nici una din datele menționate în contract, termenul de 5 ani nu se poate împlini la 29.02.2008 (scriere olografă în contract), iar mențiunea nu poartă nici o semnătură de certificare a celor doi reprezentanți ai părților din contract. Constatând că există îndoială asupra clauzelor referitoare la data încheierii contractului, instanța a făcut aplicarea art.979 Cod civil, potrivit căruia clauzele îndoielnice se interpretează în sensul care reiese din natura contractului, în speță fiind vorba despre un contract de locațiune.
In raport de clauzele actului, cele reținute de instanță sunt corecte. Nici una din cele două date menționate pe contract, coroborat cu termenul locațiunii, nu se putea împlini la 29.02.2008, termenul de 5 ani putându-se considera împlinit la 01.01.2008, respectiv la 26.03.2008. Față de această incertitudine creată prin menționarea datei de 29.02.2008 ca dată de împlinire a contractului, se va constata că, în aplicarea art. 982-983.civ. convenția trebuie interpretată în favoarea celui care se obligă.
Astfel, anterior expirării contractului singurul care este ținut de a face ceva, respectiv a notifica cu o lună anterior expirării contractului intenția de a nu mai continua raportul de locațiune, este locatorul. Obligația acestuia odată executată, determină imposibilitatea prelungirii tacite a contractului pe o perioadă egală cu cea anterioară, conform art. 4 din contract. Totodată, cel pentru care prin prelungirea contractului obligația devine mai oneroasă, este locatorul.
Ca atare, existând îndoială asupra momentului până la care trebuia executată această obligație, se va face aplicarea art. 983.civ. considerându-se că locatorul a ndeplinit formalitatea notificării locatarului despre intenția de a nu mai prelungi locațiunea înainte de expirarea contractului.
Pe de altă parte, pârâta a arătat în întâmpinare că actul dintre părți a fost încheiat la 26.03.2003 (f 18) și nu a contestat data menționată pe contract pentru încetarea contractului, respectiv 29.02.2008 (33 interogatoriu). Din modul de completare a clauzelor rezultă că acestea au fost completate cu mijloace diferite de scriere, din formular rezultând data încheierii contractului ca fiind 01.01.2003, însă clauzele privind expirarea contractului și cuantumul chiriei, care au fost negociate efectiv, sunt completate de mână și necontestate.
Ca atare, în raport cu această dată (29.02.2008) este cert că locațiunea nu putea fi considerată ca reînnoită tacit, deoarece la 11.02.2008 locatarul a primit prin asociat unic, reprezentant al societății, notificarea cu privire la intenția de a nu reînnoi contractul. Nu se poate reține punctul de vedere exprimat de către pârâtă în apărare, chiar prin persoana care a primit notificarea, respectiv reprezentantul legal al societății comerciale cu asociat unic, devreme ce din conținutul înscrisului primit rezultă cui se adresa notificarea. Actele organelor persoanei juridice sunt actele persoanei juridice înseși (art. 35 din nr. 31/1954), astfel că luarea la cunoștință de către asociatul unic și reprezentant în același timp al societății, despre un anumit fapt, echivalează cu luarea la cunoștință despre acel fapt de către înseși persoana juridică.
Noul contract nu era încheiat prin relocațiune tacită, notificarea fiind transmisă anterior expirării contractului anterior (29.02.2008). Totodată, cerințele tacitei relocațiuni nu sunt îndeplinite, nefiind dovedită primirea chiriei de către locator și lăsarea locatarului în stăpânirea bunului, dimpotrivă fiind dovedită manifestarea de voință a locatorului de a nu se încheia un nou contract.
Nu se poate considera că nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut la art. 4 din contractul părților atrage automat locațiunea tacită. C mult, față de dispozițiile art. 1436.civ. nerespectarea clauzei din art. 4, respectiv notificarea fără respectarea termenului de 30 de zile determinat în contract, poate atrage pentru partea vătămată prin neexecutare, dreptul la dezdăunare, dar nu poate determina considerate îndeplinite condițiile tacitei relocațiuni drept sancțiune pentru nerespectarea termenului convenit.
În ce privește dreptul de proprietate al pârâtei apelante asupra imobilului se constată că aceasta a recunoscut chiar prin motivele de apel că a încheiat contract de închiriere încă din anul 1990 (nr. 8205/28.12.1990) astfel că își recunoaște calitatea de detentor precar, dreptul de proprietate aparținând locatorului.
De altfel nu se fac alte apărări cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului, apelanta invocând autorizația de construire emisă în anul 1990. Autorizația nr. 310 din 26.11.1990, depusă la fila 25 în dosarul anterior declinării, poartă mențiunea "amenajare cu statut provizoriu liber consimțit până la apariția Legii fondului funciar". Dimpotrivă, reclamanta prezintă titlul de proprietate și documentația cadastrală pentru spațiul în litigiu (25-31), astfel că susținerile apelantei nu pot fi reținute.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 296.proc.civ. instanța va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTR MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de pârâta - - SRL cu sediul în Pitești, str.-, -6,.B,.6,.21, jud.A, împotriva sentinței comerciale nr.1194/C din 17 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta - 33 GP SRL cu sediul în Pitești,-, jud.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
4 ex.//30.03.2009
jud fond.
Președinte:Corina Georgeta NuțăJudecători:Corina Georgeta Nuță, Andreea Tabacu, Fabiola
