Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 31/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 31
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2010
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Nicoleta Țăndăreanu
JUDECĂTOR 2: Ecaterina Moleanu
GREFIER: - - -
&&&
Pe rol, judecarea apelului formulat de apelanta pârâtă SC ART SRL împotriva sentinței nr.993 din 11.11.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant prin procurator, asistat de avocat, lipsind apelanta pârâtă SC ART SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin serviciul arhivă, apărătorul apelantei pârâte a depus concluzii scrise.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul părții prezente.
Avocat pentru intimatul reclamant a învederat instanței că, în baza art.296 teza I-a Cod procedură civilă, solicită respingerea apelului formulat de pârâta SC ART SRL și menținerea sentinței Tribunalului Gorj ca temeinică și legală.
Susține că nu are relevanță faptul că SC SA, la momentul edificării gardului, era proprietara terenului pe care acesta se află amplasat, atâta timp cât la momentul achiziționării acestui gard de către apelantă, în urma unei licitații publice, proprietar asupra terenului era intimatul. - este important este faptul că, cu ocazia participării societății apelante la licitația publică din data de 23.05.2008, i s-a adus la cunoștință administratorului acesteia că terenul aferent împrejmuirii este proprietatea reclamantului care solicită demolarea. Solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra apelului de față constată următoarele:
Prin Sentința nr. 993 din 11.11.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială, în dosarul nr-, s-a admis cererea formulată de reclamantul și a fost obligată pârâta SC ART SRL, prin administrator social, să ridice gardul denumit "împrejmuire ", achiziționat prin actul de adjudecare nr. 5796/2006, fiind totodată autorizat reclamantul să efectueze lucrarea, pe cheltuiala pârâtului, în caz de refuz a acestuia. Prin aceeași sentință, s-a dispus disjungerea cererii reconvenționale și suspendarea judecății acesteia, în temeiul art. 244 cod procedură civilă, până la soluționarea cererii având ca obiect "obligația de a face".
Instanța de fond a reținut că bunul denumit "împrejmuire ", a fost adjudecat de societatea pârâta la o licitație organizată de o societate aflată în faliment, că această împrejmuire se află amplasată pe terenul proprietatea reclamantului și că adjudecarea s-a făcut sub rezerva obligației de ridicare a împrejmuirii, la cererea proprietarului terenului.
Împotriva sentinței a formulat apel pârâta ART SRL, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Susține că a dobândit bunul de la un constructor de bună credință încât sunt aplicabile dispozițiile art. 494 alin.3 cod procedură civilă, care prevăd că proprietarul, în această ipoteză, nu poate cere demolarea.
La termenul din 26 ianuarie 2010, Curtea a invocat din oficiu, ca motiv de nelegalitate a sentinței, de ordine publică, excepția necompetenței materiale a tribunalului, față de valoarea litigiului, situată sub 100.000 lei și față de obligativitatea Deciziei nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii.
S-a acordat termen părților pentru a-și formula apărările pe această excepție.
Intimatul reclamant a pus concluzii de respingere a motivului de nelegalitate invocat, susținând că Decizia nr. 32/2008 a ÎCCJ nu-și găsește aplicarea în cauză întrucât acțiunile având ca obiect "obligația de a face" nu sunt enumerate nici în dispozitivul, nici în considerentele deciziei pronunțate în recursul în interesul legii. Pe de altă parte, invocă faptul că împrejmuirea a cărei ridicare se solicită protejează un imobil a cărei valoare depășește 100.000 lei. Totodată, intimatul formulează concluzii pe fondul cauzei.
Apelanta pârâtă a pus concluzii de admitere a apelului și de anulare a soluției, cu trimitere pentru soluționare instanței competente și anume Judecătoriei Novaci, solicitând aplicarea considerentelor deciziei pronunțate în recursul în interesul legii.
Apelul este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Analizând motivul de nelegalitate a soluției apelate, invocat din oficiu de instanță se reține:
Potrivit art.1 pct.1 cod procedură civilă, judecătoriile judecă în primă instanță toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe. Potrivit art. 2 pct.1 lit. a, tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială, al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani.
Din interpretarea acestor texte, reiese că în litigiile comerciale patrimoniale judecătoria are plenitudine de competență iar în cele nepatrimoniale tribunalul are plenitudine de competență. Prin excepție, în litigiile de natură patrimonială, competența revine tribunalelor dacă valoarea litigiului depășește 100.000 lei.
Potrivit Deciziei nr.32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, acțiunile patrimoniale sunt cele care au un conținut economic în timp ce, cele nepatrimoniale corespund unor drepturi subiective indisolubil legate de persoana titularului lor, fără conținut economic. Dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiție transferă caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuși și astfel procesul va putea fi evaluabil în bani ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanțial dedus judecății intră un drept patrimonial, real sau de creanță.
În consecință, ori de câte ori, pe calea acțiunii în justiție se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă și necesară.
Într-adevăr, în considerentele deciziei pronunțate în recursul în interesul legii, nu este enumerată și obligația de a face, însă, enumerarea instanței de recurs în interesul legii este exemplificativă, decizia având o aplicare mai largă decât strict limitele în care instanța supremă a fost sesizată. De fapt, decizia stabilește cu caracter obligatoriu obligativitatea instanțelor de a stabili natura patrimonială sau nepatrimonială a oricărui litigiu și de a determina competența astfel prin raportare la art.1 și 2 cod procedură civilă.
În cauză, obligația de a face, respectiv de demolare a unei împrejmuiri, are fără îndoială caracter patrimonial, urmărind protejarea unui drept real, fără legătură cu drepturile legate indisolubil de persoana titularului. Natura patrimonială dreptului determină natura litigiului, Înalta Curte reținând că a susține că există acțiuni patrimoniale neevaluabile în bani înseamnă a susține o contradicție juridică. Pe de altă parte, se reține că valoarea împrejmuirii a fost determinată prin licitația publică prin care societatea pârâtă a adjudecat bunul, aceasta fiind de 2.179 lei, valoarea de demolare neputând fi decât situată sub această valoare a bunului. Valoarea de demolare nu poate fi raportată la valoarea clădirii pe care o împrejmuiește gardul, bunul a cărui demolare se cere având el însuși o valoarea distinctă.
Cum valoarea litigiului nu depășește suma de 100.000 lei, competența de soluționare a acțiunii având ca obiect "obligația de a face", adică obligația de a demola împrejmuirea revine judecătoriei, în a cărei rază teritorială de activitate se află situată aceasta.
În aceste condiții, în mod nelegal, cu încălcarea normelor de competență materială, de ordine publică, acțiunea a fost soluționată în primă instanță de tribunal.
Astfel, în temeiul art. 297 alin. 2 cod procedură civilă, Curtea va admite apelul, va anula sentința pronunțată de tribunal și va trimite cauza pentru competentă soluționare Judecătoriei Novaci, ca instanță comercială.
Aspectele de fond invocate de părți vor face obiectul dezbaterii la instanța competentă material.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanta pârâtă SC ART SRL cu sediul în comuna, sat, Județul G, împotriva sentinței nr.993 din 11.11.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant cu domiciliul în B, sector 4, Calea, nr.220-224,.69 B,.42.
Anulează sentința nr.993 din 11.11.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj și trimite cauza pentru rejudecare la Judecătoria Novaci, ca instanță comercială.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Februarie 2010.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
Red.NT/4 ex./29.03.2010
Jud.fond
Tehnored. NT
23 Februarie 2010
Președinte:Nicoleta ȚăndăreanuJudecători:Nicoleta Țăndăreanu, Ecaterina Moleanu
