Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 315/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 643/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.315
Ședința publică de la 8.09.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu
Grefier - -
*************
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta SC ROMÂNIA SRL, în contradictoriu cu intimatul, împotriva sentinței comerciale nr.1698/6.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta prin consilier juridic cu împuternicire la fila 9 dosar și intimatul prin avocat cu împuternicire avocațială la fila 19 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, apelanta prin consilier juridic solicită restituirea cauțiunii ca urmare a respingerii cererii de suspendare provizorie a executării.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe apel.
Apelanta prin consilier juridic susține verbal motivele de apel dezvoltate în scris, solicitând admiterea apelului, casarea sentinței atacate, schimbarea în tot a sentinței și pe fond, respingerea acțiunii ca nefondată, fără cheltuieli de judecată.
Intimatul prin avocat solicită respingerea apelului conform întâmpinării depusă la dosar, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 1698 din 6.02.2008, Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a admis cererea formulată de reclamantul împotriva pârâtei SC ROMANIA SRL și în consecință a dispus obligarea pârâtei să înlocuiască reclamantului autoturismul marca Renault 1.9 cu număr de identificare /993 și sub număr de înmatriculare AR - 07 - cu un alt autoturism identic sau, în caz de refuz, obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 114.410 RON actualizată în raport de rata inflației la data restituirii. De asemenea, Tribunalul a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantului suma de 6.356,5 RON cheltuieli de judecată, precum și respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut în esență că reclamantul a cumpărat de la pârâtă autoturismul menționat, fiind livrat la data de 14.12.2004, iar în cursul perioadei de garanție a autoturismului ( de 18 luni, adică de la 14.12.2004 până la 4.06.2006), autoturismul s-a aflat în stare de nefuncționare, perioadă care a însemnat mai mult de 10% din perioada de garanție. Cum în cauză s-a efectuat un raport de expertiză tehnică auto, prin care s-a concluzionat că autoturismul cumpărat de reclamant a fost supus mai multor reparații, datorită defecțiunilor repetate ale acestuia, instanța a admis cererea reclamantului, apreciind că aceasta este întemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC ROMANIA SRL, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială.
Prin cererea de apel, apelanta a solicitat și suspendarea executării hotărârii apelate, iar prin încheierea din 16.06.2008 (fila 26), cererea de suspendare a fost respinsă ca neîntemeiată pentru motivele cuprinse în încheiere.
În motivarea apelului, apelanta susține că sentința este nelegală și netemeinică, deoarece în primul rând instanța a procedat la o interpretare greșită a dispozițiilor articolului 14 alineat 1 din HG nr.394/1995 care stabilesc obligația pentru vânzător de înlocuire a produsului de folosință îndelungată, defectat în termenul de garanție pentru o perioadă ce depășește 10% din termenul de garanție. Astfel, instanța a procedat la o interpretare teleologică a acestor prevederi apreciind că "intenția legiuitorului a fost aceea de a proteja consumatorul în relația lor cu profesioniștii", astfel că procentul de 10% se aplică la întreg termenul de garanție și nu doar la termenul de garanție inițial, în timp ce apelanta consideră că era mult mai potrivită o interpretare literală a textului, care potrivit articolului 13 din același act normativ poate fi sau nu prelungit. Deoarece textele legale nu fac nici o distincție, rezultă în opinia apelantei, că textul se referă la termenul de garanție în general, așadar inclusiv la termenul de garanție prelungit conform articolului 13 din HG nr.394/1995. Termenul de garanție astfel prelungit cu durata de nefuncționare [540 de zile (18 luni ) + 51 de zile (prelungire înscrisă pe certificatul de garanție al autovehiculului emis de către unitatea service SC SRL) = 591 zile, iar 10% din aceasta înseamnă aproximativ 59 de zile.
De asemenea, instanța a mai săvârșit o altă eroare juridică bazată pe o prezumție judiciară greșită cu privire la starea de nefuncționare. În acest sens, instanța a concluzionat greșit că atunci când reclamantul s-a prezentat la data de 23.02.2006 la service-ul SC SRL, reclamând dificultăți la pornire, deși autoturismul i-a fost returnat, această zi a fost calculată și inclusă în durata de nefuncționare. De asemenea, nu se poate reține cu certitudine nici perioada 23.02.2006 - 2.03.2006 ca durată de nefuncționare a autovehiculului de vreme ce intimatul reclamant a fost în măsură să părăsească unitatea service cu autovehiculul și să revină cu acesta 7 zile mai târziu. a contrario, dacă lucrurile ar fi stat altfel, autovehiculul ar fi fost reținut în unitatea service până la remedierea completă a defecțiunii, numai în această situație s-ar fi putut vorbi de o "durată de nefuncționare".
În al treilea rând, o altă eroare săvârșită de instanță privește prezumția acestuia că în ziua în care a fost schimbată caseta de direcție, acesta ar fi fost în stare de nefuncționare. Chiar dacă intimatul reclamant s-a prezentat inițial la data de 21.06.2006 pentru a i se remedia gratuit defecțiunea, cerând și înlocuirea casetei de direcție, însă unitatea service a refuzat acest lucru, ulterior, la data de 13.02.2007, la recomandarea Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorului A, această defecțiune i-a fost remediată într-o singură zi, fără reținerea autovehiculului în service. Cu privire la aceasta, instanța se contrazice, deoarece deși reține că nu se poate constata dacă defectarea casetei de direcție a făcut autoturismul impropriu funcționării, ulterior apreciază această zi ca fiind una de imobilizare a autoturismului.
Prin urmare. având în vedere că durata de nefuncționare a autovehiculului, în raport de motivele de apel reținute mai sus ar fi doar de 36 zile + 15 zile = 51 zile, rezultă că aceasta nu depășește 10% din termenul de garanție,indiferent de modul în care ar fi acesta calculat.
Pe de altă parte, nu se întrunesc nici cerințele prevăzute de articolul 14 alineat 2 din HG nr. 394/1995, care reglementează necesitatea ca le puțin trei defecte să se producă în prima Jap erioadei de garanție, deoarece toate defecțiunile la autoturismul reclamantului s-au produs în a doua Jat ermenului de garanție.
La data de 9.06.2008 a fost înregistrate la dosar întâmpinarea formulată de intimatul reclamant, care a solicitat respingerea apelului ca nefondat pentru următoarele considerente:
În speță, perioada de garanție a autovehiculului a fost de 540 zile, iar durata nefuncționării sale datorită unor defecte de fabricație, a depășit 10% din termen, ceea ce rezultă din ordinele de reparație mecanică emise de unitatea service a apelantei SC AUTOARENA SA și din raportul de expertiză tehnică judiciară. Instanța de fond a reținut că durata de nefuncționare a depășit 54 de zile, (perioadă recunoscută inițial și de pârâtă prin întâmpinare) astfel că în raport de dispozițiile articolului 14 din HG nr.394/1995, cererea a fost apreciată ca întemeiată. Analizând fiecare ordin de reparație, instanța a cumulat durata reparațiilor la 36 de zile (care matematic sunt 37, deoarece luna octombrie 2005 avut 31 de zile și nu doar 30), iar perioada 21.10.2005 - 30.11.2005 (care reprezintă 41 de zile) este cuprinsă în ordinul de reparație nr. -. de asemenea, la acesta se adaugă și alte 7 zile (23.02.2006 - 2.03.2006), cuprinsă în ordinul de reparație nr. - și în acest caz fiind vorba de 8 zile. Ulterior, în perioada 1.06.2006 -16.06.2006 s-a apreciat că autoturismul a fost imobilizat timp de 15 zile, în fapt fiind vorba de 16 zile, în calculul său intrând atât ziua predării autoturismului către service cât și ziua restituirii (ordinul de reparație nr.-).
Chiar dacă instanța a calculat greșit această perioadă, apreciind că sunt 59 de zile de nefuncționare, în timp ce intimatul arată că această perioadă este de 66 zile, în orice caz calculul apelantului de numai 51 de zile nu poate fi în nici un caz reținut.
Cu privire la termenul legal de garanție de 18 luni prevăzut în anexa la HG nr. 394/1995, la punctul 1 și în certificatul de garanție al autoturismului, critica apelantei care susține că acest termen avea o altă durată, este neîntemeiată și irelevantă cu atât mai mult cu cât textul de lege este imperativ, acesta neputând fi modificat de articolul 13 aceleiași HG. Mai mult, după 1.01.2007, a intrat în vigoare Legea nr.449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora, fiind abrogată și HG nr.394/1995, iar potrivit articolului 11 din lege, termenul de garanție se mărește la 2 ani și sporește garanțiile cumpărătorului. Aceasta înseamnă că intenția legiuitorului a fost întotdeauna de a proteja consumatorul față de produsele defecte.
Analizând sentința apelată, prin prisma criticilor invocate de apelantă, a apărărilor susținute de intimat și a probelor administrate în cauză, Curtea apreciază că apelul este nefondat și urmează a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
În primul rând, Curtea apreciază că termenul legal de garanție este 18 luni, așa cum reglementează dispozițiile articolului 14 din HG nr.394/1995, interpretarea pe care o dă textului apelanta neputând fi primită în raport de rațiunea avută în vedere de legiuitor.
În ce privește durata de nefuncționare a autovehiculului datorită defecțiunilor apărute în termenul de garanție inițial acordat de vânzător cumpărătorului și prevăzut de articolul 14 din HG nr.394/1995, Curtea consideră că aceasta este compusă din următoarele perioade:
În perioada 21.10.2005 - 30.11.2005, în care autoturismul s-a aflat la unitatea service SC SA A, acesta s-a aflat în stare de nefuncționare pentru 41 de zile, deoarece nefiind vorba de un termen procedural, va intra în calcul atât ziua intrării autoturismului în service cât și ziua restituirii acestuia către proprietar (neavând nici o relevanță ora intrării și ora ieșirii, termenul fiind stabilit pe zile), împrejurare ce rezultă din ordinul de reparație nr.- (fila 18 din dosarul tribunalului).
De asemenea, în perioada 23.02.2006 -2.03.2006, autoturismul a fost nefuncțional timp de 8 zile (reținând că luna februarie a anului 2006 avut 28 de zile, iar ziua în care autoturismul a intrat în unitatea service se ia în calcul, ca și ziua când acesta a fost ridicat), perioadă ce rezultă din ordinul de reparație nr. - (fila 19 din dosarul tribunalului).
În perioada 1.06.2006 - 16.06.2006, autoturismul a fost imobilizat în service timp de 16 zile, așa cum rezultă din ordinul de reparație nr.- (fila 20 din dosarul tribunalului). Cu privire la acest ordin este demn de reținut în raport de susținerile apelantei cu privire la ora la care autoturismul a fost ridicat, că acesta a fost ridicat la ora 18,00, oră relevantă în ce privește sfârșitul unei activități normale în cuprinsul unei zile care începe la ora 00,00 și se sfârșește la ora 24,00.
La data de 21.06.2006, autoturismul a fost din nou reținut în service și chiar dacă din ordinul de reparație nr.- (fila 21 din dosarul Tribunalului) nu rezultă exact ora la care autoturismul a intrat în service și ora la care acesta a ieșit, în raport de rațiunea legiuitorului de a proteja consumatorul în raporturile sale cu vânzătorul profesionist, cum este și apelanta pârâtă, considerăm că și această zi trebuie luată în calculul duratei de nefuncționare, raportată la termenul de garanție.
Prin totalizarea acestor perioade, Curtea reține că durata totală de nefuncționare a autoturismului cumpărat de reclamant de la pârâtă a fost de 66 de zile.
Chiar dacă prima instanță a reținut o perioadă mai mică, iar instanța de apel apreciază că în fapt perioada de nefuncționare este mai mare, aceasta nu este de natură a schimba soluția primei instanțe și nici agravează situația apelantei. Pe de altă parte, cum probele administrate în cauză au forță probantă egală, astfel că atât ordinele de reparație a autoturismului cât și raportul de expertiză vor fi interpretate sub acest aspect, pe baza acelorași criterii, Curtea apreciază că perioada de nefuncționare este aceasta, respectiv aceea susținută și de intimatul reclamant.
Cu privire la susținerea apelantei în sensul că față de data defecțiunilor produse la autoturism, adică în a doua Jap erioadei de garanție, în raport de dispozițiile art.14 alin.2 din nr.HG 394/1995, soluția instanței este contrară acestor dispoziții, Curtea apreciază că aceasta este nefondată.
Aceasta deoarece capătul principal al cererii reclamantului este "obligarea pârâtei la înlocuirea autoturismului", iar numai în subsidiar, în caz de refuz, obligarea la restituirea contravalorii actualizate a autoturismului. Ca atare, față de caracterul alternativ al obligației și față de împrejurarea că obligația principală este întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin.1 din HG394/1995 ( în vigoare la data nașterii raporturilor juridice deduse judecății) și acest motiv de apel este neîntemeiat.
De asemenea, în raport cu durata de nefuncționare a autoturismului reținută mai sus, motivat de către Curtea de Apel, nu se poate vorbi nici de o interpretare greșită a legii ( a art. 14 din nr.HG 394/1995) și nici de o eroare juridică.
De aceea, având în vedere dispozițiile articolului 14 din HG nr.394/1995, precum și dispozițiile articolului 3 litera b, articolului 12, 13,14,15 din OG nr.21/1992, Curtea apreciază că apelul este nefondat, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică, astfel că apelul va fi respins.
Întrucât intimatul a fost nevoit să efectueze cheltuieli de judecată pentru susținerea apărărilor sale în faza de judecată a apelului (onorariu de avocat în cuantum de 1.500 lei conform chitanței nr.-/6.06.2008 (fila 18 din dosarul ), iar față de respingerea apelului, apelantul este cel ce se află într-o culpă procesuală rezultată din formularea unei căi de atac pentru motive neîntemeiate, Curtea, în temeiul articolului 298 raportat la articolul 274 Cod procedură civilă, va obliga apelanta la plata acestor cheltuieli de judecată către intimat.
Având în vedere de asemenea, soluția de respingere a cererii de suspendare a executării sentinței apelate, prin încheierea din 16.06.2008 și împrejurarea că apelanta a achitat o cauțiune în sumă de 11.414 lei, conform recipisei de consemnare nr. -/1/11.06.2008 emisă de CEC Bank - Unitatea, precum și dispozițiile articolului 7231alineat 3 din Codul d e procedură civilă, Curtea va dispune restituirea acestei cauțiuni către apelantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta SC ROMÂNIA SRL, cu sediul în B, B- -, -, nr. 24,.,. 5,..25 sector 6, în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în A,-, Județul A, împotriva sentinței comerciale nr.1698/6.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
Obligă apelanta la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Dispune restituirea cauțiunii în cuantum de 11.414 lei consemnată în recipisa nr. -/1/11.06.2008 emisă de CEC Bank - Unitatea, către apelantă.
Executorie în ce privește restituirea cauțiunii.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 8.09.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
4 ex.
8.10.2008
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
-
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu
