Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 35/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-DECIZIENR. 35/A-

Ședința publică din 26 Martie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță judecător

JUDECĂTOR 2: Gabriela Chiorniță președinte secție

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în Pitești,-, Județul A, împotriva sentinței nr. 19/C/14.01.2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș în dosarul nr. 730/1259/200, în contradictoriu cu intimatele - pârâte SC SA, cu sediul în Pitești, str. -, nr. 31, județul A,GRUP SRL, cu sediul în Pitești, - 11,. A,. 3, județul A și intimatul - reclamant, domiciliat în Pitești,- C, Județul A.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru apelanta - pârâtă, în baza împuternicirii avocațiale nr. 132 de la dosar, emisă de Baroul A, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura, legal îndeplinită.

Apelul este legal timbrat, prin anularea chitanțelor fiscale nr. 16433/22.0.12008 în sumă de 2,00 lei, 6696/24.03.2008 în sumă de 1,00 lei și 91339/27.04.2007, în sumă de 1,00 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și prin anularea timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefier ul de ședință, după care:

Avocat, având cuvântul pentru apelanta - pârâtă, solicită efectuarea în cauză a unei expertize tehnice - specialitatea construcții, pentru se răspunde la obiectivele puse în discuție la Judecătoria Pitești și nerezolvate prin expertiza efectuată la respectiva instanță.

Curtea respinge proba cu expertiza tehnică, specialitatea construcții, apreciind că nu se impune efectuarea acesteia, întrucât la termenul de judecată din data de 27.02.2006, reprezentantul pârâtei a arătat că nu are obiecțiuni la raportul de expertiză, iar pentru alte considerente această probă nu este utilă soluționării cauzei.

Avocat, arată că nu are alte cereri de formulat în cauză.

Curtea, în raport de această împrejurare, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia pe fond.

Avocat, având cuvântul pentru apelanta - pârâtă, solicită admiterea apelului pentru motivele expuse pe larg în scris și pe care le susține oral în ședință publică, schimbarea în tot a hotărârii atacate și pe fond respingerea acțiunii formulată de reclamant.

După strigarea cauzei, se prezintă avocat - care depune la dosar delegație de substituire a av., apărător al intimatului - reclamant. De asemenea depune la dosar concluzii scrise.

CURTEA

Constată că prin acțiunea înregistrată la 4 martie 2005, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtele SC SA Pitești, SC SA Pitești și SC GRUP SRL Pitești, pentru a fi obligate să efectueze lucrări de reparații la imobilul proprietatea sa, necesare aducerii acestuia în starea inițială, iar în caz de refuz să fie autorizat la efectuarea acestora pe cheltuiala pârâtelor. A mai solicitat reclamantul și obligarea la realizarea lucrărilor de consolidare ale construcției, la îndreptarea zidului în și la ridicarea lucrărilor neautorizate, iar în caz de refuz să poată face el aceste lucrare. În măsura în care pericolul dărâmării construcției este iminent, pârâtele să fie îndatorare să construiască un alt imobil, de aceeași suprafață și grad de confort.

În motivare s-a arătat că reclamantul este proprietarul unei construcții ce se învecinează cu imobilul proprietatea primei pârâte, a cărui realizare i-a produs numeroase prejudicii constând în fisuri majore în structura de rezistență și înclinarea zidului în.

Celelalte două pârâte sunt autoarea proiectului și realizatoarea construcției noi.

La 12 iunie 2006 reclamantul și-a restrâns acțiunea precizând că solicită retragerea zidului clădirii proprietatea SC SA, evacuarea de sub fundația casei sale a subbetonației, schimbarea sistemului de încălzire cu demolarea coșurilor supraînălțate, închiderea balcoanelor din partea sudică a clădirii și schimbarea tablei zincate de pe acoperișul casei sale cu etanșeizarea rosturilor dintre cele două clădiri.

Prin sentința comercială nr.5750/2006, Judecătoria Piteștia admis în parte acțiunea și a obligat-o pe pârâta SC SA să închidă balcoanele din partea sudică cu zidărie, să schimbe tabla zincată și să etanșeze rosturile dintre clădiri, iar în caz de refuz a fost autorizat reclamantul să efectueze lucrarea pe cheltuiala acestei pârâte. A fost respinsă acțiunea față de celelalte două pârâte și s-au stabilit cheltuieli de judecată în sumă de 550 lei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SRL, cale de atac admisă de Tribunalul Comercial Argeș prin decizia nr.62/2007, prin care a fost casată sentința și reținută cauza spre rejudecare în primă instanță ca urmare a aprecierii caracterului comercial și neevaluabil în bani a litigiului.

Prin sentința comercială nr.19/C/2008, Tribunalul Comercial Argeșa admis în parte acțiunea formulată de reclamant față de pârâta SC SA și a respins-o față de celelalte două pârâte.

În sarcina SC SA s-a stabilit obligația de a-și închide balcoanele prin zidărie pe partea sudică a clădirii sale, să schimbe tabla zincată de pe acoperișul casei reclamantului și să etanșeze rostul dintre cele două clădiri, iar în caz de refuz a fost autorizat reclamantul să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtei care a fost obligată și la 550 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că reclamantul este proprietarul unui imobil ce se învecinează cu proprietatea pârâtei, iar prin lucrările efectuate de aceasta din urmă prima construcție a fost afectată, așa cum rezultă în principal din expertiza întocmită în cauză de expertul.

Prejudiciile încercate de construcție sunt reprezentate de înfundarea și dezlipirea jgheaburilor de pe acoperișul casei, de existența unor fisuri la pereți și tavane și distrugerea parțială a tablei de pe construcția reclamantului.

S-a mai reținut și construirea unor balcoane la imobilul pârâtei pe latura sudică, de natură a încălca dispozițiile art.622 cod civil și necesitatea etanșării rosturilor dintre cele două clădiri.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC SA criticând-o pentru următoarele motive:

- în mod greșit s-a dispus schimbarea acoperișului casei intimatului și etanșeizarea rostului dintre construcții, deși necesitatea acestor lucrări nu rezultă din probele administrate, iar jgheaburile sunt ruginite și dezlipite ca urmare a vechimii lor care nu a fost avută în vedere de către expert și de către instanță;

- nu s-a motivat în mod temeinic necesitatea închiderii prin zidărie a balcoanelor care, de altfel, au fost construite cu respectarea actelor de urbanism și s-a ignorat fără nici un motiv soluția tehnică propusă de expertul, de montare în locul zidului de închidere a unui geam netransparent;

- formularea dispozitivului este echivocă stabilind mai multe obligații, dar vorbind de o singură lucrare pentru care îl autorizează pe reclamant să o facă pe cheltuiala pârâtei.

Examinând criticile formulate se constată că ele sunt fondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.

În temeiul art.998 din Codul civil, orice persoană ce cauzează alteia un prejudiciu este datoare a-l repara. Dispoziția legală constituie sediul materiei răspunderii civile delictuale și ea se reflectă și în materia raporturilor de vecinătate, ca urmare a aplicării principiului după care puterile cuprinse în dreptul subiectiv al unei persoane se opresc la hotarul unde începe dreptul subiectiv al altei persoane.

Susținerea din apel potrivit căreia nu există justificare pentru obligarea pârâtei-apelante la refacerea acoperișului de la casa reclamantului, este contrazisă de înscrisurile de la 12-13, respectiv cele în care s-au consemnat declarațiile martorilor și.

Ambii martori au declarat că, atunci când a fost ridicată construcția proprietatea apelantei, datorită apropierii de imobilul reclamantului-intimat, a fost găurit acoperișul acestei din urmă construcții deoarece s-au aruncat peste el bolțari, resturi de cărămidă, lemne, cofraje și moloz.

Nu există în probele administrate nici o altă dovadă care să contrazică depozițiile la care s-a făcut referire mai sus, așa încât, în mod corect instanța de fond le-a avut în vedere și a reținut că unul din prejudiciile încercate de reclamant, prin fapta pârâtei-apelante, este reprezentat de distrugerea acoperișului.

Față de această concluzie, în baza dispozițiilor legale precizate, se apreciază ca fiind corectă stabilirea în sarcina apelantei a obligației de schimbare a tablei zincate de pe acoperișul casei proprietatea reclamantului.

În ceea ce priește jgheaburile la care se face referire în apel, urmează a se observa că susținerea este lipsită de interes de vreme ce apelanta nu a fost obligată la înlocuirea, refacerea sau repararea acestora.

S-a mai criticat hotărârea și sub aspectul soluției tehnice de închidere a balcoanelor care, deși nu depășesc limita hotarului dintre părți, ajung până la aceasta.

O astfel de concluzie este susținută de faptul că potrivit adresei nr.319/2002 a Inspectoratului de Stat în Construcții, distanța dintre cele două clădiri era de cca.40 cm.

Potrivit art.612 din Codul civil, nimeni nu poate avea balcoane asupra proprietății, îngrădite sau neîngrădite, a vecinului său, la distanță mai mică de 1,90 ce se calculează între zidul pe care se deschide și proprietatea vecinului.

Construcția edificată de apelantă și logiile cu deschideri la limita de proprietate nu îndeplinesc aceste cerințe, așa încât este de necontestat încălcarea normei legale precizate.

Așadar, pârâta-apelantă este acea care a nesocotit dispoziții legale imperative și în aceste condiții nu poate fi acceptată soluția tehnică pe care ea o propune și despre care reclamanta nu afirmă un punct de vedere pozitiv. Atâta timp cât reclamantul este cel vătămat, prin săvârșirea delictului de către pârâtă, nu se poate da eficiență înlăturării faptului prejudiciabil așa cum ea dorește și într-o manieră care pune sub semnul întrebării ocrotirea interesului legitim al reclamantului.

De altfel, această soluție tehnică propusă de către apelantă se regăsește într-o expertiză ce constituie o probă extrajudiciară, administrată într-un alt dosar, în condițiile în care expertul cauzei nu a făcut o astfel de propunere, iar împotriva lucrării sale nu s-au formulat obiecțiuni.

. punctului de vedere al apelantei, în sensul de obturare parțială a balcoanelor prin montarea unui geam netransparent, ar constitui, pe de o parte, o confirmare a posibilității de eludare a legii prin invocarea propriei turpitudini, iar pe de altă parte, ar putea provoca un disconfort reclamantului, având în vedere caracterul ușor de înlăturat a unui astfel de obstacol.

Pretinsa inadvertență din dispozitivul hotărârii nu poate fi reținută, fiind evident că interpretarea care se impune este aceea că, atunci când a autorizat pe reclamant să efectueze pe cheltuiala pârâtei lucrarea, instanța a avut în vedere toate remedierile enumerate și care se impun a fi făcute la casa reclamantului.

Folosirea singularului este consecința acordului făcut cu categoria de lucrări, chiar dacă aceasta cuprinde mai multe operațiuni.

Este întemeiată însă susținerea apelantei cu privire la nejustificata sa obligare la etanșarea rostului dintre cele două clădiri.

Rațiunea unei astfel de etanșări nu rezultă expres din dosarul cauzei, ci tot din adresa Inspectoratului în construcții, adresă aflată în copie la fila 115 din dosarul nr.10177/2002 și din care rezultă.posibilitatea infiltrării apei provenite din precipitații cu consecințe negative asupra încăperilor de la demisol și parter.

Astfel de prejudicii nu s-au pretins a fi încercate de către reclamant, așa încât se apreciază că nu se impune obligarea la etanșarea rostului dintre clădiri întrucât infiltrațiile la care se face referire au numai un caracter eventual.

În susținerea aceluiași punct de vedere urmează a se observa că, potrivit art.590 și următoarele din Codul civil, ambilor proprietari le revine obligația să efectueze lucrările aflate pe hotarul dintre imobilele lor.

În această ordine de idei trebuie observat și că nu s-a cerut efectuarea împreună a lucrării, prin care etanșându-se rostul dintre cele două clădiri se delimitează practic proprietățile, întrucât ambele construcții se află foarte aproape de limita hotarului.

Pentru toate aceste considerente se apreciază că apelul este fondat numai în ceea ce privește critica referitoare la obligarea apelantei să etanșeze rostul dintre cele două clădiri și el urmează a fi admis în baza art.296 Cod pr.civilă și modificată sentința în parte.

Văzând și disp.art.274 Cod pr.civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de pârâta SC SA, cu sediul în Pitești,-, Județul A, împotriva sentinței nr. 19/C/14.01.2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr. 730/1259/200, în contradictoriu cu intimatele-pârâteSC SA, cu sediul în Pitești,-, județul A,GRUP SRL, cu sediul în Pitești, - 11,. A,. 3, județul A și intimatul-reclamant, domiciliat în Pitești,- C, Județul A.

Schimbă în parte sentința în sensul că înlătură obligarea pârâtei-apelante la etanșarea rostului dintre cele două clădiri.

Menține în rest sentința.

Obligă pe intimatul-reclamant să plătească pârâtei suma de 4,15 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2008, la Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Președinte, Judecător,

- -

Grefier,

-

17.04.2008

Red.GC

EM/7 ex.

Jud.fond.

Președinte:Corina Georgeta Nuță
Judecători:Corina Georgeta Nuță, Gabriela Chiorniță

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 35/2008. Curtea de Apel Pitesti