Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 36/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 36/

Ședința publică din 13 aprilie 2009

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

Grefier -

Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de pârâta - COM SRL, J/-, CUI R -, J/-, cu sediul în Târgu-M-, împotriva sentinței nr.1968/28.11.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.

În lipsa părților.

Se constată depuse la dosar concluziile scrise formulate de pârâta apelantă " COM" Târgu - M (35-42).

dezbaterilor și susținerile părțile prezente s-au consemnat în Încheierea ședinței din o6 aprilie 2009, care face parte integrantă din prezenta hotărârea, pronunțarea fiind amânată pentru data de astăzi, 13 aprilie 2009.

CURTEA,

Prin sentința nr. 1968 din 28 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Comercial Mureșa admis acțiunea formulată de -" "SRL împotriva pârâtei -" COM"SRL și a obligat pârâta să redea reclamantei cartea tehnică a imobilului - depozit pentru oțeluri metalice - situat în municipiul Târgoviște-, împreună cu referatul proiectantului de certificare a conformității execuției cu proiectul precum și întreaga documentație de execuție aferentă imobilului precizat anterior; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2.790,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că între cele două părți s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare și că obiectul cererii de chemare în judecată vizează în principal, obligarea pârâtei la îndeplinirea obligației de a face, în concret de a preda reclamantei cartea tehnică a imobilului "depozit pentru oțeluri și produse metalice" situat în Târgoviște,-, împreună cu referatul proiectantului de certificare a conformității de execuție aferentă imobilului precizat.

Prima instanță a apreciat că de fapt contractul de vânzare-cumpărare trebuie interpretat ca fiind un contract de execuție de lucrări de construcții și că în această situație pârâta are obligația prevăzută de art.17, alin.2, și 21 lit.g din Legea nr.10/1995 și de a preda reclamantei cartea tehnică a imobilului construit inclusiv referatul proiectantului, dispozițiile legale menționate statuând în mod imperativ că obligația executantului vizează predarea către proprietarul construcției a cărții tehnice a imobilului executat iar cartea tehnică a imobilului se întocmește tot de către executantul lucrării.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta, solicitând admiterea apelului,modificarea sentinței atacate, respingerea acțiunii și cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului s-a arătat că pârâta și-a îndeplinit toate obligațiile contractuale și că aceste obligații sunt specifice unui contract de vânzare-cumpărare nicidecum a unuia de antrepriză.

S-a arătat că reclamanta este cea care nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, neachitând factura fiscală nr.-/13.03.2006.

În vederea recuperării acestui debit pârâta a formulat o cerere de emitere a somației de plată, care face obiectul dosarului nr-, aflat pe rolul Judecătoriei Tg-

S-a arătat că înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către reclamantă la termenul de judecată din data de 12 septembrie 2008 sunt neconcludente și neverosimile soluționării pricinii. Aceasta deoarece, faxurile trimise de pârâtă prin care a precizat că nu a predat cartea tehnică sunt ca și dată 16.03.2007, în timp ce procesul verbal de recepție nr.244 prin care se atestă predarea tuturor actelor (pct.4.1 din procesul verbal) a fost încheiat în data de 26.03.2007, respectiv la aproximativ zece zile după aceste faxuri.

Totodată s-a arătat că reclamanta și-a întabulat dreptul de proprietate în CF și că acest lucru nu se putea face în lipsa actelor solicitate prin acțiune.

Reclamanta a depus întâmpinare la apel și a solicitat respingerea acestuia și cheltuieli de judecată. Motivele invocate au fost acelea că nu denumirea contractului ci clauzele stabilesc calificarea contractului încheiat între părți într-un contract de antrepriză.

În aceste condiții s-a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.10/1995 și ale HG nr.273/1994 cu privire la predarea documentației cuprinzând normele tehnice de exploatare a construcției, proiectele de montaj și detaliile de execuție, într-un cuvânt, cartea tehnică a construcției.

Analizând cererea de apel, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.295 pr.civ. instanța reține următoarele:

Între cele două părți s-a încheiat un contract a cărui natură este disputată, reclamanta susținând că acesta are natura unui contract de antrepriză, iar pârâta susținând că are natura unui contract de vânzare-cumpărare.

Acest aspect este irelevant deoarece, indiferent că transpune sau nu o obligație reglementată de Legea nr.10/1995, contractul conține o clauză care stabilește obligația "vânzătorului" -" Com"SRL de a preda "cumpărătorului" -" "SRL documentația ce conține proiectele de montaj, normele de execuție,etc.

Fiind stabilită această obligație în contract ea trebuia respectată potrivit art.969 Cod civil.

Pârâta a invocat în sprijinul ei două mijloace de apărare și anume excepția de neexecutare a contractului și îndeplinirea propriei obligații.

Excepția de neexecutare a contractului vizează neîndeplinirea obligației de plată în integralitate de către reclamantă.

În acest sens pârâta a arătat că a formulat o cerere de emitere a somației de plată, care face obiectul dosarului nr-, aflat pe rolul Judecătoriei Tg-

Din fișa dosarului(87 dos fond)reiese că somația de plată a fost înregistrată anterior formulării prezentei acțiuni, nepunându-se problema formulării ei "pro causa".

Reclamanta nu a făcut nici o dovadă a plătii acelei facturi, astfel că excepția de neexecutare a contractului nu a fost răsturnată.

În aceste condiții, partea care pretinde executarea obligației, respectiv reclamanta, nu și-a îndeplinit propriile obligații, nefiind astfel respectată simultaneitatea de executare a obligațiilor.

Al doilea mijloc de apărare vizează îndeplinirea obligației de predare a documentației de către pârâtă.

În acest sens a invocat faptul că în procesul-verbal de recepție a imobilului se prevede în mod explicit că reclamanta nu a avut nicio obiecție, constatările comisiei fiind pozitive. Astfel, în procesul -verbal de la fila 34 din dosarul de fond, la rubrica 4.1"Din documentația scrisă și desenată necesar a fi prezentată, au lipsit sau sunt incomplete următoarele probe:" s-a făcut mențiunea "nu este cazul".

Reclamanta nu a combătut prin niciun argument juridic cele două mijloace de apărare, astfel că instanța le reține ca fiind în favoarea pârâtei.

În consecință, instanța, în baza dispozițiilor menționate și a dispozițiilor art.296 pr.civ. va admite apelul formulat de pârâta -" COM"SRL și va schimba în tot sentința atacată în sensul că va respinge cererea reclamantei.

În baza art.298 coroborate cu art.274 pr.civ. instanța va obliga intimata-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de -" COM"SRL cu sediul în Tg-M,-, județul M, împotriva sentinței nr.1968/28,11,2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.

Schimbă în tot hotărârea atacată și în consecință respinge acțiunea formulată de reclamanta -" "SRL, cu sediul în Tg-M,-, județul

Obligă reclamanta-intimată la plata sumei de 2.382,90 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și în apel.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 13 aprilie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR 1: Nemenționat

GREFIER

Red.

Tehnored.

4 exp.

18.05.2009

Jud.fond:

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 36/2009. Curtea de Apel Tg Mures