Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 36/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 36

Ședința publică din data de 11 martie 2009

PREȘEDINTE: Chirica Elena

JUDECĂTOR 2: Preda Popescu Florentina

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de reclamantul domiciliat în M,-.A, județ D, cod poștal -, împotriva sentinței nr. 1037 din 20 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimatul pârât, domiciliat în T,-.A, bloc..9, județ A, cod poștal - și intervenienta în interesul apelantului COMISIA NAȚIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE denumită în continuare, cu sediul în B,-, sect. 3.

Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea din data de 25 februarie 2009, care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului a amânat pronunțarea la data de 4 martie 2009 și apoi la data de 11 martie 2009, când a dat următoarea decizie:

CURTEA

Asupra apelului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 30.06.2008 sub numărul - al Tribunalului Dâmbovița, Secția comercială și de contencios administrativ, reclamantul, a chemat în judecată pârâtul G, acționar majoritar la SC SA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat să lanseze oferta publică adresată tuturor deținătorilor de valori mobiliare, conform dispozițiilor art. 203 alin.1 din Legea nr.297/2004, privind de capital.

In motivarea cererii, reclamantul a arătat că este acționar la SC " "SA și a luat cunoștință din informațiile pieței de capital că pârâtul a preluat pachetul de 61,14% din acțiunile societății, fiind raportat la piață la data de 23.05.2007 așa cum rezultă din raportarea " Muntenia Global " SA către cu adresele 208 și 209 /09.05. 2007și potrivit dispozițiilor art.203 din Legea nr.297/2004, pârâtul, deținând mai mult de 33% din drepturile de vot în societatea comercială, avea obligația de a lansa o ofertă publică adresată tuturor deținătorilor de valori mobiliare, în două luni de la momentul deținerii respectivului procentaj, și cum această dispoziție legală nu a fost respectată, s-a adresat Comisiei Naționale de Valori Mobiliare, cu cererea înregistrată sub nr.10579/19 03 2008, iar din răspunsul primit rezultă că, pârâtul a fost atenționat cu privire la nerespectarea dispoziției legale.

Arată reclamantul că, prin aceeași adresă l-a înștiințat că acțiunile societății " " au fost suspendate de la tranzacționare pe deoarece, există o hotărâre de diminuare a capitalului social prin reducerea valorii nominale a unor acțiuni și pentru aceste motive, dar și pentru că există posibilitatea denominalizării voite a acțiunilor de către pârât, reclamantul solicită admiterea cererii.

Prin sentința nr. 1037/20.10.2008, Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul, privind obligarea acestuia de a lansa oferta publică către toți deținătorii de valori mobiliare, potrivit disp. art. 203 al. 1 din Legea nr. 297/2004, privind de capital.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că Legea 297/2004 stabilește două sisteme de tranzacționare, reglementată și sistemul alternativ de tranzacționare și cât privește, dilema cu privire la apartenența ei, după apariția legii, a fost soluționată odată cu apariția Deciziei nr.1507/23.07.2008 care stabilește că, acțiunile tranzacționate pe această piață, așa cum sunt cele ale SC "" SA aparțin sistemului alternativ de tranzacționare, fiind autorizată în temeiul Legii nr. 52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori și, nu a fost a fost autorizată de în baza Legii 297/2004 ca piață- reglementată, ea putând fi admisă, potrivit Codului, ca operator de piață dacă îndeplinește condițiile prevăzute în reglementările și ale codului.

Se reține prin sentință că acțiunile SC " "SA sunt tranzacționate doar pe, aspect confirmat de reclamant și că nu s-au efectuat formalitățile cerute de Legea 297/2004 pentru ca acțiunile sale să fie tranzacționate pe o piață reglementată, nefăcându-se dovada autorizării societății să introducă acțiunile sale pe o piață reglementată, și nu există un prospect de admitere la tranzacționare pe reglementată și nici nu s-a adresat o cerere pentru listarea pe reglementată, susținere potrivit căreia acțiunile tranzacționate pe aparțin sistemului alternativ de tranzacționare sunt confirmate de Decizia nr.1507 din 23.07.2008, prin care s-a aprobat constituirea și administrarea de către SC SA, în calitate de apărător de sistem a Pieții din care, potrivit Capitolului I, art.5 alin.1 din această decizie, face parte și.

Se arată prin sentință că, dintre caracteristicile sistemului alternativ, depășirea pragului de 33% din acțiuni, nu obligă la inițierea ofertei publice de preluare, astfel că pentru aceste considerente, prima instanță a respins cererea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Impotriva sentinței a declarat apel reclamantul, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în esență că în mod greșit i-a fost respinsă acțiunea deoarece el este acționar la SC SA, cu un număr de 131.466 acțiuni, reprezentând 4,27% din capital și luând cunoștință de faptul că intimatul pârât a preluat pachetul majoritat de acțiuni de 61,14% din acțiunile societății, reprezentând peste 33% din capitalul social, a solicitat ca în temeiul disp. art. 203 al. 1 din Legea nr. 297/2004, privind de capital să fie obligat intimatul să lansese oferta publică de cumpărare, acțiune care greșit a fost respinsă de prima instanță, invocându-se greșit disp. art. 202 din secțiunea a 6- a legii 297/2004, aceste dispoziții referindu-se numai la societățile comerciale ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe o piață reglementată și că acțiunile SC SA nu se tranzactionează pe o piață reglementată, astfel cum este definită de art. 125 din legea 297/2004, inovându-se în acest sens decizia nr. 1507/23.07.2008.

Această motivare a sentinței instanței de fond este greșită, deoarece prin decizia nr. 1937/3.10.2008, emisă de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, care este organismul de reglementare, supraveghere și control al pieței de capital din Romania, ce se subordonează direct Parlamentului României, s-a respins contestația formulată de intimatul pârât G la sancțiunea aplicată acestuia pentru nerespectarea tocmai a disp. art. 203 al. 1 din Legea nr. 297/2004, întrucât acțiunile emise de SC SA Târgoviște se tranzacționează pe pe platforma de tranzacționare pusă la dispoziție și administrată de Bursa de Valori B, și potrivit art. 155 al. 1 lit. b din Regulamentul nr. 1/1996, aceste acțiuni se tranzacționează conform regulilor aplicabile la data emiterii regulamentului.

Mai arată apelantul că, prin adresa nr. /7378/26.11.2008, i s-a făcut cunoscut că intimatul a fost notificat cu privire la nerespectarea disp. art. 203 din Legea 297/2004 privind de capital și prin adresa nr. /18676/21.07.2008, i s-a făcut cunoscut că intimatul a fost sancționat pentru nerespectarea acestor dispoziții și contestația sa a fost respinsă, prin comunicatul de presă CP/80060, face precizarea că sistemul alternativ de tranzacționare aprobat de prin Decizia nr. 1507/23.07.2008, nu poate fi considerat o piață reglementată.

La termenul din data de 14.02.2009 apelantul a completat motivele de apel arătând că în mod eronat instanța de fond a constatat că nu reprezintă o piață reglementată, instituția pieței reglementate fiind definită în legislația Uniunii Europene în cadrul Directivei 2004/39/CE la art. 4 alin. 1 pct. 14, unde se arată că piață reglementată înseamnă un sistem multilateral exploatat și gestionat de un operator care asigura sau facilitează confruntarea unor interese multiple de vânzare și de cumpărare exprimate de terți pentru instrumente financiare, într-un mod care conduce la încheierea de contracte privind aceste instrumente admise la tranzacționare, și de art. 71 alin. 2 din Directiva Parlamentului European nr. 2004/39/CE, unde se arată că o piață reglementată sau un operator deja autorizat în statul său trebuie să îndeplinească anumite condiții comparabile cu cele cuprinse în Titlul III.

Arată apelantul că potrivit disp. art. 154 și 155 din Regulamentul nr. 1/2006 se arată că toți emitenți ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe precum și emitenții tranzactionati la și care nu îndeplinesc condițiile prev. la art. 153 vor fi transferați pe sistemul alternativ de tranzacționare administrat de la data aprobării constituirii acestuia și pe perioada cuprinsă între data autorizării ca operator de piață și data aprobării de către a constituirii sistemului alternativ de tranzacționare, acțiunile care nu vor fi admise la tranzacționare în cadrul, se vor tranzacționa conform regulilor care guvernează valorilor mobiliare necotate dacă acțiunile sunt înscrise la cota bursei și se vor tranzacționa conform regulilor aplicabile în prezent, în cazul acțiunilor listate pe piata la data intrării în vigoare a regulamentului.

Pentru a putea fi calificată Piata, arată apelantul, drept piață reglementată, trebuiesc îndeplinite condițiile cuprinse în Titlul III al Directivei 39/2004/CE, condiții ce au fost preluate în legislația română și enunțate limitativ în cadrul art. 125 din Legea nr 297/2004, privind de capital și examinându-se cele trei condiții prevăzute de aceste dispoziții se constată că funcționează regulat, este supusă dispozițiilor Legii nr 297/2004, privind de capital și reglementărilor și respectă cerințele de raportare și transparență în vederea asigurării protecției investitorilor.

Susține apelantul că invocarea deciziei nr. 1507/2008 în considerentele hotărârii instanței de fond este eronată, în mod greșit instanța de fond și-a întemeiat hotarârea pe conținutul acestei decizii, considerând că prin acest act administrativ a fost transformată într-un sistem alternativ de tranzacționare, în realitate prevederile acestei decizii nu au intrat în vigoare, față de disp. art. 4 din această decizie, care prevede că aceasta intră în vigoare la 5 zile după data transmiterii la, de către SC SA a documentelor prevăzute la art. 3, acest fapt nu s-a întâmplat până în prezent, astfel încât sentința instanței de fond se bazează pe un act administrativ care nu a intrat încă în vigoare.

Se solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Cu actul nr. 1729 la termenul din 4.02.2009, în cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu și în interesul apelantului, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, denumită în continuare, solicitând admiterea cererii de intervenție în interes propriu in principal, și în secundar în situatia în care se respinge aceasta cerere solicită admiterea cererii de intervenție în interesul apelantului, admiterea apelului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii reclamantului, și obligării pârâtului să promoveze oferta publică de preluare obligatorie pentru emitentul SC SA Târgoviște.

In motivarea cererii, intervenienta este autoritatea administrativă autonomă cu personalitate juridică care reglementează și supraveghează de capital și potrivit art. 7 alin. 8 din Statutul aprobat prin OUG 25/2002, are legitimare procesuală activă și poate interveni în orice proces având ca obiect acțiune comercială întemeiată pe disp. art. 203 alin. 1 din legea nr 297/2004, potrivit cărora o persoană care urmare achizițiilor sale sau ale persoanelor cu care acționează în mod concertat, deține mai mult de 33%, din drepturile de vot asupra unei societăți comerciale, este obligată să lanseze o ofertă publică adresată tuturor deținătorilor de valori mobiliare și având ca obiect toate deținerile acestora, cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 2 luni de la momentul atingerii respectivei dețineri.

In aplicarea acestor dispoziții legale, arată intervenienta, a emis 2 acte administrative, prin care sancționează conduita intimatului pârât G de eludare a obligațiilor sale legale și anume, prin ordonanța nr 386/16.07.2009, a fost sancționat cu avertisment, iar prin ordonanța nr 660/12.11.2008 i s-a aplicat intimatului sancțiunea amenzii de 5000 lei, astfel că în mod greșit instanța de fond a repins acțiunea formulată de reclamant, reținând greșit că acțiunile emise de SC SA Târgoviște sunt tranzacționate în cadrul sistemului alternativ de tranzacționare, potrivit deciziei nr. 1507/23.07.2008.

Arată intervenienta că, această decizie nu a intrat în vigoare și nu-și produce efectele întrucât nu s-au transmis la de către SC SA modificarea codului Bursei de Valori B SA, ca operator de sistem și cum SC SA Târgoviște este o societate comercială admisă la tranzacționare, acțiunile acesteia se tranzacționează pe -, începând cu data de 17.11.1997, fiind numele bursei electronice de valori mobiliare de la B, care și-a încetat activitatea pe data de 26.11.1996, iar la 0l.12.2005 a fuzionat cu Bursa de Valori B, și deținătorilor de valori mobiliare cum este cazul intimatului pârât, le sunt aplicabile disp. art. 203 alin.1 din Legea 297/2004 privind de capital, astfel încât acțiunea formulată de apelant și prin care a solicitat ca intimatul pârât să lanseze oferta publică adresată tuturor deținătorilor de valori mobiliare, trebuia admisă.

La termenul din 25.02.2009, Curtea a respins în principiu cererea de intervenție de interes propriu, formulată de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare B, față de disp. art. 50 al. 2 pr.civ. potrivit cărora cererea de intervenție în interes propriu se poate face, numai în fața primei instanțe și înainte de închiderea dezbaterilor și a admis în principiu cererea de intervenție în interesul apelantului formulată de intervenientă.

Intimatul pârât G,cu actul depus la termenul din 25.02.2009, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului declarat de reclamant, ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței primei instanțe, deoarece potrivit legii nr. 297/2004, privind de capital, art. 202 din secțiunea a 6- reglementează ofertele publice de preluare obligatorii și obligația prevăzută la art. 203 din lege, se aplică exclusiv emitenților admiși la tranzacționare pe o piață reglementată, acțiunile nu sunt admise la tranzacționare pe vreo piață reglementată, ele fiind tranzacționate pe, operată de Bursa de Valori B SA, la categoria a III-a, care nu este o piață reglementată în sensul legii 297/2004.

Arată intimatul că, prin decizia nr. 1507/23.07.2008, se stabileste în mod clar că acțiunile tranzacționate pe piata aparțin sistemului alternativ de tranzacționare, și nicidecum pieței reglementate de care vorbeste legea nr 297/2004, intimatul achiziționând acțiunile la data de 9.05.2007 și până în prezent nu a autorizat prin organele sale statutare, introducerea acțiunilor la tranzacționare pe o reglementată.

In subsidiar, arată intimatul, el nu deține fonduri bănești suficiente pentru garantarea plății și decontarea propiu-zisă a unei oferte publice de cumpărare a restului de 1.195.147 acțiuni, aflate în circulație, emise de, el făcând demersuri pentru obținerea de împrumuturi bancare, însă acestea nu s-au finalizat cu succes, impedimentul major fiind reprezentat de situația instabilă și trendul descendent al pieței de capital și potrivit art 56 al. 1 din regulamentul 1/2006 depunerea unei garanții, reprezentând cel putin 30% din valoarea totală a ofertei, într-un cont bancar al intermediarului sau al unei scrisori de garanție bancară, este condiționată de aprobarea de către a documentului de ofertă.

Curtea, examinând sentința prin prisma criticilor din apel în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în cauză, și cererea de interventie în interesul apelantului, constată că apelul și cererea de intervenție sunt fondate, pentru considerentele următoare:

Potrivit disp. art. 203 alin. 1 din Legea 297/2004 privind de capital, se prevede că o persoană care, urmare a achizițiilor sale sau ale persoanelor cu care acționează în mod concertat și care deține mai mult de 33% din drepturile de vot, asupra unei societăți comerciale, este obligată să lanseze o ofertă publică adresată tuturor deținătorilor de valori mobiliare și având ca obiect deținerile acestora cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 2 luni, de la momentul atingerii respectivei dețineri.

Intimatul pârât G deținea la data de 27.06.2008, un pachet de 1.880.104 acțiuni, reprezentând 61,13 % din capitalul social al SC SA Târgoviște, ajungând la această deținere, printr-o tranzacție pe în urma căreia a achiziționat 1.880.104 acțiuni SC SA, de la SC SRL, la un preț de 1,7 lei/acțiune și deținând mai mult de 33% din drepturile de vot ale societății comerciale SC SA, îi sunt aplicabile disp. art. 203 al. 1 din Legea 297/2004, privind de capital.

Fiindu-i aplicabile intimatului pârât disp. art. 203 al. 1 din Legea nr 297/2004, intimatul trebuia să lanseze o ofertă publică adresată tuturor deținătorilor de valori mobiliare, cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 2 luni de la momentul atingerii respectivei dețineri, așa cum prevăd aceste dispoziții, însă, intimatul pârât nu s-a conformat dispozițiilor imperative ale legii și pentru aceasta a fost sancționat cu avertisment prin ordonanța nr 386/16.07.2009 și cu amenda de 5000 lei prin ordonanța nr 660/12.11.2008, astfel încât acțiunea formulată de către apelantul reclamant și cu care a fost investită prima instanță, era perfect admisibilă.

In cauză nu erau aplicabile dispozițiile Deciziei nr. 1507/23.07.2008, prin care s-a aprobat constituirea și administrarea de către SC SA, în calitate de operator de sistem a sistemului alternativ de tranzacționare, deoarece nu au fost respectate disp. art. 3 din această decizie care prevedea că în termen de 15 zile SC SA este obligată să transmita la modificarea Codului Bursei de Valori B SA, ca operator de sistem, obligație care nu a fost îndeplinită până în prezent, astfel încât aceasta decizie nu-și produce efectele neintrând în vigoare.

Potrivit disp. art. 155 alin. 1, lit. b din Regulamentul nr. 1/2006, pe perioada cuprinsă între data autorizării, ca operator de piață și data aprobării de către a constituirii sistemului alternativ de tranzacționare, prevăzut la art. 154 din regulament, acțiunile care la data intrării în vigoare a regulamentului sunt listate pe piata, se vor tranzacționa conform regulilor aplicabile la data emiterii regulamentului.

SC SA Târgoviște este o societate comercială admisă la tranzacționare ale cărei acțiuni se tranzacționează pe (Bursa de Valori B) -, începând cu data de 17.11.1997 și prevederile Legii nr. 297/2004 și ale Regulamentului nr. 1/2006 se aplică emitenților ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzactionare

pe de capital, deci și în cazul intimatului pârât, care deținea 1.880.104 acțiuni, reprezentând 61,13% din capitalul social al SC SA Târgoviște, astfel că intimatul trebuia să se conformeze disp. art. 203 al. 1 din Legea nr. 297/2004.

și-a încetat activitatea pe 26.10.1996, iar la data de 1.12.2005 a fuzionat cu Bursa de Valori B, și potrivit art. 1 din Statutul aprobat prin OUG 25/2002, modificată și aprobată prin Legea 514/2002, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, intervenienta din acest dosar, este o autoritate administrativă autonomă, ce supraveghează de capital, și aplică sancțiuni atunci când deținătorii de valori mobiliare nu respectă dispozițiile legale, cum este cazul intimatului pârât, așa cum s-a arătat mai sus.

Dispozițiile art. 203 alin. 1 și art. 125 din Legea 297/2004, privind de capital, sunt conforme cu prevederile din legislația Uniunii Europene potrivit Directivei 2004/39/CE, art. 4 alin. 1 pct. 14 și a art. 71 alin. 2 din Directiva Parlamentului European nr. 2004/39/CE.

Pentru toate aceste considerente, criticile aduse sentinței de apelant, că în mod greșit a fost respinsă acțiunea, că intimatului îi erau aplicabile disp.art. 203 al. 1 din Legea 297/2004, privind piață de capital, că erau îndeplinite condițiile legale pentru calificarea pieței, drept reglementată, că în mod greșit prima instanță a reținut că decizia nr. 1507/23.07.2008, prin care s-a aprobat constituirea și administrarea de către SC SA, a sistemului alternativ de tranzacționare, era în vigoare, această decizie neintrând în vigoare nici în prezent și că în mod greșit s-a reținut de instanța de fond că acțiunile deținute de către intimat, nu pot fi tranzacționate de o reglementată, sunt fondate.

In consecință, în temeiul disp. art. 296 civ. și ale art. 51 civ. apelul formulat și cererea de intervenție în interesul apelantului sunt fondate și pe cale de consecință, se vor admite ca atare, urmând a se schimba în tot sentința apelată, și pe fond se va admite acțiunea formulată de către apelantul reclamant și obligat intimatul pârât să lanseze oferta publică adresată tuturor deținătorilor de valori mobiliare, conform art. 203 al. 1 din Legea nr 297/2004, privind de capital.

In temeiul art. 274 civ. ca o consecință a admiterii apelului, va fi obligat intimatul pârât să plătească apelantului reclamant suma de 19,65 lei, cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, respingându-se în rest cererea de cheltuieli de judecată a apelantului privind onorariu avocat, ca nedovedită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de reclamantul domiciliat în M,-.A, județ D, cod poștal -, împotriva sentinței nr. 1037 din 20 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimatul pârât, domiciliat în T,-.A, bloc..9, județ A, cod poștal - și cererea de interventie în interesul apelantului, formulată de intervenienta COMISIA NAȚIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE denumită în continuare, cu sediul în B,-, sect. 3 și în consecință:

Schimbă în tot sentința apelată, și pe fond admite acțiunea formulată de reclamant și obligă pârâtul să lanseze oferta publică adresată tuturor deținători de valori mobiliare, conform art. 203 al. 1 din Legea 297/2004, privind de capital.

Obligă intimatul pârât, la 19,65 lei cheltuieli de judecată, către apelantul reclamant, respingând în rest cererea de cheltuieli de judecată a apelantului, ca nedovedită.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 11.03.2009.

Președinte, Judecător,

- - - - -

Grefier,

- -

Red. EC/DD

6 ex/12.03.2009

- Tribunalul Dâmbovita

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Chirica Elena
Judecători:Chirica Elena, Preda Popescu Florentina

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 36/2009. Curtea de Apel Ploiesti