Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 370/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 1494/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.370
Ședința publică de la 5.10.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu
Grefier - -
*************
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta - SA, în contradictoriu cu intimatele MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G, împotriva sentinței comerciale nr.7295/13.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă apelanta prin reprezentant G care depune delegație la dosar, lipsind intimatele.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează Curții faptul că apelanta a depus dovada satisfacerii timbrajului.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe apel.
Apelanta prin reprezentant solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate, învederând că nu a primit citație de la Tribunalul București.
CURTEA
Prin sentința comercială nr. 7295/13.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în Dosarul nr- s-a dispus anularea ca netimbrată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta - G împotriva pârâtei MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G, prin care se solicita instanței să dispună obligarea pârâtei Ministerul Finanțelor Publice și a Administrației Finanțelor Publice G, să procedeze la scăderea debitelor din evidența analitică în sumă de 1.916.424 lei, ce reprezintă contravaloarea bunurilor sechestrate cu procesele-verbale de sechestru nr. 19596/31.10.2003 pentru suprafața de teren de 2.805 mp situat în- -, în valoare de 201.960 lei; procesul-verbal de sechestru nr. 09913/11.11.2003 pentru suprafața de teren de 12.00 mp, teren situat în- G, în valoare de 864.000 lei; proces-verbal de sechestru nr. 2632/22.02.2009 cu privire la terenul în suprafață de 11.812 mp situat în -, în valoare de 850.464 lei, conform dispozițiilor art. 131 și art. 134 din Codul d e procedură fiscală și art. 1075 și următoarele din Codul civil.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că reclamanta nu s-a conformat obligației de a depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 8 lei și timbru judiciar de 0, 3 lei, deși a fost citată cu această mențiune, astfel că potrivit art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 alin. 2 din OUG nr. 32/1995, a dispus anularea cererii ca netimbrată.
Împotriva acestei sentințe e declarat apel reclamanta, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială.
În motivarea apelului, apelanta-reclamantă susține că aceasta nu a primit niciodată citație de la Tribunalul București, acesta fiind motivul pentru care aceasta nu s-a conformat obligației de timbrare.
Analizând sentința apelată, prin prisma criticii invocate de apelantă în motivele de recurs, respectiv singura critică fiind aceea a neîndeplinirii procedurii de citare pentru judecata fondului, Curtea apreciază că apelul este nefondat și urmează a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
În cererea de chemare în judecată reclamanta și-a indicat sediul în vederea citării sale, în G,- A, județul G, adresă la care aceasta a și fost citată de către Tribunalul București, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 42 din dosarul Tribunalului.
a fost comunicată reclamantei în condițiile art. 92 alin. 4 și art. 921teza finală din pr. civ. respectiv aceasta a fostafișată pe ușa principală a locuinței destinatarului(constatându-se lipsa oricărei persoane la sediul societății), astfel că în raport cu dispozițiile legale procedurale evocate, procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Simpla afirmație a apelantei în sensul că aceasta nu a primit nici o citație de la Tribunalul București, nu este de natură a înlătura dovada de îndeplinire a procedurii de citare, care probează prin ea însăși îndeplinirea procedurii, având o valoare probantă intrinsecă, ce nu trebuie completată cu alte dovezi, fiind chiar un act de procedură. Apelanta a indicat acest sediu și aceasta trebuia să fie diligentă ( adică să facă posibilă prezența unor persoane la sediu sau să observe citația afișată pe ușa sediului), mai ales în condițiile art. 129 alin. 1 din pr. civ. care stabilesc obligația procedurală pentru părți de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului.
De aceea, Curtea apreciază că apelul este nefondat și va fi respins ca atare, procedura de citare cu aceasta fiind legal îndeplinită de către Tribunalul București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta - SA cu sediul în G,-, Județ G, în contradictoriu cu intimatele MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în B, sector 5,- și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G cu sediul G,-, Județ G în împotriva sentinței comerciale nr.7295/13.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată azi, 5.10.2009, în ședință publică.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
Ex.5
Tribunalul București -Secția a VI-a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu