Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 391/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Numr în format vechi 1027/2009
CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIAL
Decizia comercial nr.391
Ședința public de la 12.10.2009
Curtea compus din:
PREȘEDINTE: Iulica Popescu
Judector - - -
Grefier - -
*************
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta REGIA AUTONOM ADMINISTRAȚIA PROTOCOLULUI DE STAT, în contradictoriu cu intimata - - - prin lichidator judiciar, împotriva sentinței comerciale nr.2229/9.02.2009, pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VI-a Comercial, în dosarul nr-.
La apelul nominal fcut în ședinț public se prezint apelanta prin consilier juridic fr delegație la dosar și intimata prin administrator care depune împuternicire la dosar.
Procedura legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de grefier, dup care, apelanta prin consilier juridic solicit proba cu interogatoriu și acte, altele decât cele depuse la dosar, pentru dovedirea investițiilor fcute pentru tractorul în cauz, acte descoperite ulterior pronunțrii sentinței.
Intimata prin reprezentant, se opune, învederând c s-a mai solicitat proba cu acte și nu au fost depuse la dosar, în prezent tractorul a ajuns un morman de fier vechi.
La interpelarea Curții, apelanta prin consilier juridic învedereaz c nu are cunoștinț de actele ce urmeaz a fi depuse, c personal nu le-a vzut, c a aflat doar de existența acestora la una din sucursale.
Curtea deliberând, respinge probele solicitate de apelant, apreciind c exist suficiente probe la dosar pentru a pronunța o hotrâre temeinic și legal, apelanta având obligația de a depune înscrisurile împreun cu apelul și de asemenea având în vedere urgența cauzei în raport de disp.art. 7208civ.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constat dezbaterile încheiate și acord cuvântul pe apel.
Apelanta prin consilier juridic solicit admiterea apelului așa cum a fost formulat, fr cheltuieli de judecat.
Intimata prin reprezentant solicit respingerea apelului, depunând concluzii scrise la dosar.
CURTEA,
Prin sentința comercial nr. 2229/9.02.2009 pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VI a Comercial, instanța a admis în parte cererea precizat de reclamanta - - în contradictoriu cu pârâta REGIA AUTONOMA ADMINISTRAȚIA PROTOCOLULUI DE STAT și a obligat pârâta la restituirea tractorului serie 32050, respingând cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor cominatorii.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut faptul c tractorul proprietate a reclamantei a fost preluat de pârât fr întocmirea unui proces verbal de predare -primire și trecut ulterior în evidența sa contabil în lipsa unui titlu legal.
Împotriva acestei sentințe comerciale, pârâta în termenul legal prevzut de dispozițiile articolului 284 alineat 1 Cod procedur civil a declarat apel, pentru soluționarea cruia la Curtea de APEL BUCURE ȘTI - Secția a Va Comercial la data de 4.05.2009 a fost înregistrat Dosarul nr-.
Apelanta pârât consider c sentința atacat este nelegal și netemeinic deoarece instanța de fond nu a efectuat o analiz a documentelor existente la dosar, motiv pentru care nu a observat faptul c în patrimoniul Complexului figura un tractor și nu precum cel în litigiu, iar reclamanta nu a prezentat actul de proprietate al unui astfel de tractor ().
Intimata legal citat a depus la dosar concluzii scrise.
Nu au fost administrate probe noi.
Curtea verificând legalitatea lucrrilor dosarului de fond potrivit dispozițiilor articolului 295 alineat 1 Cod procedur civil constat c apelul este nefondat pentru urmtoarele motive:
Așa cum rezult din înscrisul existent la fila 26 dosar fond) în patrimoniul societții intimate figura în octombrie 1990 la poziția 31 un tractor cu serie 32050, cod încadrare 321, stanța 5.
Din lista de inventar întocmit la 31.12.2005 tractorul menționat apare ca fiind depozitat la Ferma (fila 27).
Prin adresa nr. 786/21.02.2006 (fila 23) - BNEASA recunoaște existența în patrimoniul su și folosirea tractorului de ctre Complexul, precum și faptul c salariații si au participat la aducerea tractorului de la - la Complexul, din dispoziția care avea funcția de director al Complexului și care era prieten cu administratorul intimatei.
La interogatoriul luat de ctre intimat, apelanta - pârât a recunoscut faptul c în urma inventarierii bunurilor, efectuat la sfârșitul anului 2005, constatând un plus de utilaje în patrimoniul complexului, a înștiințat intimata despre existența unui tractor care aparținuse - (rspunsul la întrebarea nr.1 fila 31) și are fusese adus de fostul director, cu titlu de împrumut, în baza relațiilor de prietenie care existase între cei doi (rspuns întrebarea nr.2 - fila 31).
Tot la interogatoriul luat de intimat apelantei - pârâte la întrebarea nr. 3 (fila 32) a recunoscut trecerea în evidența contabil a Complexului a tractorului în litigiu, deși cunoștea c acesta fusese adus spre folosinț de la intimat și cu titlu de împrumut.
La întrebarea nr.4, apelanta pârât a recunoscut și faptul c între un tractor și nu exist diferențe decât în privința amplasrii dispozitivelor auxiliare (cabin, acumulator, aparate bord).
Coroborând înscrisurile existente la dosar cu recunoașterea apelantei - pârâte (articolul 1170 Cod civil) a pretențiilor intimatei, respectiv al dreptului de proprietate al acesteia din urm asupra tractorului și al faptului c respectivul bun a fost încredințat apelantei spre folosinț, Curtea în baza dispozițiilor articolului 296 Cod procedur civil va respinge apelul ca nefondat, considerând c intimata a fcut dovada existenței dreptului su de proprietate asupra tractorului și în mod corelativ a lipsei vreunui titlu al apelantei care s justifice pstrarea în continuare în patrimoniul Complexului al respectivului bun.
În acest context susținerea apelantei potrivit creia în patrimoniul su s-ar afla un tractor tip și nu ca cel revendicat de intimat, nu va putea fi primit, de vreme ce absolut toate documentele converg spre concluzia existenței și a împrumutrii unui tractor tip, iar recunoașterea apelantei vizeaz în mod expres acest tip de tractor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta REGIA AUTONOM ADMINISTRAȚIA PROTOCOLULUI DE STAT, cu sediul în B,--8 sector 1, în contradictoriu cu intimata - - - prin lichidator judiciar, cu sediul în sat, Com., Județ I și în B, șos. -, nr. 258,. 325 sector 2, împotriva sentinței comerciale nr.2229/9.02.2009, pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VI-a Comercial, în dosarul nr-.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțat în ședinț public azi 12.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
5 ex. /30.10.2009
Tribunalul Bucure ști - Secția a VI a Comercial
Judector fond:
Președinte:Iulica PopescuJudecători:Iulica Popescu, Maria Speranța Cornea