Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 395/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 395
Ședința publică de la 18.09.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cosmin Mihăianu
JUDECĂTOR 2: Veronica Dănăilă
GREFIER - - -
Pe rol pronunțarea asupra apelului principal, declarat de apelanta-reclamantă INTERNET, reprezentată de administrator judiciar GRUP EXPERT, împotriva sentinței comerciale nr. 11700/18.10.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr- și a apelului incident, declarat de către apelanta-pârâtă FABRICA DE, împotriva încheierii date în ședința din Camera de Consiliu de la data de 8.03.2007 de către Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 11.09.2008, fiind consemnate în încheierea de la acel termen, care face corp comun cu prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 18.09.2008, când, în aceeași compunere, a decis următoarele:
CURTEA
Asupra apelurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială la data de 31.08.2006, reclamanta INTERNET, reprezentată de administrator judiciar GRUP EXPERT, a chemat în judecată pe pârâta FABRICA DE, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta să-i vândă imobilul situat în B, str. -. G, nr. 2, sector 2, compus din etaj I, Hala de echipare plachete, cu parcarea aferentă, respectiv să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare liber de sarcini a imobilului descris mai sus, la prețul de 333.333,33 USD.
În motivare, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta, la data de 09.08.2000, contractul de închiriere nr. 17, prin care pârâta i-a transmis, pe o durată de 3 ani, care a expirat la data de 31.08.2003, dreptul de folosință asupra imobilului descris în petitul cererii de chemare în judecată.
Reclamanta a precizat că la data de 25.10.2000, îndeplinind toate cerințele legale, a adresat pârâtei solicitarea de a-i fi vândut imobilul închiriat, prevalându-se de dispozițiile nr.OUG 88/1997, nr.HG 450/1999 și de cele ale Legii nr. 133/1999, însă pârâta i-a comunicat declarația sa de reziliere a contractului de închiriere. Ulterior, însă, pârâta a semnat o "înțelegere", datată 03.01.2001, prin care a luat act "de stadiul avansat al procedurilor de vânzare a spațiului". Susținând că până la data de 31.08.2003, contractul de închiriere nr. 17/2000 și-a produs integral efectele, dar și că pârâta nu și-a respectat obligația de a îi vinde imobilul, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii.
La data de 05.03.2007, reclamanta a formulat o cerere de reexaminare a taxei de timbru, stabilite în sarcina sa prin încheierea de la data de 01.03.2007, prin care a solicitat instanței să ia act că cererea sa este scutită de plata taxei de timbru, în conformitate cu prevederile art. 77 din Legea nr. 85/2006.
Prin încheierea dată în ședința din Camera de Consiliu de la data de 08.03.2007, Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a admis cererea de reexaminare și a constatat că reclamanta este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Prin sentința comercială nr. 11700/18.10.2007, Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a respins acțiunea, ca nefondată și a obligat reclamanta la plata sumei de 5.950 lei către pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că dreptul de preemțiune invocat de către reclamantă, stipulat în art. 6.5 din contractul de închiriere, ar fi putut fi exercitat doar pe perioada de valabilitate a convenției, nu însă și după încetarea acesteia, prin ajungere la termen.
De asemenea, instanța de fond a mai constatat că prevederile art. 27 din nr.OUG 88/1997 au în vedere doar societățile comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar, iar în speță, pârâta nu mai aparține acestei categorii, deoarece prin contractul nr. 97/30.12.2004, a înstrăinat participațiile pe care le deținea, în numele statului, la această societate, către un investitor privat.
În altă ordine de idei, Tribunalul a mai apreciat că drepturile prevăzute în favoarea reclamantei puteau fi exercitate doar în cazul în care aceasta și-ar fi îndeplinit cu bună-credință obligațiile contractuale; or, prima instanță a constatat că reclamanta a înregistrat debite în plata chiriei, dar a și solicitat obligarea pârâtei să-i restituie contravaloarea îmbunătățirilor pe care le-a adus imobilului închiriat.
Cum pârâta nu și-a manifestat intenția neechivocă de a vinde imobilul, instanța de fond a apreciat că prevederile art. 6.5 din contract și cele ale art. 27 din nr.OUG 88/1997 nu-și găsesc aplicarea, așa încât a respins acțiunea, ca nefondată și, în temeiul art. 274.proc.civ. a obligat reclamanta la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe, INTERNET, reprezentată de administratorul judiciar GRUP EXPERT, a declarat apel, solicitând schimbarea sa în tot, în sensul admiterii acțiunii și al micșorării cuantumului onorariului de avocat.
În motivare, apelanta a arătat că prima instanță a ignorat faptul că, anterior datei la care contractul de închiriere nr. 17/2000 a încetat, prin ajungere la termen, a solicitat intimatei, prin adresa nr. 14/25.10.2000, să îi vândă spațiul închiriat, dar și că la data de 03.01.2001, intimata "a luat act de stadiul avansat al procedurilor de vânzare a spațiului".
Pe de altă parte, apelanta a mai susținut că în mod nelegal prima instanță a reținut că societatea intimată este în prezent privatizată, deoarece, la data formulării cererii de cumpărare a imobilului, erau întrunite prevederile art. 27 din nr.OUG 88/1997. Mai mult decât atât, apelanta a mai arătat că nici în prezent societatea intimată nu este privatizată, întrucât, din verificarea registrului comerțului, rezultă că printre acționarii intimatei se află și
De asemenea, apelanta a mai precizat că, până la data la care a solicitat cumpărarea activului, și-a îndeplinit integral obligațiile asumate prin contract, iar cererea sa, privind obligarea intimatei la a-i restitui contravaloarea lucrărilor de îmbunătățire efectuate, a fost determinată de necesitatea înlăturării riscului aplicării sancțiunii prescripției extinctive.
Totodată, apelanta a mai criticat măsura respingerii, de către prima instanță, a cererii sale de administrare a probei cu expertiză contabilă, susținând că nu poate dovedi în altă modalitate dacă valoarea investițiilor se ridică, într-adevăr, la suma de 50.000 euro.
În final, invocând prevederile art. 274 alin. 3.proc.civ. apelanta a solicitat micșorarea onorariului de avocat, apreciindu-l nejustificat de mare.
În ședința publică de la data de 14.02.2008, intimata a depus la dosar întâmpinare și un apel incident, al cărui obiect îl constituie, în mod expres, doar încheierea dată de prima instanță în ședința din Camera de Consiliu de la 08.03.2007.
În motivarea apelului incident, apelanta-pârâtă a arătat că cererea de chemare în judecată nu se integrează domeniului de aplicare a art. 77 din Legea nr. 85/2006, așa încât a apreciat că în mod nelegal instanța care a soluționat cererea de reexaminare a constatat că acțiunea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
La termenul de la data de 15.05.2008, Curtea a invocat din oficiu excepția inadmisibilității apelului incident, iar la data de 11.09.2008 a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al apelantei-reclamante, în sens material, asupra cărora, în temeiul art. 137 alin. 1, cu aplicarea art. 298.proc.civ. reține următoarele:
După cum s-a arătat mai sus, obiectul apelului incident îl constituie încheierea dată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în ședința din Camera de Consiliu de la 08.03.2007, prin care a fost admisă cererea de reexaminare formulată de către reclamantă și s-a constatat că acțiunea acesteia este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Potrivit art. 18 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, cu modificările, completările și rectificările ulterioare, cererea de reexaminare se judecă de un alt complet, în Camera de Consiliu, fără citarea părților, prinîncheiere irevocabilă.
Prin urmare, legiuitorul derogă în textul de lege evocat mai sus de la prevederile de drept comun cuprinse în art. 282 alin. 2.proc.civ. ceea ce face ca împotriva încheierilor prin care se soluționează cererile de reexaminare a taxei de timbru să nu se poată declara apel.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, Curtea va admite excepția inadmisibilității apelului incident și, pe cale de consecință, va respinge apelul incident, ca inadmisibil.
Examinând excepția prescripției dreptului la acțiune, în sens material, Curtea reține următoarele:
Obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită prima instanță și care nu poate fi schimbat în apel, potrivit art. 294 alin. 1.proc.civ. îl constituie obligarea pârâtei la a vinde reclamantei imobilul situat în B, str. -. G, nr. 2, sector 2, compus din etaj I, Hala de echipare plachete, cu parcarea aferentă, respectiv pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare liber de sarcini a imobilului descris mai sus, la prețul de 333.333,33 USD.
Pentru stabilirea termenului de la care a început să curgă prescripția dreptului la acțiune, pentru fiecare din aceste două capete de cerere, trebuie pornit de la temeiurile juridice invocate de către apelanta-reclamantă în susținerea pretențiilor sale.
Astfel, Curtea reține că apelanta-reclamantă și-a întemeiat cererea, în drept, pe prevederile art. 6.5 din contractul de închiriere nr. 17/2000, pe dispozițiile nr.OUG 88/1997, nr.HG 450/1999 și pe cele ale Legii nr. 133/1999.
Probele administrate în cauză relevă faptul că între apelanta-reclamantă, în calitate de locatar și intimată, în calitate de locator, s-a încheiat contractul de închiriere nr. 17, prin care intimata i-a transmis apelantei, pe o durată de 3 ani, care a expirat la data de 31.08.2003, dreptul de folosință asupra imobilului descris în petitul cererii de chemare în judecată.
Potrivit art. 6.5 din acest contract, "în caz de înstrăinare a spațiului închiriat prin una din metodele de privatizare sau vânzare a activelor, locatarul are drept de preemțiune. poate beneficia de prevederile art. 27 din nr.OUG 88/1997, nr.HG 450/1999, cu condiția să efectueze investiții de peste 15% din valoarea spațiului închiriat, respectiv de minim 50.000 USD".
Această clauză contractuală nu dă naștere unei obligații a intimatei de a vinde, decât în cazul în care își manifestă voința în acest sens; în această ordine de idei, Curtea precizează că adresa din data de 03.01.2001, intitulată "înțelegere", nu are valoarea unei manifestări neechivoce de voință a intimatei de a vinde imobilul.
Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 27 alin. 1 din nr.OUG 88/1997, ale cărei Norme Metodologice de aplicare au fost aprobate prin nr.HG 450/1999, societățile comerciale, care au în derulare contracte de închirierepot vindesau încheia contracte de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, prin negociere directă cu locatarii sau asociații în situațiile în care aceștia au efectuat investiții în activele pe care le utilizează reprezentând mai mult de 15% din valoarea acestor active, din prețul de vânzare urmând a fi scăzută valoarea investițiilor pe bază de raport de evaluare acceptat de părți.
Din chiar textul evocat mai sus, rezultă că este instituit un drept al societăților aflate în situația juridică a intimatei de a vinde spațiile închiriate, nu însă și o obligație în acest sens.
În final, Curtea constată că apelanta-reclamantă a invocat și dispozițiile art. 12 alin. 2 din Legea nr. 133/1999, potrivit cărora "societățile comerciale - cu capital majoritar de statsunt obligateca, în termen de 90 de zile de la data depunerii cererilor de către persoanele interesate, să încheie contracte de vânzare-cumpărare prevăzute la alin. 1 lit. a) - d)".
Rezultă, așadar, că aceste dispoziții legale sunt singurele care recunosc nașterea, în patrimoniul societăților comerciale cu capital majoritar de stat, a unei obligații de vinde spațiile închiriate persoanelor interesate și, pe cale de consecință, nașterea unui drept corelativ în patrimoniul persoanelor interesate să cumpere imobilele integrate domeniului de aplicare a legii.
în raport de acest temei juridic - singurul din perspectiva căruia acțiunea ar fi putut fi privită ca fiind întemeiată -, trebuie stabilit momentul de la care a început să curgă prescripția extinctivă a dreptului la acțiune în sens material.
În acest context, Curtea reține că la data de 25.10.2000, prin adresa nr. 14, apelanta-reclamantă a solicitat intimatei să-i vândă imobilul închiriat, invocând efectuarea investițiilor în cuantumul agreat de părți.
Din dispozițiile art. 12 alin. 2 din Legea nr. 133/1999, citate mai sus, rezultă că societatea intimată era obligată să încheie contractul de vânzare-cumpărare în termen de 90 de zile de la data depunerii cererii, respectiv cel mai târziu la data de 23.01.2001.
În condițiile în care - așa cum relevă probele dosarului - intimata nu și-a respectat această obligație, apelanta era pe deplin îndrituită ca, în ziua următoare celei în care s-a împlinit termenul de 90 de zile, să o acționeze pe intimată în justiție, fiindu-i născut dreptul de a cere fie obligarea acesteia de a-i vinde imobilul închiriat, fie pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare.
Prin urmare, Curtea apreciază că dreptul apelantei-reclamante la acțiune s-a născut la data de 24.01.2001.
În acest context, susținerile apelantei din conținutul notelor scrise, potrivit cărora obligația intimatei a avut un caracter continuu pe întreaga durată de valabilitate a contractului de închiriere sunt reale, dar irelevante din perspectiva analizei Curții, întrucât ceea ce are importanță, în stabilirea momentului de la care prescripția începe să curgă, estedata la care dreptul s-a născut, nu însă și eventuala sa subzistență în timp.
Stabilind, așadar, că dreptul la acțiune s-a născut pe 24.01.2001, Curtea constată că prescripția urma a se împlini în termen de 3 ani, la data de 24.01.2004, dacă în acest interval nu devenea incident vreun caz de întrerupere sau de suspendare a cursului.
În acest context, Curtea reține și că prin Ordinul nr. 42/2003 al Ministrului, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295/05.05.2003, a fost instituită procedura de administrare specială și, odată cu aceasta, și procedura de supraveghere financiară a societății intimate, până la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor, în situația privatizării.
Rezultă, așadar, că între data publicării Ordinului în Monitorul Oficial, 05.05.2003 și data încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 97, 30.12.2004, societatea intimată s-a aflat în procedura de supraveghere financiară.
Potrivit art. 16 alin. 13din Legea nr. 137/2002, astfel cum a fost modificată și completată prin nr.OUG 208/2002, "pe durata supravegherii financiare se suspendă orice termene de prescripție a acțiunilor pornite împotriva societății comerciale înainte sau după instituirea supravegherii financiare".
Rezultă, așadar, că în perioada 05.05.2003 - 30.12.2004, cursul prescripției a fost suspendat.
Potrivit art. 15 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, republicat, "după încetarea suspendării, prescripție își reia cursul, socotindu-se și timpul scurs înainte de suspendare".
Prin urmare, pentru a calcula data la care s-a împlinit termenul de prescripție, urmează a se avea în vedere momentul de la care acesta a început să curgă, 24.01.2001 și perioada în care cursul a fost suspendat (05.05.2003 - 30.12.2004), calculul arătând că termenul de prescripție s-a împlinit la data de 20.09.2005.
Reclamanta a demarat procedura judiciară după împlinirea acestui termen, la data de 31.08.2006, împrejurare în raport de care, având în vedere toate considerentele expuse mai sus, Curtea, văzând dispozițiile art. 296.proc.civ. va admite apelul principal și va schimba în parte sentința atacată, în sensul că va admite excepția prescripției dreptului la acțiune, în sens material și va respinge acțiunea, constatând prescris dreptul la acțiune, în sens material.
În acest context, se cuvine subliniat că apelantei-reclamante nu i se înrăutățește situația în propria cale de atac, întrucât evaluarea temeiniciei unui drept este o operațiune care poate produce efecte mai grave pentru parte decât constatarea stingerii sale, prin prescripție, cu atât mai mult cu cât respingerea acțiunii care valorifică dreptul, ca o consecință a admiterii excepției, este o soluție supusă, de principiu, remedierii printr-o eventuală recunoaștere a dreptului de către partea adversă.
În condițiile în care soluția din apel este, în esență, tot una de respingere a acțiunii, chiar dacă pe cale de excepție, Curtea va menține dispoziția primei instanțe de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, înlăturând cererea apelantei de micșorare a onorariului, pe care nu îl apreciază ca nepotrivit de mare, în raport de volumul de muncă pe care dosarul îl presupune.
Pe de altă parte, în raport de soluția dată apelului incident și de cea dată apelului principal, cererea apelantei-pârâte, de obligare a apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată urmează să fie respinsă, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția inadmisibilității apelului incident.
Admite apelul principal, declarat de apelanta-reclamantă INTERNET, reprezentată de administrator judiciar GRUP EXPERT, cu sediul ales în B,-, parter,. 1, sector 1 - la. " & ", împotriva sentinței comerciale nr. 11700/18.10.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata FABRICA DE, cu sediul ales în B,-, -C,. 2,. 8,. 62, sector 3 - la Cabinetul de Avocatură - și în consecință:
Schimbă în parte sentința comercială nr. 11700/18.10.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în sensul că:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune, în sens material.
Respinge acțiunea, constatând prescris dreptul la acțiune, în sens material.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Respinge, ca inadmisibil, apelul incident, declarat de către apelanta-pârâtă FABRICA DE, împotriva încheierii date în ședința din Camera de Consiliu de la data de 8.03.2007 de către Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea apelantei-pârâte, de obligare a apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.09.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red. Jud. /4 ex./29.09.2008
Jud. fond -
Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:Cosmin MihăianuJudecători:Cosmin Mihăianu, Veronica Dănăilă
