Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 408/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 1438/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.408
Ședința publică de la 19.10.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Speranța Cornea
JUDECĂTOR 2: Elisabeta Roșu
Grefier - -
*************
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelantele PRIMĂRIA G și COMISIA PENTRU APLICAREA LEGII 550/2002 DE PE LÂNGĂ CONSILIUL LOCAL G, în contradictoriu cu intimata - & SRL, împotriva sentinței comerciale nr.53/25.02.2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind apelantele.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe apel.
Intimata prin avocat solicită respingerea apelului ca neîntemeiat, menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată, învederând că, referitor la excepția inadmisibilității acțiunii invocată în temeiul art. 16 din Lg.550/2002, instanța de fond a reținut corect că este o excepție neîntemeiată, prin decizia de casare nr.1833/5.11.2007 a - Secția a VIII-a CAF, s-a stabilit că litigiul este de natură comercială, având ca obiect fixarea prețului unui spațiu comercial, în condițiile în care părțile implicate nu se înțeleg cu privire la preț, deci litigiul nu este unul de contencios administrativ, nefiind incidente dispozițiile Lg.550/2002. Depune note scrise la dosar.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu la data de 23.04.2007 sub nr-, reclamanta - & SRL Gac hemat în judecată pe pârâții MUNICIPIUL G prin PRIMA și COMISIA PENTRU APLICAREA LEGII NR. 550/2002 de pe lângă CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună stabilirea prețului pentru vânzarea spațiului comercial, în suprafață de 24. situat în Hala Centrală din Municipiului G, spațiu ce face obiectul sentinței civile nr. 951/2002 a Tribunalului Giurgiu.
Prin sentința comercială nr. 53/25.02.2009 Tribunalul Giurgiua admis acțiunea. A omologat raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert tehnic și a stabilit prețul pentru vânzarea spațiului comercial în suprafață de 22,24. - 32 - situat în Hala Pieței Centrale din Municipiul G și care face obiectul sentinței civile nr. 951/28.11.2002 a Tribunalului Giurgiu, la suma de 65.783 lei (RON), valoare ce nu include TVA.
A obligat pârâtele la cheltuieli de judecată în suma de 1042 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 15.05.2008 au fost respinse excepțiile invocate de către pârâta Primăria Municipiului G, a inadmisibilității acțiunii și puterii lucrului judecat față de următoarele aspecte:
Sentința civilă nr. 49/CAF/19.05.2004 pronunțată în dosarul nr. 3673/308C./2003, definitivă și irevocabilă, viza acțiunea reclamantei având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru spațiul în litigiu, urmare a refuzului pârâtelor de a încheia actul, în timp ce acțiunea prezentă are ca obiect, astfel cum a fost stabilit prin Decizia de casare nr. 1833 din 5.11.2007 a Curții de APEL BUCUREȘTI, "fixarea prețului pentru spațiul comercial în condițiile în care părțile implicate nu se înțeleg cu privire la preț", litigiu de natură comercială - cum s-a stabilit prin aceeași decizie care a casat sentința civilă nr. 334/26.06.2007 și încheierea din 7.06.2007 pronunțate de Tribunalul Giurgiu și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului Giurgiu - Secția Comercială.
Cum în această situație nu poate fi reținută autoritatea de lucru judecat care implică tripla identitate de obiect, părți și cauză, excepția autorității de lucru judecat este neîntemeiată, a apreciat instanța de fond.
Cu privire la excepția inadmisibilității cererii motivată sub aspectul nerespectării dispozițiilor articolului 16 din Legea nr.550/2002, pe de o parte, și sub aspectul nerespectării dispozițiilor articolului 7201Cod procedură civilă, pe de altă parte, instanța de fond a apreciat netemeinicia acestei excepții sub ambele aspecte invocate, față de faptul că prin decizia de casare nr. 1833/5.11.2007 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII a Contencios Administrativ s-a stabilit că litigiul are o natură comercială și nu este unul de contencios administrativ, nefiind incidente dispozițiile Legii nr. 550/2002, precum și față de faptul că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile articolului 7201Cod procedură civilă privind procedura concilierii, întrucât obiectul litigiului nu este evaluabil în bani, ci este unul având ca obiect "obligația de a face".
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 951/2002, definitivă și irevocabilă, pârâții au fost obligați să vândă reclamantei spațiul în litigiu la un preț"ce se va negocia", părțile neajungând însă la nici o înțelegere timp de peste 6 ani, astfel încât cererea reclamantei este admisibilă, în sensul contrar hotărârea judecătorului menționată fiind golită de conținut, neputând să își producă efectele juridice, respectiv încheierea unui contract de vânzare-cumpărare între părți pentru spațiul comercial în litigiu.
A mai reținut instanța de fond că părțile au dorit să demareze negocierile, conform dispozițiilor sentinței civile nr. 951/2002 fiecare invocând însă rapoarte de expertiză diferite și care evaluau spațiul în litigiu la sume vădit disproporționate ca valoare, astfel încât nu s-a ajuns la nici o înțelegere în acest sens.
Astfel, potrivit Procesului verbal încheiat la 11.08.2003, în timp ce Comisia de vânzare a spațiilor comerciale constituită în cadrul Primăriei G propunea ca și preț de începere a negocierii inițial suma de 1.000.000.000 lei (ROL), pentru ca să scadă până la 640.000.000 lei (ROL), reclamanta - & SRL avansa ca preț de pornire suma de 5.900 Euro, echivalent a 221.890.000 lei (Rol), fiecare întemeindu-și pretențiile pe rapoarte de expertiză diferite, astfel încât vânzarea nu s-a putut încheia.
Instanța de fond a apreciat că sentința civilă nr. 951/2001 nu este susceptibilă de executare silită, atâta timp cât nu a fost stabilit prețul vânzării, daunele cominatorii fiind datorate doar în caz de refuz, în cauză însă nu refuzul pârâților a fost principalul impediment,ci impasul în care au ajuns pățrile în stabilirea prețului.
Se impune astfel, a mai arătat instanța de fond, ca prețul de vânzare al spațiului în litigiu să fie stabilit de către instanță, pe baza unui raport de evaluare, fapt ce nu poate fi interpretat în condițiile date și în raport cu situația concretă, în sensul că judecătorul se substituie părților în stabilirea și negocierea prețului, atâta timp cât acestea, vreme îndelungată, nu au ajuns la un acord cu privire la acest aspect.
S-a mai reținut de către instanța de fond, că prin raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză, raport la care nici una din părți nu a avut obiecțiuni, spațiul comercial în litigiu a fost evaluat, prin mai multe metode (metoda valorii de înlocuire, metoda comparațiunii) la suma de 65.783 lei (RON) (657.830.000 lei ROL), sumă apropiată de suma de la care pârâta Comisia pentru aplicarea Legii nr.550/2002 de pe lângă Consiliul Local al Municipiului Gaf ost de acord să înceapă negocierea cu reclamanta, fapt ce rezultă din Procesul verbal din 11.08.2003.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții MUNICIPIUL G prin Primar și COMISIA PENTRU APLICAREA LEGII NR. 55O/2002 de pe lângă Consiliul Municipiului G, solicitând anularea hotărârii apelate pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială sub nr- din 17.06.2009.
În motivarea apelului s-a susținut că acțiunea reclamantei intimate este inadmisibilă în raport de prevederile articolului 16 din Legea nr.550/2002, care exclud de la vânzarea spațiilor comerciale, persoanele fizice și juridice care au înregistrat restanțe la plata chiriei, iar reclamanta înregistrase mari restanțe în prezent; -că obiectul acțiunii îl constituie obligația de a face, contrar dispozițiilor Legii nr. 550/2002 - nejustificându-se stabilirea unui nou preț pentru vânzarea spațiului comercial, cât timp reclamanta a refuzat prețul stabilit prin alte expertize evaluatoare efectuate în condițiile impuse și în termenul prevăzut de Legea nr.550/2002; -că în mod greșit instanța a respins excepția necompetenței materiale a instanței dreptului comercial, singura modalitate de vânzare a spațiului comercial fiind cea reglementată de Legea nr.550/2002; - în mod greșit instanța de fond a respins și excepția autorității de lucru judecat în raport de sentința comercială nr. 120/CAF/2006, definitivă și irevocabilă, ce a făcut obiectul dosarului nr. 213/2006.
Pe fondul cauzei apelanții au arătat că instanța nu se poate substitui în negocierea părților, prin impunerea unui preț de vânzare, deoarece s-ar încălca principiul consensualismului.
S-a mai arătat că prețul de vânzare nu a fost stabilit prin sentința comercială nr. 951/2002 și nici prin Legea nr.133/1999, această operațiune fiind lăsată în seama părților prin negociere directă;-că reclamanta a fost invitată în vederea negocierii prețului de vânzare-cumpărare în conformitate cu Legea nr.550/2002 și cu dispozitivul sentinței comerciale nr. 951/2002, dovedind că permanent Comisia a vrut să vândă spațiul și implicit să execute sentința civilă, conform Procesului verbal nr. 13939/11.08.2003, 7311/9.05.2005, 22239/5.12.2005 aflate la dosarul cauzei.
În fine, apelanții au susținut că singura procedură de scoatere la vânzare a suprafeței în litigiu o constituie Legea nr.550/2002, adoptată la 14.10.2002 și publicată în Monitorul Oficial la 5.11.2002 și care a abrogat orice dispoziție contrară, în timp de sentința civilă nr. 951/2002 a Tribunalului Giurgiua fost pronunțată la 28.11.2002 și a rămas definitivă la data de 13.03.2003 prin decizia Curții de APEL BUCUREȘTI.
În drept, articolul 282 și următoarele Cod procedură civilă.
Nu au fost solicitate probe noi în apel.
Intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare, depunând note scrise.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel, în baza dispozițiilor articolului 295 alineat 1 Cod procedură civilă, constată apelul nefondat pentru următoarele considerente:
În privința excepțiilor invocate de către apelante, a inadmisibilității acțiunii raportat la dispozițiile articolului 16 din Legea nr.550/2002, în mod corect instanța de fond a respins această excepție față de dispozițiile deciziei de casare nr. 1833/5.11.2007 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII a Contencios Administrativ și fiscal, obligatorie pentru judecătorii fondului în temeiul dispozițiilor articolului 315 alineat 1 Cod procedură civilă, decizie prin care s-a dezlegat de către instanța de recurs problema de drept a naturii cauzei, în sensul că litigiului de față nu-i sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 550/2002, deoarece litigiul are o natură comercială, fiind născut în executarea sentinței civile nr. 951/28.11.2002 definitivă și executorie.
Și în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, față de hotărârea judecătorească anterioare definitivă și irevocabilă, instanța de fond a respins în mod corect excepția invocată, reținând că acțiunile promovate de către reclamante împotriva pârâților și finalizate prin pronunțarea hotărârii respective,aveau un alt obiect decât acțiunea prezentă (pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare (filele 82-83, 21-25 dosar -/).
Și cu privire la competența funcțională a instanței de comercial s-a pronunțat instanța de recurs prin decizia de casare nr. 1833 din 5.11.2007 care a casat sentința civilă nr.334/25.06.2007 și încheierea din 7.06.2007 a Tribunalului Giurgiu, reținând natura comercială a litigiului și apreciind că în mod greșit a fost sesizat completul de contencios administrativ al Tribunalului Giurgiu.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea apreciază că instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt, în sensul că părțile nu au pus în aplicare sentința civilă nr. 951/2002 a Tribunalului Giurgiu, definitivă și irevocabilă prin decizia comercială nr. 404/13.03.2003 a Curții de APEL BUCUREȘTI, care obligă pe pârâții apelanți să vândă reclamantelor intimate spațiul comercial la un preț care urma a fi negociat de către părți, stabilit pe baza unui raport de evaluare, în caz de refuz pârâții datorând daune cominatorii de 1.000.000 lei (ROL) pe zi până la executarea hotărârii. Sentința civilă nr. 951/2002 a fost pronunțată sub imperiul Legii nr. 133/1999, articolului 6 și articolului 12 alineat 1 litera a din această lege, astfel încât abrogarea legii prin apariția Legii nr. 550/2002, ulterior formulării acțiunii de către reclamantă a cererii de obligare a pârâților să îi vândă spațiul comercial în litigiu, nu poate fi reținută, deoarece raporturile juridice civile sunt guvernate de lege sub imperiul căreia au luat naștere - tempus regit actum.
Așa fiind, obligația apelanților pârâți de a încheia contractul de vânzare-cumpărare cu intimata reclamantă pentru spațiul comercial în litigiu a luat naștere sub imperiul Legii nr. 133/1999 și nu poate fi executată potrivit dispozițiilor Legii nr. 550/2002, astfel încât intimata reclamantă nu era obligată să facă vreo dovadă în sensul îndeplinirii condițiilor prevăzute de această lege, dreptul său fiind deja recunoscut prin hotărâre judecătorească irevocabilă și născut anterior apariției Legii nr. 550/2002.
În această situație faptul că apelanții au scos la licitație publică spațiul comercial în litigiu pe care sunt obligați să îl vândă doar intimatei reclamante, aceștia vânzându-l însă unei alte societăți comerciale, adjudecătoare a licitației (- SRL), iar, ulterior, încercând să o evacueze pe pârâta intimată, sub pretextul că "aceasta nu a acceptat prețul stabilit de evaluator" (filele 16-17, 18-20 dosar nr-/CAF), nu este de natură a face dovada bunei credințe a apelanților pârâți, ci a abuzului acestora, în sensul de a impune intimatei un preț stabilit unilateral, și nu negociat potrivit prevederilor Legii nr. 133/1999 și dispozitivului sentinței civile 951/2002.
În această situație, pentru ca o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să nu rămână golită de conținut și să nu fie executată datorită neînțelegerilor asupra modalității de executare și a interpretării diferite date incidenței dispozițiilor anumitor acte normative asupra cauzei, nu s-a încălcat principiul consensualismului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, deoarece instanța de fond nu a făcut altceva decât să numească un evaluator oficial, agreat de către ambele părți, care să stabilească prețul bunului printr-o expertiză tehnică de specialitate.
Cu această expertiză părțile au fost de acord nu au formulat obiecțiuni, iar apelanții nu au criticat prin motivele de apel modalitatea prin care a fost determinat prețul vânzării sau cuantumul acestuia, ci doar au invocat faptul că acest raport de expertiză nu s-a efectuat de către un expert numit de apelanți conform prevederilor Legii nr.550/2002, ceea ce dovedește că apelanții nu au înțeles că Legea nr.550/2002, nefiind incidentă în cauză, nici dispozițiile acesteia cu privire la modalitatea negocierii prețului pe baza raportului de evaluare efectuat de către un expert numit de Comisie (selectat prin licitație!) nu poate fi "singura"cale sau modalitatea prin care să se efectueze raportul evaluator al prețului.
A nu accepta un raport evaluator al prețului efectuat de către un expert numit oficial de către instanța judecătorească, ci susținând că numai un expert numit de către Comise, potrivit dispozițiilor Legii nr. 550/2002 poate efectua un astfel de raport, reprezintă, în fapt, un refuz mascat al apelanților de a executa dispozițiile sentinței civile nr. 951/2002 definitivă și irevocabilă.
Pentru aceste considerente, Curtea, față de dispozițiile articolului 296 Cod procedură civilă respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantele PRIMĂRIA G, cu sediul în G, Județ G și COMISIA PENTRU APLICAREA LEGII 550/2002 DE PE LÂNGĂ CONSILIUL LOCAL, cu sediul în G,--51, Județ G, în contradictoriu cu intimata - & SRL, cu sediul în G,-, Județ G, împotriva sentinței comerciale nr.53/25.02.2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr-.
C recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 19.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
5 ex. /29.10.2009
Tribunalul Giurgiu
Judecător fond: -
Președinte:Maria Speranța CorneaJudecători:Maria Speranța Cornea, Elisabeta Roșu
