Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 47/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 47/
Ședința publică de la 10 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Valentina Vrabie Președinte secție
JUDECĂTOR 2: Veronica Păcurariu
GREFIER - - -
.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea apelului declarat de reclamanta SERVICII, cu sediul în comuna Vânători, județul V, împotriva sentinței civile nr. 472/04.09.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă F, strada - nr. 9, județul V, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru apelanta reclamantă avocat și pentru intimata pârâtă consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că apelul dedus judecății este la al treilea termen de judecată, lipsesc înscrisurile solicitate intimatei pârâte, după care:
Reprezentantul legal al intimatei pârâte depune înscrisul solicitat, respectiv Asistență Tehnică în și Contractelor în F, un exemplar în limba engleză și unul în traducere legalizată efectuată de, ce conține o eroare de traducere cu privire la data cuprinsă la pagina 2, un exemplar fiind înmânat și părții adverse.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul în susținerea și respectiv combaterea apelului.
Apărătorul apelantei reclamante, având cuvântul, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate și, în rejudecare, admiterea cererii așa cum a fost restrânsă la pretenția de "obligație de a face".
Apreciază ca fiind întemeiate criticile aduse sentinței atacate arătând că acțiunea principală a fost de obligație de a face, că există un contract în derulare în temeiul căruia societatea vidanja produse vidanjabile, iar intimata se obliga să le preia în cadrul stației de epurare Pârâta i-a adus la cunoștință că a reziliat contractul unilateral dintr-o cauză de forță majoră.
Sentința Tribunalului Vranceaa preluat literal apărarea părții adverse, ajungând la concluzia că măsura a fost una de forță majoră, încadrându-se disp. art. 4 alin. 3 din contract. Or, nici caracterul absolut imprevizibil al forței majore și nici cel inevitabil nu sunt îndeplinite.
Instanța de fond a considerat că în Ordonanța nr. 8/2002 era prevăzută necesitatea reabilitării rețelei de canalizare și a stației de epurare.
Reprezentantul intimatei a depus azi dovada unei forțe majore în sensul că aveau un contract pentru această lucrare de reabilitare care poate reprezenta o împrejurare externă, imprevizibilă, inevitabilă.
Arată că la fila 36 dosar fond, este depus certificatul de forță majoră în care se stipulează caracterul de pro cauza, fiind eliberat intimatei pentru a-i servi, spre justificare, față de cocontractanți; că, în speță, sunt riscuri provenite din măsuri politico administrative. Solicită admiterea apelului și schimbarea sentinței.
Reprezentantul intimatei pârâte, având cuvântul, arată că certificatul de forță majoră a fost eliberat de instituția abilitată în acest sens pe baza unei analize atente; că acest tip de certificat nu poate fi eliberat în orice condiții; apreciază că instanța de fond a pronunțat o sentință temeinică și legală; față de motivele arătate și de cele cuprinse în întâmpinare, solicită respingerea apelului ca fiind nefondat.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Judecătoria Focșani reclamanta - SRL Vînători a solicitat obligarea pârâtei RA F la executarea obligației pe care și-a asumat-o prin contractul nr.9855/22.09.2004 pentru preluarea în Stația de a materiilor de vidanja, în vederea epurării.
A mai solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu 20.08.2008, când a fost reziliat unilateral și nelegal contractul.
În motivare a arătat că prin contractul nr.9855/22.09.2004 s-a convenit preluarea prin Stația de Fam ateriilor de vidanja descărcate din autospecialele societății reclamante, în vederea epurării, precizând că obiectul său de activitate constă în această activitate de vidanjare servicii ecologice.
Reclamanta a mai arătat că a fost notificată de pârâtă că începând cu 20.08.2007 reziliază contractul în condițiile art.4 din cap.III al contractului situație determinată de modernizarea Stației de. Consideră acest motiv în afara clauzelor contractuale, motiv pentru care solicită admiterea acțiunii.
Pentru prejudiciul adus societății prin imposibilitatea desfășurării obiectului său de activitate reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei la acoperirea prejudiciului creat prin neachitarea obligațiilor asumate în contract respectiv plata a 2.000 lei pe fiecare zi de întârziere, începând cu data rezilierii contractului.
Prin sentința civilă nr.86/25.02.2008 Judecătoria Focșania admis excepția invocată de RA F și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea.
Pentru a hotărî astfel instanța a avut în vedere că pretențiile reclamantei se întemeiază pe un contract ce are ca obiect prestarea unui serviciu de utilități publice iar potrivit art.51 al.3 din Legea nr.51/2006 soluționarea acestor litigii este competența instanțelor de contencios administrativ.
Dosarul a fost înregistrat la Secția comercială și de contencios administrativ fiscal a Tribunalului Vrancea la 31.03.2008 sub nr-.
Tribunalul Vrancea, prin sentința nr. 472/4.09.2008 a respins acțiunea în obligații de a face și de a face și daune, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel a reținut, în esență, următoarele:
RA F (fostă - SA F) a încheiat contracte cu trei societăți comerciale pentru preluarea în stația de epurare a materiilor de vidanjă în vederea epurării, respectiv contractul nr.9074/13.03.2003 cu - SRL, nr.9191/15.07.03, cu -, și nr.9855/22.09.2004 cu - SRL.
În cursul anului 2007 pârâta a notificat aceste societăți cu privire la începerea lucrărilor la investiția de reabilitare a Stației de F, situație care impunea încetarea contractelor încheiate începând cu 20.08.2007, cu precizarea că după terminarea lucrărilor de modernizare vor relua raporturile comerciale inițiale.
Măsura reabilitării rețelei de canalizare și a stației de epurare a apelor uzate Faf ost ratificată prin OG nr.8/24.01.2002, publicată în Monitorul Oficial nr.79/01.02.2002 iar la data de 7.11.2006 a fost primită din partea Asistenței tehnice de Management și monitorizare notificarea pentru începerea lucrărilor cu data de 14.11.2007.
Prin minuta încheiată la 09.08.2007 între SA și AN Apele Române -Direcția Apelor s-a stabilit reducerea încărcărilor de impurificatori evacuate în rețeaua de canalizare a pârâtei ceea ce a dus la rezilierea contractelor încheiate cu cele trei societăți, deci și cu reclamanta.
Fiind un eveniment de forță majoră intervenit în derularea contractelor, reclamanta a solicitat constatarea acestuia de către Camera de Comerț, Industrie și Agricultură V care l-a confirmat prin adresa nr.37/28.01.2008.
Având în vedere necesitatea aducerii Stației de canalizare și epurare a apelor uzate la standardele actuale de protecția mediului și obținerea de către pârâtă a fondurilor necesare unei astfel de investiții pârâta a fost nevoită a rezilia contractul încheiat cu reclamanta de preluare în stația de epurare a materialelor de vidanjă în vederea epurării, ca de altfel și celelalte contracte încheiate în acest sens, situația creată fiind un eveniment de forță majoră.
Împotriva aceste hotărâri în termen legal a declarat apel reclamanta - SRL cu sediul în comuna Vînători, jud. V, înregistrat, inițial sub nr- pe rolul Curții de Apel Galați - secția de contencios administrativ și fiscal.
Prin încheierea din 8.01.2009, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Galați și înregistrarea pe rolul secției civile a aceleiași instanțe, reținându-se că raportul juridic dedus judecății vizează neexecutarea unui contract civil de prestări servicii.
Cauza a fost înregistrată sub nr- pe rolul secției civile a Curții de Apel Galați.
Prin încheierea din 5 martie 2009, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul secției civile și înregistrarea acesteia pe rolul secției comerciale, întrucât este vorba de un contract comercial, fiind incidente disp. art. 56 Cod comercial.
Prin urmare, apelul fost reînregistrat sub nr- pe rolul Curții de Apel Galați - secția comercială, maritimă și fluvială.
Sentința apelată a fost criticată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei pentru următoarele motive:
Greșit a reținut instanța de fond că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, dintr-o împrejurare de forță majoră.
Forța majoră este o împrejurare de origine externă, cu caracter extraordinar, absolut imprevizibilă și inevitabilă.
Or, OG8/2002 nu poate avea caracterul unei împrejurări de origine externă cu caracter extraordinar, absolut inevitabilă.
Aceasta pe de o parte datorită faptului că un act normativ nu poate fi calificat cu o împrejurare (în sensul definiției forței majore), iar, pe de altă parte, întrucât actul normativ în discuție a fost publicat în Monitorul Oficial în anul 2002, cu doi înaintea perfectării contractului de către părți ( 9855/22.09.2004).
A mai susținut apelanta-reclamantă că nici adresa din 7.11.2006, emisă de Asistența tehnică de Management și Monitorizare ori minuta încheiată între - SA și AN Apele Române nu pot constitui forță majoră
Prin întâmpinare, intimata pârâtă - SA F a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, întrucât hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.
Astfel, instanța de fond a reținut, în mod corect că evenimentul de forță majoră a fost confirmat de către Camera de Comerț, Industrie și Agricultură
Cât privește despăgubirile solicitate de reclamantă, a arătat că nu s-a dovedit cuantumul prejudiciului pretins cauzat prin rezilierea contractului.
Cu privire la capătul de cerere în daune interese, trebuie precizat că, prin cererea depusă la termenul din 3 iunie 2009, reclamanta a renunțat la judecata acestuia, conform art. 246.pr.civ.
Apelul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Este de necontestat faptul că părțile au încheiat contractul nr. 9855/22.09.2004 având ca obiect preluarea de către pârâtă în Stația de a materiilor de vidanjă descărcate din autospecialele societății reclamante ( art. 1 din contract).
Conform art. 3 din convenție aceasta a fost încheiată pe o perioadă nedeterminată.
Cauzele rezilierii convenției au fost de asemenea, prevăzute prin art. 4 din contract: prin acordul părților, la cererea beneficiarului, cu o notificare prealabilă, precum și din inițiativă furnizorului de servicii, pentru neexecutarea culpabilă de către reclamanta a prevederilor obligației contractuale ( deversarea de materii nedeclarate, neachitarea facturilor la scadență ).
Prin închisoare recomandată la data de 5.09.2007, pârâta a notificat reclamanta că începând cu data de 20.08. 2007 se reziliază contractul întrucât pentru o perioadă de 2 ani și J, este în curs de derulare o investiție pentru extinderea și reabilitarea Stației de F ( filele 12 și 13 din dosarul nr- al Tribunalului Vrancea ).
Cu alte cuvinte, pârâta considerat că a intervenit o rezoluțiune de plin drept a contractului de prestări servicii, ca urmare intervenirii unui eveniment de forță majoră. Acest punct de vedere a fost însușit de instanța de fond.
Însă, potrivit art. 969 Cod civil, convențiile au putere de lege între părțile contractante și nu pot fi desființate decât consimțământul părților sau din cauze autorizate de lege.
În speță, așa cum corect se arată prin motivele de apel, nu intervenit o cauză de forță majoră respectiv o împrejurare de origine externă, cu caracter extraordinar, absolut imprevizibilă și inevitabilă, care să o pună în imposibilitate pe pârâtă să își execute obligațiile contractuale asumate.
În realitate, așa cum rezultă din înscrisurile depuse de pârâtă la dosar
( filele 34-67 dosar nr- al tribunalului Vrancea ) încă din anul 2002, deci anterior perfectării contractului de față, prin Ordonanța Guvernului României nr.8/2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 79/1.02.2002 s-a aprobat, s-a ratificat Memorandumul de finanțare cu Comisia Europeană privind asistența financiară prin pentru "Reabilitarea rețelei de canalizare și a stației de epurare a apelor uzate în F, România".
Încă din cuprinsul acestui memorandum rezultă că acesta a cuprins, în anexa 1, descrierea proiectului, cu toate fazele de derulare a lucrărilor ( filele 51-52).
Prin urmare, numai în situația în care, în derularea acestui proiect de investiții, ar fi intervenit împrejurări cu caracter extraordinar, absolut imprevizibil și de neînlăturat care să determine modificarea calendarului lucrărilor sau natura acestor lucrări, aceasta ar fi putut reprezenta o cauză de forță majoră, care ar fi îndreptățit pârâta să nu își mai îndeplinească obligațiile decurgând din contractul de față.
Însă pârâta nu numai că nu a dovedit, dar nici nu a afirmat că în derularea acestui proiect ar fi intervenit astfel de împrejurări, de natură să modifice etapele lucrărilor inițial cuprinse în proiect. Cu alte cuvinte, nu există nici o dovadă că închiderea stației de epurare ar fi reprezentat un eveniment neprevăzut.
Cât privește certificatul emis de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură V, reține că, în adevăr, acest organism poate aviza existența cazurilor de forță majoră ( art. 4 lit. j din Legea 335/2007). Însă, față de împrejurarea că emitentul acestui certificat este o organizație autonomă creată în scopul de a reprezenta și apăra interesele membrilor și ale comunității de afaceri în raport cu autoritățile publice și cu organismele din țară și străinătate ( art. 1) de faptul că nu există reglementată nici o procedură de eliberare a unui atare certificat și nu există norme care să atragă răspunderea emitentului unui astfel de act, apreciem că certificatul în discuție nu reprezintă decât un mijloc de probă fără valoare probatorie superioară altor mijloace de probă. Concret, aceasta nu cuprinde decât opinia exprimată de semnatare în raport de aceleași înscrisuri, puse și la dispoziția instanței. Ca atare va aprecia că această probă nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă și o va înlătura.
Față de considerentele ce preced, constată că, în adevăr pârâta nu a dovedit că fost împiedicată de împrejurare extraordinară, absolută imprevizibilă și inevitabilă să se execute obligațiile asumate prin contract.
Cum executarea în natură a obligațiilor contractuale este o regulă, cu valoare de principiu, instituită de disp. art. 1073 Cod civil, constată întemeiată prezenta acțiune în sensul că pârâta, debitoarea obligației neîndeplinite în mod culpabil, urmează să fie obligată să execute obligațiile asumate.
Așa fiind, potrivit art. 296 Cod pr. Civ. va admite apelul și ca schimba în tot sentința apelată, în sensul admiterii acțiunii.
Văzând și disp. art. 274.pr.civ., va obliga pârâta intimată, ca parte căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă la fond și în apel ( taxă timbru și timbru judiciar).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanta - SRL Vînători. cu sediul în comuna Vânători, județul V, împotriva sentinței comerciale nr. 472 din 4 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că:
Admite acțiunea având ca obiect obligația de a face, formulată de reclamanta - SRL Vînători. cu sediul în comuna Vânători, județul V, în contradictoriu cu intimata pârâtă. F, strada - nr. 9, județul V, având ca obiect obligația de a face.
Obligă pârâta. F să execute obligațiile asumate prin contractul nr. 9855/22.09.2004 încheiat între părți.
Ia act de renunțarea apelantei reclamante - SRL la judecata capătului de cerere în daune conform art. 246.pr.civ.
Obligă pârâta. F către reclamantă la plata sumei de 395,15 lei cheltuieli de judecată la fond și în apel.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din, astăzi, 10.06.2009.
pt. Președinte pt. Judecător
aflat în concediu legal aflat în concediu legal
de odihnă,conf. cu disp. art. de odihnă,conf. cu disp. art.
261.pr.civ. semnează 261.pr.civ. semnează
Vicepreședinte Vicepreședinte
Grefier,
Red.
Tehnored.- 4 ex.
9 iulie 2009
Fond-
Președinte:Valentina VrabieJudecători:Valentina Vrabie, Veronica Păcurariu